Farmacie

Atenţie! Industria românească producătoare de medicamente încă poate fi salvată!

115
(reînnoit 19:25 22.05.2018)
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice atrage atenţia că mii de medicamente ieftine de pe piaţă riscă să nu mai fie produse, printre ele aflându-se unele destinate cancerului sau bolilor de inimă.

BUCUREŞTI, 22 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Mii de medicamente ieftine, printre care se află unele esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale riscă să fie scoase din producţie sau să fie delistate în perioada imediat următoare.

Avertismentul vine de la Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice, care spun că principala cauză pentru care s-a ajuns aici o reprezintă taxa clawback aplicată „în mod uniform" atât medicamenntelor scumpe, cât şi celor ieftine. Reprezentanţii Asociaţiei atrag atenţia că producătorii nu mai pot susţine un consum de care nu sunt responsabili şi care creşte în mod special din cauza introducerii necondiţionate pe lista de medicamente compensate a medicamentelor inovative.

„Nu este echitabil pentru noi să finanţăm un consum pe care nu îl generăm. Mai important, nu ne putem permite să finanţăm acest consum, ceea ce înseamnă că trebuie să renunţăm la medicamentele ale căror costuri de producţie nu mai pot fi acoperite sau să închidem facilităţi de producţie. Şi pacienţii, şi economia României vor pierde", afirmă Adrian Grecu, preşedintele APMGR, potrivit Agerpres.

Printre medicamentele cu risc major de a scădea sub limita profitabilităţii şi de a dispărea de pe piaţă se numără: Tamoxifenul (tumori de sân), Bleomicina (leucemie, afecţiuni hematologice), Fluorouracil (cancer), Cisplatin (cancer), Flutamida (cancer), Memantine (demenţă), Gentamicinum (infecţii germeni rezistenţi intra-spitaliceşti), Theophylinum (astm), Captopril (hipertensiune, insuficienţă cardiacă), Furosemid (insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică), Ranitidină (afecţiuni gastrointestinale), Indapanida (afecţiuni cardiovasculare).

APMGR estimează că, în condiţiile menţinerii mecanismului actual, taxa clawback va ajunge la 30% până la sfârşitul anului, ceea ce ar însemna că pentru medicamentele sub 25 de lei impactul taxei în preţul de producător ar ajunge la 42%.

Pentru a salva medicamentele ieftine şi a da o gură de oxigen industriei locale producătoare de medicamente, reprezentanţii APMGR propun introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente, pentru care propun diferenţierea în funcţie de preţ, dar şi aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat.

115
Tagurile:
taxa clawback, industria farma, avertisment, criză, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice, România
Tematic
Românii, în pericol! Două medicamente vitale sunt retrase de pe piață!
Atrași de reclame, românii consumă tot mai multe medicamente
Medicamentul care va dispare din farmacii. Luați-l cât mai aveți timp
Medicamentele pentru cancer nu se mai vând. Document oficial

S-a găsit o modalitate de a reduce riscul transmiterii coronavirusului

968
(reînnoit 16:02 11.08.2020)
Clătirea gurii poate reduce riscul transmiterii coronavirusului, afirmă savanții germani din cadrul Grupului de Cercetări pentru Virologie Moleculară și Medicală de la Universitatea Ruhr din Bochum.

BUCUREȘTI, 11 aug – Sputnik. Oamenii de știință germani au ajuns la concluzia că clătirea gurii poate reduce riscul de transmitere a coronavirusului, potrivit unui studiu publicat pe site-ul Universității Germane Ruhr, transmite RIA Novosti

Studiul a fost realizat savanții din cadrul Grupului de Cercetări pentru Virologie Moleculară și Medicală de la Universitatea Ruhr din Bochum, împreună cu oameni de știință din Jena, Ulm, Duisburg-Essen, Nuremberg și Bremen. Rezultatele experimentelor au arătat că celulele virusului Sars-Cov-2 sunt „neutralizate” cu soluțiile de clătit gura.

Cercetătorii au testat opt ​​soluții bucale cu diferite ingrediente care sunt vândute în farmaciile din Germania. Au amestecat fiecare soluție cu particule virale Sars-Cov-2 și au agitat amestecul timp de 30 de secunde pentru a simula efectul apei bucale.

Studiul a arătat că toate clătirile au redus nivelul inițial de virus. În cazurile în care „clătirea” a fost efectuată de trei ori la rând, titrul a scăzut într-o asemenea măsură încât virusul nu a putut fi detectat.

Totuși, autorii studiului spun că soluția pentru clătirea gurii nu omoară virusul, ci poate contribui doar la reducerea riscului de răspândire a acestuia.

