Nelu Tătaru

Demisionează ministrul Sănătății? Declarații de ultimă oră

235
Tragedia de la Piatra Neamț a adus în prim plan întrebarea dacă ministrul Sănătății va demisiona. Demnitarul spune, însă, că nici nu se gândește să facă acest lucru și a arătat vinovații pentru producerea nenorocirii.

BUCUREȘTI, 16 nov – Sputnik. Demisionează sau nu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după tragedia de la Spitalul Județean de la Piatra Neamț, în care au ars de vii pacienți intubați, infectați cu noul coronavirus?

Iată întrebarea la care demnitarul de la Sănătate a dat astăzi un răspuns.

Acesta spune că nici nu se gândește să plece de la Ministerul Sănătății și a dat vina pentru ceea ce s-a petrecut pe toți cei care s-au aflat în fruntea acestui minister înaintea sa.

”Faptul că mereu ne-am adaptat, am zis că ”merge și așa”, că am adaptat o lege cu peste 1000 de amendamente, dar nu am făcut o lege nouă, fără să avem o reorganizare a Ministerului Sănătății, fără o reformă a DSP-urilor (Direcțiilor de Sănătate Publică – nota Georgiana Arsene). Toți ar trebui să ne simțim vinovați, toți miniștrii care am fost aici. Eu sunt de doar 7 luni la Ministerul Sănătății”, a explicat Nelu Tătaru.

Demisia nu intră în calculele lui Tătaru, care este decis să rămână să facă reformă la Ministerul Sănătății. El spune că s-a gândit la tot ce a însemnat tragedia, la tot ce a reprezentat ea pentru oamenii respectivi, însă deciziile pe care le va lua în continuare vor însemna că el continua o reformă în cadrul sistemului sanitar.

 

235
Tagurile:
Nelu Tătaru
Tematic
Tragedia din Piatra Neamţ: Cea mai plauzibilă cauză - „Ca la Colectiv”?
Piatra Neamț, reacție: ”Să facă dreptate, javrelor infecte!”
Ambasada Rusiei, reacție după tragedia de la Piatra Neamț
Dr. Monica Pop

Dr. Monica Pop l-a încuiat pe Rafila în privința vaccinului!

381
(reînnoit 06:39 24.11.2020)
Reputatul chirurg oftalmolog Monica Pop l-a prins pe profesorul Alexandru Rafila cu o întrebare cheie care scoate la iveală o mare aberație în cazul COVID și al vaccinării

 

BUCUREȘTI, 24 nov – Sputnik. Chiar dacă vaccinul anti-Covid nu a fost aprobat nici la Bruxelles, nici la București, vaccinarea este tema momentului.

De fapt, declanșarea dezbaterilor pare mai curând o testare a reacției populației – dar și a celor de specialitate, a medicilor. Ori, și în cazul cetățenilor, dar mai ales în cel al medicilor, sunt probleme în acceptarea acestui vaccin încă iluzoriu – și care pare a veni pe căi politice sau ”strategice”. Pentru că, după cum se știe, au fost eliminate din start vaccinuri care nu au o ”origine sănătoasă”, adică UE sau SUA!

Practic, în locul unor instituții estice cu tradiție și realizări impresionante, sunt preferate entități fără trecut în producția de vaccinuri. Dar, asta e o altă problemă față de cea ce se desfășoară acum în România – confruntarea autorităților anti-Covid cu mediul medical.

La ”Sinteza zilei” a avut loc o excelentă dezbatere, datorită unor invitați de excepție – și în formă de zile mari! - ai lui Mihai Gâdea: dr. Monica Pop, ziarista Oana Zamfir, dr. Carmen Dorobăț, prof.dr. Alexandru Rafila, dr. Mugur Ciuvică și ziaristul Mirel Curea. A fost prezent și dr. psihiatru Bogdan Diaconu, dar cu o prestație sub nivelul discuției.

Interesant a fost cum dr. Monica Pop, unul dintre cei mai buni manageri de spital, a pus problema în cazul vaccinului. De fapt, problema cheie!

Cel care va fi vaccinat, va face sau NU testul anti-Covid înainte? Porfesorul Rafila a spus că NU, nu se va face testare pentru că… nu e timp!

Dar, ideea de la care pleacă Monica Mop, este că, în cazul, unei gripe, NU se face vaccinul dacă persoana este deja gripată!

În acest sens, atât Monica Pop cât și Carmen Dorobăț au expus cazuri concrete în care persoane gripate care s-au vaccinat au suferit de complicații foarte grave ale gripei. Ori, același lucru s-ar putea petrece și în cazul Covid – eventual cu consecințe fatale!  

Prins la mijloc, profesorul Rafila a confirmat că, într-adevăr, cei care sunt deja infectați cu COVID nu se vor vaccina!

Dar, a replicat Monica Pop – ”Cum știi dacă ești bolnav sau nu, dacă nu te testezi?”

Alexandru Rafila a căzut în cursă – ”Păi sunt simptome…”. Monica Pop a punctat imediat – ”Domnule profesor, dar majoritatea sunt asimptomatici!” – adică sunt tot infectați, dar NU au simptome.

”Nu ar fi normal să se testeze, să se știe dacă sunt sau nu infectați?!”, a insistat dr. Pop.

Profesorul Rafila, nemaiavând ieșire, a comis o altă gafă – ”E exact ca atunci când vă vaccinați contre gripei – dacă nu aveți simptome, vă vaccinați!”.

