Один день ученика в пандемии

Guvernul reduce valoarea tichetelor ”Școală după școală”

392
Statul ar fi trebuit să finanțeze, începând cu acest an școlar, programul ”Școală după școală”, prin acordarea de tichete educaționale în valoare de 400 lei lunar/copil. Guvernul Orban vrea să înjumătățească valoarea tichetelor.

BUCUREȘTI, 17 sept – Sputnik. Preșcolarii și elevii de ciclu primar ar fi trebuit să beneficieze, începând cu anul școlar 2020-2021, de tichete educaționale în valoare de 400 de lei/copil.

Această măsură a fost propusă ca proiect de lege de vicepremierul Raluca Turcan, înainte ca liberalii să ajungă la guvernare. De asemenea, măsura a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Acum, însă, liberalii nu mai vor să se țină de promisiune – și de respectarea legii, așa că intenționează să taie la jumătate valoarea tichetelor pentru următorii ani școlari și să restrângă categoria copiilor care le primesc, respectiv a școlilor participante.

Ministerul Educației și Cercetării, aflat chiar în coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență care reduce la jumătate valoarea tichetelor pentru următorii doi ani școlari și reduce categoria copiilor ce ar urma să beneficieze de acestea, informează profit.ro.

Potrivit Guvernului, forma aprobată a legii ar presupune un efort bugetar de aproximativ 3,8 miliarde de lei/an pentru 1,28 milioane de beneficiari. În opinia guvernanților liberali, alocarea acestor sume în totalitatea lor din bugetul de stat pentru activități de tip ”școală după școală” ar periclita grav echilibrul bugetului de stat în în contextul epidemiei de coronavirus”.
Ordonanța de Urgență prevede ca valoarea tichetelor să se reducă la jumătate, respectiv 200 de lei.

Decontarea tichetelor educaționale va fi făcută de organizatorul programului ”Școală după școală” în funcție de zilele în care a fost prezent copilul în program și de fondurile alocate cu acest scop.

De asemenea, este limitată categoria beneficiarilor. Preșcolarii sunt eliminați din rândul beneficiarilor, pentru că ei nu se încadrează în categoria activităților ”Școală după școală”.

În program vor fi incluse doar școlile care ”dispun de infrastructura și de personalul de specialitate necesare implementării acestor programe”.

Potrivit proiectului de act normativ, în acest an școlar Ministerul Educației și Cercetării va demara și implementa un program național pilot ”Școală după școală” care se adresează elevilor aflați în risc de părăsire timpurie a școlii. Sunt vizați, în special, elevii din grupurile vulnerabile. Bugetul programului se va încadra în limita a 30 de milioane de euro. Este alocat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Ordonanța prevede ca tichetele să fie acordate în sistem electronic.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

392
Tagurile:
tichete
Tematic
Din nou la școală: În Italia au fost reluate orele după o carantină îndelungată
PSD, gafă la început de școală! Au pierdut-o pe Ecaterina Andronescu!
Școală online: de ce nu primesc părinții elevilor zile libere
Один день ученика в пандемии

Revista Science: Închiderea şcolii afectează grav copiii

52
Revista Science a publicat o analiză în care arată că nu există dovezi că închiderea școlilor ar fi necesară pentru copii, dimpotrivă, acest lucru îi afectează negativ şi că mediul școlar nu a fost unul de transmisie a virusului în comunitate, prin intermediul copiilor

© Sputnik / Виталий Аньков
BUCUREŞTI, 20 oct – Sputnik. Potrivit analizei publicate de Revista Science, dovezile adunate până acum arată că şcoala are un rol limitat în transmiterea coronavirusului dacă sunt luate măsurile de combatere a epidemiei, situaţie care contrastează cu cea cauzată de alţi viruși cu transmitere respiratorie.

