Coronavirus SARS-CoV-2 (photo d'archives)

Mutația E484K a COVID-19 ce reduce eficiența vaccinului - descoperită în România

147
Profesor universitar doctor Mihai Dimian, prorector cu activitate științifică la Universitatea ”Șrefan cel Mare” din Suceava, spune că noua variantă de coronavirus a fost identificată și în România, iar proba biologică a fost recoltată la Spitalul din Suceava.

BUCUREȘTI, 6 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Cercetătorii suceveni informează că noua variantă de coronavirus, prezentând atât caracteristicile tulpinii britanice (B1.1.7), cât și mutația E484K, ce poate reduce eficiența vaccinurilor împotriva virusului, a fost identificată și în România, pe baza secvențierilor efectuate la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

„La cele 3 variante îngrijorătoare cunoscute ca provenind din Marea Britanie (linia B.1.1.7, nume VOC202012/01), din Africa de Sud (linia B.1.351, cu numele 501Y.V2 15) și din Brazilia (linia P.1, nume P.1), Institutul de Sănătate Publică din Anglia a adăugat, în luna februarie, o nouă variantă a virusului (linia B.1.1.7 + E484K, nume VOC202102/02). Deși numărul cazurilor identificate cu noua variantă (B.1.1.7 + E484K) este momentan relativ redus (fiind prezentate numai 43 de cazuri în Raportul britanic din 1 aprilie 2021), principala îngrijorare provine din capacitatea variantelor ce conțin și mutația E484K de a prezenta o rezistență mai mare la anticorpii generați de vaccin, reducând astfel eficiența vaccinurilor. În luna martie, noua variantă (B.1.1.7 + E484K) a fost introdusă ca variantă îngrijorătoare (variant of concern – VoC) și în lista Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), care monitorizează situația epidemiologică la nivelul Uniunii Europene. Într-un comunicat emis duminică, 4 aprilie, de agenția Reuters, este prezentată îngrijorarea în legătură cu răspândirea acestei variante și în Japonia, aproximativ 70% dintre probele secvențiate de la un spital din Tokyo prezentând această mutație”.

Proba biologică a fost recoltată la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, de la un pacient fără un istoric recent în Marea Britanie.

Profesor universitar doctor Mihai Dimian, prorector cu activitate științifică la Universitatea ”Șrefan cel Mare” din Suceava, afirmă că în cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava – USV - au fost realizate, pe parcursul ultimelor 2 săptămâni, secvențieri pentru un număr de 91 probe, provenite de la pacienți depistați pozitivi cu SARS-CoV-2, de pe raza județelor Suceava, Cluj, Iași, Timiș și Botoșani.

Au fost depistate, din probele analizate, 88 noi cazuri aparținând tulpinii de interes epidemiologic B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea in Marea Britanie, și un caz aparținând tulpinii B.1.1.7 + E484K.

Acestea sunt repartizate geografic astfel: 44 din cele 44 de probe selectate din județul Suceava, 22 din cele 25 de probe selectate din județul Cluj, 17 din cele 17 probe selectate din județul Iași, 3 din cele 3 probe selectate din județul Timiș, precum și 2 din 2 probe selectate din județul Botoșani în această rundă de secvențiere, se arată pe site-ul usv.ro.

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a secvențiat, până acum, peste 400 de probe provenind de la pacienți diagnosticați pozitiv cu Sars-CoV-2 și va continua monitorizarea evoluției Sars-CoV-2 pe teritoriul României, în colaborare cu partenerii implicați în această acțiune.

”În baza acordurilor de colaborare încheiate până la acest moment sunt selectate probe din spitale aflate pe raza județelor Suceava, Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Botoșani, Neamț și ne exprimăm disponibilitatea de a colabora și cu alte instituții cu compartimente COVID-19 din alte județe pentru analiza situațiilor speciale și realizarea analizelor genetice corespunzătoare”, spune profesor universitar doctor Mihai Dimian.

