Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu trimite azi secretarii de stat în țară:ce urmărește

170
Ministrul Educației anunță că, începând de astăzi, 8 aprilie 2021, secretarii de stat de la Învățământ se vor deplasa în țară, pentru o perioadă de trei săptămâni, ca să promoveze importanța vaccinării personalului din sistem, precum și a testării.

BUCUREȘTI, 8 apr – Sputnik. Secretarii de stat din Ministerul Educației pleacă, începînd de astăzi, să ia la pas județele României. Ei vor promova importanța vaccinării personalului din învățământ și a testării.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu spune că secretarii de stat vor începe cu județele Brașov, Sibiu, Giurgiu și că timp de trei săptămâni toate județele vor beneficia de aceste dezbateri, în care se va prezenta importanţa şi necesitatea vaccinării şi testării, dar în egală măsură se va analiza situaţia din perspectiva conectivităţii la internet a şcolilor din respectivul judeţ, a disponibilităţii de echipamente, a formării cadrelor didactice pentru predare online.

”Se vor discuta planurile cadru pentru liceu, un subiect extrem de important, nevoia de investiţii în judeţul respectiv din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a spus ministrul, potrivit agerpres.ro.

Demnitarul a subliniat că dorința Minsiterului Educației este aceea de a deschide cât mai repede cu prezență fizică absolut toate școlile din România, însă, în funcție de evoluția epidemiologică.

Acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, absolut toţi elevii vor merge la şcoală cu prezenţă fizică, mai apoi grădiniţele, învăţământ primar, clase terminale în scenariile galben şi roşu, a punctat Cîmpeanu.

De asemenea, ministrul Educației a precizat că a trimis către Minsterul Sănătății un document privind testele rapide.
Și aceasta pentru că testarea reprezintă un element important, iar Ministerul Sănătății susține acest lucru.

Testele disponibile acum solicită personal medical, iar ele pot fi folosite sigur sub rezerva acordului acceptului părinţilor şi mai ales sub rezerva disponibilităţii personalului medical asigurat prin Direcțiile de Sănătate Publică de către Ministerul Sănătăţii pentru recoltarea acestor probe.

”Ministerul Sănătăţii nu ne-a precizat că nu sunt relevante aceste teste de salivă, dar ţinând seama de faptul că suntem pe 7 aprilie şi că şcoala începe pe 4 mai, timpul este extrem de scurt pentru a achiziţiona cineva - nu se ştie cine - aceste teste non-invazive, aşa că ne bazăm pe testele antigen rapide deja existente”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

170
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu
Tematic
Profesori enervați, Cîmpeanu trebuie să dea explicații!
Cîmpeanu anunță dezastrul după 8 săptămâni de școală
Ce joc face Sorin Cîmpeanu și când se va dezumfla gogoașa?
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Pierderi salariale foarte mari pentru profesori: ”surpriza” Executivului

821
(reînnoit 18:52 14.04.2021)
Românii, mai săraci – așa s-ar putea ”traduce” ceea ce pregătește acum Executivul pentru români. Este vorba despre un ”Memorandum al sărăciei”, care vizează medicii și profesorii.

BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik. Situație dramatică epntru medicii și profesorii din România, care vor fi nevoiți să strângă cureaua dacă vor să supraviețuiască.

Executivul României pregătește un așa-zis ”Memorandum al sărăciei”, după cum a fost numit el în spațiul public, care aduce venituri mai mici pentru medici și profesori. El va fi adoptat astăzi în ședința de Guvern.

În schimb, dacă Legea salarizării va fi aprobată, exact în forma anunțată în memorandum, atunci salariile demnitarilor ar urma să crească, deoarece ele sunt raportate la salariul minim pe econpmie pe care Guvernul a promis că îl va mări. Vorbim despre majorări de până la 1000 de lei.

Profesorii și medicii vor ”beneficia” de reduceri salariale cuprinse între 20 și chiar 48 de procente dacă se va aplica această limitare a sporurilor, individual pentru fiecare bugetar în parte la maximum 20 de procente din venitul lunar.

