BUCUREȘTI, 15 ian – Sputnik. Klaus Iohannis, președintele României, s-a vaccinat împotriva noului coronavirus astăzi, 15 ianuarie 2021.
Au urmat declarații.
Șeful statului a declarat că vaccinarea este o procedură simplă, nedureroasă.
”Vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție ne vor scoate din pandemie”, a spus Iohannis.
Astăzi, 15 ianuarie 2021, începe și cea de-a doua etapă de vaccinare. În această etapă se vor vaccina persoanele de peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domeniile esențiale – cei din Apărare, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice - transport și distribuție, medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului - Parlament, președinție. Toate aceste persoane se vor putea programa pentru vaccinare începând de astăzi, de la ora 15.00.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Comitetului Național pentru Planificarea Vaccinării COVID-19 în România spune că programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.
În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze, notează digi24.ro.
Persoanele care intră în etapa a două de vaccinare sunt: beneficiarii din centrele sociale, persoanele care au peste 65 de ani, persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA, persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice.
În cea de-a doua etapă de vaccinare intră și personalul din mass-media, care efectuează reportaje în unități medicale.
Lista completă a bolilor cronice stabilite pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID cuprinde:
Românii cu vârsta peste 65 de ani, precum și cei cu boli cronice și lucrătorii din domenii esențiale se pot programa pe site-ul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro sau prin medicul de familie ori prin aparținători.
În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.
De asemenea, se pot face programări și prin call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.
Gheorghiță recomandă celor cu boli cronice să se programeze prin medicul de familie.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Preparatul rusesc Sputnik V a ajuns pe locul doi în topul vaccinurilor împotriva COVID-19, la numărul de state în care a fost autorizat, depășind Pfizer, se anunță pe contul oficial al vaccinului pe Twitter.
Primul loc, după numărul de state în care a obținut o autorizație se află AstraZeneca, aprobată în 49 de stat, fiind urmată de Sputnik V, cu 45 de state. A treia poziție este ocupat de Pfizer (43 de state). Urmează vaccinul Moderna (19 state), dar și trei vaccinuri chineze – Sinopharm (18), Sinovac (16), CanSino (4). Locul opt este ocupat de vaccinul companiei Johnson&Johnson, aprobat în 4 țări.
#SputnikV is now the world's second most popular #CovidVaccine in terms of regulatory approvals. Thank you for this vote of confidence! pic.twitter.com/dYYqLYUYs8
— Sputnik V (@sputnikvaccine) March 5, 2021
În prezent, Sputnik V a fost aprobat pentru utilizare în Rusia, Belarus, Argentina, Bolivia, Serbia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay, Turkmenistan, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Iran, Republica Guineea, Tunisia, Armenia, Mexic, Nicaragua, Republica Srpska (Entitate din Bosnia și Herțegovina), Liban, Myanmar, Pakistan, Mongolia, Bahrain, Muntenegru, Sfântul Vincent și Grenadine, Kazahstan, Uzbekistan, Gabon, San Marino, Ghana, Siria, Kârgâzstan, Guyana, Egipt, Honduras, Guatemala, Moldova , Slovacia, Angola, Djibouti, Republica Congo, Sri Lanka, Laos și Irak.
Numărul total al populației în cele 45 de state, care au înregistrat vaccinul Sputnik V, depășește 1,2 miliarde de oameni.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Statele membre ale Uniunii Europene nu trebuie să poarte negocieri paralele cu producătorii pentru livrarea vaccinurilor împotriva coronavirusului, în cazul în care au deja contracte centralizate pentru achiziții din numele Comisiei Europene, însă au tot dreptul să procure de sine stătător vaccinuri din partea altor producători, a anunțat în cadrul unui briefing purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.
Mai devreme, secretarul de stat al MAE francez, Clément Beaune, comentând intenția unor state de a achiziționa în mod individual vaccinuri rusești și chineze, a îndemnat la o solidaritate la nivel european.
“Trebuie să delimităm două aspecte: am stabilit portofoliul vaccinurilor pe care le vor procura coordonat. Statele UE nu trebuie să poarte negocieri paralele cu producătorii de vaccinuri din portofoliul european. Însă, au tot dreptul, din punct vedere juridic, să procure vaccinurile de la alți furnizori”, a declarat Mamer, comentând îndemnurile politicianului francez la o solidaritate în această chestiune.