Decizia de închidere a şcolilor trebuie luată cu mare precauție, având în vedere daunele pe care le produce indirect asupra copiilor, avertizează revista, citată de edupedu.ro

„Măsurile de combatere a efectelor pandemiei, [măsuri] care afectează bunăstarea copiilor, trebuie să fie luate doar dacă există dovezi că sunt de ajutor, pentru că există foarte multe dovezi că ele produc daune”, se arată în analiza Science

După situaţia din primăvară, au apărut ulterior dovezi potrivit cărora, cel mai probabil, în cazul acestei pandemii, minorii nu sunt o componentă-cheie a lanțului de transmisie.

Deşi un număr mic de copii au dezvoltat un sindrom inflamator, totuşi, raportat la riscul de îmbolnăvire, copiii și adolescenții au fost afectați în mod disproporționat de măsurile de carantinare, iar drepturile copiilor la sănătate, asistență socială, sprijin psihologic și educație sunt protejate în viitoarele valuri pandemice, mai scriu autorii revistei Science.

Revista face referire la diferite studii care arată că nu este limpede de ce povara simptomatică este mai scăzută la copii, iar consecințele sindromului inflamator pe termen lung sunt necunoscute. Totuşi, este necesară o înțelegere deplină a răspunsului imunitar la copii, pentru a pune în balanță riscurile și beneficiile unor acțiuni de imunizare, precum vaccinarea.

De asemenea, Science face referire la analize din vară și constatări în urma redeschiderii școlilor, care, cu excepții, arată că mediul școlar nu a fost unul de transmitere a virusului în comunitate, prin intermediul copiilor.

De asemenea, alte studii, menţionate de revistă, subliniază impactul negativ al închiderii școlilor, evaluează impactul economic dur al pierderilor în procesul de învățare, menţionează că există o creștere a numărului de accidente ale copiilor la domiciliu sau că, în Marea Britanie, s-a făcut simțită o creștere a numărului de sinucideri în rândul adolescenților, afectaţi sever de această situaţie.

52
Tagurile:
Elevi, Școală
Tematic
Vouchere pentru after-school: Bani pentru 150 de școli
Știrea zilei: RESTRICȚII RADICALE în școli și spațiul public
Orban, măsuri DRASTICE, inclusiv pentru ȘCOLI

Загрузка...

În atenția profesorilor: regulile de predare online

396
Trecerea mai multor școli în scenariul roșu – predare exclusiv online – ridică problema modului în care trebuie făcută predarea. Activitățile sunt reglementate prin ordin de ministru.

BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik. Municipiul București, alături de alte orașe, cum ar fi Craiova au intrat în scenariul roșu. Acesta presupune învățarea în regim online.

Astfel, toate unitățile de învățământ din preuniversitar trec în modul de școală online, în conformitate cu hotărârile Comitetelor pentru Situații de Urgență.

Motivul îl reprezintă depășirea pragului epidemiologic de 3 cazuri la mia de locuitori, rata de răspândire a noului coronavirus.

Activitățile din școala online, cum sunt predarea-învățarea-evaluarea online, sunt reglementate prin Ordinul Ministrului Educației nr. 5545/2020 din 10 septembrie 2020 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, informează edupedu.ro.

Profesorii vor pune note fără să mai ceară acordul părinților. Cursurile online nu se înregistrează, elevii primesc absențe dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore cu elevii minori.

Ministerul Educației și Cercetării prevede, pentru prima dată într-un document oficial, că temele date elevilor trebuie să fie creative și să nu obosească școlarul sau să îi consume prea mult timp.

“În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”, se arată în document.

La rândul lor, părinții asigură participarea copiilor la activitățile didactice organizate de către unitatea de învățământ prin intermediul tehnologiei și al internetului, urmărind crearea unui mediu fizic sigur, prietenos și protectiv pentru copil în timpul desfășurării activității, promovarea unui comportament pozitiv, aprecierea progresului înregistrat de preșcolar/elev, încurajarea, motivarea și responsabilizarea acestuia cu privire la propria formare, mențin comunicarea cu profesorul diriginte/învățătorul și celelalte cadre didactice și sprijină preșcolarul/elevul, dacă este cazul, în primirea și transmiterea sarcinilor de lucru, în termenele stabilite.