O serie de sporuri vor fi acordate, potrivit principiilor cuprinse în memorandum, în funcție de condițiile de muncă, dar maximum de 255 și să nu mai existe în momentul de față discrepanțe.

De asemenea un spor de performanță lunar, urmează să fie stabilite clar o serie de criterii suplimentare în noua Lege a SALARIZĂRII pe care o pregătește Ministerul Muncii, informează dcbusiness.ro.

Însă, în rândul membrilor cabinetului Cîțu, acest memorandum nu se bucură de susținere totală. Forma actuală a memorandumului nu este susținută de ministrul Justiției, Florin Cîțu. În aceeași notă se înscrie și Ministerul Finanțelor Publice care a solicitat o rescriere a memorandumului promovat de Ministerul Muncii.

Ce va însemna adoptarea memorandumului pentru bugetari?

Mai exact, un medic de la Anestezie Terapie Intensivă cu o experiență de 30 de ani ar urma să piardă 41% din venitul actual, dacă sporurile vor fi limitate la un cuantum de 20% din venitul lunar, iar asistentele vor pierde circa 30%.

Profesorii din pre-universitar care dețin foarte multe sporuri urmează, la rândul lor, să aibă pierderi foarte mari, mai notează sursa citată.

821
Tagurile:
profesori, Salarii
Tematic
Profesori enervați, Cîmpeanu trebuie să dea explicații!
Salarii profesori 2021: schimbări anunțate de Ministerul Educației
Anisie, anunț pentru părinți: sunt implicați mulți profesori

Загрузка...

Tătaru, atac la părinți și bunici: ”Stăteau pe gardul școlii” - ar urma valul patru COVID

587
Fostul ministru al Sănătății vine cu vești rele pentru români referitoare la situația epidemiologică și vorbește despre al patrulea val al pandemiei de COVID-19. Ce trebuie să știe elevii, profesorii și părinții.

BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik. Pandemia de coronavirus nu va trece prea ușor, dimpotrivă, ne-am putea aștepta la o amplificare a acesteia și al un al patrulea val, potrivit lui Nelu Tătaru.

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că, la momentul de față, suntem în valul trei al pandemiei de coronavirus și că nu exclude apariția valului patru, mai devreme chiar decât ne-am putea aștepta.

Mai mult decât atât, Nelu Tătaru susține că, în acest moment, este o concurență între vaccinare și boală, iar sfatul său pentru oameni este să se imunizeze împotriva COVID-19 pentru a ajunge la o viață ”cvasi-normală”.

”Cred că valul patru va fi după o mobilitate mai accentuată, dar stați să ieșim din valul trei. Suntem în vârf. Noi, specialiștii, urmăream cele patru barometre: prezența în unitățile de primire urgențe, secțiile de boli infecțioase, terapiile intensive și decesele. Aceste patru barometre sunt cele care ne spun unde ne aflăm”, a explicat fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, potrivit gandul.ro.

În opinia sa, mobilitatea reprezintă cel mai important indice care dă transmiterea comunitară. Spre exemplu, a continuat fostul ministru al Sănătății, nu școala propriu-zisă este cea problematică, ci felul în care elevul ajunge la școală, alături de bunici, de părinți etc.

Nelu Tătaru a vorbit, pe această cale, despre revenirea elevilor în bănci, subiect extrem de controversat și la care se pare că nimeni nu poate da un răspuns clar și concis.

”Acei bunici sau părinți care stăteau de la 8-12 pe gardul școlii, fără măști, fără absolut nimic… Timpii de joacă de după, seara, în care…”, a completat Tătaru, referindu-se la aglomerarea din parcuri de la locurile de joacă.

În ceea ce privește revenirea în bănci, Nelu Tătaru crede că anii terminali ar trebui să se întoarcă față în față la școală, iar ceilalți ani în online.

