O plajă din Italia

Litoral 2020: Tătaru, anunțul momentului despre noi focare de coronavirus

316
(reînnoit 14:56 08.07.2020)
Ministrul Sănătății a repetat sfatul potrivit căruia trebuie respectate regulile de distanțare fizică și de igienă în special pe litoral. Demnitarul a avertizat că în zonele turistice unde se așteaptă o aglomerare pot apărea focare.

BUCUREȘTI, 8 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, trage un puternic semnal de alarmă și susține că este se așteaptă la o aglomerare în următoarele trei luni, care poate da naștere unor focare.

Demnitarul a avertizat că există posibilitatea ca Vama Veche și alte zone de pe litoral să devină focare, mai ales că în următoarele trei luni va fi o mare aglomerare în Constanța și tot ce înseamnă litoral.

În acest sens, demnitarul a subliniat că trebuie gestionată nu neapărat Constanța, ci tot ce se întâmplă în acest sezon estival și că, în pofida faptului că nu mai există cadru legislativ pentru perioada imediat următoare, turiștii trebuie să respecte aceleași reguli.

Cei care sunt asimptomatici sau care cer externarea trebuie să meargă în izolare voluntară măcar 14 zile. De asemenea, cei care se simt rău trebuie să se prezinte la unitățile de primiri urgențe, să evalueze starea de sănătate.

”Turiștii de pe litoral se pot distra în condițiile și normele stabilite cu cei de la HoReCa, am stabilit norme pentru plaje, terase", a declarat Nelu Tătaru, prezent la Constanța.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

316
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1128)
Tematic
S-au luat cu mâinile de cap: mâncare stricată, vândută pe litoral
Alertă - Focare de infecţie pe litoralul românesc: sănătatea oamenilor, pusă în pericol
Dubaiul vine pe litoralul românesc – investiție uriașă a unui magnat arab
Prețuri litoral 2019: mai mari decât anul trecut, îți permiți un sejur?
Începe ”Litoralul pentru toți”. Drumul spre mare, un coșmar
Programul ”Litoralul pentru toți” 2019: prețurile practicate
Reguli pentru turiști pe litoral: Ce distanță se va păstra între șezlonguri
Litoral 2020: ce prețuri se practică în acest an
Paradox: litoralul românesc, mai scump decât cel din Tenerife
Ministrul de Interne, nemulțumit de implementarea regulilor pe litoral
Vaccin, imagine simbol

Rusia ar putea produce milioane de vaccinuri contra Covid-19 pe lună din 2021

25
Producția de vaccinuri anti-coronavirus în Rusia este plănuită să înceapă în septembrie, iar de la începutul anului 2021, țara ar putea produce câteva milioane de doze pe lună, potrivit ministrului rus al Comerțului și Industriei.

BUCUREŞTI, 4 aug – Sputnik. Denis Manturov, ministrul Comerțului și Industriei din Rusia, a declarat pentru agenţia de știri TASS că vaccinul va fi produs în trei regiuni rusești: Vladimir, Iaroslavl și Oblastul Moscovei. Începând cu luna octombrie, ar urma să fie iniţiată o campanie de imunizare pe scară largă.

Institutul Gamalei de Epidemiologie și Microbiologie din Moscova, care a condus cercetarea cu privire la crearea medicamentului autohton, a intrat în parteneriat cu companiile Generium, R-Pharm și Binnopharm, în scopul începerii producției în serie luna viitoare.

„Vom putea asigura un volum de producție de câteva sute de mii de doze de vaccin pe lună, cu o creștere ulterioară la câteva milioane de la începutul anului viitor”, a declarat Manturov, citat de RT

Institutul Gamalei nu este singura instituție din Rusia care lucrează la un vaccin contra Covid-19, dar până acum a avut cel mai mult succes. La sfârșitul lunii iulie, voluntarii imunizați au fost externaţi din spital după ce au primit vaccinul și după ce au fost ţinuţi o lună sub observaţie.

