Avertisment OMS: ”riscul revenirii la izolare este foarte real”

206
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că „riscul revenirii la izolare este foarte real” acolo unde se relaxează distanţarea socială

BRUXELLES, 7 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut ca relaxarea măsurilor de izolare să se facă gradual, și, în plus, să se acorde atenţie riscului cazurilor venite din import. De asemenea,  sistemul sanitar trebuie să fie pregătit, inclusiv prin investiţii, pentru un posibil nou val epidemic, este de părere oficialul OMS.

Reapariția unui nou val de epidemie este posibilă ”mai ales dacă ţările nu reuşesc să gestioneze cu mare atenţie tranziţia şi nu fac acest lucru printr-o abordare în etape”, a avertizat directorul OMS.

El a anunţat de altfel, în cadrul unui briefing de presă, că numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în lume a depăşit 3,5 milioane, iar cel al deceselor a trecut de 250.000.

OMS cere ca în etapa de relaxare a restricţiilor să se asigure îndeplinirea mai multor condiţii de combatere a pandemiei. Astfel, OMS solicită ca numărul noilor cazuri de infectare să fie sub control, ca sistemul sanitar să poată face faţă tranziţiei, să fie minimizat riscul de relansare a epidemiei, să se fi luat măsuri preventive în şcoli şi la locurile de muncă şi opinia publică să fie bine informată asupra măsurilor adoptate.

De asemenea, OMS atrage atenția că înaintea relaxării trebuie garantată o gestionare adecvată a posibilelor noi cazuri de COVID-19 importate.

Oficialul arată că nu pot fi excluse viitoare valuri epidemice de COVID-19, dar nu trebuie răspândită panica, ci trebuie o bună pregătire prin care sistemele sanitare să fie așezate pe baze solide.

”Dacă am învăţat ceva din această criză este că investind acum (în sănătate) vom putea să salvăm vieţi mai târziu”, a fost opinia directorului OMS.

Și alți experți au avertizat asupra posibilității apariției unui al doilea sau chiar al treilea val al epidemiei, cum ar fi directorul Institutului Koch din Germania, Lothar Wieler.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

206
Tagurile:
Izolare, coronavirus, risc, OMS
Protest SANITAS în fața Guvernului României

Angajații din Sănătate: ”Vom fi la poarta Parlamentului”

24
Reprezentanții SANITAS din România anunță că mâine, 2 martie 2021, vor fi la poarta Parlamentului pentru a convinge aleșii că sănătatea este esențială pentru o țară puternică și prosperă.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Parlamentarii României votează mâine, 2 martie 2021, Legea bugetului de stat.

Reprezentanții SANITAS România spun că, după OUG 226/2020 care a tăiat din veniturile salariaților din Sănătate și Asistență Socială și OUG 8/2021 care, blocând voucherele de vacanță pentru 2021, taie și ea din veniturile acelorași salariați, Guvernul României, prin Legea bugetului de stat taie din fondurile alocate SĂNĂTĂȚII și Asistenței Sociale, afectând astfel nu numai salariații dar și pacienții și beneficiarii serviciilor prestate în aceste sisteme.

Sindicaliștii precizează că, până acum, Guvernul a fost cel care și-a asumat toate aceste tăieri pentru cele două sisteme bugetare aflate în prima linie a luptei cu pandemia. Cele două sisteme bugetare au suferit cele mai mari pierderi de vieți omenești în lupta cu pandemia de coronavirus.

Ca urmare a faptului că mâine, 2 martie 2021, parlamentarii României se vor pronunța și ei pe Legea bugetului de stat, sindicaliștii SANITAS vor realiza o acțiune de protest. Acțiunea va debuta la ora 14.00.

”Vom fi la poarta Parlamentului într-o ultimă încercare de a convinge legiuitorii acestei țări că sănătatea, cu tot ce înseamnă ea, este esențială pentru o țară puternică și prosperă!”, informează reprezentanții Federației SANITAS din România.

Aceștia subliniază că ei susțin nu doar revendicările membrilor săi ci și dreptul la sănătate al întregii populații.

Sindicaliștii SANITAS spun că iau atitudine față de bugetul insuficient alocat Sănătății.

Reamintim că nu este un protest singular al sindicaliștilor SANITAS. Aceștia au pichetat, timp de câteva zile, în intervalul 11-19 februarie 2021, sediile Guvernului, Parlamentului și ministerelor, nemulțumiți de reducerea sporurilor pentru angajații bugetari, suspendarea acordării voucherelor de vacanță pentru 2021 și reducerea indemnizației de hrană.

