Școală

Școală online: de ce nu primesc părinții elevilor zile libere

430
(reînnoit 10:43 17.09.2020)
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a precizat de ce nu primesc toți părinții ai căror copii fac cursuri online zile libere și bani de la stat. Demnitarul, solicitare către autoritățile locale.

BUCUREȘTI, 17 sept – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 se desfășoară, deja, în condiții speciale din pricina pandemiei de coronavirus. Unitățile de învățământ funcționează în baza unui din cele trei scenarii: verde, galben sau roșu.

Ordonanța de Urgență nr. 147/2020 prevede că se acordă zile libere și plata unei indemnizații pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația suspendării sau limitării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurile antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului.

Cu toate acestea, părinții spun că prevederile nu se aplică.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale, spune că revenirea copiilor la școală este importantă, la fel și a părinților la serviciu și că absența celor din urmă pentru o perioadă îndelungată îi afectează atât pe ei, cât și pe angajatori.

Potrivit demnitarului, pentru noul an școlar se vor acorda, prin OUG nr. 147/2020, zile libere plătite unuia dintre părinți pentru supravegherea copilului/copiilor atunci când, în baza anchetei epidemiologice a Direcției de Sănătate Publică din județ/Municipiul București, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență decide suspendarea prezenței fizice, cursurile urmând a se desfășura în format online.

Alexandru este de părere că autoritățile publice trebuie să se implice mai mult, organizând after-school-uri.

“Mă bazez pe autoritățile publice locale să se implice mai mult, de exemplu, să își pună problema organizării, în depline condiții de siguranță, de servicii suport pentru supravegherea copiilor. Am făcut acest apel cu câteva luni în urmă, la finalul anteriorului an școlar și mi-am dorit ca, de atunci, autoritățile locale să înceapă organizarea acestor servicii pentru cei care au nevoie să apeleze la ele”, susține Violeta Alexandru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

430
Tagurile:
elevi, Zile libere 2020, Părinți, online, școală
Один день ученика в пандемии

Cursuri de limbă rusă pentru copii în Centrul Bucureștiului

69
(reînnoit 10:45 17.06.2021)
Casa Rusă din București anunță începerea înscrierilor pentru cursul de limbă rusă intensiv pentru începători. Care este programul cursurilor și cum puteți înscrie copiii.

BUCUREȘTI, 17 iun – Sputnik. Vești bune pentru părinți și copii: o dată cu începerea vacanței de vară, cei mici pot învăța limba rusă.

Casa Rusă din București anunță începerea înscrierilor pentru cursul de limbă rusă intensiv, pentru începători.

Programul anunțat de reprezentanții Casei Ruse din București este unul care avantajează părinții și copiii.

Astfel, cursul se va desfășura timp de patru zile pe săptămână. Fiecare curs va avea o durată de două ore și jumătate.

Ele sunt programate să aibă loc în zilele de luni, marți, miercuri și joi, orele 10.00, 12.00 sau 18.00, în funcție de disponibilitatea părinților și, de ce nu, a celor mici, știut fiind faptul că micuții mai sunt antrenați în diverse alte activități cum ar fi cursuri de dans sau diverse sporturi.

Perioada de desfășurare: 5-28 iulie 2021, cu prezență fizică.

Prețul întreg este de 1150 de lei.

Prețul redus pentru elevi, studenți și pensionari este de 850 de lei.

”Așteptăm mesajele dumneavoastră la adresa de e-mail: secretariatccr@mail.ru”, precizează reprezentanții Casei Ruse din București pe pagina lor de Facebook.

69
Tagurile:
limba rusă, Centrul Rus de Ştiinta şi Cultura

Загрузка...
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Document oficial: bani mai mulți pentru profesori în 2021

963
Profesorii care participă la Evaluarea Națională petnru clasa a opta și la Bacalaureat 2021 vor beneficia de sume mai mari cu 60% față de cele pe care le-au primit pentru participare la examenele de anul trecut.

