Viorel Hușanu

Hușanu, despre negocierile cu ministerul Sănătății: ”Nu este de ajuns”

1585
Liderul SANITAS București a explicat că este, însă, un prim pas și că speră ca la viitoarele negocieri personalul medical să obțină ceea ce și-a dorit.

BUCUREȘTI, 10 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanții Federației Sindicale SANITAS, dar și cei ai Federației ”Solidaritatea Sanitară” au purtat discuții și negocieri vineri la ministerul Sănătății. A fost o nouă rundă de negocieri a contractului colectiv de muncă.

Viorel Hușanu, liderul SANITAS București, a explicat, pentru Sputnik, ce rezultate s-au obținut în urma rundei de negocieri. Acesta a precizat că, în trecut, au fost foarte multe runde de negocieri, pentru că totul a început acum trei ani de zile.

”A fost un blocaj total până astăzi, când Ministerul Sănătății, în sfârșit, a cedat, și ne-am menținut zilele suplimentare la concediul de odihnă. Nu este suficient, pentru că, repet, nu am câștigat nimic, a cedat și am rămas cu ce aveam și în prezent. Numai că, fiind un prim pas sper ca în viitor să obținem ceea ce ne-am dorit, ceea ce ne-au mandatat membrii noștri de sindicat”, a explicat Viorel Hușanu.

Liderul SANITAS București a precizat că, în afară de zile suplimentare de concediu, membrii de sindicat mai doresc siguranța locului de muncă, pentru că sunt zvonuri de restructurări, dar și facilități pentru salariații din sănătate. Și aceasta pentru că salariații din sistemul sanitar nu au nici o facilitate, Hușanu explicând că  își dorește oamenii pe care îi reprezintă să beneficieze măcar de un set de analize gratuite pe an.

Este sau nu o discriminare faptul că salariații din sănătate nu au facilități în sistemul în care activează?

”În prezent, este. Ca să ne facem analize stăm inclusiv la rând. Când mergem la policlinici unde suntem nevoiți să facem aceste analize stăm la coadă precum orice alt pacient. Deci, măcar o minimă facilitate ar trebui să ni se asigure și nouă”, a declarat Hușanu.

1585
Tagurile:
Negocieri, Ministerul Sănătății, Sanitas, Viorel Hușanu
Tematic
Hușanu, SANITAS: ”În țară, a început să se taie din sporuri”
Hușanu, SANITAS, reacție dură – deputatul Cătălin Rădulescu, făcut praf
Hușanu despre declarațiile Sorinei Pintea: ”Cele câteva exemple mi-au dat fiori”
Hușanu avertizează: liceenii fără bac, ”racolați” de postlicealele sanitare - VIDEO

Загрузка...