Medici

Se plătesc sau nu zilele libere legale când personalul medical munceşte?

2933
(reînnoit 11:10 12.01.2019)
Ministerul Sănătăţii a ieşit cu o serie de lămuriri cu privire la plata sâmbetelor, duminicilor şi sărbătorilor legale când cei care ne salvează viaţa sunt la serviciu.

BUCUREŞTI, 12 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Mult discutata Ordonanţă de Urgenţă nr.114/2018 continuă să dea bătăi personalului din sănătate şi celui din asistenţă socială. Iar una dintre marile probleme ridicate de acest document este cel referitor la plata muncii pentru zilele de sâmbătă, duminică şi pentru sărbătorile legale, despre care Sputnik a scris aici

Într-o adresă din data de ieri, Ministerul Sănătăţii vine şi explică situaţia.

Astfel, în baza art. 35 din OUG 114/2018, privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prin derogare de la prevederile art.21, alin. (2) - (6) din Legea-cadru numărul 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber, corespunzător acestora, precizează Ministerul Sănătăţii în respectiva adresă făcută publică de liderul SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, pe pagina sa de Facebook

Spor de 100%

Articolul 2 din Capitolul II din Anexa II la Legea-Cadru nr. 153/2017 reglementează modul de plată pentru munca prestată de personalul din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială în vederea asigurării continuităţii activităţii în perioadele menţionate mai sus.

În aceste zile, munca se plăteşte cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite.

Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează cu timp liber corespunzător.

„În cursul anului 2019, sporul de până la 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite prevăzute la art. 2, alin. (1) din Cap. II, Anexa II la legea-cadru se acordă cu respectarea prevederilor art. 34 alin. (2) din OUG nr. 114/2018”, se mai arată în documentul menţionat.

2933
Tagurile:
Ministerul Sănătății, Medici
Tematic
Se ieftinesc medicamentele - anunțul făcut de ministrul Sănătăţii
Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, făcut KO de un renumit chirurg
 Sorina Pintea spune ce a făcut în 11 luni ca ministru al Sănătăţii
Munca suplimentară din sănătate, neplătită? Ministerul nu are soluţii
Cerveau humain

Pericolele fructozei pentru creier - iată ce spun specialiștii

136
(reînnoit 18:34 24.09.2020)
Un studiu realizat de oamenii de știință americani demonstrează că una dintre cauzele bolii Alzheimer este creșterea nivelului de fructoză în creier.

BUCUREȘTI, 24 sep - Sputnik. Oamenii de știință de la Universitatea din Colorado... Anschutz Medical Center, împreună cu colegii din Japonia și Mexic, au emis ipoteza că cauza bolii Alzheimer poate fi o activare excesivă a fructozei produse în creier. 

Cercetătorii au legat dezvoltarea bolii, obișnuită în țările dezvoltate, cu așa-numita dietă occidentală, care duce la metabolismul excesiv al fructozei. De asemenea, explică de ce persoanele cu diabet zaharat și obezitate dezvoltă mai des boala Alzheimer.

„Presupunem că boala Alzheimer este o boală modernă cauzată de modificări ale stilului de viață alimentar, în care fructoza perturbă metabolismul cerebral și funcția neuronală” – se menționează în comunicatul de presă al centrului medical Anschutz, făcând trimitere la spusele autorului principal al studiului, doctorului în medicină, profesorul Richard Johnson.

Autorii articolului - neurologi, neurofiziologi și experți în metabolismul zahărului - au colectat date din numeroase studii care confirmă legătura nivelurilor ridicate de fructoză din creier cu această boală.

Potrivit oamenilor de știință, principala sursă de fructoză din creier este sinteza cerebrală endogenă. Când se concentrează pe metabolismul fructozei, producția de energie mitocondrială încetinește și nu este suficientă pentru a menține funcționalitatea și vitalitatea neuronală.

Într-un alt scenariu, pierderea progresivă a energiei mitocondriale este o consecință a stresului oxidativ constant asociat cu hipometabolismul glucozei. Rezultatul final este unul - lipsa de energie pentru neuroni, disfuncția lor și moartea.

În același timp, plăcile amiloide și încurcăturile neurofibrilare, considerate în mod tradițional factorii centrali care cauzează boala Alzheimer, sunt considerate de autori ca o consecință - parte a răspunsului inflamator.

„Oferind dovezi convingătoare pentru legătura dintre fructoza din creier și Alzheimer, vrem să îi inspirăm pe cercetători să continue explorarea acestui subiect”, spune Johnson.

Oamenii de știință speră că rezultatele studiului vor contribui la crearea de noi metode de prevenire și tratament care vizează suprimarea metabolismului intracerebral al fructozei.

Autorii consideră căutarea imediată a inhibitorilor de enzime care sunt implicați în producerea de fructoză în creier.

136
Tagurile:
fructoză, Creier
Tematic
Pentru părinți: dependența de smartphone provoacă "dezechilibre" în creier
Elon Musk anunţă crearea unui cip care va transmite muzică direct în creier
Studiu alarmant: Modificările chimice în creier produse de dependența de telefon
7 lucruri pe care nu le ştiai despre creier. De ce scrii urât...
Să-i zici din vioară când ești operat pe creier? Inimaginabil, dar posibil. VIDEO

Загрузка...
Coronavirus în România: Pacient bolnav de COVID-19 în spital

Coronavirus în România - 24 septembrie: Informarea zilei

85
(reînnoit 13:11 24.09.2020)
Autoritățile informează că, până astăzi, 24 septembrie 2020, pe teritoriul României, au au fost confirmate 118.054 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică spun că 94.877 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.639 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 482 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.591 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De ieri dimineață de la ora 10.00, timp de 24 de ore, au fost înregistrate 41 de decese - 25 bărbați și 16 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 38 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.136. Dintre acestea, 506 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.302.828 de teste. Dintre acestea 24.278 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.314 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.964 la cerere.

De la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Sttrategică, au fost raportate și rezultatele a 425 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 24 septembrie.

Pe teritoriul României, 9.324 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.953 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.769 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

La numărul de urgență 112 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 1.238 apeluri și 575 la linia TELVERDE - 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 506 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 114.000 de lei.

Prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

© Sputnik / Алексей Витвицкий

Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE – 0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 -coronavirus: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 112 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică precizează că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 23 septembrie 2020, au fost raportate 2 966 428 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.

85
Tagurile:
România, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Pictură

București: Cursuri de desen pentru copii și adulți la Centrul Rus

0
Reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București anunță deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii, precum și cursuri de desen.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Copiii și adulții care vor să învețe să picteze se pot înscrie la cursurile organizate în acest scop de Centrul Rus pentru Știință și Cultură de la București.

Este vorba despre deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii și a cursurilor de desen.

Cursurile se organizează pentru copii începând cu vârsta de 9 ani.

Atelierul de pictură pentru copii – începând cu vârsta de 9 ani și pentru adulți se va desfășura sub îndrumarea artistului plastic Irina Lavrente, profesor de arte plastice.

În program intră desenul academic, tehnica acuarelei, pictura vitraliilor, secretele picturii rusești populare, arta caligrafiei și pictura pe materiale textile.

Cursurile se organizează miercuri, joi și vineri de la 17.30. Durata unei ședințe, cu excepția caligrafiei, este de două ore pe săptămână.

Costul este de 300 de lei/curs pentru adulți și 200 de lei/curs pentru copii.

Ședințele individuale costă 100 lei/oră.

Pentru detalii, reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București vă invită să îi contactați.

0
Tagurile:
Bucuresti

Загрузка...