Pregătirea școlilor pentru anul de învățămînt

Dezinfectanții folosiți în școli: impact grav pentru copii

87
(reînnoit 19:05 30.09.2020)
Reprezentanții Asociației Pro Consumatori, împreună cu o serie de profesori și medici, avertizează asupra pericolului pe care folosirea dezinfectanților în unitățile de învățământ îl poate avea asupra copiilor.

BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik. Pandemia DE coronavirus a făcut ca folosirea dezinfectanților să devină parte din rutina zilnică a multor români, chiar de vârste mici, cum ar fi școlarii.

Specialiștii atrag, însă, atenția, că aceste substanțe sunt periculoase.

Asociația Pro Consumatori a analizat 20 de mărci de dezinfectanți de mâini. Studiul face parte din Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor “Tu știi ce dezinfectanți se folosesc la școala copilului tău?”

Scopul acestei campanii este de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la ce trebuie să ştie în legătură cu cel mai folosit produs de protecţie a sănătăţii în această perioadă – dezinfectantul de mâini.

Profesorul Adela Balea, inginer chimist, spune că dezinfectanții de mâini sunt produse biocide obținute prin combinarea unor substanțe chimice, iar unele substanțe din compoziția respectivă pot da naștere altor substanțe cu efect toxic asupra organismului. Astfel, pot apărea iritații ale pielii sau agravarea astmului la persoanele alergice la aspirină.

”Majoritatea substanțelor folosite la fabricarea dezinfectanților de mâini irită pielea și provoacă mâncărimi persoanelor care suferă de boli alergice”, a explicat Adela Balea.

Medic specialist în pediatrie Ingrid Bălan trage un semnal de alarmă, întrucât, explică aceasta, există riscul ca în numai câteva săptămâni să ne trezim cu câteva mii de copii suferinzi de astm bronșic sau de alte afecțiuni respiratorii, dar în același timp trebuie să ne gândim cum vor fi afectați copiii care se confruntă în prezent cu aceste afecțiuni respiratorii asociate cu o capacitate de oxigenare scăzută.

”În România, avem câteva sute de mii de copii care suferă de cel puțin o alergie, iar impactul lor cu aceste substanțe chimice se poate solda cu o dramă națională”, a precizat Ingrid Bălan.

La rândul său, conferențiar universitar doctor Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori, spune că, din păcate, omul modern este înconjurat de „otrăvuri cu acțiune lentă“, pe care corpul adulților și, mai ales, al copiilor le absoarbe prin căile respiratorii, prin piele, chiar şi prin aparatul digestiv, îmbolnăvindu-se treptat și, deseori, ireparabil.

Scopul campaniei derulate de APC este acela de îndrumare a părinților în vederea realizării alegerilor potrivite a dezinfectanților din punct de vedere al conţinutului în substanţe chimice, astfel încât să nu se expună atât ei, cât și copiii unor riscuri cu privire la sănătate.

”Solicităm în mod public Ministerului sănătății să realizeze o analiză a compoziției chimice a dezinfectanților folosiți în prezent în școlile din învățământul preuniversitar ca măsură sanitară de combatere a SARS-Cov-2, în vederea interzicerii/retragerii produselor nesigure pentru viața și sănătatea elevilor”, a declarat conferențiar universitar doctor Costel Stanciu – președintele Asociației Pro Consumatori.
87
Lei românești, Roni

Salariile profesorilor români: cu cât au crescut - date INS

1215
(reînnoit 11:38 25.10.2020)
Anul 2019 a adus o creștere salarială a veniturilor din învățământ cu 20 de procente comparativ cu 2018, acest domeniu fiind al doilea după cel al construcțiilor în privința procentului de majorare a câștigului mediu net lunar.

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Sunt salariile din învățământ mici sau nu? În timp ce reprezentanții Comisiei Europene susțin că salariile cadrelor didactice rămân cele mai mici din Europa, Institutul Național de Statistică informează că veniturile acestei categorii profesionale au crescut cu 20 de procente în 2019 față de 2018.

