Operație, medici, intervenție chirurgicală

La Craiova, medicii rezidenţi nu mai au masa asigurată!

136
(reînnoit 16:13 09.01.2019)
Decizia a fost luată de conducerea spitalului, tocmai într-o perioadă în care situaţia din Sănătate începe să fiarbă.

BUCUREŞTI, 9 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Situaţie degradantă la Craiova, acolo unde, printr-o adresă internă, semnată de directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, rezidenţilor care fac gărzi nu li se mai asigură masa.

Adresa a fost făcută publică pe Facebook, acolo unde internauţii au reacţionat extrem de dur la adresa ministrului Pintea şi a guvernanţilor, cărora le bat obrazul chiar cu propriile declaraţii. Aceştia spuneau că medicii care au plecat să lucreze în străinătate vor să revină în ţară, iar rezidenţii, că vor să muncească aici.

Adresa spitalului, cu numărul 953/08.01.2019, arată, însă, realitatea dură din sistemul românesc de Sănătate. Aceasta este adresată medicilor şefi de secţie.

„Vă rugăm să informaţi medicii rezidenţi care efectueză gărzi în secţia dumneavoastră că spitalul va asigura masa doar pentru medicii specialişti sau primari. Medicii rezidenţi care doresc să mănânce la bucătăria spitalului o pot face contracost”, precizează directorul medical al unităţii.

Decizia spitalului craiovean vine cum nu se poate mai rău, în condiţiile în care sindicaliştii SANITAS au purtat, fără nici un rezultat în afara promisiunilor de căutare a soluţiilor, discuţii cu ministrul Sorina Pintea referitoare la problemele generate de aplicarea OUG 114/2018.

Despre acest subiect puteţi citi mai multe aici

La ora actuală, situaţia din Sănătate începe să fiarbă. Rămâne de văzut dacă va da şi în clocot…

136
Tagurile:
probleme, masă, Asigurare, rezidenți, medici, Craiova
Tematic
Huşanu: „Este momentul să ştie şi Guvernul ce vreţi voi, asistenţii medicali”
Cifre care dau de gândit: 5 din 100 de români, fără acces la medicul specialist
Întrebare justă: Vrea sau nu Sorina Pintea să ţină medicii rezidenţi în ţară?

Загрузка...