Liviu Dragnea

Exclusiv: Veste mare pentru Liviu Dragnea! Un demers în favoarea sa, la Parchetul General

27904
(reînnoit 11:03 04.06.2019)
Un ONG care a ”înaintat sesizare penală către organele judiciare abilitate” vizând pe cei autorul (autorii și responsabilii pentru publicarea) scrisorii în care Dragnea e amenințat

BUCUREȘTI, 4 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. În exclusivitate, Sputnik publică un demers al unui grup de oameni de Drept, jurnaliști, ofițeri în rezervă etc. – care s-au decis să intervină după ce Liviu Dragnea a fost amenințat de șeful unui sindicat al lucrătorilor din penitenciare.

”Suntem un grup de activiști, profesioniști în diferite domenii de activitate, care ne-am adunat în jurul aceleiași nemulțumiri: crima organizată, flagel extins astăzi la cel mai amplu nivel al ultimilor 30 de ani”.

Acesta este prezentarea celor care au fondat Organized Crime Harm Reduction (OCHR), ”Organism European de Reducere a Riscurilor Asociate Crimei Organizate”, un ONG care a ”înaintat sesizare penală către organele judiciare abilitate” vizând pe cei autorul (autorii și responsabilii pentru publicarea) scrisorii în care Liviu Dragnea este amenințat.

Astfel, prin președintele Eugen Chiracu, OCHR a înaintat o sesizare (0147/30.05.2019) către Parchetul General, conform art 288 NCPP, al 1, ”prin care vă aducem la cunoștință săvârșirea următoarelor infracțiuni (…) de  către numitul Sorin Dumitrașcu, cu participarea în  complicitate sau asentiment tacit al altor  persoane”

- Art. 280 Supunerea la rele tratamente

- Art. 281 Tortura

- Art. 296 Purtarea abuzivă

- Art. 297 Abuzul în serviciu

OCHR evidențiază calitatea de funcționar public cu statut special a lui Dumitrașcu (autorul scrisorii), lucrător al Administrației  Naționale  a  Penitenciarelor,  Președinte al Federației  Sindicatelor din  ANP.

În ampla analiză care însoțește sesizarea, OCHR evidențiază termenii, aluziile și contextul folosite de Dumitrașcu în scrisoare. Iată aici un exemplu, restul poate fi găsit în sesizare.

”Aspectele menționate de numitul Sorin Dumitrașcu cu privire la posibilitatea deținutului de a fi violat în incinta penitenciarului (…) dar mai ales solicitarea in scris a acestuia de a « avea grija» adresata direct persoanei condamnate, prezinta un aspect deosebit de grav (…) regăsim aspecte ce pot fi asimilate instigării la fapte reprobabile social”.

OCHR subliniază că ”aceste aspecte sunt susținute de reprezentantul angajaților instituției ce are obligația respectării drepturilor fundamentale ale omului, angajați ce au la rândul lor obligația de a asigura paza și ordinea, siguranța și protecția populației penitenciare”.

Iată aici textul sesizării OCHR la care se referă reclamația.

Desigur, este o veste mare pentru Liviu Dragnea, în sensul că, iată, cineva întreprinde un demers oficial în favoarea sa, după ce, în primele zile de după încarcerarea, fostul ”cel mai puternic politician român” a fost ținta atacurilor și insultelor.

27904
Tagurile:
Parchetul General, Demers, Condamnare, Liviu Dragnea
Tematic
Acum, Verdict final în procesul lui Liviu Dragnea! S-a terminat!
Presa internațională, neiertătoare cu Dragnea
Imaginile anului: Liviu Dragnea i-a lăsat cu buza umflată pe protestatari
Afirmații scandaloase și false la ProTV: Esca și C.T. Popescu despre Dragnea și PSD
Mesajul nepotrivit al ambasadei britanice este ”O confirmare că Dragnea a fost mare”
Cerșetor

Decizie șocantă a CEDO față de o cerșetoare romă din România

165
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat… Elveţia în cazul unei femei de etnie romă din România care cerșea în Geneva!