Ce rezultă de aici:

- 1. asimptomaticii care inițial au fost spitalizați „cu forța” sunt acum asimilați sănătoșilor (neinfectaților) care se pot vaccina!

- 2. La nivelul OMS și al autorităților române, celebra pandemie este tratată cu strategia gripei! Aceeași boală despre care se spunea că are legături cu Ebola și SIDA revine acum la formula strategiei antigripale!

Acestea sunt principalele dezvăluiri – sau aspecte recunoscute fără voie de profesorul Rafila, abil prins în cursa adevărului de către dr. Monica Pop.

Trebuie menționat că scopul dr. Pop – ”vaccinistă” convinsă, altfel – nu a fost de a-l prinde pe Rafila sau de a spori neîncrederea publicului – ci de a lămuri aspecte esențiale!

Printre alte capitole – excelent deschise de Oana Zamfir – se numără și cel referitor la vaccinarea celor suferinzi de boli cronice. Explicațiile oferite de Bogdan Diaconu au fost ambigue – asta după ce, zilele trecute, același membru al echipei care se ocupă de pandemie, a făcut afirmații contradictorii.

Deci, capitole care trebuie clar lămurite – științific, medical, nu psihologic! – fiind de o importanță excepțională.

381
Tagurile:
vaccin, Adina Monica Popescu, Alexandru Rafila
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Bill Gates

Bill Gates prezice apariția unei noi pandemii

623
(reînnoit 15:53 23.11.2020)
Discutând despre coronavirus cu actrița Rashida Jones și specialistul principal în boli infecțioase americane Anthony Fauci, fondatorul Microsoft a spus că omenirea nu va putea preveni o altă pandemie. Aceasta ar putea începe în 3 ani, în cel mai bun caz, în 20 de ani.

Omenirea se va confrunta cu o nouă pandemie, a declarat Bill Gates într-un podcast publicat pe 16 noiembrie pe Gates Notes, unde a vorbit cu actrița Rashida Jones și expertul guvernului SUA în boli infecțioase Anthony Fauci despre coronavirus și modificările aduse de virus.

Jones l-a întrebat dacă o nouă pandemie amenință inevitabil omenirea.

"Da. Și vom avea noroc dacă asta se va întâmpla peste 20 de ani de acum înainte”, a spus Gates.

O amenințare iminentă?

El a menționat, de asemenea, că a existat un scenariu potrivit căruia acest lucru s-ar putea întâmpla mult mai repede, chiar și în trei ani.

Cu toate acestea, miliardarul a subliniat că omenirea ar fi mai bine pregătită.

În acest moment, spune el, vor exista algoritmi dovediți care vor declanșa o carantină, precum și sisteme îmbunătățite pentru a testa potențialii transportatori.

„A doua oară nu vom fi atât de stupizi”, a conchis el.

Anterior, într-un interviu acordat New York Times, fondatorul Microsoft a prezis diminuarea călătoriilor de afaceri cu mai mult de 50% și scăderea cu peste 30% a zilelor petrecute în birou din cauza noilor obiceiuri de telecomunicații.

623
Tagurile:
Pandemie, Bill Gates

Загрузка...
Eugen Orlando Teodorovici

Teodorovici: ”Cîțu a ajuns etalon de BATJOCURĂ și SFIDARE!”

0
(reînnoit 07:05 24.11.2020)
Fostul ministru al Finanțelor îl desființează pe Florin Cîțu, după ce acesta s-a pus singur într-o situație penibilă participând la un fel de manifestare în fața sediului central al PSD

BUCUREȘTI, 24 nov – Sputnik. Între Eugen Orlando Teodorovici și Florin Cîțu există o rivalitate firească – însă prin care s-a văzut și un anume respect pe care cei doi finanțiști îl au unul față de celălalt, în ciuda vorbelor dure aruncate.

Ei bine, după ce Florin Cîțu și-a lăsat pentru câteva ore fotoliul celui mai important minister pentru a participa la un soi de manifestare în fața sediului PSD, Teodorovici îi transmite un mesaj de reproș.

”Decât să se vândă electoral în fața sediului PSD pentru câteva voturi, mai bine își punea biroul de ministru-sinistru AFARĂ, în fața ministerului sau a guvernului, să lucreze acolo, în frig, o zi întreagă‼️”, scrie Teodorovici.

De să facă asta Cîțu? ”Așa, într-un gest de SOLIDARITATE cu bieții oameni alungați din piețele acoperite și obligați să-și vândă produsele AFARĂ, în frig, pe caldarâm‼”, spune Teodorovici.

De aici și concluzia scurtului mesaj: ce așteptări mai pot avea românii, confruntați cu atâtea probleme, de la personaje atât de ridicole?

”Dacă pentru #WERNER, #LuCOVID și întregul guvern #PeNaL, modelul de "FANTASTIK" al lui Cîțu a ajuns etalon de BATJOCURĂ și SFIDARE publică, exemplu de MAIMUȚĂREALĂ și GROBIANISM într-un moment deloc relaxat și ușor pentru România și pentru Europa, nu știu ce așteptări mai pot avea cetățenii români, oamenii simpli, cu griji prea mari ca să-i mai poată urmări și pe SALTIMBANCII de la guvernare‼️”, a scris Eugen Teodorovici.
0
Tagurile:
Florin Cîţu, Eugen Teodorovici

Загрузка...