25
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, vaccin, Rusia
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1128)
Tematic
Ministrul Sănătății vrea să cumpere vaccin pentru jumătate din populația României
Crucea Roşie: Foametea și nevoia de vaccin pot declanșa un nou val de migrație post-Covid
Un alt vaccin rusesc împotriva Covid-19 intră în studiile clinice
„Un moment Sputnik”: Rusia speră să fie primul producător de vaccin anti-Covid 19
Companiile din Rusia și China vor testa în comun vaccinele împotriva COVID-19
Voluntarii care au testat vaccinul împotriva COVID-19 au fost supuși examenului final
Teoria Conspirației, alimentată oficial: vaccin COVID-19, PROTEJAT guvernamental!
"Competiția vaccinurilor": Rusia, acuzată în Occident
Principalul producător al vaccinului COVID – investigat pentru ucidere prin imprudență!

Загрузка...
Vaccin

Principalul producător al vaccinului COVID investigat pentru ucidere prin imprudență!

219
O instanță franceză a găsit responsabili în acest caz statul, compania și medicii care au prescris medicamentul - magistrații au decis ca statul să plătească mii de euro compensații familiilor

BUCUREȘTI, 4 aug – Sputnik. Principalul producător al posibilului vaccin anti-Covid-19, Sanofi, companie franceză, este cercetat pentru ucidere din culpă pe fondul unui scandal cu privire la medicamentul său pentru epilepsie, Depakine.

De remarcat că Sanofi dezvoltă vaccinul anti-Covid împreună cu grupul GlaxoSmithKline  - au primit un contract federal (SUA) de 2.1 miliarde de dolari pentru 100 milioane de doze de vaccin, cu opțiunea ca guvernul SUA să mai cumpere alte 500 milioane de doze, ceea ce ar însemna alte 10 miliarde de dolari. Din acest punct de vedere, sunt în topul investițiilor americane în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19.

Și UE a reacționat favorabil, iar recent, Comisia Europeană a anunţat că a rezervat în numele celor 27 state membre 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19, aflat în pregătire la laboratorul francez Sanofi.

Imediat după ce a fost difuzată această știre, jurnalistul Radu Tudor, unul dintre cei mai preocupați ca România să comande/achiziționeze vaccinul, a reacționat: ”Suntem 500 de milioane de locuitori în UE. S-au securizat 300 milioane de vaccinuri de la Sanofi. Oare ce tara UE nu a comandat vaccinuri pentru propria populație? România, cumva?”.

***

Revenind la investigația din Franța, iată un detaliu care necesită atenție - firma este acuzată că întârzie să dezvăluie riscul pe care medicația îl prezintă femeilor însărcinate, transmite Euronews

Medicamentul, compus în principal din valproat de sodiu, este utilizat pentru a trata convulsii, dar a fost utilizat pe scară largă ca stabilizator de dispoziție pentru a ajuta persoanele cu tulburări bipolare.

Autoritățile din domeniul Sănătății acuză că în urma consumului medicamentului, a crescut unor probleme congenitale - defecte la naștere, autism și dificultăți de învățare etc.

Conform sursei citate, Agenția franceză a Medicamentului(ANSM) estimează că Depakine ar putea fi cauza defectelor la naștere a 2.150 până la 4.100 de copii și a dezvoltării neurologice lente în cazul a 16.600 până la 30.400 de copii, începând cu 1967.

Ancheta a fost inițiată de organizația APESAC – „Asociația pentru Ajutorul părinții copiilor care suferă de sindrom anti-convulsivant”, care reprezintă presupuse victime ale scandalului.

Marine Martin, președinte și fondator al APESAC, a numit deschiderea investigației ”o mare victorie pentru familiile victimelor Depakine”.

De cealaltă parte, Sanofi își susține nevinovăție, insistând că și-a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește informarea oamenilor despre efectele secundare ale Depakine.

