Klaus Iohannis

Lovitură totală pentru Iohannis: Avocatului Poporului atacă la CCR ”Starea de alertă”

1748
(reînnoit 16:00 06.05.2020)
Avocatului Poporului a atacat la Curtea Constituțională ”Starea de alertă” pe care Iohannis a spus că vrea să o introducă de pe 15 mai.

BUCUREȘTI, 6 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. După cum a anunțat, președintele Iohannis intenționează să declare după 15 mai ”Starea de alertă”. Ori, această intenție a sa ar putea să nu mai fie aplicabilă, deoarece Avocatului Poporului a atacat la Curtea Constituțională Ordonanța care reglementează ”Starea de alertă”.

Actul normativ a fost emis în 2004, pe fondul unor probleme europene în legătură cu probleme teroriste, dar nu i s-a dat ulterior atenție.

”Ordonanța din 2004 NU definește starea de alertă – nu este o lege predictibilă, nu se spune ce măsuri pot fi luate, ce drepturi pot fi restrânse”, spune Renate Weber.

Dar, cele mai importante aspecte pe care le sesizează Avocatului Poporului sunt că ”nu se prevede cât timp poate dura Starea de alertă” și, în al doilea rând, restrângerea de drepturi ajunge la îndemâna organelor administrative!

”Restrângerea de drepturi nu se poate face decât prin lege – ori dacă această ordonanța stării de alertă nu prevede nici o durată limită și nici drepturile care pot fi restrânse, măsurile se vor lua de structuri administrative ceea ce este neconstituțional””, spune Avocatul Poporului.

Ori, concluzia Avocatului poporului și esența acțiunii este că ”Nu e normal să avem o restrângere a drepturi la dispoziția organelor administrative”.

Ce se întâmplă dacă CCR dă o decizie favorabilă și declară neconstituțională Ordonanța 21 din 15 aprilie 2004? Pur și simplu Iohannis NU va putea declara Starea de Urgență și situația se va reglementa prin Ordonanțe de Urgență date de Guvern, în limitele Constituționale, nu în condițiile stării de urgență.

Iată fragmente din argumentația trimisă de Avocatul Poporului la CCR:

-”Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României”;

-OUG nr. 21/2004 ”nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege”;

-”în lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție”;

-”potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală - autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor”;

De asemenea, alte aspecte și detalii din motivația Avocatului Poporului le puteți găsi aici. http://www.avp.ro/exceptii2020/exceptia8_2020.pdf De asemenea, este de menționat că mai mulți avocați au sesizat Avocatul Poporului sau au avut ieșiri publice prin care au contestat măsurile excepționale luate de autorități în perioada aceasta.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1748
Tagurile:
avocatul poporului, CCR, Klaus Iohannis
Tematic
SRI, convocat oficial să explice declarațiile lui Iohannis despre ”vânzarea Ardealului”
NUCLEARA: ”Iohannis e un executant al unor decizii luate afară, Kovesi l-a adus la putere”
Incredibil! Liderul maghiarilor îl acuză pe Klaus Iohannis de naționalism!
Lucian Romașcanu

PSD bate obrazul PNL, cerându-le liberalilor nu mai atace instituțiile statului

5
PSD, prin vocea purtătorului de cuvânt, le-a cerut liberalilor astăzi, de Ziua Justiției, să nu mai atace Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională

BUCUREȘTI, 5 iulie - Sputnik, Marius Holdean. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a dat o replică dură puterii de Ziua Justiției, cerându-le liderilor PNL să nu mai critice Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională.

"Astăzi este Ziua Justiţiei. Este important să avem o Justiţie corectă, este important să avem Justiţie profesionistă şi dincolo de orice bănuială, pentru că Justiţia este fundamentul statului de drept în orice ţară de pe această planetă”, a spus Romașcanu.

El a invocat derapajele flagrante ale premierului, care şi-a găsit un inamic de serviciu în Curtea Constituţională şi care atacă această instituţie fundamentală în aproape fiecare zi din an.

”Nu pot să nu îl menţionez pe acest Adonis agresiv al PNL, Florin Roman, care mai nou a găsit noi membri într-o axă a răului din mintea dumnealui. Înţeleg până la urmă că menţionează PSD, este un lucru pe care îl face permanent, dar nu poţi să menţionezi într-o axă a răului din România Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Romașcanu spune că astfel de atacuri reprezintă ceva extrem de grav și i-a somat pe liderii PNL să înceteze imediat orice atac la instituţiile fundamentale ale ţării.