În 2019 câștigul mediu brut lunar din învățământ a fost 5.713 lei, iar net 3.396 lei. În acest domeniu erau înregistrați 360.600 de angajați la 31.12.2019, din care 20.271 în instituții private de învățământ. Salariile din acest raport statistic sunt calculate pentru toți angajații din acest domeniu, nu numai pentru profesori, informează edupedu.ro.

Potrivit unui raport Eurydice al Comisiei Europene, în anul școlar 2019-2020, cadrele didactice din România aveau unele dintre cele mai mici salarii din Europa. Aceasta în ciuda faptului că România a înregistrat în ultima perioadă una dintre cele mai mari creșteri salariale în învățământ.

Raportul mai notează că maximul de salarizare poate fi atins de un profesor abia la 40 de ani vechime, când salariul este cu 77,6% mai mare față de salariul de debut.

1215
Tagurile:
creștere, Profesori, Salarii

Загрузка...
Violeta Alexandru

Ministrul Muncii despre școala online: ”Greu an”

803
Violeta Alexandru spune că anul 2020 este unul greu, cu multe provocări, iar una dintre acestea o reprezintă chiar învățământul. Demnitarul simte pe propria piele ce presupune școala online.

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a vorbit, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, despre învățarea în mediul online. Violeta Alexandru a prezentat, astfel, o experiență de viață, fiind mama unui copil ce face cursuri online.

Demnitarul a precizat că și-a întrebat fetița cum merge învățarea în mediul online și a subliniat că micuții au capacitatea să se adapteze oricărei situații, cu condiția să fie ajutați de părinți.

Este clar, spune ministrul Muncii, că această perioadă cere un efort suplimentar din partea părinților care trebuie să asigure liniștea necesară copiilor pe durata orelor desfășurate online.

Alexandru a explicat că, în clasă la fetița sa, s-a întâmplat ca orele să fie perturbate de alte preocupări ale părinților și a recunoscut că totul este o provocare și pentru adulți, părinți și profesori.

”Profesorii trebuie ajutați pentru a avea rezultate pentru copiii noștri. Greu an. Să ne ajutăm între noi. Copiii au nevoie de noi acum. Mai mult ca oricând”, a punctat Violeta Alexandru.

Reamintim că, în București, învățământul preuniversitar funcționează după scenariul roșu, adică învățarea se face exclusiv online.

803
Tagurile:
Violeta Alexandru, online, școală

Загрузка...
Macron și Erdogan

Cearta lui Macron cu islamul naște reacții mondiale

0
După ce preşedintele Emmanuel Macron a dat semnalul că nu se delimitează de caricaturile cu profetul Mahomed apărute în Franţa, au apărut apeluri în mai multe țări musulmane pentru boicotarea produselor franțuzești

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Președintele Macron a declarat că Franţa ''nu va renunţa la caricaturi'', afirmație făcută în cadrul unei ceremonii dedicate memoriei profesorului Samuel Paty, decapitat într-un atac islamist după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed.

Ca urmare, caricaturile au fost proiectate pe o clădire guvernamentală franceză, iar acest lucru a provocat furie în lumea arabă. Ca reacție, au fost lansate apeluri pentru boicotarea produselor franţuzeşti, iar protestele au cucerit și mediul online unde au apărut hashtag-uri cu mesaje în apărarea profetului Mahomed.

Internauţii din Egipt l-au ridiculizat pe preşedintele Macron și au fost distribuite liste cu mărci franţuzeşti, precum cele ale producătorilor auto sau mărci renumite de produse lactate, cu îndemnul la boicotarea lor.

Reacțiile au devenit organizate în Kuwait, unde 50 de societăţi au anunţat că au retras din oferta lor toate produsele franţuzeşti, iar ca urmare unele magazine din Qatar au retras produsele franţuzeşti de pe rafturi.

Și Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a condamnat ''practica difuzării caricaturilor satirice înfăţişându-l pe Profetul Mahomed'', considerând-o ''dăunătoare pentru relaţiile franco-musulmane''.

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a atacat din nou astăzi pe omologul său francez, căruia i-a pus la îndoială sănătatea psihică, la o zi după o declaraţie similară în urma căreia Franţa şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara.

0
Tagurile:
Emmanuel Macron, Franța

Загрузка...