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Este vorba de o tânără romă, născută în 1992, condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva.

Se menționează în dosar că tânăra este analfabetă, nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, dar a fost plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda.

”CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine”, arată CEDO, citat de Agerpres

Și, atenție la argumentul următor: ”Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie”, a decis CEDO, care decis că Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale.

Ca despăgubiri, Elveţia trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale. Ciudat de puțin pentru încălcările majore la care se referă CEDO…

Dar, decizia lovește puternic în statele occidentale, afectate de fenomenul migrației pe motive de sărăcie maximă din Orientul devastat de acțiunile SUA și NATO, dar și de infracționalitatea transfrontalieră a rețelelor de cerșetorie și prostituție din România și alte state estice.

Ce se va petrece mai departe cu aceste persoane care au împânzit occidentul, nu au loc de muncă și nici nu beneficiază de minima protecție socială?

Răspunsul ar trebui căutat la cei care au dezlănțuit dezastrele din Orient și Africa, dar și la cei ce beneficiază de ”serviciile” rețelelor amintite.

165
Tagurile:
România, CEDO
Tematic
CEDO - decizie șocantă, pe baza unei legi PSD… abrogate! Ingrid: ”De ce mai suntem în UE?”
Cu ce se ocupă CEDO: a condamnat Bulgaria pentru că nu a recunoscut un transsexual
Hotărârea CEDO în cazul Kovesi: MAE român nu contestă decizia

Загрузка...
Dana Gîrbovan

Dana Gîrbovan, exemplu de atitudine pentru ministrul Justiției

257
Ministrul USR al Justiției, Stelian Ion, vrea să implementeze de urgență recomandările GRECO, deși datele prezentate de Dana Gîrbovan arată că acestea nu sunt aplicate decât parțial în statele UE - iar atitudinea GRECO este dubioasă în anumite privințe.

BUCUREȘTI, 19 dec – Sputnik. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion a trimis două adrese către Parlament, prin care legislativului să se implice în implementarea recomandărilor GRECO, dar și şi să comunice acţiunile întreprinse până pe 29 februarie, „pentru a putea fi valorificate cu prilejul reuniunii plenare a GRECO care va avea loc în perioada 22 - 26 martie”.

De asemenea, Stelian Ion arată că au fost transmise asemenea adrese în 2019 şi în noiembrie 2020 către Parlament, dar Ministerul Justiţiei nu a primit răspuns.

”GRECO a constatat că România a implementat satisfăcător patru din cele treisprezece recomandări cuprinse în Raportul de evaluare, trei din celelalte recomandări sunt parţial implementate, iar şase rămân neimplementate - iar GRECO a concluzionat că nivelul de conformitate cu recomandările rămâne «global nesatisfăcător»”, se arată în documentul Ministerului Justiției.

În aceste condiții, ministrul USR face sugestii Legislativului, bazate pe practica altor state.

”Din totalul de 9 recomandări ale GRECO apreciate ca parțial implementate sau neimplementate, 7 vizează integritatea membrilor Parlamentului, propunem reevaluarea demersului de implicare a Parlamentului în implementarea recomandărilor restante”, transmite Stelian Ion.

Modelul Dana Gîrbovan – un exemplu de demnitate și cunoaștere

Spre deosebire de Stelian Ion, tânărul avocat constănțean ajuns ministru al Justiției, președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, șefa Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan arăta, acum doi ani, că în privința GRECO ”cu o singura excepție, nici un stat nu a implementat satisfăcător toate recomandările”.

Excepția era Finlanda, iar situația era explicată de Dana Gîrbovan prin prisma faptului că ”aceste recomandări trebuie implementate într-un sistem de multe ori consolidat - ori trebuie armonizate cu alte reglementari existente - ori sunt situații în care statele argumentează de ce unele reglementari criticate de GRECO trebuie păstrate, tocmai pentru că nu există rețete șablon care sa fie impuse în toate statele”.

