BUCUREŞTI, 2 apr – Sputnik. Ecotextile News a dezvăluit că nu toate măştile de protecţie de pe piaţă utilizate de către publicul larg îndeplinesc standarde de siguranţă.
Astfel, în urma unor teste, doi oameni de ştiinţă din Germania au descoperit în unele măști urme ale unor substanțe chimice toxice, care sunt restricționate motive de sănătate și de mediu. Printre acestea a fost descoperită formaldehida, o substanță chimică care provoacă senzații de arsură la nivelul ochilor, nasului și gâtului, tuse, respirație șuierătoare și greață.
Cercetătorii avertizează că, dacă măştile conţinând astfel de substanţe sunt purtate pentru perioade lungi de timp, acestea ar putea provoca probleme de sănătate.
Printre oamenii de ştiinţă care au făcut aceste teste pe măşti este profesorul Michael Braungart, director la Institutul de Mediu din Hamburg, fiind vorba de măști care au provocat erupții cutanate unor persoane.
„Ceea ce respirăm pe gură și nas sunt de fapt deșeuri periculoase. Am găsit formaldehidă și chiar anilină și am observat că se aplică parfumuri artificiale necunoscute pentru a acoperi orice miros neplăcut de substanță chimică din mască”, a spus Braungart, potrivit ziarulromanesc.de.
Acesta a mai spus că în cazul măștilor chirurgicale de culoare albastră, a descoperit cobalt, care poate fi folosit ca vopsea albastră.
„Una peste alta, avem un cocktail chimic în fața nasului și gurii care nu a fost niciodată testat nici pentru toxicitate, nici pentru orice efecte pe termen lung asupra sănătății”, a avertizat profesorul.
De asemenea, dr. Dieter Sedlak, director general și cofondator al Modern Testing Services din Augsburg, a găsit alte substanțe chimice prin propria sa metodă de testare: pe lângă formaldehidă, a descoperit urme de fluorocarburi periculoase, care sunt puternic restricționate. Fluorocarburile sunt toxice pentru sănătatea umană, iar oamenii de știință au solicitat recent interzicerea lor pentru utilizarea neesențială.
„Se pare că substanța a fost aplicată în mod deliberat ca un agent de respingere a fluidelor – ar funcționa pentru a respinge virusul într-un format de picături de aerosoli –, dar fluorocarbura pe față, pe nas, pe mucus sau pe ochi nu este bună”, a precizat Sedlak.
Fluorocarburile sunt folosite pentru a adăuga un strat protector la articole precum rucsacurile și jachetele, dar nu sunt destinate inhalării.
Pe de altă parte, cei doi academicieni spun că descoperirile lor nu sunt suficiente pentru a concluziona că toate măștile chirurgicale sunt periculoase, dar consideră că unele măști aflate în circulație trezesc îngrijorări.
Potrivit acestora, măștile concepute pentru a fi purtate de public nu sunt clasificate ca Echipamente Individuale de Protecție (EIP) și, prin urmare, nu sunt supuse aceluiași nivel de control ca în cazul celor care sunt destinate utilizării de către profesioniștii din domeniul sănătăţii. Întrucât măștile pentru față nu sunt dispozitive medicale, acestea trebuie să respecte doar legile generale de siguranță.
Şi dr. Julian Tang, citat de Daily Mail, virusolog clinic și profesor asociat onorific la Departamentul de Științe Respiratorii de la Universitatea din Leicester, care este de acord cu dr. Sedlak și cu prof. Braungart, a spus că sunt necesare cercetări mai aprofundate. Potrivit acestuia, o opțiune este ca oamenii să folosească măști chirurgicale profesionale care îndeplinesc standarde mai stricte.
BUCUREŞTI, 22 apr – Sputnik. „Inspecțiile pentru bune practici clinice sunt efectuate în luna aprilie de către o echipă comună EMA / OMS. Inspecțiile la fața locului pentru bune practici de fabricație se aşteaptă să aibă loc în perioada 10 mai - prima săptămână a lunii iunie, aceste date fiind convenite cu producătorul”, a declarat pentru Sputnik un reprezentant al OMS.
Atât OMS, cât și EMA continuă să primească date de la Gamaleia Center, dezvoltatorul Sputnik V, ceea ce face parte dintr-un proces de revizuire în desfăşurare, a adăugat reprezentantul.
La începutul acestei zile, viceministrul rus de Externe, Sergei Vershinin, a declarat, după o întâlnire cu directorul general al OMS, Tedros Adhanom, că vaccinul Sputnik V poate primi aprobarea Organizației Mondiale a Sănătății în câteva săptămâni după desfăşurarea misiunii OMS, care ar urma să sosească în țară în luna mai.
Sputnik V, primul vaccin împotriva coronavirusului înregistrat din lume, a fost aprobat până acum pentru utilizare de urgență în 60 de țări de pe glob. Potrivit unei analize intermediare din studiul publicat în revista ştiinţifică The Lancet, vaccinul are o eficacitate de 91,6%.
BUCUREŞTI, 22 apr – Sputnik. Tehnologia care ar putea permite omului să fuzioneze cu computerul prin implantarea unui cip în creier ar putea da naștere la o nouă serie de probleme, unele dintre acestea fiind legate de confidențialitate, potrivit Daily Mail.
Potrivit ziarului, dezvoltatorii acestei tehnologii, precum Elon Musk cu proiectul său Neuralink, ar trebui să îşi asume „mari responsabilități”.
„În cazul în care o utilizare pe scară largă ne va lega de cloud, nu ca terapie, și se va ajunge la fuzionarea oamenilor cu AI, modelul economic va fi să ne vindem datele”, a spus dr. Susan Schneider, director fondator al Center for the Future Mind. „Cele mai multe gânduri ale noastre interioare ar putea fi vândute celui mai mare ofertant. De asemenea, vom avea nevoie de un abonament pe care să îl plătim? Ce se va întâmpla dacă puterile străine se vor ocupa de gândurile noastre?”, se întreabă aceasta.
De asemenea, ea s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă o persoană îşi va încărca amintirile în cloud și apoi va fi incapabilă să plătească taxele de întreținere.
Schneider a subliniat, de asemenea, planurile dezvăluite de CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, în 2019, când a vorbit despre un dispozitiv portabil capabil să citească gândurile oamenilor și să traducă semnalele cerebrale pentru mașini. Acesta a spus atunci că „scopul este să controlezi [cu gândurile] ceva în realitatea virtuală sau augmentată”.
„Pot să-mi imaginez Facebook «recoltând» cele mai multe gânduri interioare ale noastre pentru a face oamenii dependenți de platforma lor. Este vorba despre ceea ce se întâmplă în mintea noastră și de marketing cu ceea ce se întâmplă acolo”, a avertizat Schneider, citată de Sputnik News.