Ученики

Inspectoratele școlare pregătesc tăieri de clase în România

1673
(reînnoit 19:01 18.01.2021)
Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor atrag atenția că în România se pregătește ceva grav, la ințiativa inspectoratelor școlare sau chiar a unităților de învățământ, pe fondul scăderii populației școlare de la o generație la alta.

BUCUREȘTI, 18 ian – Sputnik. Inspectoratele școlare sau unitățile de învățământ din România pregătesc tăieri masive de clase din diferite școli din învățământul preuniversitar. Motivul îl reprezintă numărul tot mai mic de elevi de vârstă școlară.

Semnalul de alarmă a fost tras de reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.

Potrivit CNE, eliminarea unor clase din planul de şcolarizare presupune micşorarea normelor didactice, fapt care va conduce atât la scăderea numărului de posturi disponibile în sistem, cât şi la micşorări salariale pentru cadrele didactice.

În opinia elevilor, acesta este un moment bun pentru implementarea măsurilor care să aibă în centrul lor elevul şi creşterea calităţii educaţiei. Vorbim despre reducerea numărului de elevi dintr-o clasă şi asigurarea accesului la educaţie în comunităţile subdezvoltate.

CNE solicită ministrului Educației să facă, în regim de urgenţă, demersurile necesare pentru ca desfiinţarea claselor să fie realizată doar acolo unde acestea nu vor avea efectivul de elevi necesar funcţionării, conform legii.

O altă propunere a CNE o reprezintă realizarea unei anchete în rândul inspectorilor şcolari generali, pentru a determina modul în care s-au luat deciziile privind tăierea claselor şi sancţionarea celor care au încălcat standardele de transparenţă şi comunicare interinstituţională eficientă, potrivit edupedu.ro.

Rareș Voicu, președinte CNE, spune că asistăm la un posibil măcel în ceea ce privește organizarea claselor pentru anul școlar viitor – 2020-2021, pentru că unii inspectori școlari fie nu cunosc legea fie nu vor să o aplice.

Și aceasta fiindcă, după standardele lor, o clasă, pentru a nu fi desființată, ar trebui să funcționeze cu minimum 30 de elevi.

Voicu spune că legea e foarte clară în această privință și solicită ministrului Educației ”să acţioneze cu celeritate şi să îşi asume primii paşi în lupta pentru creşterea calităţii în sistemul educaţional, prin micşorarea numărului de elevi de la clasă”.

1673
Tagurile:
România, inspectoratul școlar
Tematic
Nigeria, agresori necunoscuți au atacat o școală și au răpit elevi
Burse școlare: Clotilde Armand, veste proastă pentru elevi
Tunegaru: ”Școala s-a rupt de elevi”

CNSU, undă verde pentru elevii din ani terminali

245
În seara zilei de astăzi, 5 martie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre ce vizează elevii din anii terminali ai ciclurilor de învățământ. Despre ce este vorba.

BUCUREȘTI, 5 mart – Sputnik. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre potrivit căreia se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2.

El se modifică în sensul participării fizice la cursuri a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori.

În cursul zilei de astăzi, 5 martie 2021, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – anunța, referitor la dorința Ministerului Educației de a continua școala față în față, în scenariul roșu, și pentru anii terminali, că Federația este de acord cu acest punct de vedere dacă ceilalți ani de studiu rămân online. 

Dacă se dorește neapărat prezența copiilor din preșcolar și primar, atunci este obligatorie posibilitatea opțiunii familiei.

”Faptul că vorbim de o rată a incidenței mai mare de 3 la mie – teoretic, în realitate este mult mai mare – riscurile sunt crescute”, a scris Iulian Cristache pe Facebook.

Reamintim că municipiul București a intrat din nou în scenariul roșu, după ce rata de incidență COVID a urcat la 3,5, potrivit datelor făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică.

245

Загрузка...
Lumânare

Șocant: fost inspector școlar general, moarte fulgerătoare

743
(reînnoit 10:09 05.03.2021)
Ioana Mihaela Neacșu, fost inspector al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a murit brusc, după un stop cardio respirator și un atac vascular cerebral. Cum s-a întâmplat totul.

BUCUREȘTI, 5 mart – Sputnik. Învățământul este în doliu și în stare de șoc, după anunțul că Ioana Mihaela Neacșu, fost inspector școlar al municipiului București, a trecut în neființă.

