Grădiniță

Atribuțiile educatoarelor s-ar putea schimba

1007
Potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Sănătății, atribuțiile dascălilor, ale directorilor de școli și grădinițe în acordarea asistenței medicale pentru elevi se modifică ori se completează.

BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik. Un proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Sănătății abrogă actualul ordin de ministru cu prevederi referitoare la atribuțiile cadrelor didactice, ale directorilor unităților de învățământ, ale personalului didactic auxiliar și nedidactic în acordarea asistenței medicale pentru elevi, aflat în vigoare din 2011.

Ordinul stabilește noi responsabilități și introduce în categoriile de personal implicate în asigurarea asistenței medicale psihologi, consilieri școlari logopezi, dar și asistenții sociali responsabili de unitatea de învățământ. 

Educatoarele au ca nouă atribuție examinarea copiilor de la grupă și comunicarea medicului școlar a rezultatelor acestei evaluări.

În vechiul ordin exista această evaluare, dar educatorul trebuia doar să “consemneze sub semnătură” cele observate, în fișa preșcolarului, informează edupedu.ro.

În ordinul vechi, educatoarea care efectua aprecierea dezvoltării neuropsihice și a limbajului consemnează sub semnătură datele obținute în fișa specială a preșcolarului.

La rândul lor, directorii de școli, grădinițe și licee primesc noi atribuții prin acest act normativ. Ei trebuie să semnaleze în scris autorității locale nevoile pe care le au cabinetele medicale din incinta școlilor sau chiar nevoia de amenajare a unui asemenea cabinet, acolo unde nu există, indicând locul în care poate fi înființat.

Educatorii, învățătorii și diriginții vor avea atribuții noi. Ei vor aduce la cunoștința personalului medical cazurile de copii cu boli cronice din grupă/clasă de care a luat cunoștință, mediind obținerea de documentație medicale de la părinții acestora. De asemenea, vor acorda îngrijiri pentru afecțiuni curente, vor informa operativ personalul medical al unității de învățământ în situații de necesitate de ajutor medical și vor oferi, în caz de nevoie, ajutor personalului medical în rezolvarea situației.

Tot ei „asigură comunicarea eficientă a cabinetelor medicale și stomatologice școlare cu părinții, în caz de accidente sau afecțiuni ale preșcolarilor și elevilor minori”.

Personalul didactic auxiliar, față de sarcinile din vechiul ordin, primește și atribuții privind acordarea de îngrijiri pentru afecțiuni curente. În caz de urgențe medicale apelează numărul unic de urgență 112.

 

1007
Tagurile:
atribuții, educatoare
Lei românești, Roni

Gavrilă, semnal de alarmă în școli: e vorba de bani

665
Deputatul social democrat arată că un număr important de unități administrativ teritoriale din România nu acordă bursele sociale pentru elevi. Ce recomandări face.

BUCUREȘTI, 22 oct – Sputnik. Camelia Gavrilă, deputat PSD, prezintă rezultatele devastatoare ale studiului „Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel național în anul școlar 2019-2020” și arată că 2.296 de unități administrative-teritoriale din România - 70,21% - nu acordă bursele sociale pentru elevi.

Aceasta cu toate că legislația din educație a prevăzut constant obligația unor programe sociale, acordarea unor facilități și categorii diferite de burse pentru elevi și studenți.

Tocmai de aceea, susține Camelia Gavrilă, calitatea educației presupune o viziune coerentă, resurse umane bine pregătite, o abordare curriculară modernă, investiție în infrastructura școlară și universitară, dar și măsuri sociale pentru accesul elevilor și studenților la un învățământ de calitate și la inserția ulterioară pe piața muncii.

La nivel național, doi din cinci copii cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani sunt supuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, dar cu siguranță știm că această cifră este substanțial mai mare, situație accentuată în perioada pandemică.

Mai mult decât atât, Camelia Gavrilă subliniază că atât contextul epidemiologic, dar și situația tot mai alarmantă a școlilor din România impun soluții urgente, preocupări pentru domeniul educațional și sprijin financiar pentru acoperirea unor cheltuieli necesare - tablete, acces la internet, manuale etc.

În acest sens se impun câteva recomandări, printre care aceea ca Guvernul să stabilească anumite cuantumuri minime privind bursele elevilor, pentru a se evita situațiile nefericite de acordare a unor burse în cuantum nesemnificativ, iar inspectoratele școlare să solicite, în baza reglementărilor, respectarea obligațiilor legale de a se acorda, în mod adecvat și constant, burse școlare, inclusiv monitorizarea acestor demersuri.

