Militar român pe o stradă din București

Alertă media: primul județ care ar intra în carantină! Măsuri confirmate de Prefectură

440
(reînnoit 13:46 23.07.2020)
Se anunță că un prim județ din România – unul dintre cele mai mari și puternice economic – ar putea intra în carantină de luni, 27 iulie

BUCUREȘTI, 23 iul – Sputnik. O informație transmisă de mai multe publicații și agenții dau ca probabilă intrarea în carantină a județului Argeș, unul dintre cele mai mari din țară și aflat în top 5 ca pondere economică.

”Județul din România, amenințat cu carantina. Autoritățile monitorizează și evaluează îndeaproape evoluția pandemiei de coronavirus în județul Argeș, în care 12 localități au fost propuse pentru a intra în carantină, începând de luni, 27 iulie”, anunță Antena 3.

Printre localităţile aflate în evaluare  este chiar municipiul Piteşti, orașele Mioveni, Ştefăneşti, Costeşti, precum și comunele Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti.

Deci, o răspândire în aproape toate zonele din județ. Știrea despre cele 12 comune este postată și pe pagina prefecturii, iar conducerea CJSU Argeş face apel la argeşeni ”să respecte măsurile de prevenire” - portul măştii în spaţiile închise, igiena mâinilor, păstrarea distanţei fizice – ”pentru a împiedica răspândirea virusului” şi pentru ”a se evita carantinarea zonală”.

De asemenea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, a decis aseară, într-o şedinţă extraordinară, aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare, cu aplicabilitate chiar de azi.  

Măsurile suplimentare de prevenire la nivelul județului Argeș, dispuse prin hotărârea CJSU, sunt următoarele:

– Administratorii pieţelor agro-alimentare, precum şi operatorii economici având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul vor proceda la monitorizarea permanentă în incinta spaţiilor comerciale a respectării de către vănzători şi cumpărători a măsurilor de conduită socială şi prevenţie – evitarea aglomerării, păstrarea distanţei de 1,5 metri între cetăţeni, purtarea măştii de protecţie şi a mănuşilor de unică folosinţă de către personalul care deserveşte populaţia;

– Se dispune suspendarea tuturor evenimentelor publice de tip târg, bâlci şi alte asemenea, precum şi activitatea de agrement în spaţii de tip piscină, bazin de înot, cu excepţia activităţilor fizice desfăşurate, potrivit legii, de către sportivii de performanţă, în toate localităţile judeţului Argeş, în perioada 23.07. – 09.08.2020, cu posibilitatea de prelungire a duratei în funcţie de evoluţia fenomenului Covid 19;

– Administratorii societăţilor comerciale care deţin terase a căror activitate a fost redeschisă pe perioada stării de alertă vor proceda la reducerea programului de funcţionare a acestora până la ora 22.00 în cursul săptămânii şi ora 23.00 în zilele de sâmbătă şi duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire şi de către clienţi a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.

Printscreen din postarea de pe Facebook a Instituției Prefectului - Județul Argeș
Printscreen din postarea de pe Facebook a Instituției Prefectului - Județul Argeș

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

440
Tagurile:
carantină
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1139)
Медицинские работники

Coronavirus în România,12 august: 65.177 (+1415) persoane infectate, 2807 (+43) decese

2
(reînnoit 13:13 12.08.2020)
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică anunță un număr uriaș de infectări cu noul coronavirus. Câți pacienți au fost declarați vindecați.

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Autoritățile informează că, până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 31.048 pacienți au fost declarați vindecați și 7.026 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

La nivel național, în urma testelor efectuate, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 763 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2807 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De ieri dimineață de la ora 10.00, timp de 24 de ore, au fost înregistrate 43 de decese - 25 bărbați și 18 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Timiș, Vâlcea și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor – 42 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.381 Dintre acestea, 485 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

De asemenea, până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.427.626 de teste. Dintre acestea 22.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.098 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.509 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 174 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 august.

Pe teritoriul României, 15.494 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.970 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.900 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 214 de persoane.

La numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 977 de apeluri și 788 la linia TELVERDE - 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 1397 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 262.900 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Știre în curs de actualizare

2
Tagurile:
România, Decese, coronavirus
Tematic
Locurile în care românii se îmbolnăvesc cel mai des de coronavirus
Avocatul Poporului sare în apărarea pacienților care au alte boli decât coronavirus
Germania: Copiii să fie izolați de familie dacă sunt suspectați de infecție cu coronavirus

Загрузка...
Medici

Război în Sănătate: medicii acuză sunt împinși facă malpraxis

22
Situație dificilă în București, acolo unde medicii fac acuzații grave la adresa Direcției de Sănătate Publică, afirmând că instituția instigă la încălcarea legii, în contextul monitorizării pacienților cu COVID-19 aflați în carantină sau izolare.

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Scandal în sănătatea bucureșteană, acolo unde curg acuzațiile referitoare la o serie de disfuncționalități apărute între medicii de familie și Direcția de Sănătate Publică legate de rezolvarea situației pacienților care au fost confirmați sau suspecți de COVID-19 și ulterior izolați sau carantinați la domiciliu.

Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București, spune că medicii de familie au avut întâlniri cu reprezentanții DSP și au stabilit să dea o declarație în baza căreia DSP să transmită dovada de izolare pentru pacientul respectiv, care e absolut necesară pentru a se elibera concediul medical.

Disfuncționalitățile de comunicare dintre medici și DSP au apărut ulterior.

Mai exact, problema a pornit de la faptul că medicii de familie aveau nevoie de o dovadă din partea DSP pentru pacienții care au fost confirmați sau suspecți de COVID-19. Doar în acest fel, medicii de familie puteau elibera concediul medical al acestor pacienți.  

”Însă această dovadă nu era eliberată de DSP și medicii nu-și puteau face treaba”, a subliniat Poiană.

În ceea ce privește acuzațiile de malpraxis, Poiană spune că aceste acuzații sunt cele aduse de asociațiile medicilor de familie, iar Colegiul Medicilor din București se alătură demersurilor medicilor de familie.

În opinia Cătălinei Poiană, problema se poate rezolva prin mediere. Mai exact, din punctul de vedere al Colegiului Medicilor București se poate media o comunicare mai bună cu reprezentanții DSP-ului și cu reprezentanții asociațiilor medicilor de familie pentru a stabili exact traseul documentelor și pașii în așa fel încât ”să se identifice cadrul legislativ în baza căruia medicii de familie își pot exercita această activitate”.

”Cred că, pur și simplu, e vorba de o comunicare ce nu s-a putut realiza tocmai bine”, a spus Poiană.

Aceasta a subliniat că resursele umane ale DSP sunt limitate, dar a precizat că și medicii de familie trebuie sprijiniți.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

22
Tagurile:
România, medici

Загрузка...