“În ceea ce privește procedura de aprobare a vaccinului, din câte se cunoaște, aceasta este exercitată de Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), însă există și proceduri naționale, în cazuri de urgență, care permite procurarea vaccinului fără aprobarea Comisiei Europene sau la recomandarea EMA. Iată de ce statele membre UE au dreptul să procure vaccinuri cu respectarea acestor condiții”, a adăugat reprezentantul CE.
Mamer a adăugat că “poziția Comisiei Europene constă în faptul că strategia comună europeană a fost aprobată pentru a garanta accesul tuturor statelor la vaccinuri, pentru a vaccina toți cetățenii UE. Considerăm în continuare că e un cadru bun pentru strategia de vaccinare”.
Joi, Agenția Europeană a Medicamentele a anunțat demararea procedurii de expertiză treptată (rolling review) a vaccinului rusesc. EMA speră că evaluarea preparatului va fi efectuată într-un termen restrâns, însă nu a precizat o dată când acest lucru se va întâmpla.
Ungaria și Slovacia au autorizat utilizarea Sputnik V în mod individual, fără a aștepta autorizarea vaccinului la nivel european de către EMA.
Sputnik V se află în primele trei poziții la nivel mondial la numărul de autorizații obținute din partea autorităților naționale de reglementare. Preparatul a fost înregistrat în 42 de țări, populația cărora constituie în total 1,1 miliarde de oameni.
Luni, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a discutat telefonic cu președintele Chinei, Xi Jinping despre o posibilă achiziție a vaccinului chinez împotriva COVID-19.
Contactat de Sputnik Moldova, Alexandru a spus că sâmbătă seara a mers împreuna cu polițiștii care au documentat cazul la sectorul de poliție pentru a fi audiat.
Acolo însă era rând (asta probabil din cauza măsurilor anti-COVID) și a fost nevoit să aștepte afară. Pentru că timpul trecea și era și frig, Alexandru a ajuns la înțelegere cu poliția ca oamenii legii să-l sune sau să-l citeze după sărbătoarea de 8 Martie, adică marți sau miercuri, ca acesta să se prezinte la sectorul de poliție pentru audieri.Alexandru Gâscă a relatat pentru Sputnik Moldova că a recurs la acest gest, care unor li s-a părut mult prea îndrăzneț - să răstoarne lăzile cu struguri alterați din magazin - pentru a atrage atenția opiniei publice asupra problemelor grave cu care se confruntă producătorii autohtoni în Republica Moldova și felul în care sunt tratați de marele rețele de magazine din țara noastră. Alexandru spune că supermarketurile din Moldova îi favorizează pe producătorii de import, care, în majoritatea cazurilor sunt niște multinaționale, și îi desconsideră pe producătorii locali. Spre exemplu, el spune că marele lanțuri de magazine cumpără de la viticultorii locali struguri de calitate de soiul Moldova cu doar cinci lei, în magazin prețul acestora îl cunosc toți - este triplu, dacă nu și mai mult.
Producătorii autohtoni sunt jăcmăniți, iar marfa lor este sabotată în marele rețele de supermarketuri, afirmă Alexandru Gâscă. Dar pentru a schimba lucrurile este necesar ca cumpărătorul să aibă o altă abordare față de această gravă problemă care subminează dezvoltarea agriculturii autohtone.
Trebuie să menționăm că, chiar dacă pentru unii gestul activistului civic ar putea să pară disproporționat și excentric, Alexandru Gâscă are, în fond, dreptate în demersul lui. Este atât de firesc să ne întrebăm ce drepturi au cetățenii moldoveni în țara lor dacă până și să facă agricultură nu li se dă voie, nici măcar să cultive struguri? Adică să-i cultive li se permite, dar nu li se permite să-i și vândă, ceea ce este și mai criminal.
Eu nu sunt jurist și nici nu am pretenții de a spune ce este legal și ce ese antilegal. Dar, în opinia mea de nejurist, fapta lui Alexandru nu se încadrează sunt nicio formă în codul penal sau contravențional. Și asta pentru că ceea ce a făcut el nu este o crimă, o infracțiune, ci doar un gest simbolic. El doar nu a agresat oameni, ci doar câteva lăzi cu strugur alterați pe care vânzătorii au avut nesimțirea să-i propună spre comercializare.În luna septembrie 2018, eu am realizat un interviu cu Alexandru Gâscă în studioul Sputnik Moldova. Atunci el spunea că "În țara noastră, nici consumatorii și nici guvernanții nu sunt solidari cu producătorii". Vă invit să-l ascultați ca să vedeți cât de multă dreptate are și cât de consecvent este acest activist civic.