Grădiniță

Ultima oră: se închid și creșele, anunțul autorităților

1138
Creșele care sunt în grădinițe se închid și ele, potrivit documentului oficial cu toate restricțiile adoptat în noaptea de joi spre vineri, adică 5 spre 6 noiembrie 2020 de Guvern și de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

BUCUREȘTI, 6 nov – Sputnik. Premierul României, Ludovic Orban, declarase că, în privința educației, se închid, la nivel național, doar școlile și grădinițele.

“Și grădinițele (vor fi închise – nota Georgiana Arsene). Practic, nu vor fi afectate creșele și after school-urile. Este o măsură temporară, luată într-un moment dificil și care ține cont de nevoia de a apăra sănătatea copiilor”, a susținut premierul Orban.

Potrivit documentului oficial cu toate restricțiile adoptate de Guvern și de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, se închid și creșele care sunt în grădinițe.

Nu se știe, însă, la această oră, dacă sunt vizate și creșele administrate de primării. Declarația lui Orban privind creșele și after school-urile nu a făcut diferența între grupele de creșă din grădinițe și cele administrate de primării.

“În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line“, prevede hotărârea.

Practic, premierul României, Ludovic Orban, a fost contrazis chiar de actul pe care l-a semnat. Este vorba despre Hotărârea nr. 52 din data de 5 noiembrie 2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

1138
Tagurile:
Creșe, Grădinițe
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1410)
Klaus Iohannis

Iohannis, despre deschiderea școlilor: speranțe ruinate

174
Președintele României a vorbit despre momentul posibil al revenirii elevilor în bănci, însă veștile pe care Iohannis le-a dat românilor nu sunt deloc unele îmbucurătoare.

BUCUREȘTI, 30 nov – Sputnik. Reîntoarcerea copiilor la școală în România nu se va face prea curând. Aceasta este concluzia declarațiilor pe subiect făcute de președintele României Klaus Iohannis.

Președintele a explicat că recomandările Organizației Mondiale a Sănătății sunt ca elevii să meargă la școală atunci când pot fi asigurate măsurile care să îi țină în siguranță.

“În condițiile în care la noi în țară rata de infectare este foarte mare, aceste condiții nu pot fi garantate și, din păcate, este necesar să se facă învățământ online”, a spus Klaus Iohannis.

Reamintim că, în România, toate școlile și grădinițele au fost închise, pentru o perioadă de 30 de zile, până pe 9 decembrie 2020, ca urmare a unei decizii prin care președintele și premierul au suspendat descentralizarea deciziei de închidere/deschidere a școlilor în timpul pandemiei COVID-19.

Abia la începutul săptămânii viitoare, părinții și elevii vor afla dacă unitățile de învățământ rămân închise sau dacă se deschid de pe 9 decembrie.

Iohannis a subliniat că numai de noi depinde o grăbire a deschiderii școlilor.

”Cu cât mai bine respectăm noi regulile, cu atât mai ușor se pot întoarce copiii la școală”, a precizat președintele.

 

174
Tagurile:
Klaus Iohannis
Tematic
Ultima oră: Iohannis schimbă foaia, dă o palmă grea PNL!
Iohannis a promulgat legea: zile libere pentru părinți
Iohannis, apariție neobișnuită: nu a fost recunoscut!
Iohannis, la DSP București: anunț despre sărbători

Загрузка...
Școala

Propuneri de schimbare a Legii Educației: amenzi de 2000 de lei

2175
Un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale a fost depus în Parlament la inițiativa Consiliului Național al Elevilor. Acesta vizează interzicerea colectării fondului clasei și școlii.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Colectarea fondului clasei, respectiv al școlii ar putea fi sancționată prin lege. La inițiativa Consiliului Național al Elevilor a fost depus în Parlament un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ce vizează tocmai interzicerea strângerii de bani în acest scop.

În cazul în care va fi adoptată, cei care le cer părinților bani pentru fondul clasei sau au școlii ar putea fi sancționați chiar și cu 2000 de lei.

