Școală

Învățătoare, mesaj către părinți: ”Îmi permit fiu sinceră”

18715
Un cadru didactic din București, care predă la clasa a patra, a scris părinților copiilor de la clasă un mesaj în care trage un semnal de alarmă. Reacția vine după ce a constatat că unele teme sau evaluări au fost scrise… de părinți.

BUCUREȘTI, 29 ian – Sputnik. O învățătoare din Capitală a ajuns la capătul răbdării, așa că a transmis un mesaj de bun simț părinților elevilor de la clasa sa.

Dascălul le spune acestora că apreciază curajul lor de a lua atitudine și de a-i atrage atenția asupra comportamentelor elevilor din clasă, atunci când ceva nu e pe placul dumneavoastră.

”De aceea îmi permit să fiu sinceră cu dumneavoastră și vă rog să nu generalizați însă consider că este momentul să trag un semnal de alarmă. În ultima perioada am constata cu stupoare că unele teme sau chiar evaluări sunt scrise chiar de părinți”, a scris învățătoarea.

Aceasta a felicitat părinții în cauză, precizând că vor încheia cu succes primul semestru.

Totuși, dascălul a atras atenția adulților că elevul nu se va descurca la clasă în condițiile acestea.

Motiv pentru care, făcând apel la maturitatea părinților, profesorul pentru învățământ primar le-a transmis că nu e așa de naivă și că, spre binele copilului, adulții trebuie să înceteze să le mai facă lecțiile.  

”Sper și îmi doresc să conștientizați că acest semestru mediile vor fi mult mai mari, nu vor reflecta în totalitate nivelul elevului, evaluarea nefiind atât de obiectivă ca atunci când suntem la școală. O zi bună!”, a punctat cadrul didactic.

Reamintim că mâine, 30 ianuarie 2021, elevii intră în vacanță. Este vorba despre vacanța intersemestrială, care se va încheia pe 7 februarie 2021.

Elevii vor începe semestrul al doilea în data de 8 februarie 2021. Deocamdată nu se știe cu precizie dacă vor fi reluate orele în format clasic, fizic sau dacă se va continua învățarea online.

18715
Tagurile:
Părinți, Mesaj, Învățătoare
Sorin Cîmpeanu

Badea: ”Am sperat voi putea continua la fel și cu domnul ministru Cîmpeanu”

335
Subsecretarul de stat a explicat pentru Agenția de Presă Sputnik o serie de aspecte care au stat la baza demisiei sale de la Ministerul Educației, însă a și clarificat afirmații pe care le-a făcut în presă cu privire la acest subiect.

BUCUREȘTI, 2 mart – Sputnik. Jean Badea, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a demisionat din funcția deținută. Acesta a reușit să construiască, în primele trei luni de mandat, proiectul Strategie pentru digitalizarea educației – SmartEdu, alături de 18 companii din domeniul IT și comunicații, plus 24 de organizații non-guvernamentale și câteva  sute de experți.

El susține că faptul că în Programul Național de Redresare și Reziliență se propune o reformă în ceea ce privește digitalizarea educației, iar timp de două luni el nu a fost întrebat, a perceput acest lucru ca pe un mesaj, iar demisia este rezultatul acestui mesaj.

Însă, Badea a făcut, pentru edupedu.ro, o declarație interesantă. El spune că la nivelul conducerii Ministerului Educației, în momentul preluării mandatului, au existat niște priorități ale lui Cîmpeanu legate de nevoia reluării cursurilor și de activitățile remediale, așa că nu a mai existat timpul necesar să se ocupe de strategia de digitalizare.

”Mă gândesc că, probabil, faptul că nu am mai lucrat în trecut cu actualul ministru a făcut să nu beneficiez de aceeași încredere pe care am primit-o din partea doamnei ministru Monica Anisie, încredere care mi-a servit cumva că mână liberă atunci când m-am ocupat de tot ce înseamnă această strategie”, a punctat Badea pentru edupedu.ro.