De asemenea, autoritățile locale au un rol important în rezolvarea acestei probleme.

”Studiul menționat confirmă prin analize și date statistice aspectele prezentate, cumulul de riscuri și decalaje educaționale, dar și anticiparea unei crize profunde a sistemului de învățământ, cu efecte grave în timp”, spune Camelia Gavrilă.

În acest sens, urgența care rămâne este de a aplica unele soluții logice și evidente, crede sursa citată.

Este vorba despre finanțarea responsabilă a sistemului, ținând cont de noile probleme și necesități pedagogice, reorganizarea atentă a demersurilor didactice, adaptări curriculare avizate, măsuri sociale, implicit impunerea de cuantumuri minime ale burselor. Acest lucru se va putea face prin alocarea unui buget suficient.

”De fapt vorbim de viziune și strategii educaționale competente, concepute într-o manieră responsabilă pentru susținerea eficientă a învățământului românesc”, a concluzionat deputatul.
665
Tagurile:
bani, școli

Загрузка...
Ludovic Orban

Ultima oră: Orban spune ce se întâmplă cu after-school-urile

501
Premierul României a declarat că s-a permis funcționarea after-school-urilor încă din perioada vacanței școlare și că, din informațiile deținute, s-au respectat măsurile sanitare și nu au fost cazuri de îmbolnăviri.

BUCUREȘTI, 21 oct – Sputnik. Ludovic Orban, premierul României, a făcut, astăzi, câteva declarații cu privire la funcționarea after-school-urilor și a creșelor în contextul în care unitățile de învățământ preuniversitar sunt închise pentru o perioadă de două săptămâni în București ca urmare a intrării municipiului în scenariul roșu. Astfel, cursurile se desfășoară exclusiv online.

Întrebat de ce a susținut închiderea școlilor și a grădinițelor din Capitală, dar menținerea deschisă a after-school-urilor și a creșelor, Orban a precizat că sunt mulți părinți care efectiv sunt ajutați de aceste after-school-uri. De asemenea, a mai spus, premierul, ele nici nu au fost incluse în Hotărârea de Guvern și ordinul comun al ministrului educației și al ministrului sănătății

“Am permis funcționarea tipurilor de after-school încă din perioada vacanței școlare. Din informațiile pe care le avem, au fost respectate măsurile și nu au fost cazuri la after-school-uri”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Direcția de Sănătate Publică, în raportările sale cu privire la situația epidemiologică în mediul școlar, nu transmite nicio informație referitoare la eventuale cazuri în after-school-uri, informează edupedu.ro.

Luni, 19 octombrie, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis ca de ieri, 20 octombrie 2020, toate școlile și grădinițele de stat și private din București să fie închise pentru 14 zile, după ce Capitala a depășit pragul de infectare de 3 la mia de persoane.

În schimb, creșele și after-school-urilor pot funcționa, după ce în cursul dimineții premierul Ludovic Orban declarase că aceste tipuri de unități nu sunt afectate de depășirea pragului de infectări de 3 la mie.

501
Tagurile:
Școală, Ludovic Orban

Загрузка...

Vaccinul și maimuțele: fake-ul britanic despre fake-ul rusesc

0
(reînnoit 18:39 22.10.2020)
Presa britanică a acuzat Rusia de răspândirea unor colaje prin care ar încerca să discrediteze vaccinul dezvoltat în Regatul Unit. Ce „dovezi” au prezentat jurnaliștii.

MOSCOVA, 22 oct - Sputnik, Vladimir Kornilov. Presa britanică au scos la iveală o nouă informație despre diversiunea Rusiei împotriva umanității. Timp de câteva zile, acest eveniment a fost o știre centrală în Albion.

Vaccin, imagine simbol
© Sputnik / Николай Хижняк

Gândiți-vă doar câte probleme există acum în Marea Britanie: în țară e o situație pandemică dezastruoasă, mai multe regiuni se pronunță împotriva măsurile restrictive ale guvernului, negocierile cu Uniunea Europeană pe subiectul Brexit au intrat într-un impas, fapt care amenință cu un colaps economic în viitorul apropiat, nivelul de susținere a ideii secesiunii Scoției a ajuns la un nivel înalt, fapt care poate duce la o destrămare a țării. În aceste condiții, pe primele linii ale ziarelor britanice apare principala știre a zilei: “Nebunii Russkies anunță că vaccinul vă transformă într-un cimpanzeu”.