Tot părinții transmit profesorului diriginte/profesorului pentru învățământ primar/învățătoarei/ profesorului pentru învățământul preșcolar/educatoarei feedbackul referitor la organizarea și desfășurarea activității de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului.

 

396
Tagurile:
Predare, Profesori
Tematic
Orban, ultimatum pentru Monica Anisie: are la dispoziție mai puțin de 24 de ore
Lecții online: părinții, apel la inspectorii școlari generali
Mii de copii și profesori vor putea face lecții online. BOR, implicare activă
Inspector școlar, sfaturi pentru profesori: lecții pe Whatsapp pentru elevi
Tic-tac… Timpul trece, MEC nu pregătește lecții demonstrative

Загрузка...

Sexualitate la limita decenței: Kim Kardashian la 40 de ani

0
(reînnoit 23:19 20.10.2020)
  • Kim Kardashian la ceremonia înmânării premiului CFDA Fashion Awards-2018 în New York
  • Kim Kardashian la Met Gala 2019 din New York
  • Kourtney Kardashian și Kim Kardashian la concertul de gală amfAR în New York, 2019
  • Kim Kardashian la cea de-a 53-a ediție a decernării premiilor GRAMMY la Los Angele, 2011
  • Kim Kardashian și Kanye West la seara festivă a Institutului Costumului a Muzeului Metropolitan, New York, 2015
  • Kim Kardashian însărcinată la concertul de gală LACMA-2015 în Los Angeles
  • Kim Kardashian la Met Gala-2018 în Muzeul Metropolitan din New York
  • Designerul italian Riccardo Tisci  și vedeta de televiziune Kim Kardashian la Mademoiselle C' cocktail party de la Pavillon Ledoyen, 2013, Paris
  • Kim Kardashian la prezentarea de modă Tom Ford primăvara-vara 2017, New York, SUA
  • Kim Kardashian la prezentarea băuturii Hype Energy Drinks în Nashville, 2015
  • Kim Kardashian la festivalul Beautycon 2018, Los Angeles
  • Rapperul Kanye West cu soția lui, Kim Kardashian, la prezentarea de modă Versace toamna 2019, New York, SUA
  • Vedeta de televiziune Kim Kardashian la Mercedes-Benz Fashion Week din Miamim, 2007, SUA.
  • Kim Kardashian la ceremonia de decernare a premiilor Bărbatul Anului a revistei GQ la Londra, Marea Britanie
  • Kim Kardashian participă la Met Gala 2017, în muzeul Metropolitan din New York, 2017, SUA
Una din cele mai populare vedete de televiziune din SUA, Kim Kardashian, împlinește astăzi o vârstă de 40 de ani.

Născută pe 21 octombrie 1980, în Los Angeles, statul California, în familia lui Kirs și Robert Kardashian, are trei frați – o soră mai mare Kourtney, Khloe și un frate mai mic – Rob. Tatăl este de origine armeană, iar mama are o descendență olandeză, engleză, irlandeză și scoțiană.

Kim este căsătorită în prezent cu Kanye Wes și are patru copii.

A devenit cunosut în showbizul american după apariția cu întreaga familie în “Keeping Up with the Kardashians”, în anul 2007.

Primul rol important l-a jucat în serialul “Beyond the Break”. A pozat nud pentru ediția din decembrie 2007 a revistei Playboy.

De asemenea, reprezintă imaginea mai multor branduri de haine și unor companii precum Sketchers, Kotex и Quick Trim.

În 2006 au ieșit la iveală niște imagini video porno cu iubitul ei de atunci Ray J. Inițial, ea a respins veridicitatea înregistrării, însă după ce a acționat în judecată compania care a tirajat DVD cu aceste imagini, a recunoscut, de facto, că sunt adevărate.