”Dacă există ceva ce nu funcţionează în aceste instituţii lucrurile acestea se corectează prin legi, prin acţiune politică şi nu prin declaraţii populiste şi politicianiste care nu fac decât să slăbească încrederea în statul de drept şi să slăbească încrederea în Justiţie", le-a transmis el liberalilor.
5
Tematic
Olguța dă în vileag planul secret PNL – cum se va lua ce a rămas în proprietatea statului
Un nou sondaj dă fiori politicienilor! PNL nu stă pe teren sigur – Băsescu îi dă lovitura
Un celebru ex-ministru al Economiei pune la punct PNL – ce trebuia făcut cu programul
O cunoscută agenție pune problema DIZOLVĂRII PNL: ”Militează împotriva statului de drept”

Загрузка...
Klaus Iohannis

În plin scandal legat de achizițiile Guvernului, Iohannis se luptă din gură cu corupția

359
De Ziua Justiţiei, președintele Klaus Iohannis a transmis printr-un mesaj că lupta împotriva corupţiei rămâne o prioritate, fiindcă acest flagel împiedică dezvoltarea economică şi socială, afectează consolidarea democraţiei şi, de aceea, trebuie ferm combătut.

BUCUREȘTI, 5 iul - Sputnik, Marius Holdean. Mesajul președintelui Iohannis de susținere a luptei anti-corupție vine într-un moment în care Guvernul susținut de acesta este prins în mai multe scandaluri legate de achizițiile obscure făcute în perioada de urgență, dintre care cel mai cunoscut este cazul Unifarm.

Dar, prin mesaj, Iohannis se umflă în pene ca mare susținător al anti-corupției și spune că ”toleranţa zero faţă de orice act de corupţie va produce schimbări profunde şi benefice la nivelul întregii societăţi". Doar că ea nu se aplică și în cazul PNL.

"Cu ocazia Zilei Justiţiei, felicit întregul personal din sistemul judiciar pentru activitatea pe care o desfăşoară, mai ales în contextul dificil provocat de epidemia de COVID-19. Justiţia are misiunea de a apăra drepturile, libertăţile fundamentale şi interesele legitime ale cetăţenilor”, spune Iohannis în mesajul său, la o zi după ce Ludovic Orban a îndenat ca românii să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale.

”Ultimele luni au generat, de asemenea, şi schimbări care anterior erau greu de imaginat în domeniul Justiţiei. Tranziţia spre mediul online ca mijloc de soluţionare a litigiilor sau plusul de eficienţă adus pentru justiţiabili şi pentru personalul din domeniul Justiţiei sunt dovezi clare că folosirea noilor tehnologii şi a beneficiilor acestora pentru înfăptuirea actului de justiţie trebuie să devină o regulă, iar nu o excepţie. Noile standarde atinse înseamnă, de fapt, o democraţie mai funcţională, motiv pentru care încurajez toţi actorii din sistemul judiciar să continue cu hotărâre eforturile în această direcţie", a lansat Iohannis un apel pentru ”justiția online”.

Pentru că e vorba de justiție, Iohannis a trimis săgeți spre PSD, ca să nu fie nevoit să amintească de problemele de integritate ale propriului său Guvern.

”În ultimii ani, agenda publică a fost dominată de încercări repetate de a subordona Justiţia politicului, iar întreaga energie a forţelor democratice din România s-a concentrat pe stoparea unor astfel de demersuri”, a mai spus Iohannis în mesaj.

Și, pentru că USR i-a contestat Strategia Națională de Apărare pentru că nu mai făcea din corupție un punct central, Iohannis a  afirmat în mesajul său de astăzi că ”lupta împotriva corupţiei rămâne o prioritate, fiindcă acest flagel împiedică dezvoltarea economică şi socială, afectează consolidarea democraţiei şi, de aceea, trebuie ferm combătut. Toleranţa zero faţă de orice act de corupţie va produce schimbări profunde şi benefice la nivelul întregii societăţi", a fost mesajul lui Iohannis.

Desigur, e vorba de corupții altora, pentru că despre problemele Guvernului PNL nu a suflat nici o vorbuliță.

359
Tagurile:
Klaus Iohannis
Tematic
În fine, un lider PSD îl ia de guler pe Orban în cel mai mare scandal în care e implicat
Analist: Ludovic Orban e prins ca într-o menghină în capcana măștilor de protecție
Stanciu, APC: ”Ministrul Sănătății și-a permis să încalce Constituția României”

Загрузка...