Vaccin, imagine simbol

Vaccinarea antigripală: când spun medicii e bine o facem

83
(reînnoit 12:43 25.09.2020)
Persoanele din grupele de risc – vârstnici, copii – sunt îndemnate să se vaccineze antigripal, iar la nivel național, potrivit anunțului Ministerului Sănătății, a început deja distribuirea primei tranșe de vaccin.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Vremea rea aduce după sine și îmbolnăviri ”de sezon”. Tocmai de aceea, medicii ne sfătuiesc că este bine să ne vaccinăm antigripal.

În primul rând, persoanele aflate în situație de risc sunt îndemnate să treacă pe la cabinetele medicilor de familie să li se administreze vaccinul antigripal.

La începutul săptămânii trecute, Ministerul Sănătății anunța că a demarat distribuirea la nivel național a primei tranșe de vaccin antigripal.

Medicii spun, însă, în ce condiții se face acest vaccin în pandemie.

Ei precizează că imunizarea pacienților cronici este preferabil să se facă începând cu 15 octombrie. Și aceasta pentru că experiența a arătat că gripa ajunge în România, de obicei, după Anul Nou sau în a doua jumătate a lunii decembrie. Astfel, este suficient timp să se producă anticorpii, iar eficiența maximă a vaccinului este de 6 luni.

”Pe noi ne interesează să fim acoperiţi şi în aprilie, pentru că, uneori, sunt cazuri de îmbolnăvire şi atunci. Aşa că, dacă vaccinăm între 15 octombrie şi 15 noiembrie, va fi foarte bine, ca să avem o imunitate bună în toată perioada la risc“,  explică Dr. Rodica Tănăsescu. 

Pacienții își pot face programări, pentru a se evita aglomerația și o eventuală infectare cu COVID-19. Medicii atrag atenția că vaccinarea antigripală nu se va putea face pentru toți pacienții cronici, fiindcă niciodată nu au existat suficiente doze pentru toţi pacienţii la risc.

83
Tagurile:
vaccin
Tematic
De ce au murit peste 17.000 de femei în România: programul de vaccinare, ratat
Vaccinare 2020, ofițer de informații: ”Am o problemă cu obligativitatea”
Vaccinare antigripală 2019: anunțul Ministerului Sănătății
Drapelul Italiei

COVID - 19: Premierul Italiei a anunțat înăsprirea restricțiilor

132
(reînnoit 17:15 25.10.2020)
Giuseppe Conte a anunțat astăzi o înăsprire a restricțiilor anti-Covid 19 în Italia, pe fondul creșterii grave a numărului de cazuri de infectare

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Noile restricţiilor din Italia, menite a contracara coronavirusul, includ închiderea temporară, începând de mâine, a cinematografelor, teatrelor, sălilor de sport şi piscinelor. De asemenea, barurile şi restaurantele nu vor mai avea voie să primească clienţi după ora 18.00.

Aceste măsuri, anunțate de premierul Italiei vor fi valabile o lună, până pe 24 noiembrie, și au fost o reacție la cifrele record de infectări. Totuși, ele au stârnit protestele guvernatorilor regionali și au provocat manifestaţii de stradă împotriva restricţiilor.

Ultimul bilanţ indică circa 20.000 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore, totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000, cu 37.000 de decese.

În ciuda altor restricții dure, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise în Italia, 75% din cursurile din licee şi universităţi desfăşurându-se în schimb online.

Totodată, populaţia este îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.

132
Tagurile:
coronavirus, COVID-19
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Viorel Huşanu, Sanitas Bucureşti

Hușanu, SANITAS: Ore suplimentare, cât mai multe, neplătite

647
(reînnoit 11:05 25.10.2020)
Liderul sindical spune că puțini români știu că personalul din Sănătate intră în categoria bugetarilor ”mai speciali”, în sensul răul al cuvântului. Ce presupune acest lucru.

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Viorel Hușanu, liderul SANITAS București, aduce în atenția publică un subiect care încinge de multe ori spiritele, chiar dacă unii îl comentează fără să aibă habar de adevăr. Este vorba despre cel al drepturilor salariale pentru personalul din Sănătate, despre care Hușanu spune că reprezintă o categorie mai specială de bugetari, însă în sensul rău al cuvântului.

Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, spune Hușanu, în timp ce toți bugetarii își primesc drepturile salariale izvorâte din lege, direct de la bugetul de stat, ei, ”specialii”, se autofinanțează.

Mai exact, spitalul face contract cu Casa de Asigurări, apoi primește bani. În cazul în care nu se internează pacienții, din diferite motive, adio bani.

Cadrele medicale trebuie să aștepte să vadă dacă spitalul a realizat contractul, dacă din banii primiți, spitalul are cu ce să cumpere medicamente, reactivi, materiale sanitare, dacă are cu ce să își achite utilitățile.

”Și dacă spitalul nu are bani de sporuri, vouchere, ce…? Noi suntem bugetari ”speciali” și putem aștepta. Că… deh… suntem eroi! Iar eroii nu comentează. Ei merg la război cu ce au și… mor. Devin martiri. Și trebuie să acceptăm !?!... că… nu dă bine să ne cerem drepturile în pandemie”, a scris Hușanu.

Acesta a adăugat că, în timp ce bugetarii de lux pot face telemuncă, muncă online, și primesc 75% din salariu stând acasă, ca să își ajute copiii la lecții, cadrele medicale nu beneficiază de asta.

”Noi… ore suplimentare, cât mai multe, neplătite. Așa fac eroii. Am văzut eu în filme!”, a încheiat ironic liderul SANITAS București.
647
Tagurile:
bugetari, Salarii, medici, SANITAS, Viorel Hușanu

Загрузка...
Macron și Erdogan

Cearta lui Macron cu islamul naște reacții mondiale

0
După ce preşedintele Emmanuel Macron a dat semnalul că nu se delimitează de caricaturile cu profetul Mahomed apărute în Franţa, au apărut apeluri în mai multe țări musulmane pentru boicotarea produselor franțuzești

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Președintele Macron a declarat că Franţa ''nu va renunţa la caricaturi'', afirmație făcută în cadrul unei ceremonii dedicate memoriei profesorului Samuel Paty, decapitat într-un atac islamist după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed.

Ca urmare, caricaturile au fost proiectate pe o clădire guvernamentală franceză, iar acest lucru a provocat furie în lumea arabă. Ca reacție, au fost lansate apeluri pentru boicotarea produselor franţuzeşti, iar protestele au cucerit și mediul online unde au apărut hashtag-uri cu mesaje în apărarea profetului Mahomed.

Internauţii din Egipt l-au ridiculizat pe preşedintele Macron și au fost distribuite liste cu mărci franţuzeşti, precum cele ale producătorilor auto sau mărci renumite de produse lactate, cu îndemnul la boicotarea lor.

Reacțiile au devenit organizate în Kuwait, unde 50 de societăţi au anunţat că au retras din oferta lor toate produsele franţuzeşti, iar ca urmare unele magazine din Qatar au retras produsele franţuzeşti de pe rafturi.

Și Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a condamnat ''practica difuzării caricaturilor satirice înfăţişându-l pe Profetul Mahomed'', considerând-o ''dăunătoare pentru relaţiile franco-musulmane''.

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a atacat din nou astăzi pe omologul său francez, căruia i-a pus la îndoială sănătatea psihică, la o zi după o declaraţie similară în urma căreia Franţa şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara.

0
Tagurile:
Emmanuel Macron, Franța

Загрузка...