”Ca atare, a pretinde agresiv și a bate cu pumnul în masă pentru a implementa imediat și fără discuție niște recomandări GRECO relevă o necunoaștere crasă a modului în care aceste instituții funcționează în raport cu statele membre”, conchidea Dana Gîrbovan.

Mai mult, în privința României, Dana Gîrbovan judecătoarea sublinia că dacă raportul final GRECO include și ce a cuprins raportul ad-hoc din 2018 – ”care conținea o serie de erori juridice si faptice, precum și opinii ce preiau vădit subiectiv doar o parte din punctele de vedere existente la nivelul instituțiilor române” -  cu atât mai mult ”acest raport trebuie analizat sistematic și expuse problemele pe care le conține”.

”Acest lucru trebuia făcut și în 2018, după publicarea raportului ad-hoc, și trebuie făcut în continuare de Ministerul Justiției, dacă cei ce conduc ministerul sunt interesați cu adevărat de problemele sistemului judiciar și rezolvarea lor”, scria președinta UNJR.

Dar, poate cel mai grav, președinta UNJR remarca un fapt îngrijorător: ”Modul în care GRECO face referire la protocoalele secrete dintre Parchetul General și SRI reflecta dezinteresul experților anti-corupție pentru ceea ce reprezintă, în realitate, cea mai mare amenințare la adresa independenței justiției din România în perioada post-comunistă: implicarea secretă a serviciilor de informații în actul de justiție”.

Astfel, Gîrbovan arată că ”referirea la protocoalele secrete este ascunsă discret într-o notă de subsol la următorul paragraf: "GRECO este preocupat de tensiunile politice continue în România în ceea ce privește reformele sistemului judiciar, cu consecințele sale potențial dăunătoare pentru combaterea corupției"”.

”GRECO nu amintește nici măcar într-o notă și despre alte protocoale ale SRI, cele cu CSM și Inspecția Judiciară, deși acestea au privit direct statutul și independența judecătorilor și, desigur, a procurorilor, a căror independență este în mod deosebit în atenția experților europeni”, arăta Dana Gîrbovan, în iulie 2019.

Oare Stelian Ion cunoaște aceste date prezentate de președinta UNJR? Sau poate cunoaște situația statelor UE pe baza raportului și recomandărilor GRECO? Iat-o, prezentată tot de Dana Gîrbovan.

1. Austria - raportul este confidențial.

2. Belgia - raportul este confidențial.

3. Bulgaria - raport adoptat la 23 iunie 2017 și publicat la 25 iulie 2017. ”Din 19 recomandări, 12 au fost implementate satisfăcător”.

4. Cehia - raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 28 februarie 2019. ”Nici una din cele 14 recomandări nu au fost implementate satisfăcător”.

5. Cipru - raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 6 septembrie 2018. ”Din 16 recomandări, 2 au fost implementate satisfăcător”.

6. Croația - raport adoptat la 7 decembrie 2018 și publicat la 29 ianuarie 2019. ”Din 11 recomandări, 5 au fost implementate satisfăcător”.

7. Danemarca - raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 12 septembrie 2018. ”Din 6 recomandări, una a fost implementată satisfăcător”.

8. Estonia - raport adoptat și publicat la 23 iunie 2017. ”Din 19 recomandări, 14 au fost implementate satisfăcător”.

9. Finlanda - raport adoptat și publicat la 23 iunie 2017. ”Toate cele 8 recomandări au fost implementate satisfăcător”.

10. Franța - raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 18 septembrie 2018. ”Din 11 recomandări, 4 au fost implementate satisfăcător”.

11. Germania - raportul este confidențial.

12. Grecia - raport adoptat la 18 octombrie 2017 și publicat la 1 martie 2018. ”Din 19 recomandări, 6 au fost implementate satisfăcător”.

13. Irlanda - raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 5 iulie 2018. ”Din 11 recomandări, 3 au fost implementate satisfăcător”.

14. Italia - raport adoptat la 7 decembrie 2018 și publicat la 13 decembrie 2018. ”Din 12 recomandări, 3 au fost implementate satisfăcător”.

