Lumânări la cimitire, de Paști

”O astfel de prostie” de Paști: ”Organelor de cercetare le-ar trebui bun simț și judecată”

457
(reînnoit 09:09 21.04.2020)
Val Vâlcu: ”Este o risipă de bani publici, de resurse, să te apuci acum să deschizi dosare penale, să-l anchetezi pe un om care a făcut o faptă bună”

BUCUREȘTI, 21 apr – Sputnik, Evan Răutu. Una din cele mai cunoscute victime ale Justiției, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău a făcut un gest de excepție pentru mii de familii. Edilul a aprins 18.000 de candele la mormintele din cimitirele orașului. 

”Mircia Gutău a cumpărat din banii lui lumânările, iar acestea au fost aprinse de angajaţii cimitirelor”, informează DC News.

După cum se știe, accesul în cimitire a fost interzis cetățenilor, care nu au putut duce la îndeplinire obiceiul creștinesc și tradițional de a aprinde o lumânare de Paști la mormintele rudelor decedate.

Astfel, prin gestul său, primarul a îndeplinit această tradiție, spre mulțumirea a mii de familii; ”un gest fabulos în noaptea de Înviere”, consideră jurnalistul Val Vâlcu.

Dar, surpriză, pentru acest gest… primarul este acum cercetat de Poliție! ”

”Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate, urmând să fie luate măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea, care a menționat că ”din informaţiile pe care le avem la momentul de faţă, se pare că lumânările ar fi fost aprinse de personalul administrativ din cadrul cimitirelor, persoane care se aflau la locul de muncă”.

Cunoscutul jurnalist Val Vâlcu remarcă: ”Aici se ridică următoarea problemă: până la urmă, oamenii care aplică legea ar trebui să aibă bun simț și judecată proprie”.

”Este o risipă de bani publici, de resurse, să te apuci acum să deschizi dosare penale, să-l anchetezi pe un om care a făcut o faptă bună”, arată directorul DC News. ”Mircia Gutău a recurs la acest gest tocmai în spiritul ordonanțelor militare care le interzicea oamenilor să meargă la cimitir de Paști”.

Mai mult, jurnalistul consideră că fapta angajaților Primăriei de a aprinde candele la morminte ”era un lucru de salutat, nu de anchetat”.

”Când aplici legea, mai trebuie să ai și puțină judecată”, declară Vâlcu. ”În loc să se țină resursele pentru cei care fac grătare și scandal, care se bat pe stradă în starea de urgență, se face campanie electorală, de fapt - pupă o astfel de prostie a organelor de cercetare, Mircia Gutău va avea 110% la următoarele alegeri”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

457
Tagurile:
Dosar, Poliție, Râmnicu Vâlcea, Primar, Cimitir, Lumânări, Paște
Laura Vicol

Vicol, despre la ministrul Sănătății: ”Bate câmpii”

225
Deputatul social democrat Laura Vicol reacționează, după o declarație făcută de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, potrivit căreia rapoartele Direcției Naționale Anticorupție arată că în Sănătate există interese și corupție.

BUCURETI, 10 mai – Sputnik. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a făcut, recent, o declarație care arată, potrivit deputatului PSD Laura Vicol, de profesie avocat, că demnitarul nu cunoaște niște chestiuni juridice.

Mai exact, Mihăilă, întrebată dacă există mafie în sănătate și dacă s-a lovit de interese în sistem, a spus că îi plac informațiile dovedite.

”Dacă ne uităm pe rapoartele DNA (Direcția Națională Anticorupție – nota Georgiana Arsene), care este instituția abilitată să obiectiveze sau nu prezența mafiei în sănătate, ele arată că în sănătate există interese și că există corupție”, a explicat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Deputatul social democrat, avocatul Laura Vicol a reacționat la declarația Ioanei Mihăilă, căreia îi atrage atenția că problemele juridice o depășesc.

”Pentru că avocatul din mine nu doarme niciodată, nu am cum să nu sancționez derapajul acestei doamne ministru al Sănătății care bate câmpii, juridic vorbind. Madame ministru, nu DNA decide dacă există mafie în Sănătate, ci o instanță de judecată. Da, da, judecătorii decid dacă există sau nu vinovăție penală!”, scrie Laura Vicol pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a adăugat că lumea nu se învârte numai în jurul procurorilor și că ministrul Sănătății ar face mai bine dacă ar spune tuturor ce s-a întâmplat cu toți banii cheltuiți în pandemie de instituția pe care o conduce acum, dacă tot vrea să dea dovadă de transparență.

”Și eu, și DNA și oricine altcineva ne putem aroga dreptul de a vă face mafioată ulterior”, a subliniat Laura Vicol.

Deputatul social democrat a transmis un mesaj ministrului Sănătății, sugerându-i să facă fapte bune, să doneze sânge – dacă poate – să zâmbească și să trăiască pentru că avem o singură viață.

225
Tagurile:
Laura Vicol
Tematic
Vicol:”Cine votează împotriva moțiunii pe Sănătate, complice”
Vicol, către USR: ”Am înțeles, profesorii vă stau în gât”
Laura Vicol trezește din adormire PSD – Ciolacu recunoaște!

Загрузка...
Ion Cristoiu

Soluția lui Cristoiu în scandalul URSULUI, în care dezvăluie implicări de nivel înalt

833
Analiza cazului care revoltă opinia publică din România îl conduce pe Ion Cristoiu la concluzii cu implicații foarte grave – dar și la o soluție pe măsură

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Atent la ”firul roșu” dar și la detalii, Ion Cristoiu vine mereu cu ipoteze de lucru și concluzii inteligente și originale.