24
Tematic
SANITAS: nemulțumiri riscă să se transforme în proteste spontane
Guvernul Cîțu, somat public de sindicaliștii SANITAS
SANITAS acuză Guvernul că refuză să respecte legea

Загрузка...
Școală

Spiegel avertizează asupra unei „generații pierdute” din cauza Covid-19

639
Din cauza pandemiei Covid-19, decalajul global în educație crește prăpastia dintre clasele privilegiate și cele mai sărace. Spiegel consideră că vine o generație „pierdută” și explică de ce.

Criza de sănătate provocată de coronavirus riscă să creeze o „generație pierdută”, întrucât milioane de copii nu mai au acces normal la educație. Și ei vor trebui să „plătească datoria pandemiei”, scrie revista germană Spiegel.

Într-adevăr, potrivit unui raport al Băncii Mondiale din iunie, pierderea veniturilor generației actuale de școlari se va ridica la 10 000 de miliarde de dolari dacă școlile lumii nu se redeschid rapid.

În Germania, instituțiile de învățământ au fost închise de luni de zile, iar în unele țări mai puțin dezvoltate nu s-au deschis de un an. În consecință, tinerii își pierd posibilitatea de a scăpa de sărăcie și de a-și putea modela viața, regretă mass-media citată.

Astfel, conform datelor UNESCO publicate în august anul trecut, 24 de milioane de copii nu se vor întoarce niciodată la școală, deoarece au devenit esențiali pentru familiile lor în lupta zilnică pentru supraviețuire. „Majoritatea studenților cu risc, 5,9 milioane, trăiesc în Asia de Sud și de Vest; 5,3 milioane se află în Africa subsahariană ", se spune în raport.

Amenințarea nemulțumirii

Pe lângă crearea unor dificultăți economice, acest decalaj global în educație aprofundează decalajul deja existent între clasele privilegiate și cei care nu își pot permite o educație mai bună, menționează Spiegel.

Mai rău, experții consideră nemulțumirea crescândă ca o cauză potențială a viitoarelor conflicte, creșterea migrației și creșterea extremismului, subliniază sursa geramnă.

Katrin Kuntz, redactor la departamentul internațional al ziarului, a vorbit cu experți în educație despre consecințele închiderii școlilor. Potrivit acesteia, este încă posibil să se evite sosirea unei generații pierdute.

„Pentru a face acest lucru, guvernele trebuie să aleagă să investească în cei mai tineri. Și nu ar trebui să piardă deloc timpul".

O criză alarmantă

Fondul Monetar Internațional este, de asemenea, îngrijorat de criza economică cauzată de pandemie.

„Estimăm că până la sfârșitul anului 2022, venitul cumulat pe cap de locuitor va fi cu 13% mai mic decât proiecțiile dinaintea crizei în economiile avansate, comparativ cu 18% pentru țările cu venituri mici și 22% pentru țările emergente și în curs de dezvoltare din lume, cu excepția Chinei”, a menționat într-o postare de blog, din 24 februarie, Kristalina Georgieva, director general al FMI.

Confruntată cu această situație gravă, Save the Children, o organizație caritabilă din Londra, a apelat la donatori la mijlocul lunii ianuarie pentru a ajuta guvernele să trimită copiii din țările sărace înapoi la școli. Conform calculelor ONG-ului, pentru a proteja viitorul celor mai marginalizați este nevoie de puțin peste 50 de miliarde USD, sau 370 USD (aproximativ 300 EUR) per elev.

639
Tagurile:
Restricții, coronavirus, Educație, școală, Studii, generație, COVID-19, Pandemie
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Vaccinare în România

Coronavirus în România, 1 martie: cazuri noi de Mărțișor

0
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 1 martie 2021.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Autoritățile informează că, până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 741.471 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 456 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 20.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 53 de decese - 29 bărbați și 24 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 47 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, 1.022 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.029.263 de teste RT-PCR și 305.637 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.616 teste RT-PCR (4.431 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.185 la cerere) și 4.977 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 40.955 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.014 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.932 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 130 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.146 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 28 februarie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 6.665 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.373.650 de lei.

Prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

0
Tagurile:
România, coronavirus
Tematic
Valabilitatea adeverinței de vaccinare anti COVID în România: ce spun autoritățile
Restricții de intrare în Moldova din 5 martie: testul COVID-19 sau confirmarea vaccinării
Aplicația pentru călătorii internaționale care stochează vaccinările și testele Covid

Загрузка...