15. Letonia - raport adoptat la 22 martie 2019 si publicat la 3 iunie 2019. ”Din 14 recomandări, 9 au fost implementate satisfăcător„.

16. Lituania - raportul este confidențial.

17. Luxemburg - raport adoptat la 22 martie 2019 și publicat la 26 martie 2019. ”Din 14 recomandări, 4 au fost implementate satisfăcător”.

18. Malta - raportul este confidențial.

19. Marea Britanie - raport adoptat la 24 martie 2017 si publicat la 10 noiembrie 2017. ”Din 8 recomandări, 7 au fost implementate satisfăcător”.

20. Olanda - raport adoptat la 23 martie 2018 și publicat la 14 iunie 2018. ”Din 7 recomandări, 3 au fost implementate satisfăcător”.

21. Polonia - raport adoptat la 22 iunie 2018 și publicat la 28 iunie 2018. ”Din 16 recomandări, 7 au fost implementate satisfăcător”.

22. Portugalia - raport adoptat la 21 iunie 2019 și publicat la 28 iunie 2019. ”Din 15 recomandări, una a fost implementata satisfăcător”.

23. Romania - raportul este confidențial.

24. Slovacia - adoptat la 22 martie și publicat la 26 martie 2019. ”Din 16 recomandări, 7 au fost implementate satisfăcător”.

25. Slovenia - raport adoptat la 23 martie 2018 și publicat la 5 iulie 2018. ”Din 19 recomandări, 14 au fost implementate satisfăcător”.

26. Spania - raportul este confidențial.

27. Suedia - raport adoptat la 18 octombrie 2017 și publicat la 24 octombrie 2017. ”Din 8 recomandări, 6 au fost implementate satisfăcător”.

28. Ungaria - raportul este confidențial.

257
Tagurile:
Dana Gârbovan

Загрузка...
Adrian Severin

Adrian Severin: Iată cum va arăta lumea nouă

416
O analiză de excepție, o viziune sistemică asupra bătăliei dintre globalism și naționalism, rezultatul fiind… o lume nouă.

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Fostul ministru de Externe Adrian Severin a scris una dintre cele mai interesante analize sistemice, axându-se pe vectorii principali de putere care au influențat istoria ultimilor 30 de ani.

Analiza este structurată pe trei planuri: ”De la post-bipolarism la post-americanism”, ”De la criza democrației la decesul democrației”, ”Dictatura tehnologică și reideologizarea relațiilor umane”. În plus, ca o rezultantă a evoluției sau a intersectării acestor trei planuri în ultimele decenii, Severin vede paradigma actuală prin confruntarea între ”Globalism și naționalism”.

Analiza merită citită integral – a fost publicată de DC News, dar eu voi nota acum, idei din această din urmă temă ”Globalism și naționalism”, care prefigurează o nouă ordine mondială. Sau, altfel spus, cum va arăta lumea de mâine.

În fapt, Severin aduce atrage atenția că și odată cu dispariția ordinii mondiale bipolare se anunța ”trecerea la o altă ordine tot globală”.

”Simțindu-se că dispariția bipolarismului revitalizează naționalismele, ideea națională era demonizată, fiind tratată, în același timp, ca un fenomen secundar și trecător”, scrie Severin.

Și, în consecință, ”încercarea eșuată de monopolarism și dezordinea mondială care i-a urmat, au dat avânt naționalismului, venind rândul la demonizare al globalizării”.

Dar, în ciuda acestui fenomen și a ceea ce Severin consideră ca o confruntare ”cu susțineri relativ egale”, de fapt ”globalizarea este inevitabilă”, spune fostul șef al diplomației.

Mai mult, Severin subliniază că această globalizare poate fi ”profitabilă, cu condiția ca edificiul politic global să se construiască din cărămizi naționale, precum și că, în lipsa unei ordini globale consensuale, naționalismul ne va împinge din nou spre război”.

De asemenea, adaugă Severin, ”se ignoră că atât naționalismul marilor puteri, cât și lipsa de structură națională a uniunilor politice suprastatale, duce la opresiunea de tip imperial”.