”Ar trebui să luăm în calcul un val patru după o perioadă în care vom avea multă mobilitate”, a explicat Nelu Tătaru.
587
Tagurile:
școală, Pandemie, Nelu Tătaru
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Арктические комплексы ПВО Тор-М2ДТ на базе вездехода ДТ-30 после торжественной церемонии передачи в общевойсковое соединение Северного флота на территории 726 учебного центра войсковой ПВО в городе Ейске.

"Așteptăm tehnica până în august": Americanii se pregătesc debarce în Arctica

0
(reînnoit 18:21 14.04.2021)
Statele Unite ale Americii încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Federația Rusă în Arctica.

MOSCOVA, 14 apr – Sputnik, Andrei Koț. Statele Unite încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Rusia în Arctica. Recent, Forțele terestre au încheiat un contract cu concernul Oshkosh Defense în cooperare cu compania singaporeză ST Engineering și BAE Systems pentru dezvoltarea echipamentului militar pentru Arctica. S-a descoperit că americanii pur și simplu nu au mașini moderne de acest tip, iar cele pe care le au sunt deja de mult depășite. Comandamentul se așteaptă că va experimenta noutățile deja în luna august. Despre ceea ce se cunoaște despre acestea din urmă – în materialul Sputnik.

Finalizate până în iunie

Arctica reprezintă o provocare serioasă pentru orice armată. Temperaturi ultra-scăzute, creste de presiune, banchize plutitoare, lipsa infrastructurii, logistică dificilă, noapte polară îndelungată – toate acestea complică foarte mult desfășurarea unui mare grup militar.

În timpul Războiului Rece, Statele Unite, spre deosebire de URSS, nu au acordat suficientă atenție acestei regiuni, de aceea, astăzi, Pentagonul dispune de un singur spărgător de gheață funcționabil – Polar Star. Rusia are mai mult de 40 de nave de acest tip. În plus, americanii nu au, de fapt, baze militare acolo.

De asemenea, Forțele terestre nu au suficientă tehnică, care ar fi în grad să transporte mărfuri și militari în condițiile polare extrem de grele. Singurele cap tractoare-ATV-uri adecvate pentru acest lucru – suedezele Bandvagn 206 cu două șenile, care au fost adoptate sub denumirea Small Unit Support Vehicle (SUSV). Cu toate acestea, primele mașini de acest tip au fost scoase de pe linie acum 40 de ani și de mult timp nu mai corespund cerințelor moderne.

Armata a decis să actualizeze parcul tehnicii arctice și a anunțat un concurs în cadrul programului Coldweather, All-Terrain Vehicle (CATV). Pentagonul este gata să cheltuiască pentru dezvoltarea, construirea și testarea capului tractor promițător 6,6 milioane în anul fiscal 2021 și 9,25 milioane – pentru achiziționarea a 110 unități CATV.

Parcul va fi apoi extins până la 163 de ATV-uri. Prototipurile ar trebui să fie gata până pe 14 iunie. Din august până la sfârșitul lunii decembrie – testări la poligonul din Alaska. Câștigătorul va fi determinat în anul fiscal 2022.

Patru versiuni

Se așteaptă că vor fi prezentate patru versiuni de CATV-uri. ATV-ul de uz general trebuie să fie în stare să transporte la bord cel puțin nouă soldați, fără șofer, precum și să dispună de echipamente și provizii pentru trei zile de funcționare autonomă.

Versiunea sanitară cu echipament medical este proiectată pentru doi medici, doi pacienți în poziție orizontală și patru pacienți ușor răniți. ATV-ul de comandă va fi echipat cu cele mai moderne mijloace de comunicare și gestionare a trupelor. În cele din urmă, ATV-ul cargo este destinat transportării echipamentelor militare de dimensiuni mari pe distanțe lungi.

"Aceste mașini vor putea rezolva o gamă largă de sarcini la temperaturi extrem de scăzute pe terenuri, unde alte tehnici nu pot trece", a spus jurnaliștilor ofițerul armatei Statelor Unite, Tim Goddette, responsabil pentru programul CATV. "Ele trebuie să se deplaseze cu ușurință pe gheață, să depășească obstacolele de apă, să se urce cu ușurință pe dealuri, să fie ușor de întreținut și să cheltuiască combustibil în mod economic ".

