Tub de testare Covid-19 cu rezultat negativ

Bilanțul COVID 19: a treia zi de Crăciun

110
(reînnoit 14:08 27.12.2020)
Grupul de Comunicare Strategică a prezentat cifrele coronavirusului pe teritoriul României pentru data de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun

BUCUREȘTI, 27 dec - Sputnik. Până astăzi, 27 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 615.809 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 540.437 de pacienți au fost declarați vindecați, a anunțat GCS.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.049 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 15.230 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 26.12.2020 (10:00) – 27.12.2020 (10:00) au fost raportate 122 de decese (78 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, mai arată bilanțul GCS.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.781, iar dintre acestea, 1.206 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.718.625 de  teste. Dintre acestea, 7.783 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.688 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.095 la cerere, informează buletinul oficial.

Pe teritoriul României, 36.124 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.501 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.820 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 117 persoane, se mai arată în informarea GCS.

110
Tagurile:
COVID-19, coronavirus
Tematic
VIDEO: Un castor înghețat, salvat de un pescar din Reazan
A început vaccinarea în România!
Trei țări din UE au început vaccinarea de ieri
Nu a nins, dar a plouat cu amenzi de Crăciun
Biserica Neagră din Brașov

După vaccinarea pe mici, România trece la vaccinarea în altarul bisericii

421
(reînnoit 18:41 17.06.2021)
Un centru de vaccinare va fi amenajat începând de luni, 21 iunie, în Biserica Neagră din Brașov, chiar în altarul lăcașului

BUCUREȘTI, 17 iun – Sputnik. România va ajunge din nou în presa internațională după ce a organizat vaccinarea-vampirizare la Castelul Bran și după ce, la Obor, în Capitala țării, s-au dat mici gratis contra vaccinare.

Acum, vaccinarea se va muta într-o biserică-monument, deși România a închis temporar 11 centre de vaccinare tocmai pentru că nu mai există interes.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Brașov, conduse de un primar USR/PLUS, de luni, în Biserica Neagră, se va desfășura între orele 10.00 și 19.00 cel de al nouălea eveniment din cadrul campaniei „Liber la vaccinare, liber la viață!“.

Conform Primăriei Brașov, Biserica Neagră este prima din România care își deschide porțile pentru a se amenaja un centru de vaccinare mobil în interiorul clădirii. Pentru USR o fi motiv de laudă, pentru credincioși însă totul este o blasfemie!

„Centrul de vaccinare va fi amenajat aici în altarul Bisericii Negre și, important este de știut, că cei care vin să se vaccineze pot vizita luni Biserica Neagră și pot asista pe parcursul întregii zile la concerte de orgă”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Persoanele care se vaccinează vor avea acces gratuit să viziteze Biserica Neagră, iar cantori organiști din bisericile brașovene de diferite confesiuni, precum și studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania Brașov, vor oferi un maraton al muzicii de orgă, care să acompanieze acțiunea de vaccinare pe durata întregului eveniment.

În cadrul acestui eveniment, vaccinarea se face fără programare, la alegere, cu unul dintre cele două vaccinuri produse de Pfizer și Johnson&Johnson.

421
Tagurile:
vaccinare, Biserica, România
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Sănătatea mintală: La cine puteți adresa dacă aveți nevoie de ajutor

71
(reînnoit 16:54 17.06.2021)
În cadrul emisiunii "ATITUDINI", coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Asociația Medicală Teritorială Buiucani Lucia Carp a explicat care sunt pașii pe care trebuie să-i întreprindă o persoană care trece printr-o suferință emoțională.
Sănătatea mintală: La cine vă puteți adresa dacă aveți nevoie de ajutor

Persoanele care simt o stare de neliniște sufletească, sunt în depresie sau ajung să aibă chiar și gânduri suicidare, trebuie să se adreseze primordial la un specialist pentru a evita ulterioarele consecințe negative. Primul pas este să-i comunice medicului de familie despre starea prin care trec și să înțeleagă că nu sunt singuri în fața problemelor.

