Raed Arafat

Raed Arafat, noua Hotărâre despre COVID-19  - TEXT integral

1888
(reînnoit 12:10 21.07.2020)
Raed Arafat a prezentat prima Hotărâre votată după intrarea în vigoare a legii izolării – măsuri stabilite de autorități – carantinări, izolări, zone de risc etc.

BUCUREȘTI, 21 iul – Sputnik. Secretarul de stat MAI dr. Raed Arafat, şeful DSU, a fost invitat în ședința de Guvern unde a prezentat prima Hotărâre votată după intrarea în vigoare a legii izolării.

Este vorba de Hotărârea 36 din 21.07.2020, care ”a fost votată unanim de membrii CNSSU”, supă cum a anunțat Raed Arafat.

Secretarul de stat a citit textul Hotărârii:

Art. 1: Se certifică pandemia de COVID-19 declarată de OMS la 11 martie 2020.

Art. 2 (1) Se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat, stabilite la alin2.

- (2) Criteriul pe baza căruia se face stabilirea ţărilor sau zonelor de risc epidemiologic ridicat este reprezentat de rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de înfectare la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare decât cea din România.

- (3) INSP stabileşte lista ţărilor prevăzute la alin 2.

- (4) Lista se actualizează, revizuieşte săptămânal, lunea, de către INSP şi este publicată pe site-ul INSP

Art. 3. Sunt exceptate de la măsura de la articolul 2 următoarele persoane care nu prezintă simptome:

- a) persoanele care vin din ţările menţionate la articolul 2, alin 3, dar care înaintea sosirii în România au petrecut o perioadă de minim 14 zile în una sau mai multe ţări pentru care nu este instituită această măsură

- b) conducătorii autovehiculelor transport marfă cu capacitatea mai mare de 2,4 tone

- c) ) conducătorii vehiculelor cu mai mult de 9 locuri pe scaune.

- d) conducătorii auto prevăzuți la lit. b) şi lit. c)care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

- e) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituțiilor internaționale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații internaționale la care statul român este parte;

- f) piloţii de aeronave şi personalul navigant;

- g) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;

- h) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de  transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

- i) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

- j) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

- k) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

- l) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;

- m) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;

- n) persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale;

- o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;

- p) angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării;

- q) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea începerii studiilor;

- r) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii.

Art.4 Se instituie măsura carantinării persoanelor care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, care se dispune pentru fiecare persoană individual prin decizie a Direcției de Sănătate Publică competentă teritorial.

Art.5 (1)Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică - în program de hemodializă),preschimbare documente de identitate, părăsirea țării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină prevăzută la art. 2 și art. 4, pe baza documentelor justificative.

(2) Analiza situațiilor prevăzute la alin. (1) este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției și, cazurile considerate ca justificate, pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică.

(3 )În decizia de suspendare se va menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2.

Art.6 Se propune completarea Hotărârii Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17.07.2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu măsuri referitoare la posibilitatea instituirii izolării și carantinării asupra persoanelor sau a carantinării zonale.

Art.7 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1888
Tagurile:
hotărâre, COVID-19, coronavirus, Raed Arafat
Hipertensiune arterială. Imagine simbol

Sfaturile medicului pentru persoanele ce suferă de hipertensiune arterială

115
Hipertensiunea arterială este o boală care necesită un tratament constant și continuu, a declarat Galina Holmogorova, expertul Centrului de Cercetare de Stat pentru Medicină Preventivă al Ministerului Sănătății din Rusia.

BUCUREȘTI, 05 – Sputnik. Galina Holmogorova, expertul Centrului de Cercetare de Stat pentru Medicină Preventivă al Ministerului Sănătății din Rusia, a oferit niște explicații postului de televiziune Zvezda despre regulile care trebuie respectate de persoanele cu hipertensiune arterială, transmite RIA Novosti

"Hipertensiunea arterială este o boală foarte gravă pe termen lung, care necesită un tratament constant și continuu. Pacienții care renunță la tratamentul medicamentos și recurg la niște remedii populare procedează foarte rău. Astfel de practici au un final destul de prost", a explicat medicul.
O soră medicală și un pacient la spital
© Sputnik / Всеволод Тарасевич

Holmogorova a descris procedura de ridicare corectă din pat pentru pacienții cu hipertensiune arterială. Potrivit acesteia, persoanele nu trebuie să se ridice brusc, ridicarea ar trebui să fie treptată, cu puține mișcări.

În plus, a adăugat medicul, pacienții cu un astfel de diagnostic au nevoie de un somn mai îndelungat, datorită particularităților corpului lor, aproximativ zece ore.

