Klaus Iohannis

Iohannis, declarații despre echipamentele din spitale

79
(reînnoit 17:33 18.11.2020)
Preşedintele Klaus Iohannis susţine în această seară o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, după o nouă şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei de COVID-19.

BUCUREȘTI, 18 nov - Sputnik. La şedinţa la care a participat președintele Klaus Iohannis au fost prezenți prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, vicepreşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, prof. dr. Dorel Săndesc, şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Carol Davila”, col. dr. Dan Corneci, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş”, dr. Emilian Imbri, Elena Ovreiu, lector la Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti.

Ieri, preşedintele Klaus Iohannis anunţase că va avea o discuţie cu factorii de decizie care se va axa pe echipamentele necesare în spitale şi reţelele electrice aferente.

Acesta a solicitat autorităţilor o analiză a situaţiei reale a contractelor de service şi mentenanţă pentru echipamentele şi aparatura medicală din dotarea spitalelor publice.

Iohannis a anunțat în declarația sa că în cadrul întâlnirii a avut loc o discuție foarte tehnică pe un domeniu de mare importanță, dar de multe ori neglijat, echipamentele medicale și rețelele de electricitate din spitalele publice.
Președintele a mai spus că a fost abordată tema modului de întreținere a acestor echipamente, într-o perioadă de mare presiune pe sistemul medical, iar specialiștii au prezentat o evaluare națională a infrastructurii rețelelor de gaze în secțiile ATI din spitalele publice, secții suprasolicitate din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19.
De asemenea, a fost prezentată o analiză a defecțiunilor care pot apărea, iar președintele a cerut ministerului Sănătății și experților o analiză a contractelor de service și de mentenanță.

Iohannis a remarcat că fondurile pentru service și mentenanță sunt masiv subdimensionate, dar că au fost identificate deja câteva soluții concrete care vor fi puse în aplicare.

El a vorbit de necesitatea modernizării sistemelor de gaze medicinale și a celor electrice, dar și despre regândirea instrumentelor legislative și financiare care să permită o susținere a sistemului de service și mentenanță. Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din sănătate, aflat în plin proces de elaborare, a anunțat președintele.
Desigur că Iohannis a dat vina pentru aceste deficiențele structurale pe faptul că au fost neglijate de ani de zile.

În stilul de campanie electorală pe care nu l-a părăsit niciodată, Iohannis a promis că, împreună cu guvernul, este decis să facă ceea ce nu s-a realizat de fapt după 1989, și anume să reconstruiască tot sistemul sanitar din temelii.

Acesta însă va fi un efort de lungă durată, iar el trebuie să demareze imediat ce în Parlament va exista o nouă majoritate responsabilă, ”deplin angajată în slujba românilor”, nu a uitat Iohannis să promoveze PNL și să atace actuala majoritate parlamentară.

79
Tagurile:
Klaus Iohannis
Tematic
PSD, reacție mai dură ca oricând - îl face praf pe Iohannis!
Viral: Întrebarea care l-a făcut praf pe Iohannis în direct
Titus Corlățean, lecție de comportament pentru Iohannis!
Vizită la Call Center DSP București - Arena Națională

Iohannis, la DSP București: anunț despre sărbători

119
(reînnoit 14:36 29.11.2020)
Președintele României a vizitat call center-ul Direcției de Sănătate Publică București, la Arena Națională, prilej cu care le-a mulțumit voluntarilor care ajută la preluarea apelurilor. Ce se întâmplă cu Sărbătorile.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat o vizită la Direcția de Sănătate Publică a municipiului București. Șeful statului a apreciat activitatea voluntarilor care ajută la preluarea apelurilor și a recunoscut că DSP-urile au fost depășite din pricina lipsei de personal.

Iohannis a făcut un apel la solidaritate cu sutele și miile de voluntari, cu miile de medici care lucrează enorm pentru a trece România peste această pandemie.

Potrivit președintelui, suntem chiar obligați să fim solidari cu ei și să respectăm normele pentru că astfel reușim să salvăm vieți și chiar să avem sărbători fără restricții suplimentare, notează antena3.ro.

Iohannis a precizat că speră ca la începutul anului 2020 să avem primele tranșe de vaccin anti COVID-19 aici, în România. Prima categorie vizată de vaccinare este personalul medical, inclusiv pe studenții voluntari.

Capitala continuă să raporteze cazuri numeroase de infectări cu noul coronavirus. Vorbim despre peste 1000 de cazuri de coronavirus în 24 de ore, pe primul loc în țară, de două ori mai multe decât județul Constanța, aflat pe locul 2.

119
Tagurile:
Klaus Iohannis
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Ultima oră: Iohannis schimbă foaia, dă o palmă grea PNL!
Iohannis a promulgat legea: zile libere pentru părinți
Iohannis, apariție neobișnuită: nu a fost recunoscut!

Загрузка...
Medic

Coronavirus în România, 29 noiembrie: date alarmante

324
(reînnoit 13:51 29.11.2020)
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 29 noiembrie 2020.

BUCUREȘTI, 29 nov – Sputnik. Autoritățile informează că, până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 348.852 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 16 225 de teste.

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 147 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.200. Dintre acestea, 1.250 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.097.782 de teste. Dintre acestea, 16.225 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.877 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.348 la cerere.

Pe teritoriul României, 48.541 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.978 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.194 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 68 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.652 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 7.420 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.355.816 lei.

Prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE – 0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914  cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Reprezentanții GCS spun că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. 

Până la data de 28 noiembrie 2020, au fost raportate 12.882.936 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, și Germania.

324
Tagurile:
coronavirus
Tematic
Coronavirus în România, 26 noiembrie: informarea zilei
Coronavirus în România, 27 noiembrie: date neașteptate
Coronavirus în România, 28 noiembrie: informarea zilei

Загрузка...

„Plânsul” naturii? Un ozor neobișnuit a apărut pe un rezervor din Nijni Novgorod

0
Un mic lac se află sub telefericul care leagă Nijni Novgorod de orașul-satelit Bor, pe malul opus al Volgăi.

Recent, acest bazin a atras atenția cetățenilor - apa din lac a înghețat, iar pe gheață s-a format o imagine asemănătoare cu un chip care țipă: puteți vedea contururile capului, ochilor și gurii deschise. Figura de gheață le-a amintit unor localnici de tabloul „Țipătul” al artistului expresionist norvegian Edvard Munch, în timp ce alții au găsit că contururile aminteau mai degrabă un cap de extraterestru

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0

Загрузка...