Țânțar

Alertă: Virusul West Nile face o victimă pe malurile Dunării de Jos

32
Decesul a fost confirmat de către directorul Spitalului de Boli Infecţioase, Mihaela Debita.

BUCUREŞTI, 9 aug — Sputnik, Georgiana Arsene. Aceasta a precizat că este vorba despre un pensionar în vârstă de 79 de ani din Galaţi care suferea şi de alte maladii cronice.

Omul a murit pe patul de spital după ce a fost diagnosticat cu virusul West Nile.

El a fost înţepat de mai multe ori de ţânţari şi, într-un final, a ajuns la spital, unde medicii l-au diagnosticat cu meningo-encefalită acută.

Analizele prelevate de la pacient au fost trimise la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino, unde s-a confirmat virusul West Nile, informează agerpres.ro

Directorul spitalului de Boli Infecţioase din Galaţi, Mihaela Debita, a precizat că este un caz cu multiple comorbităţi şi care a avut o evoluţie fulminantă. Ancheta este făcută la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

„Relaţiile pe care le avem din foaia de observaţie sunt că a intrat în contact cu vectorul la nivelul locaţiei", a explicat Mihaela Debita.

În urma acestui caz, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi atrage atenţia că măsurile de protecţie împotriva ţânţarilor trebuie luate la nivelul fiecărei primării în parte.

"DSP Galaţi a luat măsuri la de începutul lunii aprilie, când toate primăriile din judeţ au fost informate că trebuie să ia măsuri să combată ţânţarii. Astfel, primarii trebuie să taie stufărişul, să cureţe bălţile şi să stropească cu soluţii speciale împotriva ţânţarilor", a spus purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi, Liliana Iordăchescu.

Infecţia cu virusul West Nile afectează sistemul nervos central, iar manifestările pot prezenta aspecte diferite. Persoanele infectate al căror sistem imunitar este scăzut pot dezvolta o formă severă a bolii cu manifestări ce includ febră ridicată, cefalee, dezorientare, fotofobie, tremor, convulsii, slăbiciune musculară, paralizie, comă.

În perioada 2 mai — 8 august, s-au înregistrat 23 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Dintre cele 23 de cazuri, 11 s-au înregistrat în săptămâna 1 — 8 august. Tot în această săptămână s-a produs şi decesul.

Cazurile au fost înregistrate în judeţele Dolj (5), Olt (4), Iaşi (4), Brăila (2), Ilfov (2), Bihor (1), Bacău (1), Galaţi (1), Vrancea (1), Teleorman (1) şi în Bucureşti (1).

32
Tagurile:
protecție, țânțari, deces, bărbat, virusul West Nile, Galați, România
Tematic
România, campioană la îmbolnăviri! Un virus înrudit cu HIV, prezent în ţară
Un virusolog a comentat creșterea alarmantă a numărului de cazuri de rujeolă
La ce să ne așteptăm? În SUA s-a dat liber la experimente cu virusuri mortale
Infecția cu virusul Coxsackie: Cum să evităm contaminarea

Загрузка...