Un operator de laborator efectuează teste pe probe posibil infectate cu Covid-19

Vaccin anti COVID-19: secretar de stat din ministerul Sănătății, anunț

457
Oficialul din Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre vaccinul împotriva noului coronavirus, dar și despre tratament.

BUCUREȘTI, 16 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Secretarul de stat a explicat că vaccinul se poate concepe în 12-18 luni, cu tot cu perioada de testări și că atât la nivelul Statelor Unite, cât și la cel al Agenției Europene a Medicamentului s-a discutat încă de acum o lună de posibilitatea obținerii unui vaccin.

”Nu în lunile următoare, dar el este în dezvoltare tocmai pentru a avea pe perioadele următoare. Ținând cont că este o pandemie trebuie să ne așteptăm la o evoluție sezonieră a acestui coronavirus, la efecte mult mai mici având în vedere că dezvoltăm anticorpi și imunitate în această perioadă. Pentru a face vaccinul, necesită un timp, atât ca manoperă, ca și obiectiv, dar ca și testare", a declarat Nelu Tătaru, potrivit dcnews.ro.

Oficialul a precizat că acest virus nu are un tratament specific și că este o infecție virală care se tratează simptomatic în funcție de forma bolii, o formă ușoară și medie, iar formele grave și severe ajung până la boli cardiovasculare sau respiratorii. Tătarul a dat asigurări că se încearcă, se testează, cum s-a testat și China, ”testăm și noi” și s-au văzut efecte benefice pentru acele antivirale folosite și-n terapia HIV.

”În acest moment, formele ușoare și medii sunt acele forme destul de ușor simptomatic, dar rămâne să evaluăm și grupa de vârstă la care se adresează", a adăugat Nelu Tătaru.
457
Tagurile:
coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1308)
Tematic
Coronavirus: până la 500.000 de morți în Franța, conform celui mai rău scenariu
ISIS i-ar fi sfătuit pe jihadiști să evite Europa din cauza coronavirusului
Fostul șef al ANAF prevestește creșterea șomajului și reduceri de salarii
OMS prevede creşterea accelerată a numărului de morţi din cauza coronavirusului în Europa
Operation

Modalitate care determină tratamentul împotriva cancerului

47
Savanții americani au dezvoltat un test de sânge special pentru pacienții cu cancer pancreatic pentru a determina dacă tumora este susceptibilă la tratamentele utilizate.

BUCUREȘTI, 23 oct - Sputnik. Oamenii de știință americani de la Institutul Van Andel au dezvoltat un test de sânge special pentru pacienții cu cancer pancreatic pentru a determina dacă tumora este susceptibilă la tratamentele utilizate.

Testul detectează prezența zahărului sTRA în sânge, care este produs într-un anumit subtip de cancer pancreatic și intră în sânge. Potrivit experților, acest subtip este, în general, imun la chimioterapie.

„Știind ce tip de cancer pancreatic are o persoană este esențial pentru implementarea strategiei de tratament potrivite pentru fiecare pacient”, notează co-autorul studiului Brian Haab.

Oamenii de știință speră că dezvoltarea lor îi va ajuta pe medici să ia cele mai eficiente decizii în tratamentul tumorilor cauzate de cancerul pancreatic.

47
Tagurile:
Tratament, Cancer

Загрузка...
COVID-19. Germania

Germania: când va fi impusă carantina totală

215
Președintele Asociației Medicale Mondiale a vorbit despre condiţiile în care ar putea fi necesară impunerea unei noi carantine totale în Germania. Acesta a mai spus că populaţia va trebui să se obişnuiască cu restricţiile în următorii ani.

BUCUREŞTI, 23 oct – Sputnik. Dacă numărul infectărilor cu coronavirus va ajunge la 20.000 pe zi, atunci ar putea fi necesară impunerea unei noi carantine totale în Germania, a declarat președintele Asociației Medicale Mondiale, Frank Ulrich Montgomery.

Acesta a spus că, în cazul în care lanțurile de infectare nu vor mai putea fi urmărite, va trebui să fie impusă din nou închiderea vieții publice. În ceea ce priveşte situaţia de acum, carantina la nivel local trebuie introdusă acolo unde există focare, pentru a fi întrerupt lanțul de infectare, a mai spus Frank Ulrich Montgomery, potrivit ziarulromanesc.de

Legat de eficienţa unui vaccin, expertul medical a spus că va dura mai mult timp până când întreaga populaţie va fi vaccinată. „Va dura doi sau trei ani pentru ca toată populația să fie vaccinată”, pentru că „nu vor exista nici doze suficiente, nici personal suficient pentru a vaccina pe toată lumea simultan”, este de părere Montgomery.