În opinia elevilor, fenomenul de colectare a fondului clasei/școlii reprezintă o modalitate prin care este sprijinită corupția în unitățile de învățământ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 32, alin. (4) din Constituția României, educația ar trebui să fie gratuită.

Cu toate acestea, subliniază reprezentanții elevilor, în cele mai multe dintre unitățile de învățământ, formele de sprijin financiar din ”partea actorilor implicați în procesul educațional” sunt o normalitate.

Mai exact, părinții investesc sume importante de bani fie în cumpărarea de materiale necesare desfășurării orelor de curs, fie în renovarea sălii de clasă sau în plata serviciilor de pază.

Consiliul Național al Elevilor solicită Parlamentului României adoptarea inițiativei legislative în cel mai scurt timp.

”Consiliul Național al Elevilor a început lupta împotriva corupției școlare, iar acesta e doar primul demers pe care îl vom realiza în acest scop”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
2175
Tagurile:
educație
Tematic
Iohannis vrea cu orice preț educație sexuală în școli
MEC: Calendarul sesiunilor online „Educația Continuă”
Expert educațional, sfaturi pentru educatoare în pandemie
Fost ministru al Educației, condamnat: închisoare cu executare

Загрузка...
Serghei Lavrov

Lavrov a comentat solicitarea lui Sandu privind retragerea trupelor ruse din Transnistria

0
(reînnoit 19:35 01.12.2020)
Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei Serghei Lavrov a comentat declarația președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, privind retragerea forțelor de menținere a păcii din Transnistria.

CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Șeful diplomației ruse consideră că retragerea pacificatorilor ruși din stânga Nistrului nu va soluționa diferendul transnistrean.

„Este dificil să înțelegem ce anume a avut în vedere doamna Sandu atunci când a anunțat necesitatea retragerii forțelor ruse de menținere a păcii, dar faptul că acest lucru nu va duce soluționarea conflictului este cert. Cu greu putem accepta o astfel de solicitare destul de iresponsabilă”, a declarat Serghei Lavrov. 

Șeful diplomației ruse a atras atenția că anume pacificatorii ruși au pus capăt fazei „fierbinți” a conflictului din stânga Nistrului și de atunci asigură „înghețarea” conflictului, care nu amenință pacea în regiune. 

„Noi auzim declarațiile ei (Maiei Sandu) conceptuale privind prioritatea orientării spre UE, dar auzim și faptul că ea își dorește să păstreze relații bune cu Federația Rusă. Cred că relațiile bune cu orice țară (...) presupun faptul că trebuie să se țină cont de interesele bilaterale și de înțelegerile la care s-a ajuns anterior. Pacificatorii ruși, la fel ca pacificatorii moldoveni și ucraineni, se află în zona de conflict, în conformitate cu deciziile adoptate în formatul „5+2”, aprobate de OSCE, și ele, mai întâi de toate, servesc pentru menținerea stabilității care joacă un rol cheie în prevenirea unei noi escaladări a conflictului sângeros”, a subliniat Lavrov. 

Oficialul a reamintit, de asemenea, că Rusia a reușit să retragă din regiune aproximativ jumătate din munițiile Armatei a 14-a sovietice depozitate la Kolbasna între 2001 și 2003, în perioada în care relațiile dintre autoritățile moldovenești și administrația transnistreană s-au îmbunătățit.

„Acolo există și trupe rusești care asigură paza depozitelor de la Kolbasna în care se păstrează muniții. Aceste depozite se află într-o astfel de stare încât încetarea controlului poate declanșa incidente grave”, a menționat.

El a menționat, de asemenea, că ministrul rus al Apărării, Sergei Șoigu, și-a anunțat deschiderea de a utiliza munițiile pe loc.

"Acest lucru necesită cooperarea părților și, în primul rând, voința Chișinăului și Tiraspolul", a subliniat ministrul rus de externe.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0

Загрузка...