Corruption

Fără plic! Românii şi-ar putea alege spitalul în funcţie de cum combate corupţia.

0
(reînnoit 09:54 18.06.2018)
Săptămâna aceasta, spitalele vor putea cumpăra de pe platforma de achiziţii publice consultanţa pentru a se putea certifica anti-mafie.

BUCUREŞTI, 18 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. În anul 2016 a fost publicat ISO 37001 — sisteme de management anti-mită. Era primul standard din familia ISO care are ca obiect corupţia.

Acest standard este utilizat în bănci, industrie. Dar a generat şi idei, astfel că Horea Timiş, un medic, care s-a implicat activ în administraţia din sănătate, împreună cu Claudiu Pampu, care deţine o firmă de consultanţă, au reluat acest standard şi l-au adaptat la realitatea din spitalele româneşti.

„Am făcut proceduri recunoscute internaţional şi am pus la punct pachetul privind standardizarea internaţională pentru spitale împotriva mitei. Nu-i o poveste, e un standard", a explicat Horea Timiş, potrivit ziare.com

Săptămâna aceasta deja spitalele vor putea achiziţiona de pe SICAP (platforma pentru achiziţii publice) consultanţă pentru a se certifica anti-mită.

Preţul diferă în funcţie de complexitatea proiectului. Şi anume, aici intră mărimea spitalului, măsurile ce urmează să fie implementate, durata estimată a proiectului, precum şi personalul implicat. Punctul de pornire îl reprezintă suma de 5000 de euro şi poate ajunge până la 30.000 de euro.

Care va fi diferenţa între un spital obişnuit şi unul certificat anti-mafia? În cel de-al doilea caz, pacienţii vor fi informaţi, la fiecare pas, prin orice mijloace, că în acea unitate nu este acceptată mita, sub nici o formă. De asemenea, românii vor fi învăţaţi ce au de făcut în cazul în care li se solicită şpagă.

„Suntem convinşi că acest sistem de management poate fi implementat şi „plicul" să devină istorie", a declarat Claudiu Pampu.

Reamintim că, acum ceva timp, chiar ministrul Sănătăţii, Sorina Pitea, recunoştea că în unităţile medicale din România încă se mai ia şpagă, chiar în condiţiile în care salariile personalului au fost majorate.

0

Загрузка...