BUCUREȘTI, 17 iun – Sputnik. Ministerul Educației vine cu vești bune pentru profesorii care participă, în acest an, la Evaluarea Națională și la Examenul de Bacalaureat.

Potrivit Ordinului 3988 din 15 iunie 2021 al ministrului Educației, sumele pe care acești profesori le vor primi în 2021 vor fi mai mari chiar cu 60 de procente comparativ cu cele de care au beneficiat dascălii anul trecut.

Sumele pe care profesorii le primesc în plus față de anul 2020, pentru participarea la aceste concursuri și examene sunt mai mari cu 13 până la 52 de lei, iar pentru lucrările corectate sumele au crescut cu 30-35 de bani pe lucrare, scrie edupedu.ro.

Potrivit ordinului, sumele sunt impozitate cu 10%, dacă participanții încheie un contract de furnizare de servicii pentru participarea la aceste examene/concursuri.

Ordinul nr. 3988 aprobă normele de plată a personalului pentru următoarele examene/concursuri din 2021:

Concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar
Examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar
Admiterea în învățământul liceal de stat, în învățământul profesional de stat și în învățământul dual
Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a
Examenul național de Bacalaureat
Examenele de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învățământul profesional, liceal și postliceal.
Astfel, ministerul asigură plata unor sume, în funcție de rolul pe care îl au cadrele didactice, pentru participarea în comisiile de la toate aceste examene.

963
Tagurile:
Profesor, Bani

Загрузка...

Putin: Imaginea lui Joe Biden prezentată în presă „este departe de realitate”

0
Președintele rus Vladimir Putin a făcut referire la întâlnirea sa cu Joe Biden, spunând că este un partener cu experiență și că imaginea despre acesta prezentată în mass-media este alta decât cea din realitate.

BUCUREŞTI, 17 iun – Sputnik. Vladimir Putin a spus că imaginea lui Joe Biden prezentată în mass-media nu are nicio legătură cu realitatea.

© AFP 2021 / Mikhail Metzel / SPUTNIK

„Această imagine, a președintelui Biden, prezentată de presă, a noastră și chiar de presa americană, este departe de realitate”, a spus Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu absolvenții Școlii universitare de administrație de la Moscova.

Preşedintele rus a subliniat că omologul său american este vesel și conștient de problemele majore.

„Este plin de viață. Am vorbit timp de două ore sau mai mult. Mergea la esența problemei. Din când în când, arunca o privire peste notiţele sale, cu toții facem asta”, a adăugat Putin, citat de Sputnik.

De asemenea, l-a descris pe președintele american drept un partener cu experiență.

„Joe Biden este un profesionist și trebuie să fii foarte atent să nu ratezi ceva. Nu lasă nimic să-i scape, vă asigur”, a mai spus Putin.

Geneva a găzduit pe 16 iunie primul summit între Vladimir Putin și Joe Biden de când acesta din urmă a fost inaugurat președinte. Ședința a durat 4,5 ore, incluzând pauzele.

În cadrul unui turneu european, Joe Biden l-a întâlnit pe Vladimir Putin. Acest prim interviu a oferit ocazia discutării mai multor chestiuni, de la consultări privind stabilitatea strategică la chestiunea arctică şi Ucraina.

De asemenea, s-a luat decizia revenirii ambasadorilor celor două țări la posturile lor. În plus, cei doi președinți au confirmat aderarea la principiul „toţi pierd în cazul unui război nuclear”.

Chiar dacă întâlnirea nu a dus la vreun acord revoluționar, Vladimir Putin a descris dialogul ca fiind „destul de constructiv” și chiar strângerea de mână între cei doi preşedinţi constituie un eveniment, având în vedere că relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat în ultima perioadă.

0
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin
Тема:
Summit Putin - Biden
Tematic
"Un om slab". Americanii, dezamăgiți de prestația lui Biden după summit-ul cu Putin
Ce cadou i-a oferit Putin lui Biden
MAE al Austriei a dat o apreciere summitului Putin - Biden

Загрузка...