Spital

Declarație: ”Mircea Beuran era monitorizat non-stop”, se aștepta prilejul potrivit

648
(reînnoit 08:19 25.04.2020)
Politologul Gelu Vișan vine cu informații bombă în cazul medicului Mircea Beuran, șeful Secției Chirurgie de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, demis.

BUCUREȘTI, 6 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Cazul de la Floreasca scoate la iveală amănunte din ce în ce mai interesante.

La spital
© Sputnik / Анатолий Медведь

Ce se ascunde în spatele demiterii lui Mircea Beuran? Sunt interese sau demiterea sa este un act care ajută sistemul medical?

Politologul Gelu Vișan lansează, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, o ipoteză extrem de interesantă despre jocurile de culise din sistemul sanitar și din politică.

Vișan spune că Beuran este unul dintre chirurgii eminenți ai României și că incidentul din sala de operație a fost unul regretabil, care nu a avut, însă, nici o legătură cu Beuran, nici cu faptul că acesta este șef de secție.

Cu toate acestea, un secretar de stat de la Ministerul Sănătății s-a antepronunțat imediat după ce incidentul a fost făcut public, considerându-l pe Mircea Beuran vinovat, cu toate că nici nu se demarase vreo anchetă în acest sens.

Mai mult, spune Vișan, elementele tehnice ale anchetei arată fără dubiu că acest incident regretabil a avut cauze tehnice și nu medicale sau de management.

”Despre schimbarea din funcție a profesorului Beuran se vorbește de vreo șase luni de zile, de când Adrian Năstase a început să vorbească public din ce în ce mai apăsat despre nenorocirile care s-au abătut asupra României prin preluarea puterii dictatoriale de către Nazist. Ce nu știu medicii de la Floreasca este faptul că Mircea Beuran era monitorizat non-stop, așteptându-se prilejul pentru a i se găsi vreo vină”, a scris Vișan

Sursa citată spune că execuția publică a lui Beuran are două paliere și că, în primul rând, se vrea un avertisment pentru cei care sunt considerați apropiați ai lui Adrian Năstase, iar, în al doilea rând, este legată de dorința PNL de a pune mâna pe Spitalul Floreasca, prin numirea în funcții a unor apropiați ai PNL.

Mai mult, Vișan susține că există o decizie internă a lui Orban, la ordinul președintelui Klaus Iohannis, ca toți managerii de spitale, directori, directori medicali, șefi de secții, dar și toți șefii de birouri din toate instituțiile statului să fie schimbați, iar în locul lor să fie numiți membri PNL sau apropiați ai acestora.

În opinia sa, Beuran este doar o victimă a ”acestei mizerii”.

648
Tagurile:
monitorizare, Spital, Mircea Beuran
Tematic
Tamara Buciuceanu-Botez, internată în spital! În ce stare e actrița
Anchetă la un mare spital din România, raportul, trimis organelor de cercetare
Copii de grădiniță, în spital, în stare gravă
Accident teribil: microbuz răsturnat pe câmp – mai multe persoane, la spital
Berlusconi a ajuns în spital după congresul PPE
Școală

Spiegel avertizează asupra unei „generații pierdute” din cauza Covid-19

210
Din cauza pandemiei Covid-19, decalajul global în educație crește prăpastia dintre clasele privilegiate și cele mai sărace. Spiegel consideră că vine o generație „pierdută” și explică de ce.

Criza de sănătate provocată de coronavirus riscă să creeze o „generație pierdută”, întrucât milioane de copii nu mai au acces normal la educație. Și ei vor trebui să „plătească datoria pandemiei”, scrie revista germană Spiegel.

Într-adevăr, potrivit unui raport al Băncii Mondiale din iunie, pierderea veniturilor generației actuale de școlari se va ridica la 10 000 de miliarde de dolari dacă școlile lumii nu se redeschid rapid.

În Germania, instituțiile de învățământ au fost închise de luni de zile, iar în unele țări mai puțin dezvoltate nu s-au deschis de un an. În consecință, tinerii își pierd posibilitatea de a scăpa de sărăcie și de a-și putea modela viața, regretă mass-media citată.

