Aspirină

Studiu: Aspirina poate reduce riscurile dezvoltării cancerului

224
Savanții au descoperit că aspirina poate reduce riscurile dezvoltării cancerului.

BUCUREȘTI, 27 sept — Sputnik. Administrarea aspirinei în cantități mici ar putea ajuta la tratamentul tumorilor canceroase, anunță portalul MedicalXpress.

Cercetătorii Universității Cardiff au studiat istoricul medical a peste 520 mii de pacienți cu diverse forme de oncologie, dintre care jumătate erau diagnosticați cu cancer de colon, la sân sau prostată. S-a constat că administrarea medicamentului a diminuat nivelul mortalității a pacienților cu 20-30 la sută, precum și diminua șansele extinderii celulelor cancerigene asupra altor organe.

Se menționează că efectul pozitiv al aspirinei a fost observat atât în cele mai răspândite forme de cancer, precum și cele cu forme rare.

Totuși, oamenii de știință au subliniat natura limitată a studiului deoarece concluziile au fost făcute doar în baza observațiilor. E nevoie de identificarea modul în care aspirina interacționează cu organismul afectat de o boală oncologică. În afară de aceasta, specialiștii reamintesc importanța consultării cu medicul înaintea administrării oricărui medicament.

224
Tagurile:
aspirina, Universitatea Cardiff, tumoare malignă, tratament, studiu, cancer
Tematic
Tratarea celor mai agresive forme de cancer, posibilă în curând
Autorul neurotoxinului “Noviciok” a fost diagnosticat cu cancer
Erbicid Monsanto, care poate cauza cancer, găsit în cerealele populare pentru copii
„Ia priviţi ce fructe consumă românii! Aşa se explică „explozia" de cancer!"
Alertă! Urmează îmbolnăviri de cancer în Europa!
Eurodeputat: „Ni se vor da pe tavă purcei hormonaţi, buni să provoace cancer"
Oamenii de știință ruşi au inventat prăjiturile anti-cancer
Atenție! Mâncarea care poate produce cancer
Avertismentul oamenilor de ştiinţă: aceste vase pentru gătit pot cauza cancer
Rusia dezvoltă un tratament pentru cancer care înlocuieşte chimioterapia
Stat criminal! Un bolnav de cancer în stadiul 4 nu primeşte concediu medical
OMS: legătura dintre consumul de alcool şi dezvoltarea a 7 tipuri de cancer
Atenţie: nici nu vă gândeaţi că şi aceste alimente pot produce cancer! - Studiu
S-a descoperit cauza principală a îmbolnăvirii de cancer
Tragic: Povestea dureroasă a elevului eminent răpus de cancer
AVERTIZARE: Pericolul din tatuaje. Iată de ce rişti să faci cancer
Înspăimântător: "Harta" Moldovei cu cei mai mulţi bolnavi de cancer
Icoana vindecătoare de cancer e în România - mărturii și cazuri miraculoase
Vaccinul Sputnik V

Livrările Sputnik V în Mexic vor începe în ianuarie

35
Vaccinul rusesc Sputnik V va fi livrat în Mexic începând cu luna ianuarie și va devine principalul instrument pentru imunizare.

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Guvernul Mexicului a dezvăluit detaliile acordului cu Rusia cu privire la achiziția vaccinului Sputnik V. În prima etapă, din ianuarie până în martie, urmează să fie livrate 7,4 milioane de doze.

“Cifrele arată în felul următor – 7,4 milioane de doze (vor fi livrate din ianuarie până în martie n.r.) și 3,7 milioane de persoane vaccinate, din 25 până pe 29 ianuarie, în februarie sunt prevăzute 250 de mii de doze pe săptămână, după care în martie – 1,2 milioane pe săptămână”, a declarant Ministrul Afacerilor Externe, Marcelo Ebrard, în cadrul unei conferințe de presă.

Volumul primei partide a vaccinului rusesc, care timp de trei săptămâni va reprezenta principalul preparat pentru imunizare în Mexic, din cauza suspendării temporare a livrărilor Pfizer, va constitui 400 de mii de doze, conform graficelor prezentate în cadrul conferinței de presă.

În urma unei vizite în Argentina, unde va organizată producția vaccinului rusesc Sputnik V, guvernul federal al Mexicului a declarat că a ajuns la o înțelegere prealabilă pentru achiziționarea a 24 milioane de doze ale preparatului.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a fost lansată în Mexic pe 13 ianuarie, printre primii fiind cadrele medicale ale spitalelor cu pacienții infectați cu coronavirus. Deocamdată, autoritățile utilizează în acest sens preparatul companiei Pfizer. Vaccinul rusesc va fi administrat după 25 ianuarie.

