Federatia Sanitas din Romania

SANITAS cere Guvernului ”să nu mai pedepsească”angajații din sănătate și asistență socială

157
(reînnoit 10:23 22.05.2020)
Sindicaliștii din Sănătate susțin că salariaților din sănătate și asistență socială, îmbolnăviți la locul de muncă, li se reduc veniturile lunare considerabil.

BUCUREȘTI, 22 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Situație gravă în sistemul de sănătate din România, acolo unde salariații sunt supuși unor presiuni enorme generate, pe de o parte, de lupta cu virusul ucigaș și, pe de alta, de diminuarea veniturilor.

De asemenea, potrivit situației raportată de Institutul Național de Sănătate Publică, 1 din 7 români infectați cu SARS-COV-2 este personal medical sau de îngrijire din sistemul sanitar și/sau de asistență socială, iar o parte dintre ei au pierdut lupta cu noul virus.

Chiar și așa, spun reprezentanții Federației SANITAS din România,  salariații din sistemul sanitar public și cei din sistemul de asistență socială sunt cei care luptă în continuare în linia întâi cu noul virus și sunt cei mai expuși îmbolnăvirii cu SARS-COV-2, îmbolnăvire care se realizează la locul de muncă.

Medic
© Photo : Пресс-служба мэрии Москвы

Adesea, aceștia își contaminează și membrii familiilor, fapt care apasă greu pe conștiința lor, mai ales dacă unul din apropiați moare.

În cazul îmbolnăvirii, perioada de vindecare și apoi cea de izolare, obligatorie, sunt de cele mai multe ori foarte lungi.

Gradul crescut de contagiozitate al virusului precum și lipsa unui tratament rapid și eficient va face în continuare un număr important de victime printre cei infectați.

O altă problemă gravă este că, în condițiile legislative actuale, salariaților din sănătate și asistență socială, îmbolnăviți la locul de muncă, li se reduc veniturile lunare considerabil, putând să beneficieze numai de indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă de 75% din salariu, prevăzută de OUG nr. 158/2005. Motivul îl reprezintă faptul că HG nr. 1186/2000 nu a fost modificată prin adăugarea COVID-19 la lista afecțiunilor infectocontagioase din grupa A, afecțiuni pentru care indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă este de 100% din salariu.

”Solicităm în continuare, Guvernului României să nu mai pedepsească personalul angajat în instituțiile publice de sănătate și asistență socială și să identifice în regim de urgență soluția optimă pentru ca aceștia, îmbolnăviți la locul de muncă, să poată beneficia de plata indemnizației pentru concediul medical aferent perioadei necesare vindecării de COVID-19, în procent de 100% din salariul lunar”, susțin sindicaliștii din Sănătate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

157
Tagurile:
SANITAS
Varujan Vosganian

Nou scandal - falsul termometrelor! Un senator acuză: ”După ce indică… suntem șopârle!”

179
(reînnoit 07:46 27.05.2020)
”La urma urmei, încă de la vechii greci masca este asociată comediei și tragediei și, din păcate, în ultima vreme am avut parte și de una și de alta”.

BUCUREȘTI, 27 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Dacă te iei după temperatura pe care o indică termometrele de la intrarea în spațiile publice închise, ai zice că suntem un popor de șopârle”, acuză senatorul Varujan Vosganian.

Cunoscutul om politic, economist și scriitor a scris recent despre ”comedia cu obligativitatea măștii în spațiile publice închise”,  am mai vorbit. Acum, spune senatorul, ”asistăm la comedia termometrelor”.

De ce spune fostul ministru al Economiei și Finanțelor că această ”măsurare” obligatorie a temperaturii ca despre o comedie? Pentru că, spune Vosganian, ”dacă te iei după ceea ce indică termometrele, ai zice că suntem un popor de șopârle”.

”De câte ori mi s-a luat temperatura la Parlament, aveam 35 de grade, ceea ce, cu excepția stării de alertă, nu mi s-a mai întâmplat niciodată”, spune senatorul, completând cu experiența altora – ”Aud de temperaturi bizare, care variază de la 29 de grade până la 34 de grade. Astăzi, unul dintre colegii mei prozatori mi-a spus că avea, la intrarea în sediul Uniunii Scriitorilor, potrivit instrumentului care măsura temperatura, treizeci și două de grade”.