"Comportamentul suicidar este precedat de stările depresiv anxioase. Este important să vă adresați cât mai curând medicului de familie, care va aprecia starea dumneavoastră la nivel de medicină primară și, în funcție de severitatea simptomelor, va prescrie un tratament ușor la domiciliu sau în cazul stabilirii unei grad de severitate moderat, vă va direcționa la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală", a explicat Lucia Carp.

Potrivit interlocutoarei, în municipiul Chișinău sunt cinci Centre Comunitare, iar pe întreg teritoriul țării – aproximativ 40 de instituții cu acest profil.

"În urma unei examinări mai minuțioase de către psihiatru, sunt stabilite terapiile pe care le va urma persoana. Tratamentul constă din psihoterapie (în cazuri ușoare și medii) sau psihoterapie și tratament medicamentos - în cazuri mai grave. Tratamentul ar putea dura de la 7 la 10 luni, lucru despre care trebuie informat pacientul de la bun început", a precizat specialistul.

Este important de menționat că persoanele asigurate nu trebuie să achite pentru tratament, medicamentele prescrise fiind compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

71
Tagurile:
Ajutor, Sănătate

Загрузка...
Ambuteiaj

UE vrea interzică toate mașinile alimentate cu motorină și benzină până în 2035

0
(reînnoit 18:53 18.06.2021)
Potrivit unui raport, reglementările de reducere a emisiilor luate în considerare de Bruxelles ar putea marca sfârşitul utilizării motorului cu ardere internă. Propunerea radicală a fost întâmpinată de opoziţia producătorilor auto.

BUCUREŞTI, 18 iun – Sputnik. Noile mașini alimentate cu motorină și benzină ar putea fi interzise în bloc în efortul de a atinge obiectivul „emisii zero” pentru vehiculele vândute după 2035, potrivit mai multor oficiali ai UE care au oferit declaraţii pentru Politico.

Regula revoluționară ar putea fi inclusă în „Acordul verde” al Uniunii Europene, care urmăreşte să facă blocul „neutru din punct de vedere climatic” până în 2050. Comisia Europeană ar putea crește obiectivul său pe termen scurt pentru 2030, cerând o reducere de 60% a emisiilor de mașini, un obiectiv mult mai ambițios decât reducerea de 37,5% prezentă în planul actual. Obiectivul ar putea fi ridicat la 100% până în 2035, ceea ar însemna interzicerea automobilelor noi cu motoare cu combustie în următorii 14 ani, au explicat oficialii, potrivit RT

Încă nu este clar dacă propunerea va intra în versiunea finală a planului pentru 2030, care urmează să fie publicată pe 14 iulie. Planul, împreună cu restul punctelor din Acordul Verde, va merge apoi în Parlamentul European pentru aprobare.

Inițiativa a declanșat deja un puternic răspuns negativ din partea producătorilor de automobile din bloc. Hildegard Muller, care conduce lobby-ul auto VDA din Germania, a declarat că reglementarea nu va reprezenta doar „sfârşitul utilizării motorului cu ardere internă, ci și sfârșitul hibrizilor conectabili”.

Un alt lider din industrie a spus că această regulă ar limita opțiunile consumatorilor.

„Dacă veţi avea nevoie de o mașină nouă în 2036, nu veţi avea de ales”, a declarat pentru Politico Sigrid de Vries, care conduce lobby-ul industriei de componente europene CLEPA. „Mașina va avea un motor electric, indiferent dacă se potrivește sau nu nevoilor, dacă este accesibilă sau nu, sau dacă va exista energie verde și infrastructură pentru încărcare.”

Deşi motorul cu ardere internă continuă să conducă, unii producători de automobile, precum Volvo și Volkswagen, au semnalat deja că vor să treacă la automobilele electrice până la sfârșitul deceniului.

0
Tagurile:
UE, Mașini

Загрузка...