35
Tagurile:
Mexic, Sputnik V, vaccin
Тема:
Vaccinul Sputnik V
Tematic
Președintele Republicii Guineea s-a vaccinat cu Sputnik V
Ce cantitate de vaccin Sputnik V a fost produsă în Rusia
Algeria va primi 500 000 de doze de vaccin rusesc Sputnik V până la sfârșitul lui ianuarie
Comitet consultativ științific internațional pentru vaccinul Sputnik V
Fostul ambasador al Elveției la Moscova s-a vaccinat cu Sputnik V
În Argentina au ajuns alte 300 de mii de doze ale vaccinului ”Sputnik V”
Când Sputnik V ar putea fi inclus în lista preparatelor aprobate de OMS
"Rusia nu urmărește banii". "Sputnik V" a început să fie apărat în Europa

Загрузка...

Sucul de ANANAS, mai eficient decât siropul de tuse

71
(reînnoit 15:24 19.01.2021)
Sursă importantă de bromelaină, sucul de ananas proaspăt poate suprima tusea de cinci ori mai eficient decât un sirop de tuse.

BUCUREȘTI, 19 ian - Sputnik. Ananasul este o sursă importantă de bromelaină, utilă pentru tratarea unor traumatisme, având proprietăți antiinflamatoare. Acesta luptă împotriva infecțiilor, ucigând bacteriile. Astfel, sucul de ananas proaspăt poate suprima tusea de cinci ori mai eficient decât un sirop de tuse.

Sucul de ananas are o listă impresionantă de proprietăți benefice, mai ales dacă este proaspăt stoars. Această băutură vă va umple corpul cu sodiu, potasiu, calciu, magneziu, vitamina C și alte minerale. 

Vitamina C, bogată în suc de ananas, ajută la lupta împotriva răcelii și consolidează sistemul imunitar slăbit de boală. De fapt, această băutură are aceleași funcții ca și aspirina, dar nu are efecte secundare.

O cană de suc ​​de ananas conține aproape 50% din necesarul zilnic de vitamina C. Acest nutrient valoros lucrează pentru a pune în aplicare utilizarea enzimelor vitale în organism ceea ce reglează metabolismul și conversia de energie.

Dacă aveți una dintre multele tipuri de tuse persistentă și nu este ceva mai grav, cum ar fi pneumonia, puteți opta pentru un suc de ananas în loc de sirop de tuse. 

În medicina populară, sucul de ananas este folosit în mod activ pentru toate tipurile de comprese. Ele sunt de mare ajutor cu entorse și alte leziuni.

Sucul cel mai util va fi obținut numai de la un produs de calitate. Atunci când alegeți un ananas, asigurați-vă că fructele sale sunt grele și mari. Aroma sa trebuie simțită. Prezența mucegaiului și a petelor pe suprafața ananasului nu este permisă.

71
Tagurile:
Suc, Ananas
Tematic
Cel mai comun simptom al coronavirusului - nici tusea, nici febra
OMS: Diferențele dintre simptomele de GRIPĂ și COVID - 19
Pentru părinţi: cum să preveniţi şi să trataţi răceala sau gripa la copii

Загрузка...
Adrian Severin

Adrian Severin: Iată cum va arăta lumea nouă

424
O analiză de excepție, o viziune sistemică asupra bătăliei dintre globalism și naționalism, rezultatul fiind… o lume nouă.

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Fostul ministru de Externe Adrian Severin a scris una dintre cele mai interesante analize sistemice, axându-se pe vectorii principali de putere care au influențat istoria ultimilor 30 de ani.

Analiza este structurată pe trei planuri: ”De la post-bipolarism la post-americanism”, ”De la criza democrației la decesul democrației”, ”Dictatura tehnologică și reideologizarea relațiilor umane”. În plus, ca o rezultantă a evoluției sau a intersectării acestor trei planuri în ultimele decenii, Severin vede paradigma actuală prin confruntarea între ”Globalism și naționalism”.

Analiza merită citită integral – a fost publicată de DC News, dar eu voi nota acum, idei din această din urmă temă ”Globalism și naționalism”, care prefigurează o nouă ordine mondială. Sau, altfel spus, cum va arăta lumea de mâine.

În fapt, Severin aduce atrage atenția că și odată cu dispariția ordinii mondiale bipolare se anunța ”trecerea la o altă ordine tot globală”.

”Simțindu-se că dispariția bipolarismului revitalizează naționalismele, ideea națională era demonizată, fiind tratată, în același timp, ca un fenomen secundar și trecător”, scrie Severin.

Și, în consecință, ”încercarea eșuată de monopolarism și dezordinea mondială care i-a urmat, au dat avânt naționalismului, venind rândul la demonizare al globalizării”.

