Examen

BAC 2021: Acte necesare înscrierii și calendarul examenelor

818
A mai rămas puțin timp până când elevii claselor terminale de liceu se vor putea înscrie la examenul de bacalaureat 2021. Etapa înscrierilor va debuta în data de 31 mai 2021. Care este calendarul examenului de bacalaureat 2021.

BUCUREȘTI, 20 mai – Sputnik. Elevii claselor terminale de liceu se vor putea înscrie, în perioada 31 mai – 4 iulie 2021 la examenul de bacalaureat din acest an.

© Sputnik / Илья Питалев

Pentru înscriere, ei trebuie să depună câteva acte.

Facem precizarea că la examen se pot înscrie atât candidați din promoția curentă, dar și din seriile anterioare, care nu au proovat examenul.

În cazul elevilor români care au studiat în străinătate, aceștia se pot înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor și promovarea examenelor de diferență stabilite de Ministerul Educației.

Candidaţii proveniţi din învăţământul particular autorizat să funcţioneze provizoriu se înscriu la centrul de examen desemnat de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti, potrivit Ministerului Educației.

Acte necesare pentru înscrierea la BAC 2021

Potrivit metodologiei publicate de Ministerul Educației, înscrierea candidaților pentru examenul de bacalaureat se face, prin fişă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit, în perioada 31 mai - 4 iunie.

Pentru candidaţii din seria curentă, profesorii diriginţi întocmesc tabele de înscriere la prima sesiune de bacalaureat, în conformitate cu evidenţele din licee. Tabelele cuprind opţiunile pentru probele de examen şi semnătura elevilor. Odată cu tabelele, profesorii diriginţi depun şi fişa-tip informatizată, tipărită şi semnată de fiecare candidat, în care acesta îşi asumă opţiunile pentru disciplinele de studiu prevăzute pentru probele la alegere, la care doresc să susţină examenul de bacalaureat, informează observatornews.ro.

Pentru candidaţii din anii precedenţi şi pentru candidaţii din seria curentă, în cazul celei de a doua sesiuni, înscrierea se face, în perioada 31 mai - 4 iunie, de către secretariatul unităţii de învăţământ pe care candidaţii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceştia. Eeste vorba despre următoarele documente: certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă și adeverinţă cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor.

Pentru candidaţii din seriile anterioare, în situaţia schimbării domiciliului în altă localitate, menţionată ca atare în buletinul/cartea de identitate, candidaţii se pot înscrie pentru a susţine bacalaureatul la o unitate de învăţământ de acelaşi profil, stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu.

Calendarul examenului de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2021

Absolvenții de liceu care s-au înscris la examenul de bac 2021 vor susține probele, după cum urmează:

  • 14 - 16 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 16 - 17 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18 - 23 iunie 2021 - Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23 - 25 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 - Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 - Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 - Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
  • 6 - 9 iulie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale

Calendarul examenului de bacalaureat sesiunea august-septembrie 2021

Absolvenții de liceu care, din diferite motive au fost nevoiți să se înscrie la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat trebuie să știe care este calendarul probelor.

  • 9 - 26 iulie 2021 - Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 - Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 - Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 - Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23 - 24 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 - 27 august 2021 - Evaluarea competențelor digitale – proba D
  •  30 - 31 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00-18,00)
  • 1 - 3 septembrie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 - Afișarea rezultatelor finale
818
Tagurile:
Înscriere, Acte, Calendar, Liceu, elevi, Examen, bacalaureat, 2021, BAC
Elev

Evaluarea Națională 2021 pentru clasa a VIII-a: Proba Matematica

23
Joi, 24 iunie, în România elevii claselor a VIII-a susțin examenul la Matematică din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021.

Pentru examenele din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 la clasa a VIII-a s-au înscris peste 131 000 de absolvenți. Sesiunea se desfășoară în perioada 22 iunie - 4 iulie 2021.

Subiecte și bareme la Evaluare Națională 2021

Subiectele și baremele de corectare la Matematică în acest an vor fi afișate AICI

Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2021

Următorul examen din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Teste antrenament EN 2021, disponibile spre descărcare >>>

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2021

Rezultatele examenelor din cadrul Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate de Ministerul Educației la adresa de pe acest LINK pe data de 29 iulie, după ora 14:00, însă rezultatele finale vor fi publicate după rezolvarea contestațiilor, pe data de 4 iulie 2021.

Calendarul admiterii la liceu în 2021 s-a modificat: când încep înscrierile >>>

Potrivit Ministerului Educației, media obținută la Evaluarea Națională la clasa VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.

„Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele școlare județene”, precizează edu.ro.

