Klaus Iohannis

Iohannis, despre școala online: cât mai durează

2935
Președintele României a vorbit, în cadrul videoconferinței publice cu prefecții, despre măsurile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Ce spune despre școli.

BUCUREȘTI, 12 nov – Sputnik. Unitățile de învățământ din România funcționează în regim online în momentul de față.

Măsura este luată pentru a preveni noi infectări cu noul coronavirus.

Președintele României, Klaus Iohannis, a explicat că, după primul set de măsuri luate de Guvern, se văd deja primele rezultate încurajatoare pe limitarea extinderii și că așteaptă ca acest al doilea set de măsuri intrate în vigoare de luni, 9 noiembrie, să aibă efecte și mai ample.

De asemenea, Iohannis a precizat că este conștient de faptul că aceste măsuri nu sunt populare.

”E ușor de înțeles că nimeni nu e fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea sau dacă li se spune părinților că școala se va desfășura online. Dar, aceste măsuri au fost discutate cu specialiști, cu experți și toată lumea a fost convinsă că fără aceste măsuri nu putem să mergem mai departe”, a precizat șeful statului.

Președintele a adăugat că toată lumea este foarte îngrijorată, dar că nu trebuie să fim panicați, iar toate deciziile trebuie luate cu mintea limpede.

”Să avem în vedere obiectivul principal: sănătatea oamenilor”, a adăugat Iohannis.

Astfel, cursurile online se vor derula și în perioada următoare, neexistând o dată la care să se reia în format fizic.

În cursul zilei de astăzi, 12 noiembrie 2020, Iohannis a avut de la Palatul Cotroceni o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

 

 

 

2935
Tagurile:
Klaus Iohannis, Școală
Tematic
Profesor: Punem lacătul, încetăm cu mascarada numită școală
Școală luată cu asalt după un zvon despre COVID-19. VIDEO
”Școala după școală”: Guvernul a aprobat modificări legislative
Școala

Propuneri de schimbare a Legii Educației: amenzi de 2000 de lei

1858
Un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale a fost depus în Parlament la inițiativa Consiliului Național al Elevilor. Acesta vizează interzicerea colectării fondului clasei și școlii.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Colectarea fondului clasei, respectiv al școlii ar putea fi sancționată prin lege. La inițiativa Consiliului Național al Elevilor a fost depus în Parlament un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ce vizează tocmai interzicerea strângerii de bani în acest scop.

În cazul în care va fi adoptată, cei care le cer părinților bani pentru fondul clasei sau au școlii ar putea fi sancționați chiar și cu 2000 de lei.

În opinia elevilor, fenomenul de colectare a fondului clasei/școlii reprezintă o modalitate prin care este sprijinită corupția în unitățile de învățământ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 32, alin. (4) din Constituția României, educația ar trebui să fie gratuită.

Cu toate acestea, subliniază reprezentanții elevilor, în cele mai multe dintre unitățile de învățământ, formele de sprijin financiar din ”partea actorilor implicați în procesul educațional” sunt o normalitate.

Mai exact, părinții investesc sume importante de bani fie în cumpărarea de materiale necesare desfășurării orelor de curs, fie în renovarea sălii de clasă sau în plata serviciilor de pază.

Consiliul Național al Elevilor solicită Parlamentului României adoptarea inițiativei legislative în cel mai scurt timp.

”Consiliul Național al Elevilor a început lupta împotriva corupției școlare, iar acesta e doar primul demers pe care îl vom realiza în acest scop”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
1858
Tagurile:
educație
Tematic
Iohannis vrea cu orice preț educație sexuală în școli
MEC: Calendarul sesiunilor online „Educația Continuă”
Expert educațional, sfaturi pentru educatoare în pandemie
Fost ministru al Educației, condamnat: închisoare cu executare

Загрузка...
Justiție

Fost ministru al Educației, condamnat: închisoare cu executare

215
Cristian Adomniței a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare în dosarul Albumul. Tribunalul Iași a pronunțat astăzi, 27 noiembrie 2020, primele sentințe în acest dosar. Decizia nu este definitivă.

BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. Situație cel puțin neplăcută pentru Educația din România, după ce fostul ministru Cristian Adomniței, care a ocupat și funcția de șef al Consiliului Județean Iași, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare în dosarul ”Albumul”.

În dosar au mai fost condamnate Teodora Jinga – 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, Carmen Irimescu, tot 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, precum și Letiția Popa, 4 ani și 7 luni de închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă.

Firma Laser Co a fost amendată penal cu suma de 105.000 de lei. Decizia a fost dată în prima instanță și poate fi contestată cu apel, scrie ziare.com.

Dosarul ”Albumul”, poveste veche

Acest dosar a început în iulie 2015, fiind acum tot pe rolul primei instanțe de judecată, scrie bzi.ro.

Din diverse motive, procesul penal al lui Cristian Adomniței a mers din amânare în amânare.

În data de 3 iulie 2015, inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție.

Cristian Adomniței a fost acuzat de anchetatorii DNA de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Toată povestea de la Consiliul Județean Iași, unde Adomniței era președinte, a pornit de la un contract încheiat în data de 27 septembrie 2013 cu firma Laser Co SRL. Pentru suma de 340.000 de lei, prestatorul trebuia să promoveze imaginea Iașiului.

Vorbim despre promovare prin intermediul unor materiale tipărite, precum broșuri, calendare, hărți, mape de prezentare, pixuri, albume, fotografii etc.

Problema apare abia doi ani mai târziu, în februarie 2015, când angajații din cadrul Serviciului de Audit descoperă că nu au fost predate materiale în valoare de peste 200.000 de lei.

Potrivit procurorilor DNA, Cristian Adomniței ar fi încercat să mușamalizeze anumite nereguli, notează bzi.ro.

Procurorii DNA spun că în perioada martie-aprilie 2015, Cristian Adomniței, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași și de ordonator principal de credite, ”cu intenție directă, le-a ajutat pe inculpatele Teodora Jinga și Carmen Ingrid Irimescu, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală”.

De asemenea, procurorii menționează că, în contextul misiunii de audit declanșat cu privire la executarea acestui contract, Adomniței a făcut demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparența că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv faptul că 948 de albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate și să creeze timpul necesar pentru ca societatea ”inculpatei Popa Letiția Elena să realizeze și să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată CJ”.

Demersurile s-ar fi concretizat prin exercitarea, de către Adomniței, a unor acte de intimidare repetate împotriva auditorilor, pe care i-ar fi pus în ipostaze umilitoare. Mai exact, le-ar fi reproșat modalitatea de efectuare a auditului, precum și faptul că s-au deplasat la firma administrată de Letiția Elena Popa fără acordul lui.

Județul Iași s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 391.955 de lei. Aceasta este valoarea prejudiciului cauzat.

215
Tematic
Iohannis vrea cu orice preț educație sexuală în școli
MEC: Calendarul sesiunilor online „Educația Continuă”
Expert educațional, sfaturi pentru educatoare în pandemie

Загрузка...
Donald Trump

Trump admite FBI ar putea fi implicat în fraudarea alegerilor

0
Donald Trump admite că FBI și Ministerul Justiției ar putea avea o tangență în presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale din SUA.

BUCUREȘTI, 29 nov – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a numit din nou alegerile prezidențiale o escrocherie și a admis că FBI și Ministerul Justiției sunt implicați în ceea ce consideră fraudarea alegerilor.

“E o escrocherie. Nu știu cum FBI și Ministerul Justției, nu știu, probabil, au fost implicați. Cum acei oameni au scăpat nepedepsiți?”, a declarat Trump într-un interviu oferit Fox News.

Liderul american a menționat că “toată lumea urmărește și nu-i vine a crede ce se întâmplă” și a ținut să-și reitereze poziția, potrivit căreia alegerile au fost fraudate.

0
Tagurile:
Donald Trump
Tematic
Rusia dă o lecție de seriozitate Europei (și) în cazul Trump
Trump își cheamă susținătorii să „inverseze” rezultatele alegerilor prezidențiale
Știrea nopții: Trump a făcut marele anunț!
Trump: Există o singură modalitate ca Biden să devină președinte

Загрузка...