Cîmpeanu își exprimă disponibilitatea

Contactat de corespondentul Agenției de Presă Sputnik, Jean Badea a explicat afirmația sa cu privire la ”încredere” și dacă accentul nu ar trebui pus, de fapt, pe profesionalism, mai ales că fostul subsecretar de stat este un profesionist.

Și atunci, de ce este nevoie de această ”încredere”, dacă faptele vorbesc de la sine?

Jean Badea spune că el este adeptul lucrului în echipă și că a încercat să demonstreze că poate face profesionist niște lucruri, că poate construi pe baza dialogului – care lui i se pare cel mai important – cu toți cei care sunt relevanți pe un anumit subiect, în cazul de față, digitalizarea.

”Am beneficiat, din partea doamnei ministru Monica Anisie de toată încrederea – poate având în vedere și background-ul pe care îl aveam profesional împreună – am mai lucrat și în alte situații – am sperat că voi putea continua la fel și cu domnul ministru Cîmpeanu în senul în care să beneficiez de aceeași încredere, să continui să coordonez această strategie și să beneficiem cu toții de cele două luni, timp în care se afla în dezbatere publică”, a explicat Jean Badea pentru Agenția de Presă Sputnik.

Acesta spune că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a exprimat disponibilitatea de a continua lucrul, însă doar după ce rezolvă celelalte urgențe.

Badea a precizat că, în aceste două luni, el ar fi putut duce mai departe proiectul, la fel cum a făcut și în cele trei luni de dinainte.

A fost o rea voință la nivelul conducerii Ministerului Educației?

”Nu cred că a fost rea voință, cel puțin atâta timp cât la nivel declarativ s-a exprimat interesul pentru proiect. Nu știu să vă spun ce a fost… Cert este că, din punctul meu de vedere, cele două luni puteau fi fructificate”, a explicat Badea.

Acesta a spus că, la momentul când Sorin Cîmpeanu a preluat mandatul de ministru al Educației, Badea a mers și i-a prezentat proiectul, planul pe care îl avea. De asemenea, proiectul nu avea cum să-i fie străin ministrului Cîmpeanu, întrucât Strategia pentru digitalizare a beneficiat de o largă mediatizare.

Viziunea prezentă acum în proiect nu este viziunea mea, proprie, a punctat Badea, ci a tuturor specialiștilor pe care a reușit să-i mobilizeze.

Întrebat dacă el crede că o parte din giganții implicați în proiect se vor retrage ca urmare a demisiei sale, Jean Badea a respins ideea.

”Nu cred și nu ar fi normal să se întâmple lucrul acesta, pentru că un proiect de o asemenea anvergură nu trebuie legat de un om sau de o funcție”, a explicat Jean Badea.
335
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu, Ministerul Educației

Загрузка...
Один день ученика в пандемии

Cererea pentru activități remediale: aveți grijă cum completați!

476
Părinții elevilor care doresc ca aceștia să participe la activitățile remediale organizate în cadrul Programului național pilot de tip ”Școala după școală“, trebuie să completeze o cerere ce poate fi descărcată de pe site-ul Sputnik.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Unitățile de învățământ din România primesc deja cererile din partea părinților elevilor pentru ca aceștia să participe la activitățile de educație remedială organizate în cadrul Programului național pilot de tip ”Școala după școală”.

În data de 4 martie 2021, școlile vor trimite inspectoratelor datele cu elevii eligibili pentru a participa la acest program, precum și date privind opțiunile cu privire la organizarea activităților remediale la nivelul unității de învățământ.

Cererea pentru participarea copiilor la orele remediale poate fi descărcată de aici.

Elevii și părinții lor vor completa numele, domiciliul, actul de identitate cu care se legitimează, clasa, școala și localitatea.

Ei vor trebui să încercuiască unul din motivele solicitării participării la acest tip de activități educative.

În primul rând, este vorba despre elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispun de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet.

