Medicina

1,2 milioane de măști donate în Ardeal cu sprijinul Ungariei

104
UDMR a anunțat astăzi că încă 1,2 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Transilvania cu sprijinul Guvernului Ungariei.

BRUXELLES, 11 nov - Sputnik. UDMR a anunțat printr-un comunicat că, în urma agravării situaţie epidemice, un noul transport de măşti de protecţie (1,2 milioane de măști) a ajuns în Transilvania datorită preşedintelui Chi Fu Investment Group, Frank Liu, cu sprijinul guvernului maghiar.

Cele 1,2 milioane de măşti chirurgicale vor ajunge, şi de data aceasta, la personalul Fundaţiei Sf. Francisc din Deva şi la copiii aflaţi în îngrijirea acesteia, respectiv la Fundaţia Caritas şi Fundaţia Diakonia, precum şi în şcoli, cămine de bătrâni, instituţii sanitare şi biserici din 16 judeţe transilvănene.

UDMR a transmis recunoştinţă faţă de donatorul Frank Liu, precum și față de Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, care a facilitat transportul de măşti.

În comunicat se aminteşte că în urma solicitării UDMR, și în primăvară au sosit două ajutoare de urgenţă din Ungaria. Atunci, instituţiile şi organizaţiile din Transilvania au primit măşti, mănuşi, costume de protecţie şi dezinfectanţi.

104
Tagurile:
Ungaria, UDMR
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1398)
Tematic
Ungaria negociază cu Rusia și China pentru vaccin
Ungaria va importa vaccinul rusesc în decembrie
Ungaria ia atitudine: scrisoare dură către Bruxelles
Carantină parțială în Ungaria: care sunt noile restricții
Vaccinul Sputnik V

UE a demarat negocieri cu producătorii Sputnik V

27
(reînnoit 15:00 25.11.2020)
Agenția Europeană a Medicamentelor a demarat discuții cu producătorii vaccinului rusesc anti-COVID-19, Sputnik V.

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Agenția European a Medicamentelor (EMA) a demarat primele discuții cu privire la vaccinul rusesc împotriva coronavirusului „Sputnik V”, după o adresare a producătorului preparatului, informează RIA Novosti, cu trimitere la purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Totodată, acesta a subliniat că EMA nu a primit solicitări pentru plasarea vaccinului pe piața europeană.

“Agenția europeană a medicamentelor nu a primit nicio solicitare pentru plasarea acestui vaccin pe piața UE. Însă producătorul a luat legătura cu EMA și în prezent aceștia se află la o etapă de discuții”, a declarat interlocutorul agenției.

Acesta a mai adăugat că deocamdată Comisia Europeană nu dispune de niciun fel de date cu privire la vaccinul rusesc.

“Comisia nu dispune de niciun fel de date în ceea ce privește vaccinul rusesc”, a specificat reprezentantul Comisiei Europene.

El a mai specificat că agenția europeană pentru medicamente își va prezenta recomandările, “care urmează să fie plasate pe site-ul organizației”.

27
Tagurile:
UE, Rusia, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1398)
Tematic
Prima țară din UE care va primi vaccinul Sputnik V
Ungaria, prima țară din UE care a primit vaccinul Sputnik V
OMS: colaborare între Rusia și UE pentru vaccinul Sputnik V

Загрузка...
Raed Arafat

Arafat se vaccinează în direct? Ce spune șeful DSU

76
Secretarul de stat în Sănătate a precizat că, în momentul în care vaccinul anti-COVID va ajunge în România, el se va vaccina în direct. Declarația lui Streinu-Cercel.

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Vaccinul anti COVID-19 stârnește controverse, iar în România, pe rețelele de socializare a apărut deja întrebarea dacă Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență se va imuniza.

Arafat a precizat că el se va vaccina anti COVID în direct, în momentul în care vaccinul va ajunge în România.

În opinia sa, exemplul personal va duce la creșterea încrederii românilor în vaccinare.

”La acest moment, cred că, prin puterea exemplului, la un anumit moment, vom putea arăta populației că oameni cum suntem noi care spunem că trebuie, o să ne vaccinăm și noi la momentul respectiv. 