Participanții la concurs se bazează pe dezvoltările anterioare. Oshkosh și ST Engineering au luat drept bază cap tractorul Bronco 3. Această mașină se află în serviciul armatei britanice mai bine de 20 de ani și a participat la ostilitățile din Afghanistan.

Bronco 3 dispune de un blindaj anti-glonț, o turelă cu mitralieră, un fund în formă de V, care reduce daunele în cazul unei explozii miniere. ATV-ul depășește obstacolele de apă la o viteză de cinci kilometri pe oră.

BAE Systems vor propune o noutate pe baza cap tractorului Beowulf, care este în multe privințe similar cu Bronco 3 și SUSV, dar are o capacitate de încărcare mai mare.

Să o ajungă din urmă pe Rusia

În "Strategia Arctică" publicată acum o lună, americanii și-au declarat în mod deschis dorința de a stingheri în regiune pe Moscova și Beijing. Pentagonului îi provoacă o preocupare deosebită Rusia, care dispune de cea mai mare flotă de spărgători de gheață din lume, de o rețea de baze militare la latitudinile nordice și de un arsenal bogat de tehnică, capabilă să funcționeze în condiții de frig extrem fără perfecționări ulterioare.

În cadrul paradelor organizate de Ziua Victoriei participă în mod constant modificațiile arctice ale sistemelor autohtone de apărare antiaeriană: complexul cu rază mică de acțiune "Tor-M2DT", complexul "Panțir-SA", precum și versiunile speciale ale mașinilor auxiliare.

Aproape toată tehnica terestră pentru regiunea arctică este montată pe baza ATV-urilor cu două șenile DT-30 "Vityaz", care nu se tem nici de cele mai severe înghețuri (până la minus 55). Unele modificații pot traversa obstacolele de apă, fapt care, în condițiile aproape constante de formare a crestelor de presiune, crește semnificativ mobilitatea. Noile complexe "Panțir" și "Tor" protejează regiunile unde sunt bazate sistemele cu rază lungă de acțiune S-400, desfășurate în Arctica începând cu anul 2015.

Dispune de un arsenal unic și prima trupă arctică completă a Forțelor terestre – cea de-a 80-a brigadă separată de pușcă motorizată, dislocată în satul Alakurtti din regiunea Murmansk. Infanteria rezistentă la îngheț învață cum să stăpânească, în special, vehiculele cu accesibilitate ridicată în zonele mlăștinoase și înzăpezite TREKOL, care se deplasează pe roți cu anvelope enorme cu presiune ultra-scăzută. Astfel de mașini traversează inclusiv terenurile accidentate, fără a reduce din viteză.

În plus, luptătorii brigăzii 80 dispun de camioane cu tracțiune integrală "Ural" și KAMAZ, adaptate la temperaturi extrem de scăzute, snowmobilurile TTM-1901 "Berkut" cu cabină încălzită, pernoptere. De asemenea, de sănii trase de câini și reni.

În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, săniile au jucat un rol important în apărarea regiunii polare. Pe câini și reni erau livrate munițiile și personalul militar la locul de muncă. Animalele pot să treacă acolo unde tehnica s-ar bloca. În plus, pentru brigada arctică, se dezvoltă modificații speciale ale tancurilor, ale mașinilor de luptă ale infanteriei și ale elicopterelor – în special Mi-8AMTSh-VA cu un sistem de încălzire a agregatelor instalației de propulsie.

0
Tagurile:
Americani, Arctica
Tematic
Bastion, apărarea de coastă a Rusiei, a lansat primele rachete supersonice în Arctica
Catastrofă climatică: consecințele globale ale emisiilor de metan din Arctica
Putin: Rusia va fi activă în Arctica... „O rachetă ajunge la Moscova în 15 min”

Загрузка...