Practic, toate ziarele au publicat niște colaje nostime, în care poza prim-ministrului britanic, Boris Johnson a fost transformată într-un yeti, fiind însoțită de mesajul: “Îmi place vaccinul meu, al omului zăpezilor”. Făcând trimitere la o sursă oarecare, toate aceste instituții de presă au anunțat că astfel de imagini sunt elaborare și răspândite la indicația statului rus sau de oficialități ruse, în calitate de o campanie de dezinformare, în scopul compromiterii viitorul vaccine britanic împotriva coronavirusului, afirmând că aceasta ar transforma oamenii în maimuțe.

Prima sursă este ziarul The Times, care sub forma unor “investigații” a prezentat câteva materiale senzaționale pe acest subiect. Cică, imaginile au fost oferite de o persoană oarecare “implicată în campanie (de dezinformare n.r.), care este îngrijorată de daunele pe care le-ar putea provoca aceasta pentru sănătate”. Acest “anonin îngrijorat” a declarat că are o anumită tangență cu aceste imagini satirice.

Ce legătură are cu toate acestea statul rus? Această întrebare The Times a pus-o, intensigicând intriga. Pe prima pagină aceștia declară: “Nu este clar dacă această tentativă de propagandă a fost autorizată nemijlocit de Kremlin, însă există mărturii că anumiți demnitari ruși sunt implicați în organizarea ei”.

În articol astfel de informații nu sunt atât de categorice: “Campania împotriva studiilor Oxford ar putea fi legată de niște demnitari ruși. (...) Implicarea acestor persoane nu presupune neapărat faptul că Kremlinul a ordonat, aprobat sau știa de această tentativă de propagandă”.

O bună parte a cititorilor ziarului nu a primit un răspuns la princiala intrigă, titrată (că toate acestea le face Rusia) de toate ziarele. În schimb, aceștia au fost îndemnați să acceseze site-ul ziarului pentru asculta un podcast de 40 de minute pe acest subiect, care explică și demonstrează totul în detalii.

Se pare că alte instituții de presă (fie ele britanice sau americane) n-au stat prea mult pe gânduri și s-au încrezut în afirmațiile The Times, că în acel podcast există toate probele ale implicării persoanelor oficiale din Rusia la producerea unor colaje pentru rețele de socializare, care ar discredita vaccinul britanic inexistent. Iată de ce a apărut o serie de articole, în care această “campania rusească” de dezinformare este prezentată aproape ca o parte a “doctrinei militare Gherasimov”. Presa occidentală are o obsesie de a face trimiteri cu orice ocazie la strategia șefului Statului Major al Forțelor Armate al Rusiei, Valeri Gherasimov.

Вакцина против новой коронавирусной инфекции
РФПИ и Центр имени Гамалеи

Însă, dacă ascultăm podcastul celor de la The Times, constatăm: pe parcursul întregii transmisiuni sunt oferite promisiuni că “vom oferi dovezi ale implicării statului rus”. Iar când vine vorba de partea legată de organizatori, se menționează numele lui Kirill Dmitriev, directorul general al Fundației Ruse pentru Investiții Directe. Jurnaliștii ziarului discută cu “kremlinologii” de serviciu despre personalitatea lui Dmitriev, despre fundația lui și chiar dacă a fost la curent Vladimir Putin de declanșarea acestei campanii. De aici se poate presupune că The Times a reușit să descopere o urmă – acei demnitari care stau în spatele caricaturilor cu “yeti Johnson”. Apoi urmează o afirmație trăsnet: “Kirill Dmitriev nu este menționat în mărturiile de care dispunem. Nu există niciun indiciu că acesta este implicat în campania de dezinformare”. Atât. Aici urmele unor “demnitari ruși” misterioși, pe care au promis să le prezinte, dispar. Doar expertul Mark Galeotti, cunoscut prin cărțile sale superficiale despre criminalitatea din Rusia, se dă cu părerea că în spatele campaniei s-ar putea afla niște “duci și baroni de la Kremlin”. Oare asta nu e o “dovadă”?

Urmează o altă știre pe surse: cică, la un oarecare post rus de televiziune au pregătit un fake despre decesul a două persoane în timpul testărilor vaccinului rusesc, însă moartea acestora ar fi ascunsă. Și, cică, acest lucru ar fi o dovadă că vaccinul este bun doar pentru maimuțe, nu pentru oameni. E adevărat că se menționează: “Deocamdată, campania nu a fost lansată. Probabil, s-a considerat că e ceva exagerat chiar și pentru o televiziune rusă”. Adică, acest lucru nu a fost făcut public nicăieri și noi nu știm de unde au scos-o autorii podcastului. Însă, urmează un “fact-checking” din partea The Times, în care „infirmă” știrea senzațională care nu există. E ceva noi în practica jurnalistică – să prezinți publicului un zvon care nu există, iar apoi să-l combați cu furie.