În cazul care a revoltat România, împușcarea ursului Arthur de către un prinț dintr-o mare familie nobilă occidentală, Ion Cristoiu observă din prima clipă o situație ”tipică secretomaniei regimului Iohannis” – și anume că autoritățile ”au avut drept principală grijă ascunderea documentelor și informațiilor”.

”Ar fi fost normal ca din prima clipă ministerul Mediului să posteze pe internet ceea ce am numi Dosarul extragerii Ursului”, spune celebrul jurnalist, ”Ar fi fost normal ca premierul să dea explicații asupra cazului, știut fiind că el trebuie să fie cel mai informat demnitar în asemenea situații și nu să ne ia peste picior zicând că ursul n-a fost cel mai mare”.

Apoi, Cristoiu elimină varianta propusă inițial – ”eliminarea unei ursoaice agresive din Ojdula”. Dacă s-ar fi dorit asta ”de ce n-au făcut operațiunea sanitară cei de la AVPS Ojdula, înzestrați cu puști, fără a apela la ajutorul ditamai prințului?”.

O primă concluzie este că avem de-a face cu o ”acoperire cu hârtii” a unei extrageri a ursului pentru satisfacerea dorinței prințului vânător de trofee.

”Decizia ministrului (Mediului) ne confirmă că întreaga afacere a extragerii – de la plângerea țăranului agresat de ursoaică, până la aprobarea dată de Ministerul Mediului – a fost o încercare de a acoperi cu hârtii satisfacerea unui vânător de trofee”, scrie Ion Cristoiu.

Ajuns aici, Cristoiu întoarce cazul pe o altă fațetă: a acțiuni unui… ”grup de crimă organizată.

”În scandalul Ursului Arthur (…) e vorba pur și simplu de o afacere ticăloasa prin care un bolnav de trofee din străinătate a putut vâna ce-a vrut mușchii lui într-o Românie care nu mai e demult un stat”, scrie Ion Cristoiu.

De ce ”grup de crimă organizată”? Pentru că ”prințul ahtiat de trofee nu putea să ucidă un urs pentru a se putea făli în lumea sa cu postura de mare vânător dacă nu intrau în joc instituții ale regimului Iohannis, care au asigurat prințului condițiile depline pentru încălcarea Legii”.

Concret, celebrul jurnalist consideră că acest grup a acționat ”de la venirea prințului la Ojdula la punct fix, până la obținerea hârtiilor menite a acoperi ilegalitatea”.

Mai departe, Ion Cristoiu pune în față cititorului un aspect ignorat de mass media: posibilele resorturi sau motive ale crimei.

În baza datelor de până acum, jurnalistul consideră că această ”rețea de crimă organizată” putea avea două resorturi:

  • a) banii – ”și atunci avem de-a face cu un caz de corupție”;
  • b) ”interesul de stat, la cel mai înalt nivel, dat de regula „Îmi dai – îți dau”, folosită fie între Iohannis și familia Prințului, fie între unul dintre serviciile noastre secrete și Prinț”.
Ori, mergând pe această ultimă variantă, Cristoiu apreciază că deschiderea unui dosar penal in rem de Parchetul de la Covasna pentru braconaj ”e un categoric mijloc de a măslui ancheta”.

De ce asta? Logic, pentru că ”implicările în acest Scandal depășesc cu mult simplul caz de braconaj”, subliniază Ion Cristoiu.

Ca atare, concluzia – ca și soluția! - celebrului jurnalist este clară: ”Presupuse a fi din partea multor instituții ale statului, implicările cer preluarea dosarului de către DIICOT”.

Dar, ”patriarhul presei române” nu îi breasla: implicările înalte din caz „presupun și o veghe a presei cu adevărat independente pentru ca românii să afle adevărul despre unul dintre cele mai penibile din Istoria postdecembristă”.

Întregul articol îl puteți citi pe Blogul lui Ion Cristoiu – iar mai jos puteți urmări și comentariile făcute de el în ”Jurnalul” său video.

833
Tagurile:
prinț, Urs, Ion Cristoiu

Загрузка...
Солдаты многонациональной боевой группы НАТО

Klaus Iohannis și președintele Poloniei participă la un exercițiu NATO în România

0
(reînnoit 12:38 11.05.2021)
Klaus Iohannis și președintele Poloniei Andrzej Duda participă astăzi la exercițiul NATO ”Justice Sword 21” care are loc în comuna Smârdan din județul Galați.

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Președintele României Klaus Iohannis și președintele Poloniei Andrzej Duda participă astăzi la exercițiul militar multinațional NATO ”Justice Sword 21”, după ce ieri au fost implicați în desfășurarea summitului B9.

La exercițiul NATO participă 15.000 de militari din 17 țări membre sau partenere ale Alianței.

Evenimentul de astăzi vine în continuarea summitului Formatul Bucureşti - B9 - o iniţiativă lansată de preşedintele României Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei Andrzej Duda, la care au participat statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Summitul s-a încheiat cu declarații ostile la adresa Rusiei și cu solicitarea lui Iohannis ca NATO s trimită cât mai multe trupe străine în țările din preajma Rusiei, iar România să primească mai mulți soldați străini pe teritoriul său.

Potrivit lui Iohannis, participarea preşedintelui SUA Joe Biden la videoconferinţă ar arăta încrederea de care se bucură România la Washington, ca aliat şi partener strategic.

0
Tagurile:
Klaus Iohannis, NATO
Tematic
Crimeea a răspuns la comparația Mării Negre cu „lacul NATO”
La Summit-ul de la București, NATO a anunțat o nouă gogomănie
Celebru ziarist, mesaj pentru NATO: ”Gavariți vorbe, ca babele pe marginea șanțului”

Загрузка...