La rândul său, Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș” din Capitală a explicat ce trebuie făcut pentru ca pandemia de coronavirus să se încheie în România în decurs de 14 zile.

În ceea ce privește vaccinul Streinu-Cercel a subliniat că dubiile aruncate asupra acestuia nu fac decât râu. Mai mult, el nu pricepe de ce în România nu se fac testări în masă.

”A doua intervenție este folosirea anticorpilor monoclonali, care să oprească pandemia. Noi dacă am împrăștia acești anticorpi monoclonali în 70% din populație în două săptămâni de zile nu am mai vorbi de incindența SARS-CoV 2 în circulație în România. Și a treia intervenție este vaccinarea”, a spus Adrian Streinu Cercel.

Reamintim că Donald Trump a beneficiat de un tratament cu anticorpi monoclonali.

 

76
Tagurile:
Vaccinare, Raed Arafat
Tematic
Crăciun și Revelion 2020: Arafat, despre restricții
Arafat, ultimele clarificări despre noile restricții
Arafat, răspuns cinic care va enerva sute de mii de români

Загрузка...
Adrian Năstase

Năstase: ”E clar, Iohannis are nevoie de un medicament!”

0
Un text de excepție: fondatorul PSD reacționează după atacurile lui Klaus Iohannis la adresa social democraților – și încălcările repetate ale Constituției

BUCUREȘTI, 25 nov- Sputnik. Fostul premier și președinte al PSD, Adrian Năstase, intervine după atacurile violente de ieri comise de Iohannis la adresa social democraților.

”Ceea ce face Iohannis, în această campanie electorală, este inadmisibil”, spune ferm Năstase, care consideră că ”Prin atitudinea lui și prin declarațiile pe care le face, el discreditează instituția de Președinte al României”.

Problema este… ce se poate face cu acest președinte care nu înțelege să respecte Constituția? Adrian Năstase spune că există o sigură soluție – votul din decembrie.

”De aceea, vă îndemn, încă o dată, mergeți la vot, înțelegând că prin votul vostru veți da și un vot de neîncredere pentru Iohannis”, spune Năstase.

Pe de altă parte, fostul premier recunoaște că suspendarea ar fi măsura potrivită în cazul lui Iohannis…

”Într-o situație normală, pentru o astfel de atitudine de sfidare a Constituției, el ar fi trebuit suspendat”, subliniază Năstase, regretând că ”din păcate, acum, nu are cine să facă acest lucru”.

Reproducând textul discursului lui Iohannis, Năstase face alte câteva comentarii interesante.

De exemplu, la afirmația ”PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe”, Adrian Năstase comentează:

”Aici intră în contradicție cu Vasile Dancu, în opinia căruia PSD s-a schimbat, deși cu ajutorul DNA” – deci o împunsătură la adresa noului ”ideolog”, Vasile Dâncu, cel care, ne amintim, performa cântecele deocheate pentru a o distra pe Laura Kovesi!...

La afirmația prezidențială – ”în 2016, România a intrat într-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale recente”, Adrian Năstase e de părere că ”50% e adevărat”, deoarece ”în doi ani din patru au funcționat guvernele lui Iohannis”.

Și, în fine, față de tot ce a spus Klaus Iohannis, Năstase e de părere că regele Carol al II-lea ”ar fi fost, probabil, mândru de acest discurs”.

Ironic, Adrian Năstase menționează în final - ”pare că Iohannis nu a fost informat - 1. că în 6 decembrie vor fi alegeri, 2. și că aceste alegeri sunt pentru parlament și nu pentru președinte”.

”Oricum, este clar că Iohannis are nevoie de un medicament electoral, pe care vă rog să i-l administrați!”, încheie Adrian Năstase comentariul de pe blogul personal, text publicat sub un titlu fără echivoc: ”Votul din 6 decembrie va fi un vot de neîncredere în Iohannis”.

0
Tagurile:
Adrian Năstase
Tematic
Năstase dezvăluie efectele alegerilor din SUA pentru români
Adrian Năstase și montajul din spatele prăbușirii României
Năstase cere demisia președintelui CEC și ministrului de Externe

Загрузка...