Paula Rusu

Celebră jurnalistă-pacient: „De ce se fac noaptea aceste operaţii?”

1645
Întrebarea apare în contextul realizării unui nou transplant pulmonar, la un spital din Bucureşti. Află detalii

BUCUREŞTI, 1 mai  — Sputnik, Georgiana Arsene. Paula Rusu, jurnalista care, în urmă cu doi ani spunea că are un plămân şi jumătate, diagnosticată cu tuberculoză, a făcut o afirmaţie care, pentru mulţi, nu înseamnă nimic: „Norocul nostru este cu cei care donează".

Ei bine, în ultimele săptămâni, în România s-a reuşit performanţa de a se face transplant pulmonar, ultimul din acestea fiind realizat chiar noaptea trecută, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria" din Bucureşti.

Este vorba despre un pacient de 47 de ani, cu boală bronsectatică. În cazul primul transplant, efectuat la acelaşi spital, operaţia s-a desfăşurat tot noaptea.

„S-a făcut al doilea transplant pulmonar în România, ceea ce în sine e bine. Dar am o listă de întrebări la care nu am încă răspunsuri:

— De ce se fac tot noaptea aceste operaţii?

— Al doilea transplantat de cine a fost operat, fiindcă nu mai apare numele chirurgului venit prima oară de la Hanovra, Igor Tudorache?

— Are sau nu dr Tudorache dreptul de liberă practică de la Colegiul Medicilor? (Eu ştiu că documentul este de negăsit)", a scris Paula Rusu pe pagina sa de Facebook.

Menţionăm că, în cazul primului transplant efectuat, spitalul a comunicat faptul că echipa medicală a fost condusă de medicul Igor Tudorache, în timp ce în cazul celei de-a doua intervenţii, unitatea spitalicească a emis o informare semnată de medicul Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic „Sfânta Maria".

Chirurgul Igor Tudorache este şeful Centrului de Transplant Pulmonar din localitatea Hanovra din Germania, cea mai mare clinică de transplant pulmonar la această oră.

Şi al doilea transplant a fost realizat tot de către chirurgul Igor Tudorache. Informaţia a fost făcută publică încă de ieri, înainte de operaţie.

Însă, întrebarea sa cu privire la certificatul de liberă practică al medicului rămâne. Şi aceasta pentru că, de anul trecut din martie, când Agenţia Naţională de Transplant a făcut cercetări la Spitalul Clinic „Sfânta Maria", s-a aflat că anumite documente, printre care şi certificatul de liberă practică al chirurgului Tudorache, expiraseră.

Mai mult, alte suspiciuni care se ridică după cea de-a doua operaţie vizează boala primului transplantat şi criteriile în funcţie de care se stabilesc pacienţii eligibili pentru transplant.

„Sunt întrebări de bun simţ, în lipsa răspunsurilor suspiciunile vor continua să existe. Mai mult, e în interesul oricărui pacient care are nevoie de un transplant pulmonar să cunoască aceste amănunte", a precizat Rusu care a adăugat că aşteaptă răspunsuri de la dr. Copca.

În mediile online circulă deja informaţia că motivul realizării noaptea a transplantului o reprezintă faptul că atunci a fost pus la dispoziţie plămânul pentru intervenţie.

Sputnik vă va ţine la curent cu acest caz, pe măsură ce alte informaţii vor ieşi la suprafaţă.

1645
Tagurile:
Facebook, transplant, Medicină, Operație, Paula Rusu, România
Tematic
Protest uriaş în Sănătate! Sunt aşteptaţi peste 10.000 de membri!
Protestele din Sănătate dau peste cap traficul din București
Iohannis refuză să promulge legile din domeniul sănătăţii. Ce spune CCR
Sănătatea i-a pus capac premierului Dăncilă! Trei miniştri, obligaţi să ia măsuri
Scandal! Ministrul Sănătăţii, pasă la managerii de spitale în cazul sporurilor
Secretul Nastasiei Samburskaya din "Univer" pentru un corp frumos şi sănătos

Загрузка...