Profesor, școală

Fost ministru al Educației, propunere: profesorii nu mai au siguranța locului de muncă?

1835
Mircea Miclea susține că, la momentul de față, directorii unităților de învățământ nu au nici o putere în selectarea resursei umane și spune că degeaba semnalează părinții diversele abuzuri ale cadrelor didactice. Motivul? Directorul nu are ce să facă.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Profesorii ar trebui angajați de unitățile de învățământ: iată propunerea făcută de fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, care spune că, în prezent, directorii de școală nu pot selecta resursa umană.

În opinia sa, numai printr-o selecție făcută de director se poate asigura calitatea bună a elevilor, adică un corp profesoral de calitate va produce și elevi pe măsură.

”Nu mai știu dacă ei mai au puterea de a schimba liniile bugetare, adică să facă în mod real o gestiune a bugetului, nu doar să semneze. Ideea este de a vedea: au autonomie acum în varianta aceasta a legii în gestionarea bugetului? Nu au niciun fel de autonomie în recrutarea resursei umane, care este critică”, a spus profesorul Mircea Miclea, în cadrul dezbaterii ”Profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar”.

Întrebat cine ar trebui să fie cel care mai bun responsabil al încheierii contractelor de muncă cu directorii de școli – Consiliile de Administrație ale școlilor sau, așa cum e la momentul de față, Inspectoratul Școlar, profesorul Miclea a precizat clar: Consiliile de Administrație ale școlilor.

Și aceasta chiar dacă, a continuat profesorul, vor apărea sincope, însă reprezintă unica modalitate prin care comunitățile vor fi învățate să aibă grijă de școlile lor.

În opinia lui Miclea, dacă școlile nu vor avea autonomie, atunci comunitatea va da mereu vina pe unitățile de învățământ, pentru că se va considera că ”școala e ceva în exteriorul lor”, separat.

Mai mult decât atât, a precizat Mircea Miclea, părinții simt că școala este undeva separată de comunitate, le prestează un serviciu, iar ei nu o controlează în nici un fel ”și acum nici nu au control asupra școlii”.

”Dacă tu ca părinte te duci la școală și ai toate dovezile că profesorul respectiv nu-și face datoria și nu poți face nimic, ce control? E o gargară să spună că controlează”, a completat fostul ministru al Educației.

Acesta a explicat că întâi trebuie întărite școlile ca să poată prelua din funcții și abia după aceea ar trebui purtată discuția privind desființarea sau reorganizarea inspectoratelor.

”Dacă nu întărești școlile și desființezi inspectoratele, e o greșeală majoră”, a subliniat Miclea.

Propunerea fostului ministru al Educației, însă, ar putea crea un context periculos, dacă va fi pusă în practică. Și anume, locurile de muncă ale profesorilor ar putea deveni incerte, ca urmare a faptului că ei vor ajunge ”la mâna părinților”.

De asemenea, Miclea nu ia în calcul faptul că vorbim despre școli de stat, deci nu finanțate de părinți, iar aceștia din urmă nu pot decide ei dacă un profesor trebuie să ”zboare” din școală fiindcă nu este în asentimentul lor.

Se știe că la fiecare unitate de învățământ se înregistrează fel de fel de petiții, uneori părinții se organizează pentru înlăturarea unui profesor sau a altuia, pe criterii strict subiective.

1835
Tagurile:
Locuri de muncă, Profesori, școli
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu, despre examenele naționale: e bătut în cuie!

1418
(reînnoit 11:36 09.04.2021)
Ministrul Educației a anunțat că examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2021 – se vor desfășura cu prezență fizică. Demnitarul spune că au fost deja demarate discuții cu reprezentanții CNSU.

BUCUREȘTI, 9 apr – Sputnik. Examenele naționale din 2021 – Evaluarea Națională și Bacalaureat 2021 – se vor desfășura cu prezență fizică. Acesta este anunțul făcut de minsitrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Declarația vine după ce, în luna martie a lui 2021, Cîmpeanu declarase că se ia în vedere o modificare a structurii anului școlar în curs, astfel încât examenele naționale sp fie reprogramate.

”Având în vedere agravarea situaţiei epidemiologice, vom lua în considerare modificarea structurii anului şcolar, în aşa fel încât printr-o prelungire a vacanţei de primăvară să reprogramăm, dacă va fi cazul, examenele naţionale. Cert este că ne dorim ca ele să fie organizate cu prezenţă fizică pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, potrivit hotnews.ro.

Astăzi, 9 aprilie 2021, ministrul Cîmpeanu a precizat că Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2021 se vor desfășura cu prezență fizică.

Sorin Cîmpeanu a adăugat că examenele naționale se vor susține față în față la datele care au fost anunțate.

”Examenele sunt programate a fi susținute la aceleași date care sunt știute de mult timp. O certitudine este că ele vor fi organizate cu prezență fizică”, a spus Cîmpeanu, potrivit digi24.ro.

Demnitarul are un răspuns și pentru elevii care, la data susținerii examenelor, vor fi în carantină. Cîmpeanu a explicat că sunt demarate discuții la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și pentru situația în care unele localități vor fi în carantină.

Este vorba despre analizarea posibilității de a organiza în condiții de respectare a unor reguli în plus de siguranță sanitară inclusiv în acele localități să solicite organizarea examenului naționale, ”știut fiind că ele sunt determinate pentru viitorul oricărui tânăr”.
1418
Tagurile:
Examen, Sorin Cîmpeanu

Загрузка...
Elevi la școală

Românii din regiunea Odesa cer în instanță revenirea la limba română în școli

259
Reprezentanții comunității românilor din Odesa cer justiției ucrainene să oblige Ministerului Învățământului să reintroducă limba română în școlile din sudul Basarabiei.