Cu toate acestea, într-adevăr, unul din voluntari, care a participat le testările clinice ale vaccinului companiei britanice AstraZeneca, a decedat în această săptămână în Brazilia. Acest fapt ar putea fi atribuit cu mare greu “dezinformării rusești”.

Astfel, în niciun material nu se prezintă cel puțin o faptă, care ar demonstra o anumită implicare a statului rus, persoanelor oficiale și neoficiale din Rusia în crearea colajelor satirice cu Johnson și COVID. Într-adevăr, internetul e plin cu astfel de imagini. Însă tentativele de a găsi prima sursă duc la primul număr al The Times, unde au fost publicate pentru prima data. Nu știm dacă au fost publicate undeva anterior, însă anume ziarului a lansat distribuirea lor în toată lumea.

Ei ne asigură că aceste colaje au fost publicate în două surse modeste: două britanice și una de la Bruxelles. Însă, putem găsi doar una, legată indirect cu această imagine (cu totul alta), pe site-ul EUReporter. Reiese că principalul distribuitor al astfel de colaje este anume The Times. Chiar dacă am admite că cineva vrea să discrediteze vaccinul britanic, numind-o “de maimuță”, atunci a găsit cel mai eficient și cel mai ieftin mijloc: pur și simplu, a furnizat-o redacției unui ziar britanic, prezentând-o ca “o dovadă a dezinformării rusești”. În continuare, meme au fost redistribuite în tot spațiului virtual. Un efect incredibil. Dacă lucrurile stau așa, atunci anume The Times a devenit un instrument al răspândirii dezinformării (cel mai probabil, deloc rusești).

Chiar în ciuda lipsei oricăror dovezi a implicării în toată această poveste a cuiva din Rusia, observăm o reacție furioasă din partea Londrei. Ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, Dominic Raab a acuzat Moscova de discreditarea vaccinului celor de la Oxford. Nici nu ne-am mira dacă s-ar ajunge și la sancțiuni. Nici nu mai contează că însuși The Times afirmă că e puțin probabil ca cei de la Kremlin să aibă vreo atribuție la această istorie. Miniștrii britanici nu consideră necesar să citească ceva dincolo de titluri.

Cel mai important este că la întrebarea “de ce Rusia ar avea nevoie de asta?” editorialul ziarului răspunde cu simplitate: este subminată “încrederea globală față de toate vaccinele”. Însă anume Rusiei nu îi convine subminarea încrederii în vaccinare, luând în considerație faptul că este, deocamdată, singura țară din lume care dispune de un vaccin împotriva coronavirusului. Însă, cei din Occident nu sunt interesați de logică în acest caz.

Ambasada Rusiei la Londra a precizat imediat: presupunerile că statul rus ar purta o oarecare propaganda pentru subminarea încrederii în vaccinul britanic, “reprezintă în sine un exemplu de dezinformare”. A se observa, nicio rețea de socializare nu blochează aceste informații senzaționale ale presei britanice, nu declară că acestea “necesită o verificare suplimentară”. Că doar nu este vorba de scrisorile electronice ale lui Hunter Biden, care îl discreditează tatăl lui, candidatul pentru funcția de președinte al SUA. În acest caz, rețelele de socializare au acționat rapid și dur, blocând accesul la New York Post, care a îndrăznit să publice un astfel de material. Linkurile la același ziar, care a preluat “materialul senzațional” despre Rusia, vaccinuri și maimuțe, nimeni nu l-a blocat. Dacă e vorba de ruși, atunci poți publica orice acuzații absurde, fără a le verifica.

Apare o altă întrebare: de ce presa britanică are nevoie de acest scandal? Răspunsul în găsim chiar la începutul articolului. Cel puțin pentru câteva zile, publicului i-a fost distrasă atenția cele mai importante probleme ale țării, fiind direcționată spre maleficii ruși. Atunci când efectul articolului despre “vaccinul de maimuță” va expira, vor putea inventa o nouă “știre senzațională”, pe care o vor scoate pe primele pagini, cum ar fi, despre modul în care rușii au încercat să dea peste cap Olimpiada din 2020, iar serviciile britanice au reușit să dejoace acest complot. Așa își vor asigura câteva zile de scandal. Doar dacă nimeni nu le va cere să prezinte cel puțin un martor sau o probă. Sunt de prisos.

0
Tagurile:
Marea Britanie
Тема:
"Mâna Moscovei", "propaganda rusă"

Загрузка...