Longevitate

Cinci modalităţi eficiente pentru a trăi mai mult, dovedite ştiinţific

305
(reînnoit 21:55 26.09.2018)
Deşi oamenii de știință descoperă în fiecare an gene legate de procesul de îmbătrânire a organismului uman, studiile la nivel global arată că longevitatea nu depinde numai de genetică. Mulți factori joacă uneori un rol mai important decât ereditatea.

BUCUREŞTI, 26 sept — Sputnik, Doina Crainic. Toţi oamenii vor să trăiască mai mult încercând diferite metode, fie că este vorba de o dietă specifică sau de activitate fizică. Iată câteva metode dovedite științific care nu trebuie ignorate.

Cu cât mâncați mai puțin, cu atât trăiți mai mult?

Pe o perioadă de aproape 30 de ani, două grupuri de cercetare independente, printre care unul de la Centrul Național de Cercetare a Primatelor din statul Wisconsin și celălalt de la Centrul Național de Cercetare cu privire la Îmbătrânire din Dickerson, Statele Unite, au inițiat două experimente similare pentru a studia impactul unei alimentaţii slabe caloric asupra macacilor. Totuşi, rezultatele obținute s-au dovedit a fi contradictorii.

În primul caz, macacii care au urmat dieta au trăit mult mai mult în comparație cu grupul de control. În plus, nu au suferit de diabet, cancer și boli cardiovasculare.

În același timp, macacii din grupul de la Centrul Național de Cercetare cu privire la Îmbătrânire din Dickerson au fost mai puțin norocoși. Se aflau într-o formă mai bună decât cei din grupul de control, în timp ce longevitatea nu s-a schimbat deloc.

Explicaţia pentru această discrepanță a fost găsită când ambele grupuri și-au unit forțele. Astfel, cel mai bun rezultat a fost înregistrat în cazul macacilor care au început să urmeze dieta cu conținut scăzut de calorii atunci când au atins vârsta adultă. În medie, au trăit cu trei sau patru ani mai mult decât macacii din grupul de control. În același timp, macacii care au fost supuși dietei din copilărie nu au manifestat nicio schimbare.

Potrivit oamenilor de știință, aceeași regulă ar fi eficientă și în cazul oamenilor.

A sta cu stomacul gol

Specialiștii americani de la Harvard School of Public Health, Boston, recomandă să rămânem din când în când cu stomacul gol.

Potrivit ultimului lor studiu, uneori renunțarea la mâncare îmbunătățește procesele legate de schimbul de energie în celule, ceea ce ajută la menținerea pentru mai mult timp a unei forme bune.

Cu alte cuvinte, acest lucru încetinește îmbătrânirea.

150 de minute de sport pe zi

A avea un stil de viață activ și mersul pe jos reprezintă modalități eficiente pentru a trăi mai mult, arată oamenii de știință canadieni de la Universitatea McMaster. Aceştia și-au bazat cercetarea pe un eșantion de 130.000 de persoane din 17 țări, actualizând informații despre situația lor economică și socială, precum și despre modul lor de viață.

După șapte ani, specialiștii au descoperit că cei care au făcut mişcare cel puțin 30 de minute pe zi au suferit mai puțin de boli cardiovasculare, iar riscul de deces timpuriu s-a redus cu 28%.

În același timp, voluntarii care au făcut sport 750 de minute pe săptămână au redus riscul de deces timpuriu cu 36%.

Pe de altă parte, dacă nu aveți timp să faceţi sport, specialiștii de la Universitatea din Sidney recomandă să mergeţi pe jos în mod regulat.

Studiu

În 2017, biologii britanici au vrut să examineze legătura dintre longevitate și factorii genetici și sociali. În timpul studiului, specialiștii au analizat date privind genomul provenind de la 600.000 de persoane din diferite părți ale Europei, care au participat la diferite cercetări genetice.

Analiza detaliată a arătat că practic toate obiceiurile dăunătoare de sănătate nu sunt determinate exclusiv de ADN. În plus, renunțând la fumat, este posibilă revenirea la forma anterioară prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

Dimpotrivă, longevitatea depinde foarte mult de nivelul de educaţie. Astfel, fiecare an de studiu adaugă omului 11 luni de viaţă. Potrivit specialiștilor, o educaţie înaltă îl ajută pe om să se hrănească în mod corespunzător și să nu dobândească obiceiuri nocive.

Există un „tratament magic" împotriva îmbătrânirii?

Dacă omenirea a visat mereu la elixirul tinereţii, oamenii de știință par să-l fi descoperit, în sfârşit.

Astfel, în luna iulie, specialiștii americani de la Universitatea Marshall au analizat o enzimă specifică a cărei injectare prelungeşte viața șoarecilor de laborator. Aceasta este pompa de sodiu-potasiu, care joacă un rol în menținerea potențialului de repaus al celulelor nervoase, musculare și cardiace.

