Аптека

Milioane de pacienţi, în pericol dispar medicamentele ieftine din România

247
Mii de medicamente, al căror preţ este mai mic de 25 de lei nu se vor mai fabrica şi vinde pe piaţa internă.

BUCUREŞTI, 27 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Este vorba despre aşa-numitele medicamente generice.

Avertismentul vine de la două asociaţii ale producătorilor de medicamente.

De altfel, Sputnik a atras atenţia asupra pericolului dispariţiei medicamentelor, fiindcă problema este veche, trenează de mult timp, iar autorităţile de la noi nu par interesate să găsească soluţii.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice şi Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România spun că peste opt milioane şi jumătate de pacienţi care folosesc aceste medicamente vor fi afectaţi.

Fără un calcul diferenţiat al taxei clawback, medicamentele generice vor dispărea, pentru că producerea lor nu mai este rentabilă, iar preţul lor de vânzare este mai mic decât costurile de producţie, precizează stiripesurse.ro

Adrian Grecu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Genertice spune că medicamentele generice aduc economii în sistem şi că fără acestea sistemul de finanţare al medicamentelor nu ar putea funcţiona, ar fi nesustenabil.

„Noi suntem un instrument de control al cheltuielilor făcute pe medicamente, pentru că sunt medicamente generice care sunt şi de zece ori mai ieftine decât un original. Înseamnă că se pot economisi de zece ori mai mulţi bani faţă de cât s-au cheltuit iniţial sau se pot trata de zece ori mai mulţi pacienţi”, a precizat Grecu.

247

Загрузка...