Renate Weber

Avocatul Poporului vrea facă ordine în DNA

1435
(reînnoit 14:55 08.12.2019)
Avocatul Poporului, Renate Weber, a contestat la CCR numirea procurorilor în DNA pe formula în care aceștia nu sunt specializați în combaterea faptelor de corupție.

BUCUREȘTI, 8 dec - Sputnik, Marius Holdean. Mișcare interesantă a Avocatului Poporului, Renate Weber, care a sesizat CCR pe 5 decembrie cu o excepție de neconstituționalitate privind numirea procurorilor în DNA. Renate Weber reclamă faptul că fostul ministru al Justiției de pe vremea Alianței DA, Monica Macovei, a scos condiția ”pregătirii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție” dintre condițiile de numire a procurorilor în DNA, așa cum era în legislația de până în 2005.

Renate Weber atrage atenția în sesizarea sa că, în ordonanța 43/2002 a Guvernului Năstase prin care a fost înființat Parchetul Național Anticorupție (PNA), se prevedea că ”pentru a fi numiți în PNA, procurorii trebuie să aibă calități profesionale deosebite, să se bucure de o bună reputație, să aibă o conduită morală ireproșabilă și o pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de corupție”.

Apoi, notează Renate Weber în sesizarea CCR, prin legea 503/2002 de aprobare a OUG 43/2002, ”cerința expresă a pregătirii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție pentru numirea în PNA a fost înlocuită de <<calități și rezultate profesionale deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție >>.”

Potrivit Avocatului Poporului, prevederile art. 87 alin. (2) din Legea 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, restrâng dreptul la un proces echitabil în cadrul procesului penal, întrucât numirea procurorilor în cadrul DNA nu este condiționată de specializarea acestora pentru fapte de corupție.

”Omisiunea leguitorului de a reglementa în cuprinsul soluției legislative criticate condiția specializării procurorilor pentru anchetarea faptelor de corupție are relevanță constituțională, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil al justițiabililor”, a arătat Renate Weber în sesizarea CCR.
1435
Tagurile:
avocatul poporului, DNA
Tematic
”PSD se pot aștepta la dosare!” Băsescu, avertisment grav despre DNA și moștenirea Kovesi
Coincidență? Elena Udrea, prima țintă a justiției și DNA după instalarea noului Guvern!
ALERTĂ! George Maior, audiat la DNA într-un caz care implică SUA!
Europa, mai zgârcită decât statul paralel: bugetul lui Kovesi, mult mai mic decât al DNA!
Dan Barna, lovit de o nouă dezvăluire GRAVĂ – posibilă complicitate cu DNA!
Celebru liberal îl distruge pe Iohannis: ”A murit din cauza DNA că ți-a susținut campania”
Laura Codruț Kovesi

Kovesi nu se dezminte: premierul incomod al Cehiei, cercetat de Parchetul European

463
Premierul Cehiei Andrej Babis a arătat că Parchetul European și Laura Codruța Kovesi sunt folosiți ca un bici împotriva sa, Bruxelles-ul având un conflict mai vechi cu acest politician care a dat semne de independență

BRUXELLES, 14 iun – Sputnik. După ce magistrații cehi au înaintat Parchetului European dosarul în care premierul Cehiei Andrej Babis este acuzat de conflict de interese, politicianul a acuzat această instituție că este „un nou bici” care poate fi folosit împotriva sa.

Mai mulți analiști și jurnaliști din România au avertizat de multă vreme că Parchetul European și șefa acestuia, Kovesi, vor fi folosiți împotriva vocilor incomode din Europa. Iată că a venit și confirmarea, Babis declarând că Parchetul European „este o altă instituție care să se amestece în treburile interne ale Cehiei” care „cedează treptat tot mai multe prerogative” Bruxelles-ului.