Expertul a adăugat că oamenii nu vor mai avea vacanță de vară nici în 2021 şi vor trebui să se obişnuiască cu restricțiile pentru multă vreme. „Va trebui să trăim cu virusul și să ne ocupăm de acesta în anii următori: păstraţi distanța, spălați-vă mâinile, purtați măști”, a declarat Montgomery.

Institutul Robert Koch (RKI) a raportat vineri, 23 octombrie, 11.242 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, cu 45 mai puține decât joi, când s-a înregistrat cel mai mare număr de noi infectări de la începutul pandemiei.

215
Tagurile:
carantină, Germania
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1308)
Tematic
Germania, COVID-19: noile restricţii dure adoptate
„Dezastru” în Germania: record - 7.300 infectări în 24 ore
COVID-19 Germania: zonele sub risc, cu cele mai mari focare
COVID-19 Germania: lockdown total în acest land

Загрузка...
Ursula von der Leyen

Critici pentru ecologia radicală a șefei Comisiei Europene

0
Presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, si-a atras critici dure in cadrul formatiunii germane Uniunea Crestin-Democrata (CDU) si in Partidul Popular European (PPE

BRUXELLES, 23 oct - Sputnik. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost criticată chiar de politicienii din cadrul PPE și al CDU pentru ecologia ei radicală. Astfe, voci din cadrul formaţiunii germane Uniunea Creştin-Democrată (CDU), de unde provine Ursula von der Leyen, dar şi din Partidul Popular European (PPE) care a propulsat-o la șefia Comisiei Europene, arată că aceasta ar trebui să își schimbe pozițiile și să mai țină cont și de alt aspecte atunci când propune acțiuni ecologiste radiale.

Штаб-квартира Европейской комиссии
© Sputnik / Алексей Витвицкий

Eurodeputatul german Dennis Radtke, spune într-un editorial publicat în cotidianul german Die Welt că "dacă trebuie să se schimbe Europa, atunci trebuie să se schimbe şi Ursula von der Leyen".

El o atacă pe colega sa de partid arătând că în aceste luni de mandat, von der Leyen a avut puţine contribuţii pentru îmbunătăţirea situaţiilor complicate și a demonstrat că nu a schimbat nimic din stilul politic de la Berlin: titluri spontane şi/sau solemne, pentru exterior, comunicare greşită sau deficitară, prin ignorarea ideilor propriei familii politice".

Chiar dacă admite că sunt necesare proiecte precum Acordul ecologic european (Green Deal), eurodeputatul german este împotriva radicalismului ecologic care nu ține cont de proiectele creştin-democrate şi de situaţia socială şi economică.

"Aplicarea unui astfel de proiect al secolului necesită şi spirit de leadership, precum şi instinct politic, care deocamdată lipsesc. Mi-aş fi dorit ca atunci când se discută de astfel de obiective spectaculoase, să fie abordate şi temerile existenţiale ale angajaţilor din industrie, ale companiilor şi fermierilor", a adăugat acesta în editorialul său.

El și-a continuat criticile la adresa președintelui CE și în publicația Politico. "Ea aplică o agendă pur ecologică; eu nu mă opun, dar trebuie să fie un echilibru între agenda ecologică şi agenda PPE. Sunt foarte nemulţumit de această situaţie", a spus Radke.

Ursula von der Leyen ar vrea reducerea emisiilor poluante cu cel puţin 55% până în 2030, însă alţi politicieni europeni nu sunt atât de entuziasmaţi în legătură cu acest obiectiv din cauza costurilor sociale și economice pe care le presupune.

0
Tagurile:
Ursula von der Leyen, Comisia Europeană
Tematic
Câte trilioane de euro vrea Ursula Von der Leyen să investească în protecția climei
Ursula Von Der Leyen devine ”penală”: este anchetată în Germania!
Orban, întâlnire decisivă cu Ursula von der Leyen pe tema justiției, Schengen și MCV

Загрузка...