Elevi

Ministerul Educației face precizări: cum se încheie mediile

266
(reînnoit 08:16 10.06.2021)
Potrivit unei note interne, nr. 3808/DGIPI din data de 7 iunie 2021, profesorii pot reveni la încheierea clasică a situațiilor școlare, cu toate că în regulament încă este prevăzut ca acest lucru să se realizeze cu 2 note, ca excepție pentru anul școlar în curs.

BUCUREȘTI, 10 iun – Sputnik. A mai rămas puțin timp până când clopoțelul va suna pentru ultima oară pentru acest an școlar, iar copiii vor intra în mult așteptata vacanță mare. Până atunci, însă, greul cade pe umerii profesorilor, care au de încheiat atât situațiile semestriale, cât și pe cele anuale.

O notă a Ministerului Educației din data de 7 iunie 2021 prevede că profesorii pot reveni la încheierea clasică a situațiilor școlare, chiar dacă în regulament încă este prevăzută încheierea situației școlare cu numai două note, ca excepție pentru anul școlar în curs.

”În toate unitățile de învățământ, încheierea situațiilor școlare se va face conform Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OMEC nr. 5447/2020, cu modificările și completările ulterioare, Titlul VII, Capitolul III, Secțiunea I, art. 101 și art. 107, alin 2, 4 și 6”, scrie în adresa trimisă tuturor școlilor, potrivit edupedu.ro.

Ce prevăd, însă, textele din ROFUIP la care face trimitere nota Ministerului Educației?

Ei bine, art. 101 spune că ”evaluarea are drept scop identificarea nivelului la care se află la un anumit moment învățarea, orientarea și optimizarea acesteia.

Art 107, alin. 2: ”Calificativele/Notele acordate se comunică în mod obligatoriu elevilor și se trec în catalog și în carnetul de elev de către cadrul didactic care le acordă.

Art 107, alin. 4: Numărul de calificative/note acordate semestrial fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, exclusiv nota de la lucrarea scrisă semestrială (teză), trebuie să fie cel puțin egal cu numărul săptămânal de ore de curs prevăzut în planul de învățământ. Fac excepție disciplinele cu o oră de curs pe săptămână, la care numărul minim de calificative/note este de două.

Art 107, alin. 6: Elevii aflați în situație de corigență vor avea cu cel puțin un calificativ/o notă în plus față de numărul de calificative/note prevăzut la alin. (4), ultimul calificativ/ultima notă fiind acordat/ă, de regulă, în ultimele două săptămâni ale semestrului”.

Însă, în anul școlar în curs s-a introdus încheierea mediilor cu numai două note, indiferent de numărul orelor. Vorbim despre ordinul 3108 din 12 ianuarie 2021, iar articolele au fost introduse în ROFUIP din 15 ianuarie 2021, prin publicarea în numărul 45 al Monitorului Oficial. În nota Ministerului nu există aceste articole.

266
Tagurile:
Ministerul Educației, Profesori, mediilor şcolare
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu anunță o veste proastă pentru Educație și o rușine pentru Iohannis

385
(reînnoit 09:28 24.06.2021)
Ministrul Sorin Câmpeanu dă o veste tristă pentru România. Din principalul proiect al lui Iohannis se alege praful – iar asta afectează sistemul de Învățământ.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut un anunț care trimite proiectul prezidențial ”România educată” la lada de gunoi.

”Doar 77% dintre elevii care au terminat liceul anul acesta s-au înscris pentru examenul de Bacalaureat, interesul fiind mult mai scăzut decât anul trecut, atât în procente, cât și în valoare absolută”, a declarat aseară, ministrul Educației la TVR.

Conform datelor oficiale prezentat de Sorin Cîmpeanu anul trecut procentul a fost de 83%, în ciuda pandemiei.

Ministrul a dat cifre: anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat 114.163 de absolvenți de clase terminale din promoția curentă, cărora li se adaugă 19.520 de candidați înscriși la examenul de Bacalaureat din promoții anterioare.

”Interesul este scăzut”, spune Cîmpeanu, arătând că, raportat la totalul promoției curente  procentul este de 77%. ”Mic! Anul trecut a fost tot an de pandemie și procentul celor înscriși raportat la promoția curentă a fost de 83%”.

Și, atenție, ministrul a atras atenția că anul trecut numărul elevilor înscriși la Bacalaureat a fost mai mare și în valoare absolută! De asemenea, numărul elevilor din promoții anterioare a fost mai mare în 2000: peste 31000, față numai 19520 în 2021.

Deci, o scădere dramatică a interesului pentru Educație – care nu poate fi pus decât pe seama unui sistem care nu acordă atenția cuvenită acestui domeniu care influențează major viitorul României.

Dar, așa cum spuneam și în alte dăți, mentalitatea de colonie impusă „strategic” înseamnă educație și cultură minimă și consum mult. Ceea ce vedem că se petrece… pas cu pas.

Să nu uităm că ieri, în paralel cu bătălia pentru ”educația sexuală”, progresiștii din Parlamentul României au mai depus o lege pentru desființarea Academiei Oamenilor de Știință.

”România educată” a lui Iohannis are nevoie de sex, nu de școală, știință sau religie.

385
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu

Загрузка...
Elev

Evaluarea Națională 2021 pentru clasa a VIII-a: Proba Matematica

36
Joi, 24 iunie, în România elevii claselor a VIII-a susțin examenul la Matematică din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021.

Pentru examenele din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 la clasa a VIII-a s-au înscris peste 131 000 de absolvenți. Sesiunea se desfășoară în perioada 22 iunie - 4 iulie 2021.

Subiecte și bareme la Evaluare Națională 2021

Subiectele și baremele de corectare la Matematică în acest an vor fi afișate AICI

Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2021

Următorul examen din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Teste antrenament EN 2021, disponibile spre descărcare >>>

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2021

Rezultatele examenelor din cadrul Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate de Ministerul Educației la adresa de pe acest LINK pe data de 29 iulie, după ora 14:00, însă rezultatele finale vor fi publicate după rezolvarea contestațiilor, pe data de 4 iulie 2021.

Calendarul admiterii la liceu în 2021 s-a modificat: când încep înscrierile >>>

Potrivit Ministerului Educației, media obținută la Evaluarea Națională la clasa VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.

„Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele școlare județene”, precizează edu.ro.

Organizarea examenelor la Evaluarea Națională 2021 - detalii

Ministerul educației informează că examenul se va desfășura în 3 850 de centre de examen, iar probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. La probele scrise ale Evaluării Naționale 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

„Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Teste de antrenament pentru evaluarea națională 2021 >>>

Probele sunt monitorizate audio-video.

Interdicții la examenele de Evaluare Națională 2021

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

36
Tagurile:
Evaluarea Naţională, Examen

Загрузка...

Fanii suedezi celebrează victoria cu scorul 3:2 în meciul cu Polonia

0
Fanii suedezi celebrează la Stockholm victoria asupra echipei Poloniei cu scorul 3:2, în cadrul Euro 2020

Fanii selecționatei naționale a Suediei au întâmpinat cu mult entuziasm victoria în meciul cu echipa Poloniei, în cadrul Euro 2020.

Urmăriți imaginile video ale momentului.

0

Загрузка...