Oana Moraru

Profesorii trebuie știe: Moraru, despre obsesiile părinților

1158
(reînnoit 10:42 10.03.2021)
Expertul educațional a explicat care este diferența între cărțile pentru copii și literatura pentru copii și a arătat că părinții doresc astăzi să educe rapid și eficient. Semnal de alarmă pentru adulți.

BUCUREȘTI, 10 mart – Sputnik. Profesorii și părinții își pun mari probleme când vine vorba de cărțile pe care trebuie să le citească micuții.

Expertul educațional Oana Moraru atrage atenția asupra faptului că există o diferență între cărțile pentru copii și literatura pentru copii. Aceasta din urmă formează gusturi estetice și contribuie la construirea, în timp, a unui standard literar intern.

De aceea, când cumpărăm o carte pentru copii, suntem atenți dacă există acolo valoare artistică sau doar valoare funcțional-pragmatică. Ambele sunt necesare, dar diferența e de registru cultural.

Printre altele, un text pentru copii ar trebui să evite cu orice preț clișeele lingvistice, pe care, de regulă, și învățătoarea clasei a II-a le-ar semnala în compunerile elevilor: ”nori pufoși”, ”aventură de neuitat”, ”pătură de catifea”, ”dar frumos”, ”năsuc cârn”, "soare strălucitor", "adiere de vânt" etc; să evite tonul moralist și predarea directă, normativă și discursivă a ”învățămintelor”.

Și aceasta, a continuat Moraru, pentru că psihologia spune că sugestia, stilul discret, insinuant, umorul, aluzia, eufemismul, metafora sunt mult mai capabile să educe decât o pot face afirmațiile sfătoase.  Morala trebuie să fie deductibilă, intuibilă, aproape niciodată explicită.

Moraru spune, de asemenea, că gusturile pentru muzica bună, pentru literatura de calitate, pentru artă în general, germinează devreme în copii și că totul ține de modelele pe care le întâlnesc.

Expertul educațional arată care este obsesia părinților din ziua de astăzi – aspect extrem de important și pe care trebuie să îl cunoască și de care trebuie să țină cont profesorii.

”Obsedați astăzi, ca părinți, de nevoia de a educa rapid și eficient, putem, foarte ușor, să cădem în capcana unui text prost scris, dar care promite de îndată o rezolvare”, a scris Oana Moraru.

Aceasta a adăugat că reparațiile și revelațiile de durată se construiesc încet, subtil, cu multe texte în care valorile umane și comportamentele dezirabile se integrează treptat, concentric și mai ales, în registru și cu emoții estetice.

1158
Tagurile:
Oana Moraru
Tematic
Oana Moraru: ”Cu atât mai mult nu aș alege homeschooling-ul”
Oana Moraru: „Din clasa a III-a se văd proastele noastre demersuri pedagogice”
Educatoarele vor lua foc! Oana Moraru, despre copii: ”Ce intră slab iese slab”

Deputații au adoptat schimbări în Legea Educației Naționale

103
(reînnoit 10:45 22.04.2021)
Miercuri, 21 aprilie 2021, deputații au adoptat o propunere legislativă ce completează Legea Educației Naționale nr. 1/2011, potrivit căreia școlarii din învățământul primar vor beneficia de transport gratuit.

BUCUREȘTI, 22 apr – Sputnik. Schimbări în Legea Educației Naționale nr. 1/2011: deputații au adoptat ieri, 21 aprilie 2021, o propunere legislativă potrivit căreia elevii din învățământul primar vor beneficia de transport specializat de la/ până la unitatea de învățământ.

Cine va suporta toate aceste cheltuieli legate de transportul elevilor din ciclul primar?

Banii vor veni din bugetul de stat, prin transfer. Ei vor fi direcționați către unitățile administrativ-teritoriale.
S-au înregistrat 277 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi 17 abţineri, iar trei deputaţi nu au votat, informează agerpres.ro.

Un amendament la proiect care aparține deputaților Natalia Elena Intotero – PSD și Szabo Odon – UDMR – prevede că în municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.

Aceste prevederi vor intra în vigoare încă din prima zi a noului an școlar 2022-2023.

