Sorina Pintea, vizită la maternitate

Se cere demiterea de urgență a Sorinei Pintea legătură cu spitalele regionale

83
Eurodeputatul Daniel Buda, preşedinte al PNL Cluj, ii cere premierului Viorica Dăncilă demiterea ministrului Sănătăţii, pe motiv că acesta ar fi minţit că nu are CE bani suplimentari pentru finanţarea spitalelor regionale de urgenţă.

BUCUREŞTI, 13 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Buda a declarat că el cere demiterea atât a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, cât şi pe cea a Rovanei Plumb, responsabilă cu absorbţia fondurilor europene.

Liderul liberalilor clujeni a amintit că în data de 26 noiembrie 2018 Sorina Pintea a declarat că se vor face spitalele regionale, că s-au solicitat bani de la Comisia Europeană, dar că i s-a comunicat faptul că nu are CE alte resurse financiare.

Buda spune că a cerut CE în 3 decembrie 2018, Corinei Crețu să îi comunice dacă a existat o cerere scrisă din partea Guvernului României în vederea suplimentării fondurilor pentru construirea acestor spitale.

„În 20 decembrie, în răspunsul Corinei Crețu se arată că pot fi disponibilizate sume din partea CE dar că, până în prezent, CE nu a primit solicitarea de suplimentarea fondurilor. Punând cele două declarații cap la cap, suntem în fața unei minciuni inadmisibile la nivel guvernamental, drept pentru care cer public Vioricăi Dăncilă să o demită de îndată pe ministrul Sorina Pintea și pe Rovana Plumb, deținătoarea portofoliului care se ocupă de absorbția fondurilor europene”, a spus Buda, potrivit stiripesurse.ro

Eurodeputatul Daniel Buda a mai solicitat Guvernului să ia toate măsurile necesare astfel încât să fie transferat proiectul spitalului regional de urgență de la Cluj de la nivelul MS către Consiliul Județean. Scopul este acela de a fi început şi terminat acest spital.

83
Tagurile:
spitale, Sănătate
Tematic
Miniştrii Teodorovici şi Pintea, în Cuba: „Am fost pentru copiii acestei ţări”
Sorina Pintea: „Nu putem să facem chirurgie vasculară într-un oraş mic”
 Sorina Pintea spune ce a făcut în 11 luni ca ministru al Sănătăţii
Sorina Pintea, suspectată de rea credinţă şi interese nedeclarate

Загрузка...