bebeluș la spital

Doru Pană, maternitatea Giuleşti: „În România, legea nu apără personalul medical”

628
Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale a explicat că asistentele şi medicii depistaţi cu stafilococ auriu sunt purtători sănătoşi şi a transmis un mesaj părinţilor copiilor.

BUCUREŞTI, 30 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. După data de 6 noiembrie 2018, un număr de 9 asistente şi 2 medici de la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Pr. Dr. Panait Sîrbu” au fost depistaţi cu stafilococ auriu.

Medicul Doru Pană, purtătorul de cuvânt al maternităţii, spune că, în momentul în care Direcţia de Sănătate Publică a informat cu privire la existenţa acestor cazuri, s-au recoltat imediat probele şi la mijlocul lunii noiembrie au ieşit rezultatele analizelor.

„Aceia au fost înştiinţaţi să îşi ia tratament, chiar dacă ei sunt sănătoşi, chiar dacă tratamentul undeva este degeaba”, a punctat medicul Pană.

Reacţie de revoltă la Maternitatea Giuleşti

Maternitatea Giulești este revoltată după decizia DSP de oprire a internărilor. Doru Pană spune că internările trebuie oprite numai în momentul în care „ai nişte probe clare că s-a întâmplat pe secţia respectivă”.

"Noi toţi suspectăm că pe Secţia de neonatologie a fost transmiterea, dar atâta timp cât nu avem nişte probe clare aşteptăm raportul Direcţiei de Sănătate. Nu poţi nici să scoţi omul de la locul de muncă, pentru că te poate da în judecată, nu poţi nici să închizi secţia pentru că intri în alte probleme tehnice şi administrative şi legale şi atunci practic ai o perioadă de timp în care eşti legat de mâini şi de picioare. Nu poţi să faci decât să speri, să aştepţi şi să te rogi", a spus purtătorul de cuvânt, potrivit agerpres.ro

Acesta a adăugat că săptămâna viitoare erau programate 80 de persoane pentru operaţie.

Medicul a explicat, de asemenea, că riscul ca un nou născut internat să contacteze stafilococul auriu este permanent dar că în principiu s-au luat măsuri, personalul se spală de trei ori pe mâini înainte să atingă copilul o dată.

Totodată, s-au dispus măsuri de igienizare, iar zona în care au lucrat angajaţii respectivi a fost eliberată, chiar de mai multe ori. Ulterior, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică s-au creat nişte protocoale astfel încât să se limiteze o eventuală infectare a altor copilaşi.

Există un vinovat?

Pană a subliniat că fiecare este responsabil la locul de muncă "de ceea ce face şi cum face lucrurile" dar că, din păcate, nu suntem o ţară în care oamenii să fie foarte conştienţi de importanța muncii pe care o fac şi de cât de importante sunt nişte măsuri minime.

În ceea ce priveşte existenţa unui vinovat, purtătorul de cuvânt al instituţiei a precizat că nu poate spune ă există vreo persoană vinovată pentru că a depistat încă una şi nu are rezultatele definitive la probele luate de la DSP.

Acesta a subliniat că nici unul din cei depistaţi cu stafilococ auriu nu este bolnav şi că nu  unitatea medicală a avut nici un caz clinic de îmbolnăvire cu stafilococ adăugând că, dacă ar fi existat cazuri, lucrurile ar fi fost mult mai uşor de rezolvat.

„Există protocoale în care tot personalul este învăţat cum să procedeze pentru dezinfecţia mâinilor şi a suprafeţelor. Există afişate aceste protocoale în sălile de intervenţie. În majoritatea cazurilor se respectă", a adăugat Pană, care a explicat că, în legătură cu intenţia unor părinţi de a da maternitatea în judecată, este opţiunea lor, însă nu prea vede motivul.

Pană a precizat că părinţii şi pacienţii din România ar trebui să fie foarte atenţi cu acest dat în judecată, pentru că, dacă vor face în mod repetat asta, personalul va pleca în străinătate, unde este apărat de legi.

„În România, legea nu apără personalul medical. Personalul medical are doar obligaţii în România, nu există drepturile personalului medical, ci doar drepturile pacientului. Legea este făcută astfel încât pacientul să te poată da în judecată peste tot, iar personalul medical nu mai face faţă şi să se ducă în diverse locuri un de este reclamat şi la serviciu. (...) Ei trebuie să o facă când au dovezi clare", a explicat purtătorul de cuvânt.

Reamintim că Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” să sisteze internările începând de astăzi, având în vedere cazurile de infecţii nosocomiale cu stafilococ auriu constatate în unitatea sanitară. Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii.

628

Загрузка...