103
Tagurile:
legea educației, Deputați

Загрузка...
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Expert: ”Nu pot fi tratați profesorii ca și cum ar fi carne de tun”

447
(reînnoit 09:03 22.04.2021)
Eseistul și cercetătorul Mircea Platon susține că măsura evaluării profesorilor de către elevi nu reprezintă altceva decât un nou ghiont dat școlii românești înspre anarho-tiranie și că avem de-a face cu o lume dată peste cap.

BUCUREȘTI, 22 apr – Sputnik. Subiectul evaluării profesorilor de către elevi continuă să stârnească dispute și reacții în spațiul public.

Una dintre acestea vine de la eseistul și cercetătorul Mircea Platon care susține că această măsură este un nou ghiont dat școlii românești înspre anarho-tiranie, înspre zona de instabilitate și negociere continuă care a falimentat sistemul românesc de învățământ.

De asemenea, acesta precizează că, dacă elevii pot răspunde la întrebări de genul ”Profesorul încearcă să educe elevii, nu doar să le predea materia conținută în programă?” sau ”Profesorul adaptează materia predată nivelului și necesităților clasei?” , atunci școlarul poate trece direct la catedră.

În opinia sa, dacă elevii pot da note profesorilor, atunci ar trebui ca și profesorii și părinții să poată evalua, anual, experții care, de trei decenii, la adăpostul anonimatului au făcut ce au vrut din școala românească.

”Nu pot fi tratați profesorii ca și cum ar fi carne de tun, în vreme ce galonații din Cartierul General al școlii românești, diverșii experți, profesori de psiho-fantasme pedagogice și alți importatori de foi de varză expirate să scape neidentificați și fără calificative”, scrie Mircea Platon într-o postare de pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Ministerul Educației va propune, în acest semestru, implementarea metodologiei numai în școlile care doresc aplicarea chestionarului, urmând ca generalizarea procesului să aibă loc din anul școlar următor, ținând cont de feedback-ul rezultat din această pilotare.

Rezultatele validate ale feedback-ului sunt trimise de către diriginte Consiliului de Administrație al unității de învățământ. Consiliul de Administrație va stabili concluzii referitoare la fiecare profesor în parte, iar acest lucru reprezintă o anexă a fișei de evaluare anuală a cadrelor didactice, care va fi publicată pe site-ul unității de învățământ, scrie Sputnik.

447
Tagurile:
profesori

Загрузка...
Sputnik V

OMS anunţă inspecția comună în mai a laboratoarelor unde se fabrică Sputnik V

0
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) vor vizita împreună laboratoarele în care se fabrică vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, a declarat joi, pentru agenţia Sputnik, un reprezentant al OMS.

BUCUREŞTI, 22 apr – Sputnik. „Inspecțiile pentru bune practici clinice sunt efectuate în luna aprilie de către o echipă comună EMA / OMS. Inspecțiile la fața locului pentru bune practici de fabricație se aşteaptă să aibă loc în perioada 10 mai - prima săptămână a lunii iunie, aceste date fiind convenite cu producătorul”, a declarat pentru Sputnik un reprezentant al OMS.

Atât OMS, cât și EMA continuă să primească date de la Gamaleia Center, dezvoltatorul Sputnik V, ceea ce face parte dintr-un proces de revizuire în desfăşurare, a adăugat reprezentantul.

La începutul acestei zile, viceministrul rus de Externe, Sergei Vershinin, a declarat, după o întâlnire cu directorul general al OMS, Tedros Adhanom, că vaccinul Sputnik V poate primi aprobarea Organizației Mondiale a Sănătății în câteva săptămâni după desfăşurarea misiunii OMS, care ar urma să sosească în țară în luna mai.

Sputnik V, primul vaccin împotriva coronavirusului înregistrat din lume, a fost aprobat până acum pentru utilizare de urgență în 60 de țări de pe glob. Potrivit unei analize intermediare din studiul publicat în revista ştiinţifică The Lancet, vaccinul are o eficacitate de 91,6%.

0
Tagurile:
Sputnik V
Тема:
Vaccinul Sputnik V
Tematic
Noi date: Sputnik V, eficient în proporție de 97,6%
Germania vrea să cumpere vaccinul Sputnik: 30 de milioane de doze numai în această vară
OMS spune când va fi autorizat vaccinul ”Sputnik V”

Загрузка...