Один день ученика в пандемии

E oficial: ce se întâmplă cu orele remediale și cu plata lor

400
Decizia școlilor de a organiza ore remediale nu va mai putea fi influențată, în nici un fel, de inspectoratele școlare. Ce prevede noul ordin de ministru.

BUCUREȘTI, 9 mart – Sputnik. Noul ordin de ministru nr. 3460/6 martie 2021, care modifică regulile de aplicare a programului ”Școală după școală” prevede că unitățile de învățământ în care se poate organiza cel puțin o grupă de elevi, în interesul prezentului ordin, sunt considerate, din oficiu, unități organizaționale.

Din acest proces au fost eliminate inspectoratele școlare. Se pare că au fost situații când inspectoratele școlare ar fi interzis școlilor să organizeze aceste ore remediale cu elevii lor.

Ordinul prevede că inspectoratele școlare sunt informate cu privire la numărul de elevi eligibili și a grupelor constituite la nivelul unităților de învățământ care fac parte din lista celor care au optat pentru organizarea activităților remediale în cadrul Programului pilot de tip ”Școala după școală”.

Plata revine numai profesorilor, care sunt remunerați cu suma de 100 lei brut/oră inclusiv contribuțiile angajatorului, scrie edupedu.ro.

În ceea ce privește solicitările de cuprindere a copiilor în programul de ore remediale, părinții sau reprezentanții legali ai elevilor pot depune cererile până la data de 25 a fiecărei luni.

De asemenea, programul orar al activităților remediale se stabilește, la nivelul unității de învățământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora.

400
Tagurile:
Elevi, ore
Tematic
Scandal uriaș în educație: Guvernul, acuzat că îi condamnă la sărăcie
Bomba din Educație: Învățătoare plătite suplimentar de părinți- ”cam 9000 lei venit lunar”
Cîmpeanu, satisfăcut de bugetul primit de Educație

Deputații au adoptat schimbări în Legea Educației Naționale

103
(reînnoit 10:45 22.04.2021)
Miercuri, 21 aprilie 2021, deputații au adoptat o propunere legislativă ce completează Legea Educației Naționale nr. 1/2011, potrivit căreia școlarii din învățământul primar vor beneficia de transport gratuit.

BUCUREȘTI, 22 apr – Sputnik. Schimbări în Legea Educației Naționale nr. 1/2011: deputații au adoptat ieri, 21 aprilie 2021, o propunere legislativă potrivit căreia elevii din învățământul primar vor beneficia de transport specializat de la/ până la unitatea de învățământ.

Cine va suporta toate aceste cheltuieli legate de transportul elevilor din ciclul primar?

Banii vor veni din bugetul de stat, prin transfer. Ei vor fi direcționați către unitățile administrativ-teritoriale.
S-au înregistrat 277 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi 17 abţineri, iar trei deputaţi nu au votat, informează agerpres.ro.

Un amendament la proiect care aparține deputaților Natalia Elena Intotero – PSD și Szabo Odon – UDMR – prevede că în municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.

Aceste prevederi vor intra în vigoare încă din prima zi a noului an școlar 2022-2023.

103
Tagurile:
legea educației, Deputați

Загрузка...
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Expert: ”Nu pot fi tratați profesorii ca și cum ar fi carne de tun”

445
(reînnoit 09:03 22.04.2021)
Eseistul și cercetătorul Mircea Platon susține că măsura evaluării profesorilor de către elevi nu reprezintă altceva decât un nou ghiont dat școlii românești înspre anarho-tiranie și că avem de-a face cu o lume dată peste cap.

BUCUREȘTI, 22 apr – Sputnik. Subiectul evaluării profesorilor de către elevi continuă să stârnească dispute și reacții în spațiul public.

Una dintre acestea vine de la eseistul și cercetătorul Mircea Platon care susține că această măsură este un nou ghiont dat școlii românești înspre anarho-tiranie, înspre zona de instabilitate și negociere continuă care a falimentat sistemul românesc de învățământ.

De asemenea, acesta precizează că, dacă elevii pot răspunde la întrebări de genul ”Profesorul încearcă să educe elevii, nu doar să le predea materia conținută în programă?” sau ”Profesorul adaptează materia predată nivelului și necesităților clasei?” , atunci școlarul poate trece direct la catedră.

În opinia sa, dacă elevii pot da note profesorilor, atunci ar trebui ca și profesorii și părinții să poată evalua, anual, experții care, de trei decenii, la adăpostul anonimatului au făcut ce au vrut din școala românească.

”Nu pot fi tratați profesorii ca și cum ar fi carne de tun, în vreme ce galonații din Cartierul General al școlii românești, diverșii experți, profesori de psiho-fantasme pedagogice și alți importatori de foi de varză expirate să scape neidentificați și fără calificative”, scrie Mircea Platon într-o postare de pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Ministerul Educației va propune, în acest semestru, implementarea metodologiei numai în școlile care doresc aplicarea chestionarului, urmând ca generalizarea procesului să aibă loc din anul școlar următor, ținând cont de feedback-ul rezultat din această pilotare.

Rezultatele validate ale feedback-ului sunt trimise de către diriginte Consiliului de Administrație al unității de învățământ. Consiliul de Administrație va stabili concluzii referitoare la fiecare profesor în parte, iar acest lucru reprezintă o anexă a fișei de evaluare anuală a cadrelor didactice, care va fi publicată pe site-ul unității de învățământ, scrie Sputnik.

445
Tagurile:
profesori

Загрузка...
Sputnik V

OMS anunţă inspecția comună în mai a laboratoarelor unde se fabrică Sputnik V

0
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) vor vizita împreună laboratoarele în care se fabrică vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, a declarat joi, pentru agenţia Sputnik, un reprezentant al OMS.

BUCUREŞTI, 22 apr – Sputnik. „Inspecțiile pentru bune practici clinice sunt efectuate în luna aprilie de către o echipă comună EMA / OMS. Inspecțiile la fața locului pentru bune practici de fabricație se aşteaptă să aibă loc în perioada 10 mai - prima săptămână a lunii iunie, aceste date fiind convenite cu producătorul”, a declarat pentru Sputnik un reprezentant al OMS.

Atât OMS, cât și EMA continuă să primească date de la Gamaleia Center, dezvoltatorul Sputnik V, ceea ce face parte dintr-un proces de revizuire în desfăşurare, a adăugat reprezentantul.

La începutul acestei zile, viceministrul rus de Externe, Sergei Vershinin, a declarat, după o întâlnire cu directorul general al OMS, Tedros Adhanom, că vaccinul Sputnik V poate primi aprobarea Organizației Mondiale a Sănătății în câteva săptămâni după desfăşurarea misiunii OMS, care ar urma să sosească în țară în luna mai.

Sputnik V, primul vaccin împotriva coronavirusului înregistrat din lume, a fost aprobat până acum pentru utilizare de urgență în 60 de țări de pe glob. Potrivit unei analize intermediare din studiul publicat în revista ştiinţifică The Lancet, vaccinul are o eficacitate de 91,6%.

0
Tagurile:
Sputnik V
Тема:
Vaccinul Sputnik V
Tematic
Noi date: Sputnik V, eficient în proporție de 97,6%
Germania vrea să cumpere vaccinul Sputnik: 30 de milioane de doze numai în această vară
OMS spune când va fi autorizat vaccinul ”Sputnik V”

Загрузка...