În al doilea rând, pot cere participarea la aceste ore elevii care se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau au situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină.

De asemenea, pot participa la aceste activități elevii care demonstrează necesitatea prin rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare.

”Mă angajez să asigur participarea elevului _ la activitățile de educație remedială organizate în cadrul Programului național pilot de tip ”Școala după școală“, conform programului aprobat și colaborând cu conducerea unității de învățământ în acest sens”, este un alt câmp ce trebuie completat și prin care părintele își ia un angajament față de unitatea de învățământ.
476
Tagurile:
Părinți, Elevi
Tematic
Turcan a făcut anunțul: program pentru școli, demarat
Redeschidere școli 2021: Cîmpeanu trece la amenințări
Moraru dă cărțile pe față: adevărul despre distanțarea fizică din școli

Загрузка...
Codrin Ștefănescu

Codrin, fulminant: ”Atâta trădare și fățărnicie ca în Noul PSD Ciolacu nu am văzut!”

0
Codrin Ștefănescu lansează un atac fulminant care vizează conducerea PSD, prin prisma faptului că, în spatele fațadei de opoziție, se fac ”trădări” și înțelegeri cu ”noii stăpâni”

BUCUREȘTI, 3 mart – Sputnik. Fără doar și poate, dacă noii lideri ai PSD au un critic radical în partidul pe care l-au ”cumințit”, atunci acela este Codrin Ștefănescu.

Rămas, practic, singura voce puternică din interiorul PSD care pleznește, fără cruțare, atitudinea controversată a liderilor actuali, Codrin a lansat un nou atac fulminant, făcând referire la TRĂDARE!

Un cuvânt care pe Codrin îl oripilează, deoarece ”Chiar și adversarii mei știu că nu am trădat niciodată!” – și, adaugă revoluționarul, ”Probabil că, în sinea lor, respectă asta!”.

”Nu l-am trădat pe Adrian Năstase când partidul i-a întors spatele! Chiar și cei care-i datorau carierele și funcțiile publice. Adică tot”, scrie Codrin. ”Nu l-am trădat pe Dragnea când partidul s-a delimitat public de el! Inclusiv cei care-i datorau carierele și funcțiile publice! Adică tot!”.

Iar această atitudine îl face să fie liniștit sufletește și să rabde atacurile împotriva sa. ”Nu am trădat și mă privesc liniștit dimineața în oglindă când mă bărbieresc! Nu-mi pasă de înjurăturile marxiștilor rezist, am rămas același om curajos de la baricada de la Inter din Decembrie 89!”.

Dar… există și o mare durere – trădarea din PSD-ul actual, pe toate planurile! ”Vă spun sincer: atâta trădare și fățărnicie ca în Noul PSD condus de Ciolacu și Stănescu, nu am văzut!”.

”Noul PSD mimează că face opoziție, dar în secret se gudură penibil la picioarele noilor stăpâni!”, acuză Codrin, care pune punctul pe ”i” – nu spune povești, ci chestiuni din interior!

„Vă spune asta cel care a fost 4 ani secretar al partidului în timpul lui Năstase, secretar general adjunct și secretar general al PSD în ultimii 9 ani!”, scrie Codrin, conchizând – ”Și eu știu și îmi asum ceea ce zic!”.

Din informațiile noastre, vor urma dezvăluiri foarte grave despre înțelegeri secrete – adevărate trădări pornite de la vârful PSD.

0
Tagurile:
Marcel Ciolacu, PSD
Tematic
Codrin se revoltă după întâlnirea cu Dragnea: ”Parcă s-a prăpădit! Nu țipă, nu există!”
Codrin, declarație fulminantă despre Diana Șoșoacă, pune pe jar liderii PSD!
Dragnea și Codrin, mesaj dur după întâlnire: ”Am învățat din TRĂDAREA apropiaților!”
Codrin, palmă pentru Diaspora: Ați urlat, ne-ați înjurat, meritați să-și bată joc de voi!

Загрузка...