Dar, atenție, Euronews avertizează că Sanofi a fost deja inculpată pentru fraudă agravată și provocare de vătămare din culpă din cauza consumului de medicamente. Potrivit cotidianului ”Le Monde”, obiectivul anchetei este să stabilească dacă marea companie farmaceutică poate fi trasă la răspundere pentru moartea a patru bebeluși (în 1990, 1996, 2011 și 2014), ale căror mame au luat Depakine în timpul sarcinii . ”Omor prin imprudență” este sintagma folosită de francezi.

”Luna trecută, o instanță franceză a găsit responsabili în acest caz statul, Sanofi și medicii care au prescris medicamentul”, scrie Euronews, menționând că ”Instanța a decis ca statul să plătească mii de euro compensații familiilor, spunând că oficialii nu au luat măsurile necesare pentru a se asigura că medicamentul nu a fost luat de femei gravide”.

Desigur, aspectele descrise nu înseamnă că neagă cineva valoarea prestigioasei companii franceze. Dar… sunt fapte!

Pe de altă parte, să amintim de gestul frumos al Sanofi, care a făcut României o donație de 18.000 de cutii de hidroxiclorochină – Ministerul Sănătății declarând: ”Cele 1.080.000 de doze vor ajunge la peste 45.000 de pacienţi din România”.

Desigur, și în privința hidroxiclorochinei sunt discuții – inclusiv un studiu (retras, la un moment dat) publicat de celebra revistă ”The Lancet”, cea mai prestigioasă revistă medicală britanică.

219
Tagurile:
vaccin, COVID-19, Franța
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1128)
Tematic
Scandalul momentului - presiuni uriașe externe! Ce NU se spune despre afacerea corvetelor
Ce ascunde ”Grupul de Comunicare Strategică”: DATELE despre care NU se spune nimic!
Companiile din Rusia și China vor testa în comun vaccinele împotriva COVID-19
Ce NU se spune despre ”Medicamentul minune” primit de România de la Bruxelles
Un alt vaccin rusesc împotriva Covid-19 intră în studiile clinice
„Un moment Sputnik”: Rusia speră să fie primul producător de vaccin anti-Covid 19
Teoria Conspirației, alimentată oficial: vaccin COVID-19, PROTEJAT guvernamental!
Voluntarii care au testat vaccinul împotriva COVID-19 au fost supuși examenului final
"Competiția vaccinurilor": Rusia, acuzată în Occident

Загрузка...
Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și a marinei SUA în Marea Neagră

Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și ale marinei SUA în Marea Neagră

0
Pe 2 august, distrugătorul USS Porter, 4 avioane de luptă F-16, drona de atac Reaper MQ-9, aeronava de recunoaștere Poseidon P-8A și avionul KC-135 Stratotanker au participat la exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA în Marea Neagră.

Manevrele active ale Pentagonului în regiunea Mării Negre demonstrează dorința Washingtonului de a întoarce lumea unipolară prin forță și prin forțarea statelor din Marea Neagră la un conflict militar cu Rusia, consideră observatorul militar Alexandr Hrolenko.

Viceamiralul Eugene Black, comandantul Flotei a 6-a a SUA, a menționat că acțiunea comună cu Forțele Aeriene ale SUA în Europa a permis „un exercițiu realist și oportun pentru a spori pregătirea SUA de a opera pe mare în zona Mării Negre”. Pregătirea de a acționa împotriva cui?

Exercițiul s-a desfășurat în apele internaționale și spațiul aerian și, totuși, apropierea de frontierele rusești dau exercițiilor cu implicarea navelor de război și a aeronavelor americane un sens cu adevărat provocator. Vom sublinia că manevrele s-au dovedit a fi comune - atât pentru marina, cât și pentru forțele aeriene ale SUA.

În data de 2 august, Pentagonul s-a făcut că nici nu-i vede pe aliații europeni și „fanii” regionali.

”Poate că, potrivit legendei exercițiului, toți aliații erau deja înfrânți. Totuși, ne putem imagina o provocare militară similară, de exemplu, exercițiile crucișătorului ”Moskva” sau fregata de rachete ”Amiralul Gorșkov” în preajma coastei SUA din Golful Mexic, în mod optim, cu sprijinul transportatorilor de rachete Tu-160.