„Clătirea cu apă de gură nu poate suprima producerea de viruși în celule. Dar poate reduce acumularea virușilor pe termen scurt, acolo unde există cel mai mare risc de infecție, și anume în gură și gât”, a declarat specialistul principal Tony Meister.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

968
Tagurile:
risc, coronavirus
Tematic
Avertizare: Brexitul va afecta sectoarele lovite de criza cauzată de coronavirus
Românii din Germania, avertizare: „Al doilea val de coronavirus este deja aici!”
Locurile în care românii se îmbolnăvesc cel mai des de coronavirus
Avocatul Poporului sare în apărarea pacienților care au alte boli decât coronavirus
Germania: Copiii să fie izolați de familie dacă sunt suspectați de infecție cu coronavirus

Загрузка...
Vaccin anti COVID-19

“Sputnik V” împotriva COVID-19: Vaccinul rusesc este așteptat pe toate continentele

271
(reînnoit 16:44 11.08.2020)
Vaccinul de coronavirus a trecut de procedura înregistrării. Producția în masă a acestuia va începe în septembrie 2020, inclusiv în state precum India, Coreea de Sud, Brazilia, Arabia Saudită, Turcia și Cuba.

Sputnik V este denumirea primului vaccin autorizat din lume împotriva coronavirusului. Acesta a trecut prin toate etapele studiilor preclinice, precum și două faze ale testelor clinice.

Первая в мире вакцина от коронавируса
© Photo : пресс-служба Минздрава РФ
Primul vaccin autorizat din lume

Vaccinul a fost administrat unor voluntari care se simt în prezent bine, fără a fi înregistrate efecte secundare nedorite, anunță site-ul oficial al preparatului, lansat astăzi de Fundația Rusă pentru Investiții Directe și Centrul “Gamalei”.

La cea de-a treia faza a studiilor clinice vor participa peste 2000 de persoane din Rusia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Brazilia și Mexic. Acestea vor demara pe 12 august.

Vaccinul de coronavirus a trecut de procedura înregistrării. Producția în masă a acestuia va începe în septembrie 2020, inclusiv în state precum India, Coreea de Sud, Brazilia, Arabia Saudită, Turcia și Cuba.

Autoritățile Republicii Moldova, de asemenea, sunt interesate în obținerea vaccinului rusesc de COVID-19.

Cum va decurge vaccinarea

Vaccinul va fi injectat intramuscular în două etape: inițial – componenta I, iar peste trei săptămâni – componenta II. După administrarea vaccinului pacientul trebuie să se afle sub supravegherea lucrătorilor medicale în următoarele 30 de minute.

Vaccinul pentru prevenirea COVID-19 este destinat persoanelor cu vârsta între 18 și 60 de ani.

Termenul de valabilitate a preparatului este de șase luni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

271
Tagurile:
Sputnik, Rusia, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...

Românii în UK: „Eat out to Help out” - 50% reducere la restaurant, tot ce trebuie ştiţi

0
(reînnoit 18:46 11.08.2020)
Până pe 31 august, locuitorii Marii Britanii beneficiază de o reducere de 50% dacă iau masa la restaurantele care sunt înregistrate în programul guvernamental „Eat Out to Help Out”. Tot ce trebuie să ştiţi despre acest program.

BUCUREŞTI, 11 aug – Sputnik. Prin programul „Eat Out to Help Out” puteţi beneficia de următoarele avantaje, dacă mâncaţi la unul dintre restaurantele incluse în program:

- beneficiaţi de o reducere de 50% la mâncare sau băuturi nealcoolice, consumate în restaurante în interior (o reducere de până la maximum 10 lire pe masă).

- puteţi beneficia de reducere în fiecare luni, marți și miercuri, până pe 31 august.

- aveţi parte de reducere de câte ori doriţi.

De asemenea, nu aveți nevoie de un voucher pentru a beneficia de acest program și îl puteți utiliza în același timp cu alte oferte și reduceri, după cum se precizează pe site-ul guvernului britanic. Nu există o limită minimă de cheltuieli.

Pe de altă parte, nu puteți solicita reducerea pentru băuturi alcoolice sau taxe pentru servicii.

Unitățile participante pot include:

- restaurante, cafenele, baruri sau pub-uri;

- cantine la birouri sau şcoli;

- săli de mese.

Lista cu lanţurile de restaurante care au anunţat participarea la program poate fi consultată la această adresă

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
restaurant, Marea Britanie
Tematic
Românii din UK: de azi intră în carantină aceste zone din Marea Britanie
Brexit: Noi reguli pentru cetăţenii UE – pot fi expulzaţi, chiar dacă s-au născut în UK
În UK a fost confirmat primul caz de COVID-19 la un motan

Загрузка...