Produse farma pe bandă rulantă

Rolul fostului ministru Voiculescu în combinaţiile din scandalul imunoglobulinei

149
(reînnoit 15:53 09.07.2018)
Modul ilegal în care anumiţi producători de imunoglobulină s-au retras de pe piaţa românească, fără să asigure stocurile obligatorii timp de un an, cum cere legea, a fost „acoperită" de ştiri false că această criză a fost generată de firmele care fac export paralel.

BUCUREŞTI, 9 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. Câţiva jurnalişti şi ong-işti, acompaniaţi de Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, au răspândit în presă ştirea falsă potrivit căreia această criză nu a fost generată de producătorii de medicamente.

Toate datele oficiale, la care aveau acces respectivii jurnalişti şi ong-işti dar, mai ales, fostul ministru, arătau clar că nu se făcuse export paralel substanţial cu imunoglobulină şi că o retragere ilegală a unor producători a generat penuria în cauză.

Unul din reprezentanţii producătorilor de imunoglobulină, Florin Hozoc, precizează, potrivit evz.ro, că Vlad Voiculescu, care, în martie 2016 ocupa funcția de director de cabinet al ministrului de Finanţe, se întâlnea cu Karl Petrovsky de la Asociaţia Producătorilor de plasmă şi derivate din plasmă care i se plângea că producătorii de imunoglobulină s-au retras din pricina taxei clawback şi a preţului prea mic.

„Doar că domnul Vlad Voiculescu nu era Ministru al Sănătăţii", explică Hozoc.

Mesajul lui Florin Hozoc ascunde, de fapt, combinaţiile ce se fac la Ministerul Sănătăţii. Acesta precizează că nu ştia că Vlad Voiculescu va fi vreodată ministru, pentru că a fost numit în funcţie abia în mai 2016. Cu toate acestea, precizează sursa citată, se pare că unii ştiau şi discutau cu el, nu cu Patriciu Achimaş, ministrul Sănătăţii de la acea vreme.
Karl Petrovsky l-a cunoscut pe Vlad Voiculescu prin intermediul conducerii Octapharma Austria.

După o serie de întâlniri între Voiculescu şi Petrovsky, în noiembrie 2016, românul, în calitate de ministru al Sănătăţii, de această dată, modifică peste noapte Hotărârea de Guvern privind metodologia de calcul a preţurilor la medicamente şi introduce toate produsele derivate din plasmă la acele excepţii de regulă generală, potrivit cărora preţul se calcula la nivelul celui mai mic preţ din ţările de referinţă.

„Deşi domnul Vlad Voiculescu fusese deja informat de producători că nu vor relua livrările dacă nu se elimină taxa clawback, acesta ne spune de vreo doi ani că el a rezolvat problema şi că alţii sunt vinovaţi. În schimb, ca să îi mulţumească pe producătorii reprezentaţi de domnul Petrovsky, a semnat noile protocoale terapeutice pentru tratamentul hemofiliei, prin care a crescut de peste trei ori consumul de factor de coagulare", a explicat Florin Hozoc.

Petrovsky reprezenta producătorii Octapharma şi Baxter care deţineau deja 80% din piaţa românească de factor de coagulare, deci exact lor le-a mărit vânzările.

Ministerul Sănătăţii nu a suplimentat deloc bugetul pentru pacienţii români cu imunodeficienţă primară şi boli autoimune, care au în continuare cel mai mic consum de imunoglobulină din Uniunea Europeană.

Voiculescu a fost cel care a alimentat scandalul imunoglobulinei şi a anunţat public moartea primului pacient din cauza lipsei acestui produs, astfel încât, sub presiunea publică, Guvernul a aprobat OUG de suspendare a taxei clawback.

Hozoc spune că măsura poate că era normală, dar că modul în care au procedat este inuman, pentru că au ţinut ostatici mii de pacienţi, din care aproape 1000 de copii cu boli autoimune sau imunodeficienţă primară.

La acest tablou şi-a adus contribuția şi Crucea Roşie din Austria.

Şi anume: Octapharma produce trei tratamente de tip imunoglobuline: Octam, Panzyga şi Gammanorm. Nu şi-a întregistrat în România primul produs, în schimb pe celelalte le-a înregistrat la un preţ mic, iar după înregistrare, compania nu a livrat în ţara noastră aceste produse. A fost o manevră pentru a bloca orice alt producător să aducă tipul acesta de tratament.

Oferta „salvatoare" a venit de la Crucea Roşie Austria care era la un preţ cu 30% mai mare decât preţul înregistrat în ţara mamă, adică 43 euro/g. În Austria, fiola de Octagam de 2,5 grame e livrată cu 108,35 euro, Crucea Roşie Austriacă o vinde ţării noastre cu 162,5 euro.

Oficialii din Ministerul Sănătăţii ar trebui să răspundă pentru aceste lucruri, dar problema este alta. Şi anume, dacă oameni „de la vârf" au ştiut ce se petrece şi i-au ajutat pe cei care ne-au jefuit, atunci cercul s-a închis.

149
Tagurile:
criză, implicare, imunoglobulină, Octapharma, Vlad Voiculescu, Austria, România
Tematic
Ministerul Sănătăţii refuză să reducă suferinţa - „greul" cade pe medicii de la Fundeni.
Scandalul anului în sănătate! Ministerul pune în pericol viaţa pacienţilor!
INCREDIBIL: Care este grupă de sânge cu cele mai mari riscuri

Загрузка...