 

Variante îngrijorătoare ale virusului SARS-Cov-2 la nivelul UE și Marii Britanii
© Photo : usv.ro
Variante îngrijorătoare ale virusului SARS-Cov-2 la nivelul UE și Marii Britanii

 

147
Tagurile:
România, mutație, virus, COVID-19, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1750)
Secția terapie intensivă a unui spital din București

Războiul din sănătate: spitalele Covid au rămas fără bani, bugetul ATI tăiat cu 65 la sută

122
(reînnoit 14:20 17.04.2021)
Războiul dintre PNL și USR pe sistemul de sănătate scoate la iveală dezastrul actualei guvernări și felul în care sănătatea românilor a fost pusă în pericol în plină pandemie.

BUCUREȘTI, 17 apr – Sputnik. Fostul ministru al Sănătății și în prezent consilier al premierului, Victor Costache, a lansat un atac dur la adresa fostului ministru Vlad Voiculescu declarând că spitalele Covid-19 nu mai au bani și înregistrează datorii foarte mari la furnizorii de echipamente medicale.

Într-o declarație pentru DIgi 24, Costache a indicat că problema pleacă de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care nu decontează banii pentru facturi.

”În acest moment, spitalele Covid-19 înregistrează datorii foarte mari la furnizori și sunt probleme foarte mari (...) Vreau să se găsescă soluțiile juridice pentru ca CNAS să asigure plata acestor facturi. Deocamdată pacienții nu au fost afectați, deoarece spitalele lucrează în deficit, cu datorii mari la furnizori”, a spus Victor Costache la postul respectiv.

Fostul ministru susține că în curând problema va deveni una acută, asta pentru că și furnizorii au o limită până la care înțeleg spitalele și apoi există riscul ca echipamentele medicale să nu mai fie furnizate în spitalele Covid-19.

Voiculescu a tăiat bugetul ATI cu 65 la sută

Și deputatul PSD Alexandru Rafila a lansat critici dure împotriva fostului ministru Vlad Voiculescu pe care îl acuză că a tăiat bugetul ATI cu 65%, în condițiile în care se prefigura un val 3 extrem de agresiv și în condițiile în care sistemul medical este oricum la limită.

”Mi se pare un lucru absolut inexplicabil: în momentul în care s-a discutat despre bugetarea acestor paturi ATI, la începutul acestui an, de către dl ministru Voiculescu - și asta e declarația președintelui Societății de ATI, dl prof Săndesc - a scăzut bugetul cu cât credeți? Cu 65%! Adică a lăsat doar o treime din buget pentru terapie intensivă în plină criză și când valul 3 se prefigura că va apărea”,  spus Rafila la B1 TV.

Rafila s-a arătat consternat de o asemenea atitudine, menționând că în asemenea condiții nici nu mai poți să funcționezi pentru că  nu mai contează câte paturi sunt dacă nu există finanțare pentru a fi funcționale.

”Ministerul Săntății (a luat decizia) când a propus bugetul pentru anul ăsta....Mi se pare iresponsabilă o astfel de chestiune. Trimiți oamenii la luptă, dar le confiști puștile” a mai spus Rafila despre fostul ministru USR.

122
Tagurile:
Bani, Spitale, COVID-19
Tematic
Voiculescu, vești rele despre spitale: se apelează la măsuri de urgență
Reprezentantul Românie la OMS: „Bolnavii de COVID vor ajunge fără loc în spitale”
Cum sunt tratați în spitale bolnavii de COVID-19

Загрузка...
Pacient intubat la un spital pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 în Franța

Coronavirus în România, 16 aprilie: presiune pe secția ATI

60
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 16 aprilie 2021.

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Autoritățile precizează că, până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.023.565 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 930.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.264 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 25.937 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 137 de decese - 71 bărbați și 66 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 123 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.887. Dintre acestea, 1.493 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.086.549 de teste RT-PCR și 760.991 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.630 teste RT-PCR - 13.564 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.066 la cerere - și 11.838 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 53 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 aprilie 2021.

Pe teritoriul României, 55.374 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.598 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.426 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 120 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.080 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 591 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 15 aprilie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 5.115 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 916.022 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE – 0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.501 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația și Finlanda. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Reprezentanții GCS subliniază că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În intervalul 8 aprilie – 15 aprilie 2021, au fost raportate   28  496  538   de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.   

Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați,   continuă să fie actualizate zilnic.