Dar, în ciuda acestui fenomen și a ceea ce Severin consideră ca o confruntare ”cu susțineri relativ egale”, de fapt ”globalizarea este inevitabilă”, spune fostul șef al diplomației.

Mai mult, Severin subliniază că această globalizare poate fi ”profitabilă, cu condiția ca edificiul politic global să se construiască din cărămizi naționale, precum și că, în lipsa unei ordini globale consensuale, naționalismul ne va împinge din nou spre război”.

De asemenea, adaugă Severin, ”se ignoră că atât naționalismul marilor puteri, cât și lipsa de structură națională a uniunilor politice suprastatale, duce la opresiunea de tip imperial”.

Severin face o apreciere interesantă: ”Pe plan mondial, puterile care nu mai au resurse spre a domina la nivel global, precum este Rusia, susțin preeminența ordinii naționale”.

”Dimpotrivă, puterile care au asemenea resurse, precum China, promovează ideea unei (noi) ordini globale, post americane”, consideră Severin.

Aici merită introdus un comentariu – poate că Moscova, singura care a avut nu numai puterea, dar și responsabilitatea unui pol mondial, nu mai vrea să se încarce cu o asemenea greutate. Moscova a însemnat un centru de putere pe toate planurile, mai ales ideologic – factor care, așa cum sublinia și Adrian Severin într-un capitol anterior, a avut o însemnătate decisivă mult timp.

Acum avem, confruntarea dintre tabăra Trump și tabăra Biden / Harris adică, spune Severin, ”a fost în principal aceea dintre viziunea naționalistă și cea globalistă” – viziuni care ”au scindat societatea și clasa politică americană”.

Atenție și la una dintre cele mai interesante teorii, care pune într-o lumină ridicolă SUA: ”Să fi avut loc sub ochii noștri, orbiți de spectacolul faptului divers, prima confruntare dintre Rusia și China, desfășurată pe teritoriul SUA?”.

Argumente sunt aduse chiar de Trump și Biden – ””democrații l-au acuzat pe Trump de conivențe cu Rusia, iar republicanii pe Biden de sprijin chinez… poate nu întâmplător”, scrie Severin.

”Se poate spune că, măcar la nivelul simbolurilor și ideologiilor lucrurile așa au stat, prefigurând evoluțiile viitoare ale realității politice”, consideră Severin. ”În acest sens, nu este de mirare nici faptul că echipa Biden a primit sprijin din partea Europei germane, tot mai apropiată de China, care nu atât revenirea Americii în fruntea lumii occidentale, promise de Joe Biden, o dorește, ci eradicarea naționalismului american, iar în subsidiar dispariția ordinii mondiale americane, în favoarea unei ordini tot globale, dar post-americane”.

În pași concreți, Severin apreciază că, în măsura în care viziunea globalistă intrinsecă mandatului administrației Biden / Harris are câștig de cauză, ”ne putem aștepta la punerea ideii naționale sub presiuni sporite și, odată cu aceasta, la un refuz al democrației, simultan cu instalarea unei dictaturi culturale și politice a digitalizării; digitalizare transformată din mijloc în scop și din facilitator al vieții sociale în mod de viață socială”.

Și vine întrebarea cea de pe urmă, impunând o concluzie a excelentei analize: ”Cum va arăta această lume nouă?”.

Uitați-vă în jur! Semnele ei au răsărit – ne îndeamnă la observație și gândire Severin.

”Va fi, din câte ne putem da seama, austeră, frugală, uniformizată, colectivistă (nu comunitaristă) dar desocializată, agnostică, iliberală, cu multe obligații individuale și foarte puține drepturi și, desigur, digitalizată”, scrie Adrian Severin.

Și, atrage atenția omul politic – ”întrucât direcția este obiectivă, nu are rost nici să ne înspăimântăm nici să ne revoltăm”.

Atunci, care este soluția? ”Trebuie să optimizăm și să ne adaptăm”, ne sfătuiește Adrian Severin.

”Lumea pe care o știm, moare. O nouă lume se naște. Nu este pe placul nostru. Se pare, însă, că pendulul istoriei nu poate fi oprit” – este concluzia analizei lui Adrian Severin.

Așadar, să vedem mâine cum răsar zorii minunatei lumi noi. Eventual (re)citindu-l pe Huxley. 

424
Tagurile:
Adrian Severin
Tematic
Severin: CE este în spatele atacurilor lui Iohannis la PSD!
Ciolacu, băgat la mijloc de Năstase și Severin: ”E perspectiva ivirii unui PSD după PSD”
Severin: ”CTP s-a născut în imposibilitatea de a fi castrat”

Загрузка...