Apropo, chiar și o demonstrație pașnică a pavilionului naval rus în zona Caraibelor provoacă o reacție extrem de acută în SUA. Mai devreme, cu această ocazie, The Washington Post a scris: ”Toate intrările navelor rusești spre Cuba sunt considerate o demonstrație a puterii militare în apropierea țărmurilor americane”.

Și atunci de ce Washingtonul consideră că toate manevrele marinei americane din apropierea țărmurilor rusești sunt instrumente de consolidare a păcii și a stabilității regionale?

Irealist și nelalocul potrivit

Mai multe zone de conflict armat, care reprezintă un potențial pericol pentru întreaga Europă, se află în regiunea Mării Negre (Moldova - Transnistria, Ucraina - Donbas, Georgia - Abhazia și altele). Fără a intra în analiza fiecăreia dintre direcții, se poate remarca faptul că activarea Forțelor Aeriene și Forțelor Mareinei SUA în regiunea Mării Negre este cel mai distructiv scenariu de soluționare a conflictelor internaționale, ceea ce duce la o creștere a turbulențelor militar-politice.

Prima etapă a provocării a fost recentul exercițiu al SUA și NATO ”Sea Breeze 2020”, cu participarea a 27 de nave și 19 aeronave din nouă țări, inclusiv ale partenerilor de alianță Georgia și Ucraina. Apoi, la Washington au început să vorbească despre creșterea ajutorului militar anual către Kiev cu până la 300 de milioane de dolari, deși cele două miliarde primite anterior nu au contribuit la soluționarea conflictului din Donbas.

Următorul pas spre escaladarea situației este „pregătirea realistă și în timp util” a Marinei SUA și a Forțelor Aeriene din Marea Neagră pe 2 septembrie, care merită a fi privită cu o mai mare atenție.

Distrugătorul USS Porter, un lot de avioane de luptă F-16, o dronă de atac MQ-9 Reaper și un avion de recunoaștere Poseidon P-8A în colaborare ar putea fi utilizate doar la un atac de rachete împotriva inamicului (amintesc atacurile masive ale sutelor de rachete de croazieră asupra Irakului și Libiei), alte funcții acest grup nu poate îndeplini din punct de vedere tehnologic, iar misiunile umanitare sunt imposibile.

Și totuși, dacă comparăm potențialul distrugătorului american Porter și a unității avioanelor de luptă F-16 cu posibilitățile rusești din regiunea Mării Negre, atunci echilibrul de forțe este evident în defavoarea „oaspeților”. Care-i rostul?

Distrugătorul USS Porter este capabil să transporte până la 90 de rachete de croazieră de înaltă precizie Tomahawk cu o autonomie de peste 2000 de km (cu focoase convenționale și nucleare). Nu este cert faptul că acestea vor avea timp să pornească la drum în cazul unui conflict militar real - Flota Mării Negre a Federației Ruse are grijă constantă de astfel de „purtători de nenorociri”.

Dar distrugătorul de rachete poate servi drept țintă de distragere a atenției, pentru a efectua cercetări privind autosacrificarea în luptă. Totuși, pentru a exersa o lovitură eficientă în Marea Neagră, trebuie să existe mult mai multe nave. Gama de ”Tomahawk-uri” face posibilă atacarea, de exemplu, a Crimeii sau Moscovei din Marea Mediterană - cu ajutorul a mai multe distrugătoare similare ale Flotei a 6-a a SUA.

Patru avioane de luptă multifuncționale F-16 și o dronă de atac Reaper MQ-9 sunt capabile să ridice în comun o cantitate importantă de rachete. O singură dronă poate transporta până la 14 rachete AGM-114 Hellfire (aer la sol) sau 4 rachete AGM-114 Hellfire + 2 bombe ghidate cu laser GBU-12 Paveway II de 250 kg fiecare (Reaper poate fi considerat echivalentul rachetelor cu rază medie).