0
  • Kim Kardashian la ceremonia înmânării premiului CFDA Fashion Awards-2018 în New York
    © AFP 2020 / Angela Weiss

    Kim Kardashian la ceremonia înmânării premiului CFDA Fashion Awards-2018 în New York

  • Kim Kardashian la Met Gala 2019 din New York
    © AFP 2020 / Neilson Barnard / Getty Images

    Kim Kardashian la Met Gala 2019 din New York

  • Kourtney Kardashian și Kim Kardashian la concertul de gală amfAR în New York, 2019
    © AFP 2020 / Angela Weiss

    Kourtney Kardashian și Kim Kardashian la concertul de gală amfAR în New York, 2019

  • Kim Kardashian la cea de-a 53-a ediție a decernării premiilor GRAMMY la Los Angele, 2011
    © AFP 2020 / Jason Merritt / Getty Images

    Kim Kardashian la cea de-a 53-a ediție a decernării premiilor GRAMMY la Los Angele, 2011

  • Kim Kardashian și Kanye West la seara festivă a Institutului Costumului a Muzeului Metropolitan, New York, 2015
    © AFP 2020 / Timothy A. Clary

    Kim Kardashian și Kanye West la seara festivă a Institutului Costumului a Muzeului Metropolitan, New York, 2015

  • Kim Kardashian însărcinată la concertul de gală LACMA-2015 în Los Angeles
    © AP Photo / Invision / Jordan Strauss

    Kim Kardashian însărcinată la concertul de gală LACMA-2015 în Los Angeles

  • Kim Kardashian la Met Gala-2018 în Muzeul Metropolitan din New York
    © AFP 2020 / Angela Weiss

    Kim Kardashian la Met Gala-2018 în Muzeul Metropolitan din New York

  • Designerul italian Riccardo Tisci  și vedeta de televiziune Kim Kardashian la Mademoiselle C' cocktail party de la Pavillon Ledoyen, 2013, Paris
    © AFP 2020 / Franck Fife

    Designerul italian Riccardo Tisci și vedeta de televiziune Kim Kardashian la Mademoiselle C' cocktail party de la Pavillon Ledoyen, 2013, Paris

  • Kim Kardashian la prezentarea de modă Tom Ford primăvara-vara 2017, New York, SUA
    © AFP 2020 / Getty Images for Tom Ford / Dimitrios Kambouris

    Kim Kardashian la prezentarea de modă Tom Ford primăvara-vara 2017, New York, SUA

  • Kim Kardashian la prezentarea băuturii Hype Energy Drinks în Nashville, 2015
    © AFP 2020 / Getty Images / Rick Diamond

    Kim Kardashian la prezentarea băuturii Hype Energy Drinks în Nashville, 2015

  • Kim Kardashian la festivalul Beautycon 2018, Los Angeles
    © AFP 2020 / Getty Images / David Livingston

    Kim Kardashian la festivalul Beautycon 2018, Los Angeles

  • Rapperul Kanye West cu soția lui, Kim Kardashian, la prezentarea de modă Versace toamna 2019, New York, SUA
    © AFP 2020 / Getty Images / Roy Rochlin

    Rapperul Kanye West cu soția lui, Kim Kardashian, la prezentarea de modă Versace toamna 2019, New York, SUA

  • Vedeta de televiziune Kim Kardashian la Mercedes-Benz Fashion Week din Miamim, 2007, SUA.
    © AP Photo / Lynne Sladky

    Vedeta de televiziune Kim Kardashian la Mercedes-Benz Fashion Week din Miamim, 2007, SUA.

  • Kim Kardashian la ceremonia de decernare a premiilor Bărbatul Anului a revistei GQ la Londra, Marea Britanie
    © AP Photo / Invision / Jonathan Short

    Kim Kardashian la ceremonia de decernare a premiilor "Bărbatul Anului" a revistei GQ la Londra, Marea Britanie

  • Kim Kardashian participă la Met Gala 2017, în muzeul Metropolitan din New York, 2017, SUA
    © AFP 2020 / Getty Images for People.com / Mike Coppola

    Kim Kardashian participă la Met Gala 2017, în muzeul Metropolitan din New York, 2017, SUA

Tagurile:
Kim Kardashian
Tematic
Kim Kardashian și-a ieșit din minți: A pozat goală ca să-și promoveze parfumul
Kardashian nu poate bea cafea fără a fi dezgolită complet - Imagini din Instagram

Загрузка...