Один день ученика в пандемии

Cererea pentru activități remediale: aveți grijă cum completați!

987
Părinții elevilor care doresc ca aceștia să participe la activitățile remediale organizate în cadrul Programului național pilot de tip ”Școala după școală“, trebuie să completeze o cerere ce poate fi descărcată de pe site-ul Sputnik.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Unitățile de învățământ din România primesc deja cererile din partea părinților elevilor pentru ca aceștia să participe la activitățile de educație remedială organizate în cadrul Programului național pilot de tip ”Școala după școală”.

În data de 4 martie 2021, școlile vor trimite inspectoratelor datele cu elevii eligibili pentru a participa la acest program, precum și date privind opțiunile cu privire la organizarea activităților remediale la nivelul unității de învățământ.

Cererea pentru participarea copiilor la orele remediale poate fi descărcată de aici.

Elevii și părinții lor vor completa numele, domiciliul, actul de identitate cu care se legitimează, clasa, școala și localitatea.

Ei vor trebui să încercuiască unul din motivele solicitării participării la acest tip de activități educative.

În primul rând, este vorba despre elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispun de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet.

În al doilea rând, pot cere participarea la aceste ore elevii care se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau au situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină.

De asemenea, pot participa la aceste activități elevii care demonstrează necesitatea prin rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare.

”Mă angajez să asigur participarea elevului _ la activitățile de educație remedială organizate în cadrul Programului național pilot de tip ”Școala după școală“, conform programului aprobat și colaborând cu conducerea unității de învățământ în acest sens”, este un alt câmp ce trebuie completat și prin care părintele își ia un angajament față de unitatea de învățământ.
987
Tagurile:
Părinți, Elevi
Tematic
Turcan a făcut anunțul: program pentru școli, demarat
Redeschidere școli 2021: Cîmpeanu trece la amenințări
Moraru dă cărțile pe față: adevărul despre distanțarea fizică din școli
Parada gay

Propaganda LGBT a cucerit o școală gimnazială din Galați

381
România este scena propagandei agresive LGBT chiar și la nivel școlar. Astfel, o școală gimnazială din Galați a fost ”împodobită” chiar înainte de Sfintele Paști cu umbrele colorate.

BUCUREȘTI, 5 mai – Sputnik. Școala Gimnazială nr. 7 din Galați i-a așteptat pe elevi la reluarea cursurilor cu 80 de umbreluțe colorate care acoperă curtea instituției școlare. Ceea ce copiii nu știu, iar adulții nu le-au spus când le-au ”împodobit” curtea școlii este că în modul acesta școala face propagandă LGBT, umbrelele colorate fiind simbolul politicilor anti-familie.

Instituția de învățământ care se laudă cu această ”realizare” nu spune însă nimic de propaganda ascunsă făcută astfel LGBT, ci ascunde totul sub forma unei surprize făcute copiilor. Într-adevăr, ca o școală gimnazială să facă propagandă LGBT atât de deșănțat, este o mare surpriză și confirmă faptul observat într-o analiză Sputnik că UE face presiuni chiar acum, în pandemie, asupra statelor din Estul și Centrul Europei, să accepte căsătoriile între homosexuali, România fiind vizată.

Faptul că o școală din România a devenit scena propagandei LGBT chiar înainte de Paște confirmă politica agresivă împotriva familiei și a tradiției creștine, care se derulează acum până și în școli.

381
Tagurile:
Școală, LGBT
Tematic
Europa e lovită de epidemie, Bruxelles-ul se ocupă de LGBT
Primăria Parisului îşi dublează subvențiile pentru LGBT
SUPRIZE și scandal: Lista europarlamentarilor PSD, PNL și USR care au susținut legea LGBT

Загрузка...
Cristian GHINEA

Ghinea recunoaște diminuarea banilor pentru Educație

142
Ministrul Cristian Ghinea a inventat o nouă scuză pentru tăierea banilor din PNRR, doar că de această dată subiectul e dureros pentru președintele Iohannis pentru că e vorba de banii pentru Educație.

