Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon, Iasi

Vieţi în pericol: La Spitalul Parhon din Iaşi se lucrează în condiţii de avarie

113
Incendiul izbucnit şi stins acum aproape o săptămână a făcut ca mai multe clinici să fie nefuncţionale. Cu cât s-a redus numărul intervenţiilor chirurgicale.

BUCUREŞTI, 17 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Situaţie dramatică la Iaşi, acolo unde pacienţii stau cu sufletul la gură, după ce mai multe clinici ale unui important spital sunt nefuncţionale.
Este vorba despre Spitalul „C.I. Parhon" care acum funcţionează la cote de avarie, după ce, în urmă cu o săptămână, la Institutul de Boli Cardiovasculare „George I. M. Georgescu", în clădirea căruia funcţionează şi unitatea spitalicească, a avut loc un incendiu.

Potrivit declaraţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al Spitalului „C.I. Parhon" din Iaşi, medicul Ionuţ Nistor, mai multe clinici ale spitalului sunt în continuare nefuncţionale, deoarece etajele în care se află secţiile de Ambulatoriu, Dializă şi Terapie Intensivă au fost afectate de apa utilizată pentru stingerea incendiului din noaptea de 10 spre 11 aprilie de la Institutul de Boli Cardiovasculare aflat în partea superioară a clădirii.

„Fucţionăm pe regim de avarie, cu nivel minim de intervenţii urologice. Dacă înainte efectuam minimum zece intervenţii chirurgicale zilnic, acum reuşim să operăm doar câte doi pacienţi", a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte nivelul dializelor, înainte de făceau 24, iar acum trei, patru, pacienţii dializaţi fiind transferaţi în centrele private din Iaşi până va fi repusă în funcţiune secţia de dializă.

Medicii încearcă să reprogrameze pacienţii.

Pentru pacienţii care au nevoie de intervenţii urologice şi nefrologice se asigură un minim de intervenţii chirurgicale, restul sunt direcţionaţi La Spitalul Militar sau la Spitalul CFR.

„Pentru secţii de terapie intensivă, colaborăm cu cei de la Spitalul Sf. Spiridon", a precizat dr. Ionuţ Nistor.

Institutul de boli Cardiovasculare din Iaşi este unica unitate de profil din zona Moldovei şi asigură servicii medicale clinice de cardiologie, chirurgie cardiacă, cardiologie intervenţională şi electrofiziologie.

Spitalul Parhon funcţionează la etajele 1,2 şi 3 în care Institutul ocupă etajele 4,5 şi 6 şi este unica unitate din Moldova care are şi un compartiment de Dializă şi Centru de Transplant Renal.

113

Загрузка...