Coronavirus în România: Pacient bolnav de COVID-19 în spital

Criză sanitară în România - avertismentul lui Rafila

260
(reînnoit 13:36 03.10.2020)
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a vorbit despre evoluția pandemiei de coronavirus și a atras atenția că, dacă numărul persoanelor infectate va depăși 2700, acest lucru va duce la o criză sanitară.

BUCUREȘTI, 3 oct – Sputnik. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că acum nu se mai poate vorbi despre o evoluție certă a pandemiei de coronavius. Cel mult, se poate vorbi despre supoziții care au la bază experiența celor care s-au mai confruntat cu pandemii, însă nu de acest calibru.

În opinia lui Alexandru Rafila, numărul de infectări cu noul coronavirus se va stabiliza undeva la 2500- 2700 de cazuri zilnic. Orice depășire a acestor valori ar avea un impact devastator asupra sistemului sanitar din România.  

”Cine crede că e simplu, nu e simplu deloc. Gândiți-vă, de exemplu, la logistica transportului a 500 de pacienți o dată, de acasă la spitalele din București, cu ambulanțe, care trebuie duși la spital, unii aduși înapoi, ambulanțele așteaptă la spitale… Sunt foarte multe lucruri care sunt complicate”, a declarat Rafila.

Potrivit reprezentantului României la OMS, autoritățile medicale trebuie să își schimbe modul de acțiune. Astfel, cazurile ușoare sau asimptomatice trebuie tratate la domiciliu, dar cazurile trebuie neapărat monitorizate. 

260
Tagurile:
Alexandru Rafila, România, sănătate, Criză
Drapelul Italiei

COVID - 19: Premierul Italiei a anunțat înăsprirea restricțiilor

146
(reînnoit 17:15 25.10.2020)
Giuseppe Conte a anunțat astăzi o înăsprire a restricțiilor anti-Covid 19 în Italia, pe fondul creșterii grave a numărului de cazuri de infectare

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Noile restricţiilor din Italia, menite a contracara coronavirusul, includ închiderea temporară, începând de mâine, a cinematografelor, teatrelor, sălilor de sport şi piscinelor. De asemenea, barurile şi restaurantele nu vor mai avea voie să primească clienţi după ora 18.00.

Aceste măsuri, anunțate de premierul Italiei vor fi valabile o lună, până pe 24 noiembrie, și au fost o reacție la cifrele record de infectări. Totuși, ele au stârnit protestele guvernatorilor regionali și au provocat manifestaţii de stradă împotriva restricţiilor.

Ultimul bilanţ indică circa 20.000 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore, totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000, cu 37.000 de decese.

În ciuda altor restricții dure, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise în Italia, 75% din cursurile din licee şi universităţi desfăşurându-se în schimb online.

Totodată, populaţia este îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.

146
Tagurile:
coronavirus, COVID-19
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Viorel Huşanu, Sanitas Bucureşti

Hușanu, SANITAS: Ore suplimentare, cât mai multe, neplătite

740
(reînnoit 11:05 25.10.2020)
Liderul sindical spune că puțini români știu că personalul din Sănătate intră în categoria bugetarilor ”mai speciali”, în sensul răul al cuvântului. Ce presupune acest lucru.

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Viorel Hușanu, liderul SANITAS București, aduce în atenția publică un subiect care încinge de multe ori spiritele, chiar dacă unii îl comentează fără să aibă habar de adevăr. Este vorba despre cel al drepturilor salariale pentru personalul din Sănătate, despre care Hușanu spune că reprezintă o categorie mai specială de bugetari, însă în sensul rău al cuvântului.

Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, spune Hușanu, în timp ce toți bugetarii își primesc drepturile salariale izvorâte din lege, direct de la bugetul de stat, ei, ”specialii”, se autofinanțează.

Mai exact, spitalul face contract cu Casa de Asigurări, apoi primește bani. În cazul în care nu se internează pacienții, din diferite motive, adio bani.

Cadrele medicale trebuie să aștepte să vadă dacă spitalul a realizat contractul, dacă din banii primiți, spitalul are cu ce să cumpere medicamente, reactivi, materiale sanitare, dacă are cu ce să își achite utilitățile.

”Și dacă spitalul nu are bani de sporuri, vouchere, ce…? Noi suntem bugetari ”speciali” și putem aștepta. Că… deh… suntem eroi! Iar eroii nu comentează. Ei merg la război cu ce au și… mor. Devin martiri. Și trebuie să acceptăm !?!... că… nu dă bine să ne cerem drepturile în pandemie”, a scris Hușanu.

Acesta a adăugat că, în timp ce bugetarii de lux pot face telemuncă, muncă online, și primesc 75% din salariu stând acasă, ca să își ajute copiii la lecții, cadrele medicale nu beneficiază de asta.

”Noi… ore suplimentare, cât mai multe, neplătite. Așa fac eroii. Am văzut eu în filme!”, a încheiat ironic liderul SANITAS București.
740
Tagurile:
bugetari, Salarii, medici, SANITAS, Viorel Hușanu

Загрузка...
Танкер Генерал Ази Асланов.

Foto, Video: Petrolierul "General Azi Aslanov", după naufragiu

0
(reînnoit 06:58 26.10.2020)
Aceste imagini arată proporțiile catastrofei după explozia produsă pe un petrolier, care a avut loc sâmbătă, în Marea Azov.

CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Ministerul rus pentru Situații Excepționale a publicat un videoclip al petrolierului "General Azi Aslanov".

A fost deteriorată puntea navei. O parte din ea atârna peste bord.

Explozia s-a produs sâmbătă, pe petrolierul "General Azi Aslanov" din Marea Azov, la gura strâmtorii Kerci. Potrivit Rosmorreciflot, nava naviga fiind goală, fără petrol, spre Rostov-pe-Don. Motivul avariei a fost, conform versiunii preliminare, aburii emanați de produsele petroliere.

Trei membri ai echipajului au fost aruncați peste bord, ei sunt căutați, iar pe alții 10 i-a luat o altă navă care trecea prin apropiere.

În acest moment, scafandrierii examinează vasul.

"S-a stabilit că nu a existat nicio deteriorare a părții subacvatice a vasului, dar o parte din metal a fost transformată. O parte a placării laterale și a punții atârnă la opt metri sub chilă, așa că a trebuit să remorcăm acest vas cu mare dificultate. Această bucată va fi tăiată și va fi trasă în port ", a declarat serviciul de presă al Rosmorreciflot.

0
Tagurile:
naufragiu, petrolier

Загрузка...