Laborator

Judecător: Numele nostru trebuie fie nesimțire, mârlănie!

701
(reînnoit 20:27 17.11.2020)
O întâmplare care a revoltat unul dintre cei mai cunoscuți judecători români – și de aici câteva concluzii grave despre starea noastră, ca națiune.

BUCUREȘTI, 17 nov – Sputnik. Un nou text fulminant al judecătoarei Adriana Stoicescu, președinta Tribunalului Timiș. Magistratul reacționează după o întâmplare trăită personal, care a făcut-o să titreze: ”Numele de familie al nostru, al tuturor, ar trebui să fie nesimţire. Tupeu. Indiferenţă. Mârlănie”.

Întâmplarea a avut loc la Timişoara, în fața unui laborator de analize (Synevo, str. Teiuluim conform judecătoarei).

Iată contextul: ”Ora 9. O coada de 8 persoane, pe scări. O femeie în vârstă care se sprijină disperată de perete. O gravidă ce-şi frânge mâinile de frig. Înăuntru, cald şi bine”.

”Intru să întreb ceva. Pe „pepsiglasul” anisian tronează o lozincă mobilizatoare: „Sub mască e un zâmbet” - cred că au vrut să scrie rânjet”, scrie Adriana Stoicescu, continuând – ”Stăm. Ne uităm, inutil şi disperat, pe fereastra laboratorului”.

De fapt, observă judecătoarea, ”în recepţie ar putea sta, liniştiţi şi distanţaţi, vreo 4 oameni”. Ca atare, magistratul ”îndrăznește” să intre şi ”să întreb de ce nu putem intra”.

”Mi se răspunde răstit că pandemie, că eu nu ştiu ce se întâmplă, că de ce fac scandal” – la care judecătoarea ia inițiativa: ”Doamna abia se ţine pe picioare - risc şi deschid uşa şi o împing înăuntru”.

Mutarea dură reușește dar, observă judecătoarea, ”afară, se adună lume - tristă, bolnavă, înfrigurată”.

”Când în sfârşit intru şi las proba, am o oră de aşteptat - în frig” – iar întrebarea vine firesc: ”Ce vom face la iarnă?”

Răspunsul e unul simplu și pesimist: ”Vă spun eu. Vom muri până atunci”.

”Corupţia ucide? Da. Dar până la ea, imensa, atotputernica nesimţire. Care e a noastră, nu doar a politicienilor”, spune judecătoarea, revenind la exemplul dat: ”Plăteşti o căruţă de bani ca să stai agăţat de o scară, în frig, în timp ce o duduie impertinentă şi suficientă urlă la tine că e pandemie”.

Concluzia: ”O viaţă întreagă românul stă, tace şi-şi acceptă soarta - aşteaptă să fie băgat în seamă de dudui cochete, care completează zeci de hârtii, de personaje prea înalte, ocupate cu binele ţărişoarei, de pseudolideri care cerşesc votul”.

”Românul visează o viaţă  întreagă să fie băgat în seamă de cineva, de oricine - apoi arde de viu într-un spital… peste un an, doi, cinci ani va fi la fel”, scrie Adrian Stoicescu, încheind cu un șir de întrebări retorice: ”Cât de jos am ajuns? Cât de jegoşi pot fi? Cât mai îndurăm?”

O luare de poziție bazată pe un exemplu concret – dintr-una din zonele considerate ”mai evoluate” – exemplu care, din păcate, poate fi extins, dacă nu chiar generalizat.

701
Vaccinul Sputnik V

În ce condiții Italia va negocia cu Rusia procurarea vaccinului Sputnik V

87
Italia va putea să demareze negocieri cu Rusia pentru procurarea Sputnik V doar după ce preparatul va fi certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor, a declarat ambasadorul italian la Moscova.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Italia va putea demara negocieri cu Rusia pentru procurarea vaccinului „Sputnik V” doar după ce acesta va fi certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), a declarat agenției RIA Novosti, ambasadorul republicii italiene la Moscova, Pasquale Terracciano, în timpul festivităților de deschidere a patinoarului de pe Piața Roșie.

Vaccin
РФПИ и Центр имени Гамалеи

“Vaccinul trebuie să fie certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor. Dacă Insitutul Gamaleia a demarat discuțiile pe acest subiect cu agenția, dacă a expediat informații despre vaccinul rusesc, adunci agenția îl va autoriza, îl va certifica, adică va fi unul din vaccinele accesibile”, a spus ambasadorul.

“Suntem obligați să respectăm această procedură prin intermediul EMA. Nu putem decide “vreau asta, vrea altceva”, doar prin intermediul EMA. Abia apoi vom putea demara negocieri pe acest subiect”, a menționat diplomatul.

87
Tagurile:
Rusia, Italia, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Viktor Orban, gata să cumpere vaccin din Rusia
Un nou contract pentru vaccin anti-Covid – al șaselea!
Acuzația zilei: ”Se vinde iluzia unui vaccin care NU EXISTĂ!”

Загрузка...
Activitatea SAMU Botanica

Guvernul a decis: sporuri mari în Sănătate!

195
(reînnoit 14:54 28.11.2020)
Ministerul Sănătății informează că Guvernul a aprobat două acte normative în urma cărora, pe durata stării de alerta, personalul din unitățile sanitare și serviciile de ambulanță publice beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Angajații din Sănătate și asistență socială încep să își primească drepturile salariale. Aceasta este concluzia unei informări a Ministerului Sănătății care a făcut precizări cu privire la noi reglementări referitoare la sporul pentru condiții de muncă deosebit de periculoase de care beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar implicat în gestionarea cazurilor Covid-19, în perioada stării de urgență și a celei de alertă.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat două acte normative în urma cărora, pe durata starii de alerta, personalul din unitățile sanitare și serviciile de ambulanță publice beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase.

Este vorba despre Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” și Ordonanța de Urgență privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății cauzate de evoluția răspândirii infecțiilor determinate de virusul SARS-Cov-2, precizează ms.ro.

Potrivit Hotărârii de Guvern, pe perioada stării de alertă și a celei de urgență, se acordă sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 75% până la 85% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din spitalele unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz.

De aceste sporuri va beneficia inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pe perioada stării de urgență și alertă.
În aceeași perioadă, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar din serviciile de ambulanță publice va beneficia de un spor în procent de 80%.

Ministerul Sănătății face precizarea că acordarea acestui spor se va realiza fără eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Potrivit Ordonanței de Urgență, sporurile pentru condițiile de muncă periculoase nou stabilite se vor plătit atât din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, cât și de la bugetul de stat.

Actul normativ prevede că, în cazul nerespectarii obligațiilor contractuale de către cabinetele medicilor de familie, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală pot aplica sancțiuni graduale, începând cu avertisment la prima constatare, diminuarea contractului cu 5% la a doua constatare și 10% la cea de-a treia.

195
Tagurile:
sănătate

Загрузка...