Mărturisesc, aceeași experiență a trăit-o și autorul acestor rânduri, luni, când după o scurtă deplasare în viteză, chiar puțină alergare, gros îmbrăcat, tensionat că nu ajung la timp, mi-a fost măsurată temperatura la frizeria unde am așteptat câteva minute în căldură, cu masca pe față și ochelarii aburind - și aveam 34.5 grade!

Dar, Varujan Vosganian atrage atenția că Ministerul Sănătății ”ne anunță cu seninătate că ”la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului”.

Ori, cum marja de eroare e și în plus, dar și în minus, ”înseamnă că, potrivit măsurătorii, era foarte posibil ca, la intrarea în Parlament, eu să fi fost în moarte clinică, fără s-o știu”, scrie ironic senatorul.

Chiar dacă nu intră în teoria conspirației, senatorul conchide: ”Probabil că și în ce privește obligativitatea măsurării temperaturii, există rațiuni înalte al căror înțeles ne scapă”.

Iar noi considerăm că ar trebui să existe explicații mai bune, mai logice, pentru care se face această procedură… total imprecisă de altfel. Da, insist, total imprecisă! Adică e o falsă măsurătoare. Și atunci? Ah, precizez, nu susțin sub nicio formă ideea că nu știu ce pățești când ți se ”ia temperatura” cu termoscanerul portabil.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

179
Tagurile:
Varujan Vosganian

Загрузка...
Doctor

Medicii de familie, scutiți de o plată importantă: deputații au votat

57
(reînnoit 19:07 26.05.2020)
Vești bune pentru medicii de familie: Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect de lege care prevede că medicii de familie nu vor mai plăti impozite pe clădirea în care își au sediile cabinetele.

BUCUREȘTI, 26 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Medicii de familie scapă de stresul achitării impozitului pe clădirea unde au sediile cabinetelor.

Proiectul a fost inițiat de Florin Roman, parlamentar PNL de Alba și de către deputatul Bogdan Huțucă.

Roman a precizat că președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea pentru medicii de familie și că, în calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pe care l-a inițiat alături de Huțucă, privind exceptarea plății impozitului pe clădire, pentru medicii de familie. 

Liberalul a subliniat că, până în 2015, cabinetele medicilor de familie, alături de spitale și clinici erau scutite de la plata impozitului pe clădire, dar prin modificarea Codului Fiscal, guvernul PSD a eliminat această facilitate. 

”Măsura exceptării sediilor cabinetelor medicilor de familie de la plata impozitului pe teren este așteptată de breaslă, pentru a înlătura inechitățile, dar și discriminarea cu unitățile sanitare publice, mai ales în contextul greutăților de ordin financiar din ultimii ani”, a declarat Roman.

În ceea ce privește impactul bugetar pe care această lege îl are asupra bugetelor locale, Roman a explicat că acesta este nesemnificativ, întrucât, la nivel local, vorbim de un număr redus de cabinete ale medicilor de familie.

”Propunerea pe care am făcut-o, și care s-a concretizat prin lege, modifică Codul Fiscal și readuce medicii de familie la exceptarea de care beneficiau pânâ în 2015", a adăugat Florin Roman.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

57
Tagurile:
Deputați, medici
Tematic
Nu vă deranjează că femeile medici nu apar în topul „celor mai sexy”? Răspunsul unui medic
Iohannis, decizie aberantă, jignire pentru medici și cadre sanitare din prima linie
Criteriile luate în calcul de medici în vederea testării populației pentru COVID-19
Iohannis către medici: ”trebuie să ne descurcăm cât se poate de bine cu ceea ce avem”
Ce s-a întâmplat la Suceava după ce 52 de medici s-au infectat cu coronavirus

Загрузка...
Дождь в Москве

Avertizare meteo de vreme severă: vijelii şi grindină până la sfârşitul săptămânii

0
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat informarea meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în toată ţara până la sfârşitul săptămânii. Care vor fi fenomenele meteo cele mai frecvente.

BUCUREŞTI, 27 mai – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 27 mai, ora 12:00 – 31 mai, ora 23:00, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării.

Astfel, se vor semnala averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 30...40 l/mp.

De asemenea, în Capitală, mai ales în timpul după-amiezelor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Ploile pot avea și caracter torențial, astfel, în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși, în medie, 10...15 l/mp și izolat 20 l/mp. Vor fi temperaturi maxime în jur de 21 de grade, iar spre finalul săptămânii se vor atinge 23...25 de grade. Temperaturile minime vor fi de 10...12 grade.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Prognoza meteo

Загрузка...