Astfel, conform datelor UNESCO publicate în august anul trecut, 24 de milioane de copii nu se vor întoarce niciodată la școală, deoarece au devenit esențiali pentru familiile lor în lupta zilnică pentru supraviețuire. „Majoritatea studenților cu risc, 5,9 milioane, trăiesc în Asia de Sud și de Vest; 5,3 milioane se află în Africa subsahariană ", se spune în raport.

Amenințarea nemulțumirii

Pe lângă crearea unor dificultăți economice, acest decalaj global în educație aprofundează decalajul deja existent între clasele privilegiate și cei care nu își pot permite o educație mai bună, menționează Spiegel.

Mai rău, experții consideră nemulțumirea crescândă ca o cauză potențială a viitoarelor conflicte, creșterea migrației și creșterea extremismului, subliniază sursa geramnă.

Katrin Kuntz, redactor la departamentul internațional al ziarului, a vorbit cu experți în educație despre consecințele închiderii școlilor. Potrivit acesteia, este încă posibil să se evite sosirea unei generații pierdute.

„Pentru a face acest lucru, guvernele trebuie să aleagă să investească în cei mai tineri. Și nu ar trebui să piardă deloc timpul".

O criză alarmantă

Fondul Monetar Internațional este, de asemenea, îngrijorat de criza economică cauzată de pandemie.

„Estimăm că până la sfârșitul anului 2022, venitul cumulat pe cap de locuitor va fi cu 13% mai mic decât proiecțiile dinaintea crizei în economiile avansate, comparativ cu 18% pentru țările cu venituri mici și 22% pentru țările emergente și în curs de dezvoltare din lume, cu excepția Chinei”, a menționat într-o postare de blog, din 24 februarie, Kristalina Georgieva, director general al FMI.

Confruntată cu această situație gravă, Save the Children, o organizație caritabilă din Londra, a apelat la donatori la mijlocul lunii ianuarie pentru a ajuta guvernele să trimită copiii din țările sărace înapoi la școli. Conform calculelor ONG-ului, pentru a proteja viitorul celor mai marginalizați este nevoie de puțin peste 50 de miliarde USD, sau 370 USD (aproximativ 300 EUR) per elev.

210
Tagurile:
Restricții, coronavirus, Educație, școală, Studii, generație, COVID-19, Pandemie
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Vaccină Johnson & Johnson

SUA au autorizat vaccinul cu doză unică Johnson & Johnson

82
(reînnoit 09:28 28.02.2021)
Statele Unite au acordat, sâmbătă, autorizație de urgență pentru vaccinul anti Covid-19 al Johnson & Johnson pentru persoanele cu vârsta de 18 ani și peste, a declarat Agenția Statelor Unite pentru Medicamente (FDA).

Acest vaccin cu doză unică numit Janssen Covid-19, care poate fi păstrat la temperatura frigiderului, se alătură celor de la Pfizer / BioNTech și Moderna în campania masivă de vaccinare din Statele Unite, unde pandemia a provocat peste 500 000 de decese.

După ce a studiat în detaliu datele din studiile clinice, efectuate pe mai mult de 43 000 de persoane, un comitet de experți a recomandat vineri comercializarea acestui vaccin.

100 de milioane de doze către luna iulie

Cel puțin trei milioane de doze ale produsul „J&J” sunt pregătite pentru a fi distribuite deja de săptămâna viitoare, potrivit guvernului SUA. Johnson & Johnson s-a angajat să livreze 100 de milioane către Statele Unite până la sfârșitul lunii iunie.

În total, peste 72 de milioane de injectări au fost deja efectuate în această țară, cea mai afectată de pandemie în valoare absolută.

82
Tagurile:
Johnson & Johnson, vaccin, SUA
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Codrin Ștefănescu

Codrin, palmă pentru Diaspora: Ați urlat, ne-ați înjurat, meritați să-și bată joc de voi!