BUCUREȘTI, 5 mai – Sputnik. Ministrul Cristian Ghinea a reacționat astăzi la știrea că din banii europeni pentru educație se va tăia o sumă considerabilă.

Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ
© Sputnik / Павел Лисицын

Ca să scape de responsabilitate, Ghinea l-a atras în cursă și pe Sorin Cîmpeanu, încercând să dea greutate explicației că banii pentru educație s-ar fi diminuat pentru că România ar fi cerut pentru educație sume care erau peste media europeană.

Astfel, într-o declarație comună a miniștrilor Cristian Ghinea și Sorin Cîmpeanu de astăzi, se aruncă justificarea că ajustarea bugetului PNRR de la 42 de miliarde euro la 29,2 miliarde euro a presupus și o ajustare a alocărilor pentru proiectul România Educată, însă PNRR are o alocare pentru educație mult peste media europeană.

„Coaliția de guvernare consideră educația domeniu prioritar pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și este motivul pentru care varianta agreată acum alocă pentru România Educată peste 12% din cei 29,2 de miliarde euro. Ajustarea bugetului PNRR de la 42 de miliarde euro la 29,2 miliarde euro a presupus și o ajustare a alocărilor pentru proiectul România Educată. PNRR are o alocare pentru educație mult peste media europeană”, se arată într-o declarație comună a celor doi miniștri care au ieșit la rampă ca să ascundă marele eșec.

Bugetul România Educată negociat în prezent de Guvern cu Comisia Europeană este de 3,7 miliarde euro (față de 4,4 miliarde propuse inițial, așadar o tăiere semnificativă),

Bugetul respectiv include 314 milioane euro pentru dotarea a 10.000 de laboratoare școlare, „cel mai mare program de reducere a abandonului școlar” (530 milioane euro), renovarea campusurilor universitare (300 milioane euro), campusuri și reforma învățământului dual (402 milioane euro), s-au lăudat cei doi miniștri.

Culmea este că, deși tăierea este clară, cei doi miniștri se laudă că ”România Educată rămâne una dintre campioanele PNRR”.

Pe de altă parte însă, europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că tăierea sumelor pentru educație din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă un eșec major pentru guvernanți și a anunțat că va cere CE să permită României redepunerea acestor măsuri.

”Tăierea sumelor pentru educație din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă un eșec major. Am atras atenția asupra acestui lucru încă de săptămâna trecută, dar guvernanții ne mințeau spunând că pe educație totul merge bine. Am aflat acum că pentru ei totul merge bine când există riscul să pierzi 1,1 miliarde de euro”, a scris Negrescu pe pagina sa de facebook.

El atrage atenția că tăierile sunt realizate exact în domeniile care ar crește calitatea educației și ar conecta învățământul cu formările și competențele necesare astăzi.

”Se pare că măsurile respinse au fost redactate greșit și nu au respectat cerințele europene. Am fost cel care a solicitat, la nivel european, 10% pentru educație din Mecanismul de Redresare și Reziliență, și inițiatorul campaniei prin care am solicitat creșterea sumei pentru educație de la circa 1 miliard de euro la peste 4 miliarde. Educația trebuie să rămână o prioritate în #PNRR”, a mai declarat Negrescu.

142
Tagurile:
Educație, bani, Cristian Ghinea

Загрузка...
Partidul Social Democrat

Un vechi membru salvează onoarea PSD! Un NU hotărât servilismului față de străini!

0
(reînnoit 22:04 06.05.2021)
Unul dintre membrii fondatori ai PSD reacționează la aberația scrisă de Grindeanu împotriva Chinei și dă o lecție de cum judecă vechii pesediști relația cu cei care au fost mereu prietenii României! Vechea gardă spune NU derapajului progresist și servilismului extern!

BUCUREȘTI, 6 mai – Sputnik. Este printre cei care au fost alături de Ion Iliescu la fondarea FSN și FDSN.

Nu a cerut niciodată funcții, ci a rămas doar un luptător consecvent al stângii naționale. La fel cum, ca participant la Revoluție, nu a cerut certificat.