Specialistul a subliniat că persoanele cu hipertensiune arterială „nu au și nu vor avea tensiune arterială normală”, dar pot avea doar un nivel țintă, „care se atinge atent – doar cu ajutorul medicamentelor luate la timp”, selectate pentru fiecare pacient în parte.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

115
Tagurile:
tensiunea arterială, Medic
Tematic
Primul medic și director de spital COVID care intră în campanie! PSD îl vrea PRIMAR!
Lovitură pentru celebrul medic Beuran… în timp ce zeci de milioane s-au topit în Pandemie!
Coronavirus: ce se întâmplă cu consultațiile la medic până în septembrie
Medic: ”Vi se par astea sacrificii imposibile în pandemie?”
Celebru medic: „Înclin să cred… COVID 19 e prelucrare de laborator, fără să am date certe”
Un medic avertizează: iată cum ne putem infecta cu noul coronavirus
Un medic, despre efectul coronavirusului asupra memoriei

Загрузка...
Молдова впервые проведет клинические исследования лекарств от COVID-19

Coronavirus în România: 1 309 noi cazuri de infectare

72
(reînnoit 13:31 05.08.2020)
Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, 1.309 persoane au fost infectate cu noul coronavirus şi alte 41 au murit, numărul total al deceselor ajungând la 2.521. Care este situaţia pe fiecare judeţ.

BUCUREŞTI, 5 aug – Sputnik. Potrivit informării publicate de Grupul de Comunicare Strategică, până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 56.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 28.584 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.370 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

De asemenea, până astăzi, au decedat în total 2.521 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 41 de decese.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.309 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Număr de cazuri confirmate (total), număr de cazuri nou confirmate:

1. Alba 780 14
2. Arad 1172 30
3. Argeș 3705 98
4. Bacău 1623 57
5. Bihor 1106 59
6. Bistrița-Năsăud 921 17
7. Botoșani 1188 1
8. Brașov 3413 91
9. Brăila 962 19
10. Buzău 1426 35
11. Caraș-Severin 329 14
12. Călărași 330 10
13. Cluj 1332 38
14. Constanța 1054 30
15. Covasna 488 19
16. Dâmbovița 2092 49
17. Dolj 839 10
18. Galați 2331 42
19. Giurgiu 436 2
20. Gorj 948 39
21. Harghita 574 14
22. Hunedoara 1050 26
23. Ialomița 773 5
24. Iași 1609 25
25. Ilfov 1393 26
26. Maramureș 522 20
27. Mehedinți 822 11
28. Mureș 1023 9
29. Neamț 1431 38
30. Olt 827 27
31. Prahova 2271 76
32. Satu Mare 114 2
33. Sălaj 202 7
34. Sibiu 966 11
35. Suceava 4633 34
36. Teleorman 385 5
37. Timiș 1432 58
38. Tulcea 310 8
39. Vaslui 773 46
40. Vâlcea 544 11
41. Vrancea 1859 32
42. Mun. București 6509 143
43. - 53 1
TOTAL 56550
1309

Faţă de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 922 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Vaccin
© Sputnik / Рамиль Ситдиков

JUDEȚ, PROBE POZITIVE LA RETESTARE

1 Alba 6
2 Arad 19
3 Arges 76
4 Bacau 22
5 Bihor 13
6 Bistrita Nasaud 9
7 Botosani 10
8 Brasov 49
9 Braila 42
10 Buzau 6
11 Caras Severin 0
12 Calarasi 8
13 Cluj 27
14 Constanta 26
15 Covasna 4
16 Dambovita 40
17 Dolj 15
18 Galati 37
19 Giurgiu 3
20 Gorj 23
21 Harghita 7
22 Hunedoara 1
23 Ialomita 0
24 Iasi 34
25 Maramures 2
26 Mehedinti 32
27 Mures 8
28 Neamt 29
29 Olt 21
30 Prahova 62
31 Satu Mare 7
32 Salaj 0
33 Sibiu 11
34 Suceava 51
35 Teleorman 17
36 Timis 7
37 Tulcea 5
38 Vaslui 0
39 Valcea 4
40 Vrancea 47
41 Bucuresti 116
42 Ilfov 26
Total 922

În intervalul 04.08.2020 (10:00) – 05.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (28 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

GCS mai precizează că 40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un deces nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.919. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 464 pacienți.

În ceea ce priveşte numărul de teste, până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.295.222 de teste. Dintre acestea 24.108 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.956 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.152 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.215 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 5 august.