Potrivit primelor informații, se pare că aceasta a făcut un stop cardio respirator și un atac vascular cerebral după o oră de sport la o sală de fitness.

Un apropiat al acesteia a precizat că Ioana Mihaela Neacșu era o femeie care se îngrijea, însă nu știa că ea practică și fitness-ul și că, probabil, avea ceva afecțiuni de care nu știa.

Anunțul despre moartea Ioanei Mihaela Neacșu a fost făcut de soțul său, care a transmis în cursul nopții trecute un mesaj colegilor acesteia.

Tragedia s-a petrecut ieri. Nimeni nu-și poate explica ce s-a întâmplat, fiindcă ea nu a acuzat niciodată boli.

Pe pagina sa de Facebook, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – a postat un mesaj emoționant.

”Uneori... viața pare prea crudă. Dumnezeu să te aibă-n pază! O femeie deosebită, un caracter puternic. Condoleanțe familiei! Nu prea am cuvinte, sincer!”, a scris Cristache, care și-a însoțit mesajul de o fotografie cu Ioana Mihaela Neacșu.

Ioana Mihaela Neacșu a fost inspector școlar al municipiului București din partea PSD, din 2018. Ea a fost schimbată din funcție și înlocuită în mandatul Monicăi Anisie.

743

Загрузка...
Весна в дендрарии: цветы распустились раньше времени.

Vremea în următoarele zile cum va fi de 8 martie, veşti nu prea bune

0
După câteva zile cu vreme deosebit de caldă, se va înregistra o scădere bruscă a temperaturilor în 6 martie. Cum se anunţă, potrivit meteorologilor, vremea de 8 martie - Ziua Internațională a Femeii.

BUCUREŞTI, 6 mart – Sputnik. Pe 6 martie vremea se va răci brusc în Banat și Crișana, maximele scăzând până la 6 – 7 grade în intervalul 6 – 8 martie, iar între 7 și 10 martie minimele se vor încadra între -5/-2 grade, potrivit unica.ro.

Primăvara în Moldova
© Sputnik / Cezar Salagor

Totuşi, meteorologii spun că după 9 martie valorile termice se vor apropia de normalul perioadei. Maximele se vor situa între 10 și 11 grade, iar minimele între -1 și 2 grade.

În Transilvania, media temperaturilor se va situa între 3 și 5 grade. Minimele vor avea valori cuprinse între -4/-2 grade, cu excepția perioadei 7 – 10 martie, când vor scădea până la medii ce -8/-5 grade. După data de 9 martie, maximele ar putea ajunge la o medie de 7 – 8 grade. Şi în Maramureș se va răci brusc, astfel că media maximelor va scădea până la 3 – 4 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -2 și 1 grad. În nopțile din perioada 7 – 10 martie, valorile termice nocturne vor coborî și mai mult și se vor încadra între -6 și -4 grade.

De asemenea, în Moldova și Dobrogea se va răci mai accentuat, astfel, în perioada 5 – 7 martie, maximele se vor încadra între 3 și 5 grade, iar minimele între -4 și 0 grade. Ulterior, valorile termice vor crește treptat, până la maxime de 8 – 11 grade și minime de -2/3 grade, în perioada 12 – 14 martie.

În Muntenia, maximele vor avea în medie 6 grade, iar minimele -3 grade. Din 8 martie, valorile termice vor începe să crească treptat și vor ajunge la medii maxime de 9 – 11 grade. Minimele se vor situa în jurul a 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere în intervalele 6-8 martie și 12-14 martie.

În Oltenia, răcirea prognozată pentru intervalul 5-7 martie va conduce la o medie a maximelor în jurul a 6 grade și a minimelor de circa -3 grade. Din data de 8 martie, vremea se va mai încălzi și maximele vor urca până la 9 – 11 grade în jurul datei de 14 martie. Minimele se vor încadra în jurul valorii de 0 grade. Șanse pentru precipitații vor fi în intervalele 6-8 martie și 11-14 martie.

Vremea la munte

La munte, maximele vor avea în medie -2 grade, iar minimele vor coborî până la -9/-7 grade. Din 8 martie, vremea va deveni apropiată de normalul termic al acestei perioade. Maximele vor crește spre 0 – 2 grade, iar minimele vor fi de -6/-4 grade.

0
Tagurile:
8 martie, Frig, Meteo

Загрузка...