Aceste e omul pe care l-am cunoscut ca unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai legendarului Dan Iosif, prietenul nostru comun.

Acesta e George Popescu, mereu omul PSD de la Sectorul 2, cel care azi, printr-un comentariu, a salvat onoarea PSD, dând o lecție celor care au permis și preluat aberația lui Sorin Grindeanu – atacul la China și slugărnicia față de SUA.

Cu cuvintele responsabile și conștiința unui patriot de stânga, membrul PSD George Popescu scrie acest comentariu – lecție pentru Sorin Grindeanu și ”noul” PSD, care deraiază de pe linia normalității, ajungând în zona progresistă și servilă Statelor Unite.

Reamintim că Sorin Grindeanu a transmis un mesaj în care impune Guvernului să urgenteze o lege care ar elimina o mare companie chineză din România, argumentând cu… pretențiile și interesele SUA și cu faptul că ”toate statele europene importante au luat deja decizii similare ce elimină companiile chineze din licitațiile 5G”.  

”Sunt adept al valorilor democratice, de unde decurg și idei ca piață liberă, liberă concurență, prosperitate, dar înainte de toate sunt român și sunt solidar cu semenii mei la bine și la rău”, scrie George Popescu.

În această calitate, vechiul social democrat  pune șapte întrebări și remarci adresate ”cu tot respectul cuvenit domnului prim vicepreședinte, fost președinte ANCOM”.

Iată întrebările adresate lui Sorin Grindeanu -  care dovedesc că în vechii membri ai partidului există conștiință și demnitate:

1. De ce și de unde reiese că această lege este (sau trebuie să fie) o lege anti Huawei ?

2. Care sunt statele europene care au adoptat legislație "anti Huawei" ? Bundestag-ul a adoptat chiar acum două săptămâni o lege extrem de complexă, cu prevederi exigente, dar care nu exclude nici un producător de echipamente.

3. Invocați un memorandum semnat cu președintele Trump, atunci în funcție, dar președintele actual al SUA a nuanțat mult abordarea referitoare la China, chiar dacă NATO a enunțat ca "risc de securitate" ascensiunea Chinei.

4. Există, sau a existat, în PSD, în Consiliul Național sau în organizații o dezbatere amplă, calificată și aplicată privind opțiunile României, ale poporului român și ale PSD privind politica externă sau trebuie să acceptăm rolul de supuși care nu au dreptul la cuvânt ?

5. România, în trecut, s-a afirmat prin opinii proprii, cu efecte importante, atât în cadrul Pactului de la Varșovia cât și în CAER. La fel au făcut Franța și Grecia în NATO. Azi mai gândim, mai avem opinii proprii sau suntem vasali ideologici, fără interese, nesemnificativi ?

6.Această declarație, exprimată regretabil, împotriva unui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU nu va avea oare consecințe în plan diplomatic și în planul relațiilor bilaterale ?

7.Știți care au fost consecințele pentru Australia care a acționat, la îndemnul ex-președintelui Trump, oarecum similar ? Știți ce s-a întâmplat cu fermierii americani cultivatori de soia, în plină pandemie, ca urmare a țâfnelor domnului miliardar Trump ? Estimați consecințele pentru economia românească, pentru prețurile plătite de români pentru servicii de comunicații, acum când toată lumea este, și va rămâne, on-line ?

O reacție care, așa cum scriam, face cinste adevăraților social democrați – și proba că vechea gardă spune NU derapajului progresist și servilismului extern.

Mai adaug doar această imagine, în care George Popescu este alături de cei care au condus sau au reprezentat o parte din gloria marii sale iubiri – Rapid București: Mircea Lucescu și Dinu Gheorghe ”Vamă”.

0
Tematic
Dan Chitic îl anulează pe Ciolacu - și pretențiile liderului PSD
Se confirmă - Mircea Geoană ar fi marea soluție a PSD! Cu o condiție… care ține de Rusia!
Caz scandalos de vânzare de resurse – PSD cere PUȘCĂRIE!
PSD șochează din nou – demers radical anti-China!

Загрузка...