60
Tagurile:
România, COVID-19
Tematic
Săracii, ”săriți” de la testarea COVID-19 în farmacii
Unul din trei pacienți care au avut Covid suferă de probleme psihologice sau neurologice
Rusia: vaccin anti-COVID-19 sub formă de picături nazale

Загрузка...
Cum mașinile ajung la parcarea privată

Dacă ai uitat permisul acasă - Este sau nu ridicată mașina

0
(reînnoit 18:15 17.04.2021)
Deși în lege este menționat clar că orice șofer trebuie să aibă la sine permisul de conducere atunci când urcă la volan, mai sunt totuși cazuri când aceștia îl uită acasă.

CHIȘINĂU, 17 apr – Sputnik. Regulamentul Circulației Rutiere prevede expres că orice șofer este obligat să aibă asupra sa permisul de conducere atunci când urcă la volan. Șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Veaceslav Sârbu, a explicat pentru Sputnik Moldova ce se întâmplă în cazul în care conducătorii auto sunt stopați de agenții de patrulare și nu pot prezenta carnetul de șofer. 

"Articolul 232 spune clar că, dacă un automobil este condus de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere ori dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație, a permisului sau actul de înmatriculare de stat a vehiculului, sau polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă, atunci se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități contravenționale, ceea ce înseamnă o amendă între 150 și 300 de lei", a precizat Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

În același timp, reprezentantul poliției susține că se fac și excepții de la acestă prevedere. Astfel, în cazul în care șoferul dispune de permis de conducere, dar l-a uitat acasă sau în alt loc, agentul de patrulare verifică prin sistemul informațional dacă persoana dispune de dreptul de a conduce mijlocul de transport sau dacă este privat de permisul de conducere, însă la fel i se aplică o amendă de la 3 la 6 unități convenționale. Mai mult, agentul de patrulare poate lua decizia ca șoferul să fie înlăturat de la volanul mașinii, iar automobilul să fie dus la o parcare specială. 

"Articolul 438 îi permite agentului de patrulare să înlăture conducătorul auto de la volanul mașinii dacă nu are asupra sa documentul ce confirmă dreptul de a conduce sau a folosi vehiculul. Temei legal există și a existat mereu. Dacă agentul de patrulare, din motive tehnice, nu poate verifica prin sistemul informațional dacă persoana dispune de permis de conducere, șoferul este înlăturat de la volan și se chemă evacuatorul la fața locului, iar mașina este dusă la parcarea specială. În același timp, o altă normă spune că în cazul în care mașina este ridicată pe evacutor, dar șoferul are pe cineva la fața locului cu permis de conducere, persoana achită doar pentru cheltuielile suportate de evacuator că a venit la fața locului și amenda de la 3 la 6 unități convenționale. Aceleași măsuri se aplică și în condițiile în care șoferul reușește să prezinte permisul", a declarat Veaceslav Sârbu.

Totodată, omul legii a explicat de ce poza din telefon cu permisul de conducere nu este un argument în apărarea șoferilor. 

"Dacă agentul de patrulare nu poate verifica în sistemul informațional, iar conducătorul auto arată doar o poză din telefon, asta ar fi pe responsabilitatea polițistului nemijlocit, căci printr-o poză nu poți verifica dacă e veridic sau nu actul, sau dacă permisul e fals sau adevărat. De asta norma legală obligă agentul de patrulare să verifice fizic permisul de conducere", a mai spus Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Agentul de patrulare este cel care decide cum să aplice legea, iar șoferii care nu sunt de acord cu decizia luată, o pot contesta ulterior în instanța de judecată. Mai mult, conducătorul auto NU are dreptul să-i spună polițistului cum să procedeze, fiindcă în astfel de cazuri se mai poate alege cu o amendă. 

"Legea spune clar că sunt interzise imixtiunile în deciziile agentului de patrulare. Niciun cetățean nu are dreptul să-i spună cum să procedeze sau să-l corecteze. Imixtiunea, sub orice formă, în activitatea agentului constatator cu scopul de a împiedica exercitarea atribuţiilor funcţionale se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore",  a precizat Veaceslav Sârbu.

0
Tagurile:
mașină, permis auto
Tematic
A rămas fără permis de conducere: Primul șofer, victimă a noii legi (VIDEO)
Top sfaturi și life hack-uri pentru șoferi în timpul iernii: Cum să supraviețuim frigului
Șoferii - fără permis de conducere dacă nu achită amenzile. Noul proiect de lege

Загрузка...