Cu toate acestea, toate aeronavele menționate sunt urmărite pe ecranele radarelor sistemelor de rachete antiaeriene S-400, precum decorațiunile pomilor de Crăciun, iar în caz de conflict ele pot fi distruse la o distanță mare de linia de utilizare a armelor lor (aproximativ 400 km de poziționare S-400 în Crimeea).

Probabil că ieri, deasupra Mării Negre, aviația forțelor aeriene ale SUA și aviația de recunoaștere exersau descoperirea și evaluarea zonelor poziționale ale sistemelor de apărare, sistemelor antirachetă rusești - pentru a transmite țintele desemnate și pentru orientarea armelor strategice din alte părți ale Oceanului Planetar.

Linie de demarcație subțire

În condițiile întețirii ”antrenamentelor realiste” ale Pentagonului din zona Mărilor Neagră și Baltică, linia de demarcație dintre pace și război devine extrem de subțire. În ceea ce privește exercițiile comune ale Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA din 2 august în Marea Neagră, orice discuție despre „politica de reținere” sau „reacție la o criză” seamănă cu un spectacol de caritate (să ne amintim de Liban, Palestina, Tunisia, Siria, Iugoslavia). În același timp, aliații regionali ai SUA, de bună voie sau fără voie, joacă rolul de fitil într-un butoi de pulbere și ar putea plăti scump pentru acest lucru.

Până în luna august, Rusia a construit 159 de arsenale de rachete noi pe direcția strategică occidentală și a plasat în ele peste 150.000 de tone de muniție. Desigur, există și alte rezerve în cazul ostilităților. Teritoriul vast al Federației Ruse permite diseminarea trupelor și armelor, asigurând un grad înalt de supraviețuire în luptă și eficacitatea utilizării în luptă împotriva unui agresor care dispune de cea mai înaltă tehnologie.

Experții ruși spun deja deschis Washingtonului: nu forțați Moscova ca să-și „demonstreze puterea”.

Anterior, un reprezentant de rang înalt al Statului Major General al Marinei Ruse a declarat: ”Coasta de est a Statelor Unite, la fel ca cea de vest, nu a fost niciodată și niciodată nu va fi un refugiu sigur pentru submarinele americane".

Întorcându-ne mental spre aquatoria Mării Caraibelor, se poate observa că apariția în Cuba a unei noi baze de submarine nucleare ale Marinei Ruse depinde în mare măsură de acțiunile Pentagonului din Marea Neagră. Portul cubanez Cienfuegos a fost declarat recent zonă închisă, este cea mai convenabilă bază a insulei - golful are adâncimi de până la 600 de metri. Aceasta nu se poate compara cu o bază navală din Berdiansk.

Paradoxul geopoliticii moderne este că Pentagonul, în confruntări cu intensitate diferită, nu a fost în stare să cucerească nici state mai slab dezvoltate din punct de vedere tehnologic, așa ca Afganistanul, Iranul, Siria și alte câteva țări. Cu o astfel de experiență, să creezi în regiunea Mării Negre (în apropierea granițelor rusești), o zonă de experimente îndrăznețe și o rețea de noi baze americane - în România, Georgia, Ucraina - este o imprudență militar-politică și tehnologică extrem de periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SUA, Marea Neagră
Tematic
Arma rusească: Aeromobilul blindat Strela dezvoltă o viteză de 155km/oră
Flota rusă a primit Be-200: Avioanele-amfibie vor apărea în mările Azov și Caspică
Exercițiul NATO Sea Breeze 2020 în Marea Neagră - Jocuri cu butoiul de pulbere
Arma rusească: „Laleaua” termonucleară - cel mai puternic mortier din lume
Arma rusească: De ce „Iskander” va fi setat asupra țintelor maritime
De ce Pentagonul vrea să investească $130 de milioane în baza aeriană Câmpia Turzii
De ce Rusia efectuează manevre militare în cinci regiuni din Caucaz
Rusia înregistrează progrese în producția de roboți pentru armată
Modernizarea F-35 ca urmare a unei reputații îndoielnice

Загрузка...