Severin face o apreciere interesantă: ”Pe plan mondial, puterile care nu mai au resurse spre a domina la nivel global, precum este Rusia, susțin preeminența ordinii naționale”.

”Dimpotrivă, puterile care au asemenea resurse, precum China, promovează ideea unei (noi) ordini globale, post americane”, consideră Severin.

Aici merită introdus un comentariu – poate că Moscova, singura care a avut nu numai puterea, dar și responsabilitatea unui pol mondial, nu mai vrea să se încarce cu o asemenea greutate. Moscova a însemnat un centru de putere pe toate planurile, mai ales ideologic – factor care, așa cum sublinia și Adrian Severin într-un capitol anterior, a avut o însemnătate decisivă mult timp.

Acum avem, confruntarea dintre tabăra Trump și tabăra Biden / Harris adică, spune Severin, ”a fost în principal aceea dintre viziunea naționalistă și cea globalistă” – viziuni care ”au scindat societatea și clasa politică americană”.

Atenție și la una dintre cele mai interesante teorii, care pune într-o lumină ridicolă SUA: ”Să fi avut loc sub ochii noștri, orbiți de spectacolul faptului divers, prima confruntare dintre Rusia și China, desfășurată pe teritoriul SUA?”.

Argumente sunt aduse chiar de Trump și Biden – ””democrații l-au acuzat pe Trump de conivențe cu Rusia, iar republicanii pe Biden de sprijin chinez… poate nu întâmplător”, scrie Severin.

”Se poate spune că, măcar la nivelul simbolurilor și ideologiilor lucrurile așa au stat, prefigurând evoluțiile viitoare ale realității politice”, consideră Severin. ”În acest sens, nu este de mirare nici faptul că echipa Biden a primit sprijin din partea Europei germane, tot mai apropiată de China, care nu atât revenirea Americii în fruntea lumii occidentale, promise de Joe Biden, o dorește, ci eradicarea naționalismului american, iar în subsidiar dispariția ordinii mondiale americane, în favoarea unei ordini tot globale, dar post-americane”.

În pași concreți, Severin apreciază că, în măsura în care viziunea globalistă intrinsecă mandatului administrației Biden / Harris are câștig de cauză, ”ne putem aștepta la punerea ideii naționale sub presiuni sporite și, odată cu aceasta, la un refuz al democrației, simultan cu instalarea unei dictaturi culturale și politice a digitalizării; digitalizare transformată din mijloc în scop și din facilitator al vieții sociale în mod de viață socială”.

Și vine întrebarea cea de pe urmă, impunând o concluzie a excelentei analize: ”Cum va arăta această lume nouă?”.

Uitați-vă în jur! Semnele ei au răsărit – ne îndeamnă la observație și gândire Severin.

”Va fi, din câte ne putem da seama, austeră, frugală, uniformizată, colectivistă (nu comunitaristă) dar desocializată, agnostică, iliberală, cu multe obligații individuale și foarte puține drepturi și, desigur, digitalizată”, scrie Adrian Severin.

Și, atrage atenția omul politic – ”întrucât direcția este obiectivă, nu are rost nici să ne înspăimântăm nici să ne revoltăm”.

Atunci, care este soluția? ”Trebuie să optimizăm și să ne adaptăm”, ne sfătuiește Adrian Severin.

”Lumea pe care o știm, moare. O nouă lume se naște. Nu este pe placul nostru. Se pare, însă, că pendulul istoriei nu poate fi oprit” – este concluzia analizei lui Adrian Severin.

Așadar, să vedem mâine cum răsar zorii minunatei lumi noi. Eventual (re)citindu-l pe Huxley. 

416
Tagurile:
Adrian Severin
Tematic
Severin: CE este în spatele atacurilor lui Iohannis la PSD!
Ciolacu, băgat la mijloc de Năstase și Severin: ”E perspectiva ivirii unui PSD după PSD”
Severin: ”CTP s-a născut în imposibilitatea de a fi castrat”

Загрузка...