BUCUREȘTI, 8 apr – Sputnik. Tribunalul districtual administrativ din Kiev examinează plângerea depusă de reprezentanții comunității românilor din regiunea Odesa în care se cere revenirea la studierea în limba română în școli, a anunțat serviciul de presă al instanței de judecată pe 6 aprilie.

Plângerea împotriva Ministerului Învățământului și Științei din Ucraina, în care se cere revenirea la predarea în limba română, este semnată de Asociația învățătorilor români din regiunea Odesa, precum și de locuitorii raioanelor Tatarbunar, Ismail, Sărata, Reni și altele.

Curții i se solicită obligarea Ministerului Învățământului să reintroducă limba română, una din limbile oficiale din UE, în zece școli generale din regiunea Odesa.

Cazul va fi examinat conform unei proceduri simplificate, fără notificarea părților, a declarat instanța.

259
Tagurile:
Odesa, Limba română, Români, Ucraina
Тема:
Ucraina lichidează școlile cu predare în limba română
Tematic
România și Ucraina, criticate la unison de Ungaria pentru că poluează râurile
Crimeea este gata să prevină orice posibile provocări ucraineano-române
Cum ar putea arăta uniunea flotelor României și Ucrainei?
Superbă ucraineancă, bănuită că ar fi ucis un celebru miliardar român!
Ministru ucrainean de Externe sfidează statul român la București
Rușine maximă și cinism: Iohannis și Aurescu neglijează TOTAL românii din Ucraina!

Загрузка...
Diana Șoșoacă

Sondaj de ultimă oră: Diana Șoșoacă face praf partidele!

0
(reînnoit 07:34 13.04.2021)
Azi, Comisia juridică, de disciplină și imunități a Senatului va judeca sesizarea grupului PNL împotriva Dianei Şoşoacă. Prezentăm, în exclusivitate, rezultatele unui SONDAJ care arată opinia românilor față de încercarea partidelor de o opri pe senatoarea independentă

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Prin vocea Alinei Gorghiu, PNL a sesizat Biroul permanent al Senatului în legătură cu atitudinea și activitatea senatoarei independente Diana Șoșoacă.

Biroul Permanent a trimis Comisiei juridice o sesizarea în care liberalii propun ”eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă”.

Astfel, liberalii, care au susținut manifestările ilegale și violente în care instituții ale statului – și mai ales Parlamentul – au fost terfelite și insultate mai grav ca oricând, scriu acum că este ”inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării (…) o asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor”.

Liberalii o acuză pe Diana Șoșoacă de instigare la ”ură şi haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jigneşte, aduce ofense şi grave acuzaţii neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist” – dar nu dau exemple!

Ca o paranteză, aceeași liberali erau mândri de prezența printre ei a lui Gigi Becali, parlamentar și europarlamentar, dar atunci nu mai erau deranjați de excesele de limbaj ale acestuia! 

Precizăm că intervențiile senatoarei Diana Șoșoacă sunt publice, fiind postate pe site-ul Senatului – și nu am găsit în ele aspecte de tip ”homofob, xenofob, extremist”… decât dacă apărarea credinței și tradițiilor românești presupune toate astea!

În aceste condiții, multă lume a tras concluzia că liberalii și celelalte partide vor, prin sesizarea lor, să-i închidă gura senatoarei!

Voci din spațiul public consideră că ”mafia politică” s-a speriat de Diana Șoșoacă și vrea să o reducă la tăcere, așa a urmărit, fără succes, în cazul lui Vadim Tudor.

În aceste condiții, am realizat un sondaj pe site-ul agenției noastre, lansând o singură întrebare: ”Vor partidele și grupurile de interese să o blocheze pe Diana Șoșoacă?”

Sondajul propunea trei variante de răspuns:

  • DA – Diana Șoșoacă le dă în vileag secretele și faptele de care nu se vorbește
  • NU – Diana Șoșoacă trebuie sancționată, a depășit limitele
  • Nu știu

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 10 aprilie 2021, pe internet, pe sistemul un singur vot pentru un IP.

Iată rezultatele celor 1373 de voturi exprimate:

  • 89.5% (1228 persoane) – au votat DA – Diana Șoșoacă le dă în vileag secretele și faptele de care nu se vorbește
  • 9.2% (127 persoane) – au votat NU – Diana Șoșoacă trebuie sancționată, a depășit limitele
  • 1.3% (18 persoane) – au ales opțiunea ”Nu știu”

Deci, un scor covârșitor în favoarea ”senatoarei fenomen” – și un semnal negativ pentru partidele și grupurile de interese care vor să o blocheze pe Diana Șoșoacă să le dă în vileag secretele și faptele de care nu se vorbește.

De remarcat că decizia de a vota nu a fost una ușoară – numai 1 din 6 care au citit textul sondajului au decis să voteze. Cum se traduce asta? Cel mai probabil, teama de partide și grupurile de interese i-a făcut pe români reticenți în a-și exprima votul.

Oricum, este un scor zdrobitor, care arată clar susținerea românilor pentru Diana Șoșoacă.

0
Tagurile:
Sputnik, Diana Șoșoacă, Sondaj

Загрузка...