Organizarea examenelor la Evaluarea Națională 2021 - detalii

Ministerul educației informează că examenul se va desfășura în 3 850 de centre de examen, iar probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. La probele scrise ale Evaluării Naționale 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

„Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Teste de antrenament pentru evaluarea națională 2021 >>>

Probele sunt monitorizate audio-video.

Interdicții la examenele de Evaluare Națională 2021

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

23
Tagurile:
Evaluarea Naţională, Examen

Загрузка...
Examen

A fost publicat baremul de corectare la română 2021 - Evaluare Națională

194
(reînnoit 17:28 22.06.2021)
Marți, 22 iunie, în România a început sesiunea de Evaluare Națională 2021 pentru elevii clasei a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și literatura română

Pentru examenele din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 la clasa a VIII-a s-au înscris peste 131 000 de absolvenți. Sesiunea se desfășoară în perioada 22 iunie - 4 iulie 2021.

Subiecte și baremul de corectare la limba și literatura română

Baremele de evaluare și de notare la Limba și literatura română pot fi accesate AICILimba și literatura română - 15:00 22 iunie 2021

Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2021

Următorul examen din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 va avea loc joi, 24 iunie, la proba Matematică. După care, proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Teste antrenament EN 2021, disponibile spre descărcare >>>

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2021

Rezultatele examenelor din cadrul Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate de Ministerul Educației la adresa de pe acest LINK pe data de 29 iulie, după ora 14:00, însă rezultatele finale vor fi publicate după rezolvarea contestațiilor, pe data de 4 iulie 2021.

Calendarul admiterii la liceu în 2021 s-a modificat: când încep înscrierile >>>

Potrivit Ministerului Educației, media obținută la Evaluarea Națională la clasa VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.

„Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele școlare județene”, precizează edu.ro.

Organizarea examenelor la Evaluarea Națională 2021 - detalii

Ministerul educației informează că examenul se va desfășura în 3 850 de centre de examen, iar probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. La probele scrise ale Evaluării Naționale 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

„Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Teste de antrenament pentru evaluarea națională 2021 >>>

Probele sunt monitorizate audio-video.

Interdicții la examenele de Evaluare Națională 2021

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

194
Tagurile:
2021, Evaluarea Naţională

Загрузка...
Мария Захарова

Maria Zaharova, răspunsul zilei după incidentul din Marea Neagră

103
(reînnoit 20:42 23.06.2021)
În legătură cu incidentul din Marea Neagră, Maria Zaharova dă britanicilor și comunității internaționale un răspuns excepțional, folosind… marfa clientului!

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, ambasadoarea Maria Zaharova, dă un răspuns excepțional la reacțiile oficialilor NATO și britanici după incidentul din Marea Neagră, în care o navă de război britanică a fost obligată să iasă din apele teritoriale rusești.

Conform autorităților ruse, nava britanică nu a răspuns apelurilor autorităților ruse, care au tras lovitori de avertisment.

Maria Zaharova dă cel mai inteligent răspuns, folosind chiar „marfa clientului”. În acest sens, ambasadoarea reproduce ”3 știri, una mai frumoasă decât cealaltă”, care scot la iveală falsitatea reacțiilor britanice.

Știrea nr. 1: ”Departamentul britanic al Apărării a descris rapoartele despre focuri de avertizare asupra navei sale care pătrundeau în apele teritoriale ale Crimeii drept „dezinformare rusă””, scrie Zaharova.

Știrea nr. 2: ”Un jurnalist de la BBC, la bordul unei nave britanice, a confirmat că nava a intrat în mod deliberat în apele teritoriale rusești”, consemnează Maria Zaharova, punctânc că jurnalistul ”a mai menționat că „aproximativ 20” de avioane rusești au survolat nava și că a auzit focuri de avertizare”.

Știrea nr. 3: ”Ambasada Marii Britanii a spus că „nu s-au tras focuri de armă asupra distrugătorului Defender. Nava Marinei Regale a făcut o trecere pașnică prin apele teritoriale ale Ucrainei în conformitate cu dreptul internațional. Descrierea acestor evenimente de partea rusă este inexactă”, reproduce Zaharova declarația legației britanice.

Întrebarea vine firesc și distrugător: ”Cine minte: ministerul britanic al apărării, jurnalistul britanic al postului TV BBC sau ambasada britanică la Moscova?”.

”Există un răspuns”, scrie ironic Zaharova, ”De data aceasta - Departamentul Britanic al Apărării și Ambasada Britanică”.

De asemenea, Zaharova remarcă ironic -  ”Ei bine, nu pot toate serviciile secrete britanice să înlocuiască „BBC””.

”Londra și-a pierdut manierele. Aș dori să îi sfătuiesc pe partenerii britanici: data viitoare când doriți să ”intrați pașnic”, bateți la ușă”, încheie Maria Zaharova răspunsul său. 

 

103
Tagurile:
Mariei Zaharova

Загрузка...