Potrivit presei din Cehia, Parchetul European, care și-a început activitatea pe 1 iunie, ar fi acceptat deja 12 dosare din Cehia, inclusiv pe cel al lui Babis. Acest lucru arată că Parchetul lui Kovesi vizează din start țările din Centrul și Estul Europei, pe care vrea să le supună orbește Vestului, și explică de ce capitalele puternice și dominante ale UE au fost de acord și chiar au susținut-o pe Kovesi pentru a ocupa acest post.

463
Tagurile:
Laura Codruța Kovesi

Загрузка...
Liviu Dragnea

Dragnea mai are o șansă: eliberarea condiționată se rejudecă la Tribunalul Giurgiu

1236
Curtea de Apel București a decis astăzi desființarea deciziei definitive prin care s-a respins cererea de liberare condiționată a lui Liviu Dragnea și a trimis cazul spre rejudecarea la Tribunalul Giurgiu

BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik. Liviu Dragnea ar putea avea o nouă șansă să fie eliberat condiționat după ce Curtea de Apel București a desființat decizia definitivă privind continuarea executării pedepsei și a trimis cazul spre rejudecare la Tribunalul Giurgiu.

Decizia de astăzi este definitivă astfel că decizia prin care Tribunalul București a stabilit ca Dragnea să continue executarea pedepsei este desființată.

Curtea de Apel București a luat astăzi decizia favorabilă lui Dragnea în cazul dosarului de strămutare prin care Liviu Dragnea cerea mutarea la o altă instanță decât Tribunalul București a dosarului de eliberarea condiționat, dosar care era deja închis prin decizie definitivă.

Liviu Dragnea a cerut înainte de judecarea la Tribunalul București a contestației sale împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5 privind eliberarea sa condiționată, strămutarea acțiunii de la acea instanță la un alt tribunal din țară.

La termenul de astăzi al dosarului de strămutare, avocata lui Liviu Dragnea a explicat judecătorilor Curții că există doi judecători la Tribunalul București ce nu ar fi fost imparțiali în privința clientului ei.

„Domnul Dragnea a fost judecat de un tribunal cu doi judecători care nu au fost imparțiali. Aveți toate documentele la dosar și o să vedeți că nu este pentru prima dată când Tribunalul nu este imparțial”, a spus avocata Flavia Teodosiu, care a adăugat că s-ar fi pus o presiune mare pe magistrați, inclusiv presiune mediatică, după ce Liviu Dragnea a depus cererea de eliberare condiționată, cerere depusă după obținerea avizului pozitiv din partea penitenciarului Rahova.
1236
Tagurile:
Liviu Dragnea
Tematic
Dragnea, văzut ca un pericol pentru ”aliniamentul” stabilit de Bruxelles și Washington
Detenție politică și război intern hibrid în România–UE. Dragnea, declarație emoționantă!
Ultima oră: decizia contra lui Dragnea ar putea fi DESFIINȚATĂ

Загрузка...
Vladimir Putin și Joe Biden

Putin și Biden au făcut un schimb de glume

0
Vladimir Putin a făcut o glumă cu Joe Biden atunci când presa a fost scoasă din sala unde se aflau cei doi lideri.

CHIȘINĂU, 16 iun – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a făcut  o glumă cu președintele american Joe Biden înaintea summitului de la Geneva.

În momentul în care angajații serviciilor de securitate le-au cerut jurnaliștilor și cameramanilor să părăsească sîncăperea, liderul rus u-a spus ceva zâmbind omologului său american, amândoi au izbucnit în râs.

Întâlnirea celor doi președinți are loc în biblioteca Vilei La Grange din Geneva. Pe masa dintre Putin și Biden se află un buchet mic de flori albe.

Negocierile vor consta din trei părți: una în format restrâns și două extinse. O sursă familiarizată cu pregătirile pentru întâlnire a declarat cu o zi înainte pentru RIA Novosti că întâlnirea va dura patru ore și 45 de minute.

0
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin

Загрузка...