Pe teritoriul României, 5.568 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.736 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.710 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 174 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 962 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 777 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 834 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 167.970 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

GCS aminteşte cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. De asemenea, pentru recomandări și alte informații pot apela linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.611 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia și Republica Congo. De la începutul epidemiei de COVID-19 până la acest moment au decedat 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 la nivel european și global:

Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB), până la data de 4 august 2020, au fost raportate 1.755.809 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA, CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI, VINDECAŢI

Regatul Unit 305.623 (+928) 46.210 (+9) 1.445 -
Spania 288.522 (+8.532) 28.472 (+27) 150.376 -
Italia 248.229 (+159) 35.166 (+12) 200.766 (+177)
Franţa 191.295 (+3.376) 30.294 (+29) 81.764 -
Germania 211.281 (+879) 9.156 (+8) 194.173 (+579).
Situaţia globală la 4 august 2020, conform datelor publicate de Johns Hopkins CSSE:

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI, VINDECAȚI

18.263.542 (+207.232) 693.726 (+4.507) 11.083.012 (+166.105).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

72
Tagurile:
România, coronavirus
Tematic
Când va fi testat pe copii vaccinul împotriva COVID-19
Principalul producător al vaccinului COVID – investigat pentru ucidere prin imprudență!
Rusia ar putea produce milioane de vaccinuri contra Covid-19 pe lună din 2021

Загрузка...
Carmen Dan

Bravo, Carmen Dan! Singurul om politic care NU a uitat de Ziua unui român genial!

0
Un artist genial, cu o gândire profundă, liberă și constructivă, așa cum au fost intelectualii care au dat marea cultură a anilor 1965-1980

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. Azi nu a fost numai o obișnuită zi a scandalurilor politice. Azi a fost și ziua lui Marin Preda, – geniu al romanului autohton. Nici un politician nu ți-a amintit de asta, nu mai e timp de cultură!

Cu o excepție, senatorul Carmen Dan, fost ministru al Internelor – un om politic distins, care se pare că a nu mai are loc în noua formulă a PSD. Carmen Dan a omagiat ziua marelui teleormănean, scriind câteva rânduri bine simțite.

”Pentru că astăzi ar fi fost ziua lui și pentru că el este cel care a înnobilat Teleormanul nostru, vă las un gând de-al lui. Marin Preda, ca nimeni altul, știa să răscolească în fibra noastră!”, scrie Carmen Dan.

Iată și cuvintele lui Marin  Preda, mai actuale decât oricând:

“Forţa unui om de a îndura suferinţa e imensă şi n-ar fi dacă noi resurse de speranţă, care nasc în sufletul uman ca un val îndată ce valurile precedente s-au sfărâmat de ţărm, n-ar ţâşni din adâncuri şi nu ne-ar face iarăşi puternici.”

***

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliștea Gumești din Teleorman. Marele scriitor a fost unul dintre cei care au înțeles în profunzime atât oamenii, cât și timpurile.

A înțeles și nedreptățile vremurilor în care s-a născut, a urmat cu ardoare și cu bună credință noile vremuri – și a înțeles și greșelile orânduirii poporului.

A fost respectat și susținut de Nicolae Ceaușescu, cel care, spun martorii, a citit în manuscris și a aprobat una dintre cele mai curajoase cărți în care e criticat sistemul sovietic – „Delirul”.  Abia apărut în librăriile românești, romanul era deja criticat în celebra „Literaturnaia Gazeta”, îmi povestea marele jurnalist rus Viaceslav Samoșkin. Critica a rămas însă în gazetă, pentru că nimeni, nici chiar de la Moscova, nu cuteza să se ia de scriitorul preferat al lui Nicolae Ceaușescu.

Un om serios, sobru, departe de felul monden al unui Eugen Barbu, de exuberanța și pofta de viață a lui Fănuș Neagu sau Păunescu, de reveria lui Nichita Stănescu, Marin Preda a fost un om de echilibru și un permanent apărător al colegilor săi, îmi povestea colonelul Victor Achim, ofițerul DSS care s-a ocupat oficial ”protecția informativă” a Uniunii Scriitorilor.

Marin Preda a scris chiar de la începutul regimului comunist, a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, director al editurii ”Cartea Românească”, membru corespondent al Academiei Române, deputat în Marea Adunare Națională… În același timp, un om cu o gândire liberă și constructivă, așa cum au fost intelectualii care au dat marea cultură a anilor 1965-1980.

De aceea citesc cu uimire aberația de pe populara Wikipedia că Marin Preda ”a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu”. Nici pomeneală de așa ceva!

Desigur, e greu de spus cum ar fi evoluat relația lui Preda cu regimul în anii de final ai ”Epocii de aur”, după 1985… Apropo, sintagma ”Epoca de aur” a fost inventată de un alt ”opozant” al regimului, Octavian Paler.

Și da, personajul cel mai cunoscut al literaturii lui Preda, Ilie Moromete, este inspirat după cel al eroului popular rus ”Ilya Muromets”. Nu e furat, cum spun unii, nu e dovadă de filo-sovietism… pur și simplu asta a fost gândire, inspirația marelui scriitor. Și rezultatul a fost excepțional, la fel ca întreaga sa operă.

Încă o dată, rușine liderilor români care au uitat de această zi - și bravo, Carmen Dan, pentru postare!

0
Tagurile:
Carmen Dan
Tematic
Carmen Dan revine în forță și acuză: ”Declarații iresponsabile, minciuni, manipulare”
Gest oribil contra lui Carmen Dan și a PSD
Carmen Dan, agresată! Jandarmii au fost împiedicați să intervină

Загрузка...