Timp de un an, biologii au dat rozătoarelor alimente bogate în grăsimi și proteine, care produc semne rapide de îmbătrânire. În același timp, rozătoarele au primit acestei enzime și, la sfârșitul experimentului, erau în formă mai bună decât congenerii lor care nu au primit niciun tratament.

305
Tagurile:
longevitate, factori, Studii
Tematic
60 de țigări și un pahar de vin pe zi: secretul longevității în Norvegia
Savanții au numit patru factori ai longevității
Noi recorduri de longevitate în lume
Ioana Mihăilă

Mihăilă: ”Pentru noi primează exactitatea datelor”

46
(reînnoit 17:27 17.05.2021)
Ministrul Sănătății a răspuns întrebărilor primite în cadrul dezbaterii din plenul Camerei Deputaților referitoare la diferențele de raportări constatate între numărul de decese COVID-19.

BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. Dezbaterile din plenul Camerei Deputaților referitoare la diferențele de raportări constatate între numărul de decese COVID-19 s-au încheiat.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a răspuns întrebărilor primite.

Reamintim că, în debutul dezbaterii, deputatul social-democrat Alexandru Rafila i-a adresat o serie de întrebări.

Demnitarul de la Sănătate a explicat de ce instituția pe care o conduce a tergiversat publicarea datelor.

Mihăilă spune că nu este vorba de nici o tergiversare și că, pentru publicarea datelor, a solicitat și a primit clarificări.

”Pentru că pentru noi primează exactitatea datelor și nu rapiditatea comunicării lor”, a punctat Mihăilă.

Demnitarul a subliniat că în mandatul lui Vlad Voiculescu au fost evidențiate diferențele dintre cele două baze de date diferențe care, așa cum se vede și în raport, s-au accentuat în acele perioade în care valurile pandemice au fost mai importante, a adăugat Mihăilă.

La întrebarea deputatului PSD Alexandru Rafila cine este responsabil pentru inadvertențe și dacă au fost aplicate sancțiuni, Mihăilă a precizat că responsabilul din cadrul Ministerului Sănătății este un comitet numit în mandatul precedent al lui Vlad Voiculescu și a dat asigurări că se vor lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora.

Ministrul Sănătății a precizat că restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei au fost luate pe baza ratei de incidență, nu a numărului de decese.

46

Загрузка...
Ambulanțe în București

Alertă în Capitală: zeci de copii la spital, situație gravă

154
Vremea frumoasă și caldă a scos bucureștenii din case, ei preferând să meargă cu cei mici în parc. Din păcate, zeci de micuți au fost mușcați de căpușe și au ajuns la spital. Până acum, Primăria Capitalei nu a făcut nici o acțiune de dezinsecție.

BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. Sfârșitul de săptămână care tocmai s-a încheiat a adus cu el nu doar vreme bună care ne-a îmbiat pe toți la plimbare, iar pe cei mici, la joacă, ci și neplăceri.

Și aceasta pentru că zeci de copii au fost mușcați de căpușe în București. La Spitalul Grigore Alexandrescu s-au prezentat, într-o singură zi, 58 de copii cu mușcături de căpușă.

Principalele măsuri pe care le putem lua pentru a ne feri de mușcăturile de căpușă sunt cele referitoare la vestimentație. Astfel, trebuie să purtăm îmbrăcăminte cu mânecă lungă, de culoare deschisă, pentru a vedea dacă intrăm în contact cu căpușele.

Mușcăturile de căpușă nu trebuie ignorate sau tratate superficial. Medicii ne avertizează că riscurile unei mușcături sunt grave și că, dacă depistăm acest lucru trebuie să mergem de urgență la cel mai apropiat spital.

De asemenea, contra mușcăturilor de căpușe există și vaccin. Imunizarea cu acest ser nu este susținută de programul național de imunizare.

Antena3.ro notează că Primăria Capitalei nu a făcut nici un tratament de combatere a țânțarilor și căpușelor, cu toate că suntem la jumătatea lunii mai. Această dezinsecție ar fi trebuit să debuteze încă de la finalul lunii martie.

Din păcate, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, refuză să plătească firma care se ocupă cu tratamentele anti-țânțari și căpușe. Edilul nu a plătit nici altă firmă care să se ocupe cu acest lucru.

Potrivit sursei citate, în joc e o miză de aproape 40 de milioane de lei, bani pe care primarul general nu vrea să-i dea firmei de dezinsecţie cu care Municipalitatea are contract. Între timp, este invazie de ţânţari şi căpuşe în capitală.

În anii anteriori, planul de dezinsecție era votat și aprobat încă din luna februarie, astfel încât în martie sau aprilie să se poată deja interveni.

În București acțiunile de dezinsecție vor putea începe abia de săptămâna viitoare.

154
Tagurile:
Copii, Spital

Загрузка...
Геннадий Григорьевич Онищенко

Laboratorul biologic al SUA în Moldova provoacă îngrijorarea Moscovei - Onișcenko

88
Laboratoarele științifice controlate de Pentagon, situate în mai multe țări din CSI și în Georgia, provoacă îngrijorări serioase Moscovei oficiale.