0
(reînnoit 17:42 28.02.2021)
Dialog incendiar cu Codrin Ștefănescu, urmare a unui mesaj fulminant în care le aruncă în față celor din Diaspora manifestările violente contra PSD Dragnea – și felul în care i-au adus la putere pe cei care își bat joc acum de ei și de țară

BUCUREȘTI, 28 feb – Sputnik. Cât să rabde un om care a pus tot sufletul în cea făcut? – îmi răspunde Codrin Ștefănescu șa întrebarea mea, dacă nu a fost cam dur în mesajul către Diaspora.

”Dur?! Acum două zile am fost la omul care suferă pentru că a vrut binele țării și zace în pușcărie pentru asta! Și acum aud insultele cu care oamenii ăștia îi ”mulțumeau” – cum să fiu altfel?”, spune Codrin.

Dragoș Dumitriu: Nu-ți e teamă că te vor pune acum lângă Nicu Bădălău și alți ”dușmani” ai Diasporei?

Codrin Ștefănescu: ”Nu sunt dușmanul Diasporei, am mii de prieteni, oameni realizați în străinătate, care fac mândrie și comunităților de acolo, și României. Nu sunt prieten cu oamenii răi, frustrați, care se răzbună pe alții pentru propriile lor nerealizări! Care sunt manipulați ca ultimii proști! Nici lor nu le sunt dușman, dar să-și vadă lungul nasului! Din cauza unora ca ei am ajuns să suportăm dictatura nulităților!”

Dragoș Dumitriu: Am impresia că ne adâncim chiar în această dictatură…

Codrin Ștefănescu: Da – și cred că nu merităm asta! Dacă și-ar fi deschis ochii în loc de telefoanele cu luminițe, poate vedeau pe cine aduc la putere! Repet, ei, diasporezii și ceilalți susținători radicali ai ”reziștilor” merită ce au votat! Noi, ceilalți, suferim din cauza orbirii și manipulării lor.

Dragoș Dumitriu: Stilul acesta… de a arunca în față asemenea aspecte, crezi că va rezolva ceva?

Codrin Ștefănescu: M-am săturat! Liviu le-a vorbit totdeauna frumos, iar ei l-au înjurat și au cerut pușcărie! Eu, Pleșoianu, Șerban Nicolae și alți câțiva am încercat să-i trezim, să le explicăm că avem o țară, hai să nu ne batem de joc de ea și de noi! Ei… nimic! Nah, acum au ce au votat, dar din păcate avem și noi! Faliment și trădare! Deci nu e vreo strategie nouă, ci pur și simplu sunt sătul, revoltat, iau foc! Ăsta sunt eu!

Am legat acest scurt dialog după ce am citit o postare cu totul specială a lui Codrin Ștefănescu, pe care o redau integral:

”Dragi diasporezi, ați stat la cozi imense ca să-i votați pe reziștii voștri! Ați urlat, ne-ați înjurat, ați aprins luminițele telefoanelor la mitinguri minuțios dirijate de păpușarii din spate! Ați susținut toate aberațiile, minciunile și mizeriile promovate de un sistem putred și profund anti-românesc! V-au manipulat, folosit și utilizat ca să pună mâna pe putere! Toți copiii foștilor torționari, securiști și comuniști au ajuns azi miniștri, secretari de stat, parlamentari! Iar acum își bat joc de voi in fiecare zi! Cu mult cinism, cu multă răutate! Poate voi meritați ceea ce ați votat! Însă nu merităm noi, ceilalți!”.

Consider că nu e nevoie de alte comentarii.

0
Tagurile:
Diaspora, Codrin Ștefănescu
Tematic
Codrin Ștefanescu își bate joc de liberali – exact asta se întâmplă la PNL!
Codrin Ștefănescu, bășcălie cruntă de Iohannis – preluată de internauți
Codrin Ștefănescu, gest frumos față de Liviu Dragnea
Codrin Ștefănescu îl face praf pe Ciolacu după ultimele evenimente! Cazuri concrete!

Загрузка...