CHIȘINĂU, 17 mai - Sputnik, Nikita Ciukunov. Rusia se teme că armele biologice sunt dezvoltate în aceste centre sub masca studierii infecțiilor periculoase. Fostul șef al Rospotrebnadzor, deputatul Dumei de Stat, epidemiologul Genadii Onishchenko explică, într-un interviu pentru Sputnik, cum funcționează astfel de instituții.

Arme necontrolate

Până în prezent, armele biologice rămân cel mai puțin controlat tip de arme de distrugere în masă. Supravegherea formală a acestuia este asigurată de Convenția privind interzicerea armelor biologice și toxice (BTWC), adoptată în 1972, a menționat Gennady Onișcenko. Potrivit acestuia, în anii 1990, țările care au semnat acest document au dezvoltat un mecanism de monitorizare a respectării prevederilor conceptului. Cu toate acestea, ratificarea sa a fost blocată prin eforturile părții americane.

Lipsa unei supravegheri stricte a dus la apariția unor laboratoare biologice americane pe teritoriul republicilor fostei URSS, ale căror activități sunt finanțate de Departamentul Apărării al SUA. Astfel de facilități funcționează acum în Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Kazahstan, Moldova, Uzbekistan și Ucraina.

„În aceste laboratoare activează microbiologi militari cu o calificare foarte înaltă. Desigur, ei nu dezvoltă ceva conceput pentru a proteja copiii georgieni sau azeri. Aceștia sunt angajați în studiul focarelor virale naturale și exportul de tulpini. Sarcina lor este simplă - să producă tulpini virulente (extrem de infecțioase - Sputnik) care ar putea fi luate cu ușurință ca locale", subliniază specialistul.

Pentru Rusia o îngrijorare deosebit de gravă este, potrivit lui Genadi Onișcenko, Laboratorul Central de Referință situat lângă Almatî, Kazahstan. Această instituție este echipată cu cele mai moderne echipamente și face parte din rețeaua științifică a Pentagonului din Asia Centrală.

„Laboratorul este foarte puternic, cu cel mai înalt nivel de protecție. Acolo sunt dezvoltate rețete biologice militare. Acesta nu are nicio legătură cu asistența medicală civilă din Kazahstan. Statele Unite, practic, nu ascund faptul că desfășoară un program biologic activ pe teritoriul Kazahstanului”, notează fostul șef al Rospotrebnadzor.

Infecții catastrofale

În realitățile moderne, armele biologice devin unul dintre instrumentele principale ale războiului „hibrid”, spune Genadii Onișcenko. Pandemia de coronavirus a arătat în mod clar daunele pe care le poate provoca o infecție.

„Ne-am convins că virușii sunt eficienți în ceea ce privește crearea psihozei de masă, destabilizarea situației politice și prăbușirea economiilor. Coronavirusul a cauzat mai multe daune economiei globale decât orice război”, a spus epidemiologul.

În același timp, acum este imposibil să se demonstreze originea artificială a virusului datorită controlului incomplet asupra activității laboratoarelor biologice. Verificatorilor li se arată doar ceea ce „pot vedea”, conchide el.

„Uneori, specialiștii georgieni sunt îmbrăcați în costume și aceștia merg la aceste laboratoare. Dar chiar în „inima”, în cele mai secrete locuri - nu le este permis. Ce tip de cercetare se desfășoară acolo - nimeni nu știe, pentru că aceasta este cercetare militară”, rezumă vorbitorul.

Neliniștea Moscovei

În aprilie a anului trecut, Maria Zaharova, reprezentant oficial al Ministerului de Externe rus, a făcut o declarație dură împotriva laboratoarelor biologice americane.

Ea a admis că dezvoltarea acestor agenți patogeni ai bolilor periculoase în scopuri militare poate fi efectuată la aceste facilități. Ca exemplu, Zaharova a dat Centrul Richard Lugar din Georgia.

"Nu se poate exclude faptul că în astfel de laboratoare, americanii lucrează la crearea și modificarea diferiților agenți cauzali ai bolilor periculoase, inclusiv în scopuri militare", a spus atunci purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus.

Mai târziu, în aprilie 2021, Nicolai Patrușev, secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a exprimat o opinie similară într-un interviu acordat ziarului Kommersant.

„Vă invit să acordați atenție faptului că în lume, numărul laboratoarelor biologice aflate sub controlul SUA crește ca pe drojdie. Și printr-o coincidență ciudată - în special la granițele rusă și chineză”, a spus el.

Secretarul Consiliului de Securitate a mai adăugat că focarele de boli necaracteristice pentru această zonă sunt depistate cu o anumită regularitate în zonele adiacente „stațiilor sanitare și epidemiologice pașnice”.

88
Tagurile:
CSI, Moscova, SUA

Загрузка...